Glosar de istorie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Acest glosar conține termeni din domeniul istoriei, arheologiei, heraldicii, numismaticii și vexilologiei. Multe cuvinte sunt arhaisme, care se găsesc în cronici, letopisețe și în diverse documente vechi. Au fost omise semnificațiile care nu aparțin domeniilor menționate

Cuprins
Ab - AdAe - AnAp - ArAs - AzBa - BiBl - BzCa - CeCh - CoCr - CzDa - DeDi - DzEa - ErEs - EzFGHIa - InIo - IzJKLMNOPQRSa - SeSf - SoSp - SzTUVYZ
Vezi șiLegături externe


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

Ab - Ad[modificare | modificare sursă]

Abdicarea lui Napoleon (6 aprilie 1814)
- conducătorul unei mănăstiri catolice;
- titlu onorific acordat unui preot catolic.
- originar din regiunea, țara în care trăiește;
- persoană care face parte din populația primitivă a unei țări.
- colecție de documente, registre privitoare la o anumită persoană, instituție sau problemă;
- (în Imperiul Roman, mai ales în forma acta diurna) documente oficiale care conțineau deciziile, dispozițiile Senatului, magistraților sau împăratului; erau afișate în mai multe exemplare, fiind cea mai veche formă de ziar.
- ofițer al armatei romane însărcinat cu aprovizionarea și distribuția hranei, precum și cu înregistrarea operațiilor militare;
- scrib care redacta procesele-verbale ale discursurilor pronunțate în Senatul roman sau în adunările politice.

Ae - An[modificare | modificare sursă]

A.E.I.O.U. Inscripție pe Steiner Tor din Krems (Austria)
- titlu acordat unor comandanți de oaste din Imperiul Otoman;
- titlu acordat în Țările Române comandantului pazei unui oraș.
- taluz de pământ, pietre sau arbori ridicat în scop de apărare a orașelor, castrelor, taberelor militare romane;
- terasament constituind drumul de strajă adosat zidului de incintă al castrelor romane de piatră;
- terasă de pământ, lemn sau alte materiale, ridicată la baza zidurilor asediate pentru amplasarea mașinilor de luptă.
  • agie - (în Țările Române) organ administrativ din secolele XVIII - XIX, însărcinat cu menținerea ordinii publice.
  • agnomen - supranume primită de un roman în urma unor fapte deosebite; supranume.
  • agonale - întreceri atletice la vechii greci.
  • agonotet - persoană care conducea întrecerile atletice în Grecia antică.
- piață publică într-un oraș al Greciei antice în care se țineau adunările publice.
- adunare a poporului care se ținea în această piață.
- populație indo-europeană așezată în Peloponez, unde a dat naștere civilizației miceniene; locuitori antic ai Ahaiei;
- una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci;
- denumire a vechilor triburi grecești în textele lui Homer.
  • aisimneți - (în Grecia antică) denumire dată căpeteniilor alese în momentele de criză, care primeau puteri depline în cetate pentru a da legi și a înfăptui reformele necesare.
  • ajutorniță - taxă din secolul al XVIII-lea, plătită de posesorii de vite din Principatele Române.
  • akcea (din turcă akçe; vezi: aspru) - monedă otomană.
  • akinakes - spadă scurtă sau pumnal folosit de sciți, perși sau sarmați.
  • alai - suită formată din căpetenii de oști și demnitari, care însoțea sau întâmpina un domnitor.
  • alar:
- (în Roma antică) care făcea parte din flancurile unei armate; vezi și ală;
- (la plural) trupe de cavalerie care asigurau flancurile.
- semiluna sau steaua din vârful minaretului unei moschei;
- steag turcesc, primit de domnii români cu ocazia învestirii, ca simbol al suzeranității.
- vas de formă ovoidală sau sferică, în care, în Antichitate, se păstrau anumite alimente;
- veche unitate de măsură pentru lichide care corespundea, în perioada romană, cu cea 26 de litri.
- eroare de cronologie; fixare a unui eveniment la altă dată decât cea reală;
- trăsătură care nu corespunde spiritului timpului; idee, comportare învechită.
- (în Roma antică) serviciu de aprovizionare cu produse agricole, creat de Augustus pentru aprovizionarea orașelor, a provinciilor și a armatei;
- totalitatea cotelor (de hrană) distribuite periodic populației Romei;
- impozit cunoscut și sub denumirea de annone militaris, perceput în natură sau în bani, în principal de la populația rurală;
- (în Imperiul Bizantin) rație de hrană a soldaților.

Ap - Ar[modificare | modificare sursă]

  • apanaj - (în Evul Mediu) domeniu feudal acordat de suverani pentru întreținerea membrilor familei regale.
  • aparatcic - funcționar al unei instituții, organizații din fosta URSS, aflat la un post de conducere.
  • aparitor:
- (în Antichitatea romană) nume generic dat slujbașilor publici (lictori, scribi, secretari, crainici etc.) care însoțeau pe magistrații romani, pe preoți, ca și pe împărat; persoană care purta acest nume;
- (în Evul Mediu) mic slujbaș (aprod, pedel) la unele instituții (judecătorii, universități etc).
  • apeduct roman - ansamblu de canale artificiale, uneori suspendate pe arcade înalte, lungi de mai mulți kilometri, care transportau apa în oraș.
  • apella - adunarea poporului în Sparta, din care făceau parte toți cetățenii cu drepturi depline trecuți de 30 de ani, care hotăra pacea și războiul și care desemna, prin aclamații, eforii, membrii gerusiei și pe cei doi regi.
  • apex - (în Roma antică) bonetă a flaminilor.
  • apocrif - atribuit în mod fals unui autor, neautentic.
  • apocrisiar - (în Imperiul Bizantin și în Imperiul Otoman) persoană însărcinată cu transcrierea în provincii a răspunsurilor și a edictelor emise de împărat sau de sultan.
  • apostazie - renegare publică a unei credințe religioase, doctrine etc. (vezi și abjurare).
  • apoteoză - solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat.
  • Aprobate - colecție de legi votată de dieta Transilvaniei în perioada lui György Rákóczi al II-lea și care au consolidat regimul feudal în această regiune.
  • aprod
- dregător al curții domnești în Țările Române;
- fiu de boier care slujea la curtea domnească;
- slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții.
  • arbaletă - armă de aruncat săgeți sau proiectile, formată dintr-un arc montat pe un suport, acționat manual sau printr-un mecanism; altă denumire: arcubalistă.
  • arbaletrier - ostaș care lupta cu arbaleta.
  • arbore genealogic - reprezentare, sub formă ramificată, a ascendenților sau descendenților unei persoane.
  • arc - armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii.
  • arcan - funie lungă, răsucită din păr de cal, cu un laț la unul din capete, folosită ca armă de luptă sau la vânătoare.
Soldat purtător de muschetă și archebuză
- istorie a nobilimii
- registru, repertoriu al familiilor nobile dintr-o țară.
- pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de privilegii;
- (în Grecia antică) formă de guvernare oligarhică în care puterea era deținută de un grup de persoane considerate superioare din punct de vedere moral și intelectual, identificate ulterior cu nobilii (prin naștere);
- (în Evul Mediu) categoria nobililor care dețin puterea în stat; boierime, nobilime.
Arnăut într-o acuarelă de Amadeo Preziosi (cca. 1866)

As - Az[modificare | modificare sursă]

- bancnotă fiduciară emisă în timpul Revoluției franceze.
- alte asignate:
- fără nicio legătură cu Revoluția franceză, în Imperiul Rus, au fost emise, între 1760-1849, așa-numitele assignațiia;
- între 1798-1799, în Republica Romană, forțele revoluționare franceze au emis asignate, denumite în italiană: assegnati;
- în 1919, în Regatul României, după proclamarea Unirii Banatului cu România, la Timișoara au fost emise asignate cu valoarea nominală de 10 filleri;.
- în Regatul României, au fost emise asignate, pentru sprijinirea populației nevoiașe în timpul iernii, cu valoarea nominală de 100 de lei.
- (în Evul Mediu) adunări care reuneau pe suzeran și vasalii săi, în cadrul cărora se discutau probleme juridice, administrative etc. sau erau adoptate hotărâri; hotărâre juridică sau administrativă adoptată la astfelde adunare;
- tribunal care judeca crimele.
- (în Imperiul Roman) curte în fața locuințelor patricienilor, în jurul căreia erau grupate dependințele;
- Sală mare de festivități într-o instituție;
- (în Evul Mediu) curte domnească sau împărătească.
Aureus bătut sub Augustus (circa anul 30 î.Hr.), avers: cap nelaureat, spre stânga
Carte poștală japoneză cu drapele Puterilor Axei
  • avanpost - subunitate militară de siguranță, instalată în fața forțelor principale proprii aflate în staționare sau în apărare (vezi și avangardă).
  • avers - față a unei monede sau a unei medalii, reprezentând figura unei personalității, stema țării.
  • avgiu - vânător care aproviziona masa domnească în timp de pace, iar în timp de război făcea parte din tabăra domnitorului.
  • avocatul poporului - instituție centrală de stat însărcinată să-i apere pe cetățeni de excesele de putere ale administrației statului.
  • Axa Roma-Berlin-Tokio (sau Puterile Axei) - termen care definește înțelegerea politico-diplomatică dintre Germania, Italia și Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
  • azapi - (în Evul Mediu, în Imperiul Otoman) ostași turci (pedeștri) constituind vechea poliție otomană, care trăiau din prada de război, fiind primii expuși atacului dușmanului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

Ba - Bi[modificare | modificare sursă]

Bastion al Castello di Copertino
- (sau bairam-peșcheș) dar oferit sultanului (și altor demnitari turci) cu prilejul bairamului musulman;
- impozit excesiv impus în Principatele Române în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
- reprezentant al domnului în Oltenia;
- titlu purtat de boierul care guverna Banatul Severinului și apoi Oltenia;
- mare dregător domnesc în Moldova.
- (în trecut) grup de soldați care luptă sub aceeași bandieră;
- (în heraldică) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
  • bandceramică - ceramică neolitică din Europa, care se caracterizează prin decorul de benzi incizate, excizate sau pictate.
  • banderie - grup de oameni înarmați care însoțeau un nobil; (în trecut) detașament de infanterie.
  • banderolă - bandă mică de stofă (ori steguleț) care fâlfâie pe vârful unui lănci, ca semn distinctiv.
  • bandieră - steag al unei armate, stindard, drapel.
  • banieră
- drapel militar feudal;
- unitate militară feudală.
- nume dat de greci și de romani celor de alte naționalități;
- (la plural) nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul Evului Mediu în Europa.
- (în Evul Mediu, în apusul și centrul Europei) cel mai mare grad nobiliar în ierarhia feudală, format din cei care primiseră feuda direct de la rege, de care depindeau feudalii mai mici, având drepturi absolute pe domeniile lor;
- titlu nobiliar medieval superior cavalerului și inferior vicontelui.
- nume care în Grecia antică îl desemna pe rege;
- (în Atena antică) titlu purtat de cel de al doilea arhonte, care păstra între atribuțiile sale religioase vechea funcție sacră a regilor.
- titlu purtat de împărații bizantini începând cu secolul al VII-lea.
- construcție mică, provizorie, ridicată pentru a ataca o fortificație;
- (în Evul Mediu) oraș fortificat pentru apărarea unui stat seniorial sau a unui domeniul feudal.
  • bastilie - (în Evul Mediu) construcție dintr-un sistem de fortificații; castel întărit; închisoare.
  • baș-aga - comandant al unui detașament din armata otomană.
  • baș-beșleagă - persoană care avea rangul de comandant suprem al ostașilor de poliție turcească în Imperiul Otoman.
  • baș-boier - boier cu rang superior, care prezida divanul domnesc.
  • baș-bulucbaș - (în Evul Mediu în Țările Române) căpetenie a bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții.
  • bașbuzuc - (în Evul Mediu) voluntar turc care nu primea soldă și trăia din jaf.
  • bașcă - (termen învechit) ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație; redută; încăpere subterană boltită; beci, subsol; închisoare.
  • baș-ceauș - persoană care avea grad de ofițer superior (cu diferite atribuții).
  • baș-ciohodar (sau baș-ciuhodar):
- prim-camerier al sultanului în Imperiul Otoman;
- (în Țările Române) prim cămăraș al domnului (cu diferite funcții administrative).
- dare în natură în Moldova, în secolele al XV-lea - al XVI-lea, constând în miere, unt etc.
- taxă plătită breslei de către orice meseriaș intrat în breaslă, în Moldova în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea.
- titlu de noblețe atribuit în Imperiul Otoman sau dat de turci domnilor din Țările Române;
- titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu.
- conac în care erau găzduiți beii sau solii otomani veniți în Țările Române.
- vânzare forțată de oi, făcută în favoarea sultanului, la prețuri fixate de turci; dijmă (de oi);
- muncă gratuită în folosul unui bei sau al boierilor români.
- gladiator care luptă cu animale în arenele romane;
- culegere medievală de fabule sau povestiri alegorice despre animale.
- soldat turc de cavalerie.
- curier domnesc sau jandarm de origine turcă sau tătară.
- cavalerie înființată de Mihai Viteazu.
- impozitul principal perceput în statele feudale românești de la țărani și meșteșugari;
- vezi tribut.

Bl - Bz[modificare | modificare sursă]

Blazonul casei de Brandenburg
Buzduganul regelui Carol al II-lea al României
- asociație cu caracter profesional specifică evului mediu, creată pentru apărarea intereselor comune ale meșteșugarilor dintr-o anumită ramură;
- trupă de soldați recrutată din slujbași mai mici.
- mașină de război cu ajutorul căreia se lansau torțe aprinse;
- vechi vas de război încărcat cu materiale inflamabile, care era împins către corăbiile dușmane pentru a le aprinde.
  • brumar - a doua lună (23 octombrie - 21 noiembrie) a calendarului republican din timpul Revoluției franceze.
  • bucanier:
- denumire dată coloniștilor francezi din America de Nord, din secolul al XVII-lea, care se ocupau cu vânătoarea de vite cornute sălbatice, a căror carne o vindeau;
- pirat, aventurier.
  • bucchero - vas etrusc din argilă arsă, ornamentat cu benzi în relief și fabricat cu o tehnică specială, care îi conferă un aspect negru lucios.
  • Bucefal:
- calul lui Alexandru cel Mare;
- denumire pentru un cal de luptă sau de paradă.
- act oficial emis de papă sau de alt suveran;
- pecetea de aur sau argint care autentifică un act;
- sferă mică (de metal) purtată la gât de către copiii patricienilor ca talisman.
- persoană care aparține burgheziei, ca entitate [[societate|socială], politică, economică; capitalist;
- (în Evul Mediu) locuitor al unui burg; orășean, târgoveț.
  • burghezia de mijloc - strat social format din proprietarii de întreprinderi de mici dimensiuni, din liberi profesioniști, din personalul de conducere în industrie etc.
  • burghezie - clasă socială, intermediară între nobilimea feudală și proletariat, compusă din proprietarii mijloacelor de producție și din grupuri sociale care exercită diferite meserii liberale, activități comerciale și productive etc, utilizînd munca salariată, care a luat naștere la sfârșitul Evului Mediu în procesul diferențierii micilor producători de mărfuri și al acumulărilor primitive de capital și a cărei dezvoltare înseamnă sfârșitul feudalismului; vezi și: mica burghezie, marea burghezie, burghezia de mijloc.
  • burgrav - (în Evul Mediu, în Germania) comandant al unei fortărețe sau al unui oraș.
  • burin - unealtă de silex folosită în preistorie la prelucrarea lemnului și a osului.
  • butuc:
- bucată groasă de lemn, în mijloc cu o gaură (sau cu două), în care se prindeau picioarele, mânile sau gâtul prizonierilor ori infractorilor;
- trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Ca - Ce[modificare | modificare sursă]

  • caballeros (sau hidalgos) - termen care desemnează mica nobilime spaniolă din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.
  • cabaniță
- mantie de catifea pe care sultanul o oferea noului domn al Moldovei sau Țării Românești;
- uniformă pentru aprozi.
  • cabrioletă - trăsură cu două roți; șaretă.
  • cadet
- tânăr nobil care se pregătea pentru o carieră militară;
- membru al unui partid politic din vechea Rusie.
- (în Evul Mediu) șeful cancelarie și al arhivei regale.
- șeful guvernului în Austria și Germania.
  • Cancelaria aulică - instituție imperială de supraveghere și control care asigura legătura cu organele locale din regiunile aflate sub dominația habsburgică.
Templul lui Jupiter pe Capitoliu
  • cantonament - loc de instalare temporară a trupelor într-o localitate în afara cazărmii.
  • capelină - coif metalic, purtat de pedestrași în Evul Mediu.
  • Capete rotunde - termen peiorativ folosit de regaliști pentru a-i desemna pe membrii partidului parlamentar în timpul Războiului Civil Englez.
  • capitație - (în evul mediu) Impozit sub formă de cote fixe pe cap de locuitor.
  • Capitoliu - cea mai mică dintre cele șapte coline pe care a fost construită Roma.
  • capitulare - încetarea ostilităților armate și predarea în mâinile adversarului.
  • capitulare condiționată - capitulare pe baza unui acord între combatanți.
  • capitulare necondiționată - capitulare dictată de statele învingătoare, urmată de predarea și dezarmarea forțelor armate ale statelor care au suferit o înfrângere definitivă.
  • capitulație
- convenție prin care un stat acordă anumite privilegii cetățenilor altui stat.
- unul din tratatele încheiate între Țările Române și Imperiul Otoman.
  • caporalism - regim politic în care predomină influența militarilor.
- (în Evul Mediu) act prin care se recunoșteau anumite privilegii;
- manifest cuprinzând revendicări;
- document care stă la baza unei organizații.
  • cartism - mișcare politică a muncitorilor englezi din secolul al XIX-lea.
  • Casa Albă - sediul guvernului american.
  • case muncitorești - organizații muncitorești de ajutor reciproc, create în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
  • castel - construcție mare, fortificată, care servea ca locuință seniorilor în evul mediu.
  • castru - tabără militară romană fortificată, ridicată cu scopul apărării frontierelor sau a căilor comerciale sau militare.
Cavaler din secolul al XV-lea
- (în Roma antică) membru al ordinului ecvestru.
- (în Evul Mediu) titlu nobiliar acordat de rege unei persoane pentru merite deosebite.
- posesor al unei decorații importante.
- totalitatea veniturilor provenite din vămi, ocne și impozite indirecte (deosebite de veniturile vistieriei);
- denumire a monetăriei (condusă de un cămăraș).
- partizan al unei cauze;
- participant la Revoluției Române din 1848.
- funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier în armata otomană sau de aprod al curții;
- grad militar inferior sau funcționar public în Țările Române, cum ar fi: șef al unei cete de slujitori; căpetenie de surugii, căpetenia vânătorilor domnești, aprod.
- (în Imperiul Roman) recensământ al cetățenilor și al averilor.
- (în Evul Mediu) rentă în bani sau în natură.
- membru al unui colegiu de judecători;
- magistrat dintr-un municipiu sau colonie.
- detașament militar din 100 de ostași;
- diviziune politică și administrativă formată din 100 de cetățeni.
- (în Imperiul Roman) magistrat responsabil cu recensământul;
- persoană care verifică gestiunea unei instituții;
- persoană care asigură secretele de stat.
- (în secolul al XIX-lea) luptător slav împotriva asupritorilor turci.
- membru al unei organizații fasciste din Iugoslavia.

Ch - Co[modificare | modificare sursă]

  • chehaia
- (în Imperiul Otoman) persoană cu o anumită funcție.
- reprezentant al domnitorilor români pe lângă Poarta Otomană.
- magistrat roman care administra finanțele.
- șeful unei chesturi de poliție.
Diana din Versailles înveșmântată în chiton
  • chiton - un fel de tunică purtată de vechii greci.
  • chiup - vas de lut de mare capacitate.
  • chívără - chipiu înalt folosit în trecut în unele unități militare.
  • ciclopic, zid ~ - zid construit din blocuri mari de piatră brută sau sumar cioplită, specific spațiului preelenic.
  • ciocoi
- (în Țările Române) persoană responsabilă cu colectarea taxelor.
- nume dat de țărani arendașilor, vătafilor.
- formă de organizare politică de tip statal în Evul Mediu (la români și la slavi) bazată pe autoritatea cneazului.
-Teritoriu, stat condus de un cneaz (exemple: Cnezatul Moscovei, Cnezatul Serbiei).
- cea mai veche formă de carte, în Roma și Grecia antică, formată din tăblițe de lemn legate;
- culegere de manuscrise medievale;
- culegere de legi și documente din Evul Mediu.
  • codice - culegere de legi, de documente medievale sau de alte texte vechi (vezi și corpus).
  • codicologie - disciplină a paleografiei care studiază istoria manuscriselor, istorie a colecțiilor de manuscrise.
  • cognomen - al treilea nume al unei persoane, care indică familia, potrivit vechiului drept roman.
  • cohortă - subdiviziune a armatei romane, formată din 500 de oameni (vezi legiune).
  • coif - acoperământ de metal pentru protecția capului, purtat în vechime de ostași în timpul luptei.
  • colaboraționism - atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini, în special cu ocupanții hitleriști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; vezi și rezistență.
  • colac - răsplată dată de un proprietar celui care îi găsea vite sau obiecte pierdute.
  • colaci domnești - daruri trimise domniei de către orașele Țărilor Române.
  • colaci vlădicești - daruri trimise de egumenii moldoveni către mitropolit în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
  • colbertism - doctrină politică creată de Jean-Baptiste Colbert, care promova necesitatea protecționismului temporar și al producției naționale, limitându-se importul.
  • colectivism - organizare socială (în special în fascism și în comunism) în care interesele și drepturile individului sunt subordonate celor ale colectivității sociale.
  • colectivizare - obligarea țăranilor să constituie gospodării agricole colective, bazate pe proprietatea comună a pământului și mijloacelor de muncă (vezi: Colectivizarea în România, Colectivizarea în URSS).
  • colhoz - gospodărie agricolă colectivă în URSS.
  • colibași - categorie de țărani dependenți, menționați în documentele din Țara Românească a secolului al XVII-lea.
  • collegia - asociere de persoane în Imperiul Roman, care aveau aceeași profesie, origine, etnie sau aceeași religie, în scop de ajutor reciproc.
  • Coloana a cincea
- (în timpul Războiul Civil Spaniol) denumire agenturii condusă de Emilio Mola;
- (în cel de-al Doilea Război Mondial) denumire dată colaboraționiștilor naziști.
- în Antichitate, oraș întemeiat în scopuri comerciale sau strategice pe teritorii străine;
- oraș întemeiat de romani în teritoriile cucerite, având rol economic, administrativ și militar;
- teritoriu ocupat și administrat de o națiune străină și care este dependent de aceasta;
- grup de persoane strămutate dintr-o regiune în alta (din cauza războiului sau benevol);
- așezare de indivizi condamnați la muncă forțată.
- crearea de așezări orășenești de către statele sclavagiste Grecia și Roma antică pe teritorii străine;
- mutarea organizată a unei populații dintr-o zonă sau țară în altă, în scopul deznaționalizării populației indigene, al întăririi granițelor sau al populării regiunilor cu populație rară.
- persoană oficială cu prerogative speciale, de exemplu: comisarii Convenției Naționale din perioada Revoluției franceze;
- titlu oficial folosit în URSS; exemple: comisar al poporului (membru al guvernului) și comisar politic (ofițer politic în armată).
- unitate administrativ-teritorială în Europa Occidentală.
- unitate administrativ-teritorială a unei țări, condusă de un comite sau conte (de exemplu: Comitatele medievale din Transilvania, Comitatele istorice ale Angliei, Comitatele Ungariei).
- denumirea statului englez în perioada republicii (1649 - 1660);
- Commonwealth of Nations, asociație de state, creată în 1926, care are drept obiectiv conlucrarea pe plan economic, politic, social și cultural între Anglia și fostele sale colonii.
- Companie comercială engleză, fondată în 1600, pentru comerțul cu India, Asia de Sud-Est și China;
- companie comercială olandeză, întemeiată în 1602 și care și-a încetat activitatea în 1798;
- companie comercială franceză, care a funcționat în perioada 1664 - 1794.
- (în Evul Mediu) oraș cu o oarecare autonomie administrativă;
- conducere municipală în timpul Revoluției burgheze din Franța.
  • comuneros:
- denumire a orașelor libere din Castilia care, în 1520, s-au răsculat împotriva absolutismului regal;
- locuitorii unui oraș liber din Spania medievală;
- denumirea primilor luptători pentru independența națională în America Latină.
- casa și curtea la fostele moșii boierești din spațiul românesc;
- reședința unui ispravnic.
- local al vămilor turcești.
- denumirea funcției celor doi magistrați în Republica Romană, care exercitau puterea supremă;
- denumirea funcției fiecăruia dintre cei trei magistrați supremi care au condus Republica Franceză.
- persoană care, mai ales înainte de apariția tiparului, copia texte;
- funcționar la curtea unui domnitor, însărcinat cu redactarea și copierea documentelor.

Cr - Cz[modificare | modificare sursă]

Cronica anglo-saxonă (secolul al IX-lea)

.

- (în Evul Mediu) lucrare cu caracter istoric, letopiseț, hronic.
- articol dintr-o publicație care comentează evenimente de actualitate.
  • cronograf - scriere populară, reprezentând o sinteză a istoriei universale.
  • cronologie - disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora.
  • cruciadă - fiecare din cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii Catolice, sub pretextul eliberării mormântului lui Cristos de la Ierusalim.
  • cucă - căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț, purtată la ceremonii de marii demnitari români sau otomani (vezi și calpac, ișlic).
  • cuirasă - îmbrăcăminte defensivă metalică sau de piele groasă, care acoperea pieptul și spatele, întrebuințată de războinici în Antichitate și în Evul Mediu și de unitățile de cuirasieri până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
  • cuirasieri - cavalerie grea în oștile europene de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XX-lea.
  • culac (scris și Kulac) - Denumire peiorativă pentru țărani înstăriți ruși (vezi și chiabur).
  • culă - locuință fortificată, răspândită în secolele al XVIII-lea - al XIX-lea, îndeosebi în Serbia, Albania și Oltenia, având două-trei caturi legate printr-o scară interioară.
  • cult imperial - (în Roma antică) cult dedicat împăratului, considerat zeu în viață.
  • cultură arheologică - totalitatea vestigiilor materiale și spirituale care permit reconstituirea modului de viață al comunităților preistorice.
  • cultură de prund - termen ce desemnează primul ansamblu de vestigii materiale din paleolitic, alcătuite cu precădere din pietre de râu cioplite.
  • cultură materială - totalitatea bunurilor materiale și a mijloacelor producerii lor.
  • culturnic - activist comunist responsabil cu cultura.
  • cuneiformă - scriere asiriană cu litere în formă de cuie.
  • cuniță - dar pe vitele mari, supliment al văcăritului în Moldova din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
  • cupár - slujbaș mai mic de curte din Moldova medievală.
  • curbă de sacrificiu - denumire dată în 1931 – 1933 reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici din România.
  • curie
- unitate religioasă, militară și politică la romani;
- administrația pontificală a Bisericii Catolice.
  • cursus honorum - ierarhia funcțiilor publice (magistraturi) pe care le puteau deține cetățenii romani.
  • cursus publicus (sau vehiculatio) - serviciul de poștă al Imperiului Roman.
  • curtean
- persoană care deținea o funcție la curtea domnească;
- gardă la curtea domnească.
  • curte domnească - reședință a unui suveran, totalitatea persoanelor care slujesc la această reședință.
  • curtezană - femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau nobil.
  • curuți
- nume dat țăranilor români și unguri participanți la Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja;
- nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

Da - De[modificare | modificare sursă]

- subunitate de cavalerie în armate romană, formată din zece soldați;
- colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane.
  • decurion
- comandant al unei decurii;
- membru al consiliului municipiilor și coloniilor din Imperiul Roman;
- șef al unui serviciu al administrației palatului imperial la sfârșitul Imperiului Roman.
- soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul;
- soldat din garda domnească în epoca fanariotă;
- soldat din cavaleria ușoară turcă.
- diviziune administrativă în Grecia antică și în Imperiul Bizantin;
- miliție orășenească și facțiune politică în Bizanț.
- impozit în Moldova (vezi și zeciuală, dijmă).
- unitate de măsură pentru suprafețe egală cu 1,09 hectare.
  • desovietizare - Ieșire din raza de influență a URSS.
  • despot
- conducător cu puteri discreționare (vezi și dictator, tiran).
- guvernator al unei provincii din Imperiul Bizantin.

Di - Dz[modificare | modificare sursă]

- totalitatea comunităților evreiești dispersate în afara Palestinei;
- grup etnic aflat în afara granițelor de origine.
- (în Roma antică) conducător al armatei, cu puteri politice nelimitate.
- conducător de stat cu puteri discreționare (vezi și absolutism, despotism).
- regim politic în care puterea se află concentrată în mâinile unei persoane, numite dictator (vezi și absolutism, despotism);
- (în Roma antică) demnitatea, puterea unui dictator.
- diviziune teritorială a Imperiului Roman, creată printr-o reformă inițiată de Dioclețian;
- circumscripție ecleziastică (în Evul Mediu); dieceză, eparhie.
- "Il Duce" - în Italia, titlul luat de Benito Mussolini.
  • dulamă:
- (în trecut) mantie de ceremonie a domnilor, a boierilor și care mai târziu a fost purtată și de cei înstăriți;
- haină țărănească îmblănită lungă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

Ea - Er[modificare | modificare sursă]

  • ecclesia - (în Grecia antică) Adunarea poporului la Atena.
  • economie naturală - Tip de economie în care produsul activității umane este destinat în totalitate consumului producătorului.
  • economie de piață - Formă modernă a economiei, bazată de proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, în care producția este guvernată de legea cererii și ofertei.
  • economie dirijată - Economie în care piața și mecanismele ei au fost înlocuite de planificarea tuturor activităților de către stat.
  • edict - Decret important cu caracter normativ, emis de un monarh sau de un papă (exemple: Edictul de la Milano, Edictul de la Turda).
  • edicule - Închisoare celebră din Istanbul. Aici a fost întemnițat Constantin Brâncoveanu și fii săi.
  • edil - Magistrat roman care supraveghea edificiile și instalațiile publice și care se ocupa de aprovizionare.
  • efeb - Tânăr din Grecia antică, cu vârsta între 18 și 20 de ani, care își făcea educația într-o efebie.
  • efebie - Școală din Grecia antică în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului.
  • efendi - Titlu onorific dat în Turcia funcționarilor, învățaților etc.
  • efigie - reprezentarea în relief, pe o monedă sau medalie, a unui personaj.
  • efor - Nume dat în Sparta fiecăruia din cei cinci magistrați cu largi atribuții în politica internă și externă a statului.
  • eforat - colegiu de cinci persoane ales anual în Sparta antică.
  • eforie - (în trecut) insituție de utilitate publică; exemple: Eforia spitalelor civile, Eforia școlilor.
  • elector
- Persoană care are dreptul de a participa la o alegere;
- Principe sau prelat din Imperiul romano-german, care avea dreptul de a-l alege pe împărat.
  • elite - Categorii care se diferențiază de restul societății prin avere, educație, poziție socială.
  • emancipare națională - Procesul de eliberare de sub stăpânirea străină.
  • embargou - Sistem de interdicții economice la adresa unui stat, cu scopul de a bloca schimburile comerciale cu acesta.
  • emigrare - Părăsirea unui stat din motive economice, politice, religioase.
  • eminență cenușie - Persoană influentă care, din umbră, manevrează un personaj oficial, un partid.
  • emir
- Titlul dat descendenților lui Mohamed;
- Titlu al guvernatorilor unor țări musulmane.
  • emirat - Stat condus de un emir.
  • enclavă - Teritoriu de mici dimensiuni, aflat în apropierea unei granițe dintre două state sau în interiorul unui stat.
  • eneolitic - Ultima fază a neoliticului, în care cuprul devine materie primă pentru confecționarea armelor și uneltelor.
  • eparh
- Guvernator al unei provincii sau al unui oraș în Bizanț;
- Conducător, șef al unei eparhii; episcop.
  • epigraf - Inscripție de dimensiuni reduse pe o construcție, pe un monument.
  • epigoni - nume dat diadohilor, care au purtat între ei numeroase războaie pentru reîmpărțirea teritoriului fostul Imperiu Macedonean.
  • epigrafie - Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor.
  • epipaleolitic - Denumire dată de unii cercetători Mezoliticului.
  • epistat - cel mai mic grad de ofițer de poliție din România secolului al XIX-lea, care ulterior a fost înlocuit cu cel de subcomisar.
  • epitaf:
- inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală;
- placă cu o astfel de inscripție.
  • epoca bronzului - Perioada cuprinsă între mileniile al III-lea și al II-lea î.Hr., caracterizată prin apariția și generalizarea metalurgiei bronzului, practicarea intensivă a agriculturii, adâncirea diferențierii sociale și formarea aristocrației tribale.
  • Epoca de aur - anumită perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și spirituale; exemple: Epoca de Aur din mitologia greacă, Epoca de aur a islamului.
  • epoca elenistică - Perioadă din istoria Greciei antice și a Orientului, curpinsă între 232 î.Hr. (moartea lui Alexandru cel Mare) și 30 î.Hr. (cucerirea Egiptului de către Imperiul Roman).
  • epoca fierului - Perioadă caracterizată prin introducerea și generalizarea utilizării fierului, cu efecte revoluționare în domeniul confecționării uneltelor și armelor și în comerț și dezvoltarea structurilor social-politice.
  • epoca metalelor - Perioadă care marchează sfârșitul preistoriei și trecerea la istoria antică și este împărțită în: chalcolitic (Epoca Pietrei), Epoca Bronzului și Epoca Fierului.
  • Epoca Pietrei - Cea mai veche perioadă din istorie, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor și armelor a fost piatra.
  • epocă - Perioadă, interval de timp din istorie, caracterizat prin trăsături proprii (vezi și eră).
  • eponim - (în antichitate) Magistrat care dădea numele său anului sau unei localități.
  • epopee - Povestire în versuri, de mari proporții, despre fapte eroice, legendare sau istorice.
  • epurare - Îndepărtare dintr-o funcție din motive social-politice.
  • eques - termen care denumea în Imperiul Roman un membru al ordo equester (cavalerie).
  • Eră - Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment, real sau legendar și de la care se pornește numărătoarea anilor.
  • Erou - Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în circumstanțe deosebite sau în muncă.

Es - Ez[modificare | modificare sursă]

  • Escadrilă - Subunitate aeriană a forțelor militare.
  • Escadron - Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie.
  • Eșafod - Platformă construită în Evul Mediu în piețe publice, pe care erau executați condamnații la moarte.
  • ETA - Organizație separatistă înființată în 1959 și care luptă pentru independența Țării bascilor față de Spania.
  • etapă - interval de timp marcat de evenimente importante și caracterizat prin schimbări social-politice cantitative și calitative.
  • Etatism - Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale.
  • Etatizare: vezi naționalizare.
Drapelul Eteriei
- (în secolul al IV-lea) Comandant al unei unități de cavaleri în armata romană;
- (în secolele al VI-lea și al VII-lea) Guvernator bizantin din Italia și din Africa de Nord;
- (în Biserica Ortodoxă) Mitropolit sau arhiereu având anumite atribuții.
  • Exil - Pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în alungarea unui cetățean din țara sau localitatea unde locuiește; surghiun.
  • Exod
- Părăsire în masă a unei țări sau a unui teritoriu de către populația respectivă; emigrare în masă;
- Migrația evreilor din Egipt spre Palestina.
  • Exonumie - Disciplină care se ocupă cu studiul monedelor, medaliilor și jetoanelor (vezi și faleristică, numismatică).
  • Expansiune - Extindere a influenței și dominației economice și politice a unui stat asupra altuia; acaparare de teritorii străine.
  • Expediția celor O Mie - Campania militară condusă de Giuseppe Garibaldi în 1860 în cadrl mișcării Risorgimento.
  • Expediție - Campanie militară pentru cucerirea unui teritoriu îndepărtat de propria țară.
  • Expoziție Universală - Expunere a produselor industriale și comerciale în vederea cunoașterii și vânzării lor pe piața mondială.
  • Expropriere - Deposedarea unuia sau mai multor proprietari, fără despăgubire, bunurile trecând în proprietatea statului.
  • Extrema dreaptă - Orinetare politică a unui partid, având la bază idei de conducere a statului precum: impunerea dictaturii, încălcarea unor drepturi cetățenești, discriminarea minorităților.
  • Extrema stângă - Orientare politică a partidelor comuniste care promovează dictatura politică prin impunerea la conducere a partidului unic al proletariatului.
  • Extremism - Atitudine, doctrină a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • facies - aspect al unei culturi arheologice în formele caracteristice ale acesteia.
Comerciant fanariot
  • factorie - punct pentru schimb de mărfuri de pe coastele teritoriilor nou descoperite din Asia, Africa și America.
  • facțiune - grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune și care se manifestă violent.
  • falangă:
- (în Grecia antică) formațiune de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte;
- (în feudalism) instrument de tortură constând dintr-un cilindru de lemn cu care se imobilizau picioarele unui condamnat pentru a fi bătut la tălpi.
- membru al unei familii aristocratice grecești ce locuia într-un cartier din Constantinopol, numit Fanar.
- denumirea epocii cuprinse între 1711/1716 și 1821, în care mulți dintre domnitorii Țărilor Române au fost fanarioți.
- (în Antichitatea romană) lista cu zilele din an considerate favorabile actului justițiar;
- listă a înalților funcționari și demnitari ai Imperiului Roman.
  • FBI - siglă pentru Federal Bureau of Investigation, poliția federală din SUA, înființată în 1908 și care anchetează cazurile de violare a legilor federale și delictele deosebite.
  • federalism - doctrină politică, în opoziție cu modelul de stat unitar și centralizat, care propune organizarea statului pe baza unor legături federative între mai multe state membre, fiecare dintre acestea având o largă autonomie legislativă și administrativă (vezi: federalism european).
  • federați
- populații așezate la granițele Imperiului Roman, care, în schimbul unor subsidii, se angajau să-i apere hotarele;
- nume purtat de soldații nordiști în timpul Războiului Civil American, adepți ai uniunii federale;
- participanți la detașamentele de voluntari constituite în Franța în 1815 pentru respingerea armatelor invadatoare ale coaliției a șaptea antifranceze;
- membrii gărzii naționale în timpul Comunei din Paris (1871);
- membrii organizației patriotice Federația italiană, care a participat în 1821 la răscoalele din Piemont și din Lombardia ocupată de austrieci.
  • federație - formă de organizare statală constând în unirea mai multor state autonome într-un stat unitar, condus de un guvern central.
  • feldmareșal - cel mai înalt grad militar în armatele de uscat ale unor state (Germania, Rusia ș.a.).
  • felonie - act de neloialitate, de trădare comis de vasal față de seniorul său.
  • feniani - revoluționari irlandezi din SUA care, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, luptau împotriva dominației engleze.
  • feregea
- manta ori pelerină din stofă sau din mătase, purtate în trecut de boieri;
- văl cu care femeile musulmane își acoperă fața.
  • feud(ă)- Domeniu feudal pe care vasalul îl primea în stăpânire de la seniorul său în schimbul anumitor obligații (vezi și fief).
  • feudalism
- ansamblul raporturilor, întemeiate pe fidelitatea personală, dintre suzeran și vasal;
- organizare social-economică ce urmează după sclavagism și precede capitalismul și care constă în stăpânirea feudală asupra pământului și dependența personală a țăranilor față de stăpânii feudali.
- denumire disprețuitoare prin care studenții germani îi desemnau pe comercianți în jurul anului 1700;
- mic-burghez mulțumit de sine și superficial.
  • filozofia istoriei - concepție filozofică idealistă despre sensul istoriei și despre factorii dezvoltării istorice a omenirii.
  • firfiric - monedă mică de argint.
  • firman - ordin emis de sultan pentru provinciile Imperiului Otoman; vezi și berat.
  • fiziocrație - curent al gândirii economico-politice din Franța secolului al XVIII-lea, care considera pământul și agricultura adevăratele surse ale bogăției.
  • flagel
- bici cu care romanii își băteau sclavii;
- calamitate, dezastru.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

- agricultori mici din Attica;
- marea aristocrație funciară din Samos și din Siracuza.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

Gardian elvețian purtător de halebardă
Heralzi anunțând victoria împăratului Maximilian
- titlu purtat de comandanții militari polonezi și cazaci;
- boier din divanul moldovean.
  • havaet - vezi avaet.
  • havalele:
- ordine ale Porții Otomane către domnii Țărilor Române pentru executarea anumitor prestații;
- munci prestate de țărani la curțile boierești sau pentru domnitor.
- jertfă religioasă care se făcea la popoarele vechi;
- măcel, masacru, mulțime de cadavre.
- titlu purtat în Evul Mediu de un principe, duce;
- titlu adăugat la titulatura unor domnitori ai Munteniei.
- Mantie purtată de vechii greci și romani;
- Pelerină purtată de împărații bizantini.
  • hoardă
- Grupare în care erau organizate vechile popoare mongole;
- Ceată, bandă de oameni care jefuiesc.
- dar omagial;
- dare apăsătoare în general;
- denumirea veniturilor țării, aflate la dispoziția boierilor și domnitorului;
- slujbă, seviciu.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

Ia - In[modificare | modificare sursă]

- stat monarhic condus de un împărat;
- teritoriu cuprinzând un stat dominant și posesiunile sale coloniale.
- cântec revoluționar socialist;
- imnul de stat al URSS în perioada 1917 - 1944, precum și imnul partidelor socialiste și comuniste.

Io - Iz[modificare | modificare sursă]

- mișcare de eliberare a teritoriilor aflate sub ocupație străină.
- mișcare politică șovină care urmărește anexarea unor teritorii străine în care conaționalii sunt minoritari.
- știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției conceptelor și operelor istorice;
- totalitatea scrierilor istorice dintr-un anumit spațiu geografic sau o anumită perioadă de timp.
  • istorism - principiu al dialecticii conform căruia fenomenele realității trebuie privite în procesul apariției și dezvoltării acestora, în legatură cu condițiile istorice concrete.
  • ișlic - căciulă de blană sau de postav, purtată de domnitori sau de boieri (vezi și calpac, cucă).
  • iuncher
- (în Germania, Rusia) elev al unei școli militare.
- mare proprietar de pământ, provenit din nobilimea militară germană.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]

- acordarea oficială a unei puteri de către un senior pentru un vasal;
- actul de numire și confirmare în funcție a unui prelat.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

- conducătorul unei obști sătești, având atribuții administrative, judecătorești etc.
- țăran devenit liber după răscumpărare.
- conducătorul unui oraș, judecător;
- unitate administrativ-teritorială a României contemporane.
- grup insurgent care cucerește puterea locală.
- guvernare instaurată în urma unei lovituri de stat.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

Avion japonez într-un picaj kamikaze asupra unui portavion american


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

- adunarea reprezentanților pe stări în principatele germane din timpul Evului Mediu;
- organul reprezentativ al puterii în statele germane;
- organul legislativ al landurilor germane.
- militar care făcea parte dintr-o legiune, în Roma antică;
- membru al mișcării de extremă dreaptă în România din perioada interbelică;
- soldat în Legiunea Străină.
- subdiviziune a armatei romane formată din zece cohorte, adică 4.200 - 6.000 de oameni;
- formație militară sau paramilitară.
- soldați din marina Imperiului Otoman, originari din Levant;
- mercenari moldoveni din oastea Țării Românești.
  • lezmaiestate - ofensă adusă unui suveran sau autorității sale, considerată o faptă gravă și pedepsită ca atare.
  • libert - (în Imperiul Roman) sclav eliberat care primea cetățenia și care, deși îi era interzis să intre în viața politică, putea să desfășoare activități comerciale, administrative și profesionale.
  • libertate, fraternitate, egalitate - deviza Republicii Franceze, adoptată în iunie 1793.
  • Liceu - școală aflată la marginea Atenei, unde Aristotel preda filozofia.
  • lictor - purtător de fascii în Roma antică, ce însoțea marii demnitari și care aveau rolul de a facilita deplasarea acestora prin mulțime și simbolizau puterea acestuia.
  • liftă
- termen ofensator atribuit de ortodocși celor de altă religie;
- denumire atribuită cotropitorilor.
- preoți săraci care propagau idei reformatoare și participanți la mișcarea țărănească din secolul al XIV-lea împotriva bisericii catolice;
- (în Anglia) adepți ai doctrinei lui John Wycliff.
  • lord
- titlu nobiliar sau ereditar conferit de monarh în Anglia;
- membru al camerei superioare a Parlamentului Regatului Unit (Camera Lorzilor).
  • lucru domnesc - obligație a țărănimii din Țările Române de a presta muncă în folosul domnitorului.
  • luddism - mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care consta în distrugerea mașinilor, a căror existență era considerată o cauză a șomajului.
  • lugál - titlu purtat de unii demnitari ai orașelor-state din Sumer.
  • lumpenproletariat - categorie de oameni declasați, proveniți din diverse pături sociale, ca urmare a șomajului și pauperizării și care nu au conștiință socială.
  • lupta pentru învestitură - lupta dintre puterea laică și cea papală pentru numirea și confirmarea în funcție a prelaților.
  • lustrație
- rit roman de purificare.
- perioadă în care unui fost demnitar comunist cu funcții importante în stat sau în aparatul represiv i se interzice accesul la unele funcții în stat.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

- (în Roma antică) cetățean cu atribuții de conducere (consul, pretor, censor, edil etc.)
- membru al corpului judiciar (judecător, procuror)
- titlu acordat marilor proprietari de pământ maghiari sau polonezi;
- capitalist bogat și cu mare influență.
  • maharajah - titlu purtat de prinții suverani din India, mai ales în Evul Mediu.
  • mahmudea - monedă otomană din perioada lui Mahmud al II-lea, care a circulat și în Țările Române (vezi și: beșlic, icosar, irmilic).
  • maiestate - termen de reverență utilizat la adresarea către un monarh.
  • majă - vezi măjărit.
  • majordom - (în evul mediu) administrator al domeniilor și palatului regal.
  • majores terrae - expresie care desemnează proprietarii de pământ olteni din voievodatul lui Litovoi.
  • majoritate
- cea mai mare parte a unei colectivități;
- număr reprezentând mai mult de jumătate din voturile exprimate în alegeri.
Mameluc (1779)
- formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin munca manuală și diviziunea muncii.
- întreprindere industrială în care se produc bunuri de larg consum și la care predomină munca manuală.
- nume dat (în statul franc și în Germania medievală) comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară;
- obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată.
- conducător al unei mărci;
- titlu nobiliar inferior celui de duce și superior celui de conte.
- separarea definitivă dintre Biserica ortodoxă și Biserica Catolică, provocată de bula de excomunicare de la 16 iulie 1054 depusă de papa Leon al IX-lea;
- perioada luptelor dintre papii de la Roma și cei de la Avignon (1378 - 1417).
- denjumire pentru demnitarii scoși din funcție.
- persoane responsabile cu cu colectarea birurilor (vezi bir).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • nabab - titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Mogul.
  • narodnicism - mișcare social-politică din Rusia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care acorda rol primordial intelectualității și țărănimii.
  • nart (în Evul Mediu românesc):
- preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri;
- normă zilnică de muncă pe care țărani clăcași erau obligați să o îndeplinească.
- înalt funcționar în guvernul otoman;
- comandant al unor cetăți turcești de pe malul Dunării;
- (în Evul Mediu românesc) căpetenie peste vătafii plaiurilor;
- vătaf de țigani domnești.
  • năiámă (năiem, naima) - dare excepțională percepută în Țările Române în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, pentru cheltuielile oficiale la evenimente neprevăzute.
  • năpastă (în Evul Mediu românesc):
- dușegubina plătită de cel de pe pământul căruia se găsea trupul unui om ucis;
- birul plătit de locuitorii unui sat în locul celor fugiți.
- denumire dată membrilor unei categorii sociale de stăpâni de pământuri fără titluri nobiliare;
- denumire dată nobililor mici și mijlocii, în Transilvania și în Ungaria, spre deosebire de nobilii mari, care se numeau magnați.
- statutul unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia;
- normă de lucru fixată printr-un regulament.
Monedă din aur nomisma, de 4,44 g, emisă sub Mihail al V-lea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

Stema Ordinului Jartierei


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

Proletariatul aflat la baza societății
- nobil aflat în slujba regelui (vezi și paj);
- cavaler în căutare de aventuri eroice.
  • palafite - locuințe lacustre pe piloți construite în neolitic.
  • palancă:
- vezi palisadă;
- (în Evul Mediu românesc) cetate din lemn și din pământ.
- spațiu rezervat practicării gimnasticii, luptelor;
- școală de educație fizică.
  • palimpsest - pergament peste care s-a șters textul inițial și a fost scris altul.
  • palisadă - element de fortificație format din pari înfipți în pământ și legați între ei prin scânduri, frânghii.
  • paloș - sabie lată cu două tăișuri (vezi și iatagan).
- soldat dintr-un corp de oaste neregulată sau dintr-un corp de oaste habsburgică;
- soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu.
- persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept.
- membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului.
- impozit pe exercitarea profesiunilor libere, introdus prin Regulamentul organic;
- act care confirmă plata acestui impozit.
- dregător aflat la conducerea unui județ sau a unui ținut (vezi și staroste);
- administrator al unui sat boieresc sau mânăstiresc.
-dar pe care Țările Române îl ofereau Imperiului Otoman împreună cu haraciul.
-dar pe care un viitor domnitor în oferea sultanului pentru a veni la putere.
- obligație a negustorilor brașoveni din Țara Românească de a întreține podurile care pavau străzile din București;
- taxă percepută la Iași pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor.
- loc întărit;
- obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă la trecătorile montane;
- denumire generală a unor dări de vamă.
- crainic care anunța știrile oficiale;
- știre, ordin, poruncă anunțată de pristav;
- vătaf pe o moșie boierească.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Q[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

- aplicarea unor metode categorice în rezolvarea unor probleme;
- sistem politic care preconizează reforma completă a instituțiilor.
- luptă dusă de detașamente armate în spatele frontului armatei inamice;
- formă a războiului popular împotriva unui regim politic și a armatelor sale oficiale.
- crima de ucidere a monarhului;
- persoană care a asasinat un rege.
  • regim - sistem de organizare și de conducere a vieții politice, economice, sociale a unui stat.
  • regionalism - atitudine care tinde să creeze în diferite provincii ale unei țări o activitate descentralizatoare, independentă de capitală; supraapreciere a unei provincii, patriotism local.
  • regulamente organice - Legi privitoare la organizarea și conducerea Țărilor Române sub ocupație rusă (1828 - 1834).
  • Reich - termen utilizat de la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a desemna Germania și anume:
- Sfântul Imperiu Roman (962 - 1806)
- Germania unificată sub autoritatea Prusiei (1871 - 1918)
- Al Treilea Reich (Germania nazistă) (1933 - 1945).
- persoană aflată în dependență totală față de stăpânul feudal;
- captiv român la turci sau la tătari.
- numele Imperiului Roman sub Justinian;
- mai târziu, o parte a acestui imperiu, Tracia, numită apoi de turci Rumelia;
- (sau Romagna), veche provincie a Italiei cu capitala Ravena;
- în Evul Mediu, Tesalia și o parte în Grecia de Nord.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

Sa - Se[modificare | modificare sursă]

Cavaler arab purtător de suliță
  • sabie - armă albă formată dintr-o lamă de oțel ascuțită la vârf și pe una din laturi și fixată într-un mâner (vezi și paloș, iatagan).
  • sabotaj - acțiune de împiedicare a bunului mers a unei activități și practicată mai ales în caz de război.
  • saduchéi - adepții partidului marelui cler iudeu și al dinastiei lui Irod cel Mare.
  • salieni (la romani) - preoții zeului Marte, doisprezece (mai târziu douăzeci și patru) la număr, grupați într-un colegiu cu sediul pe colina Palatin, la Roma.
  • sáma (seama) (în Evul Mediu românesc):
- recensământ efectuat în vederea fixării birului;
- dare în bani care îngloba toate obligațiile financiare și se percepea de patru ori pe an.
- steagul turcesc de culoare verde (vezi și buciuc);
- diviziune administrativă a Imperiului Otoman.
- orânduire socială care a precedat feudalismul și în care baza raporturilor de producție o forma proprietatea clasei dominante asupra mijloacelor de producție și asupra producătorului-sclav;
- sistem social bazat pe munca forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonierii de război și din etnii și de religii diferite.
- (în Grecia antică) perioada de maximă înflorire a civilizației elene (secolul al V-lea î.Hr.);
- epoca clasică sau de apogeu a culturii spaniole, în principal perioada Renașterii din secolul XVI și a Barocului din secolul XVII.

Sf - So[modificare | modificare sursă]

  • Sfat domnesc - organism consultativ al domnitorului, cu atribuții administrative, judecătorești și fiscale, format din marii boieri.
  • Sfera de coprosperitate a Marii Asii Orientale a fost o tentativă inițiată în timpul erei Shôwa, pentru crearea unui bloc autosuficient al țărilor asiatice conduse de Japonia și nedepinzând de țările occidentale, în beneficiul Imperiului Japonez.
  • sfert - dare în bani, reprezentând a patra parte din bir, instituită de Constantin Mavrocordat și care se plătea de patru ori pe an.
  • sfragistică - vezi sigilografie.
  • shogun - titlu purtat de conducătorii Japoniei feudale între 1192 și 1867.
  • sicofant - (în Grecia antică) denunțător de profesie.
  • sigiliu - placă de metal pe a cărui față este gravată o monogramă sau un semn heraldic și care, aplicată pe un act, conferă acestuia autenticitate (sinonim: pecete).
Monedă de 1 1/2 solidus, emisă sub Constantin cel Mare; 6,83 g de aur; monetăria din Salonic, anul 327
- formă de guvernare în unele orașe italiene din Evul Mediu târziu și din Renaștere, în care puterea era concentrată în mâinile unei singure persoane;
- organ de conducere în unele orașe-republici italiene în Evul Mediu.
- sat stăpânit de boieri sau de mânăstiri, întemeiat pe un loc pustiu și având anumite privilegii domnești;
- scutire de dări pe care domnitorii o acordau satelor în scopul repopulării acestora.
  • slujitori:
- subalterni ai marilor dregători, așezați la sate ca oameni liberi și bucurându-se de anumite scutiri fiscale;
- denumire a corpurilor de oaste ale călărașilor și dorobanților.
- nume dat ostașilor de țară de la sfârșitul secolului al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea;
- (în sens larg) slujbași ai statului feudal.

Sp - Sz[modificare | modificare sursă]

- (în Moldova) dregător aflat la conducerea unui județ sau a unui ținut (vezi și pârcălab);
- conducător al unei corporații, al unei bresle;
- guvernator al unui ținut aflat la marginea țării.
- vezi și drapel;
- (în Evul Mediu românesc) mică unitate militară în oastea țării.
- căpetenie militară (romană) care comanda peste o sută de ostași; sinonim: centurion.
- membru al unei bresle fiscale din Țara Românească din secolul al XVII-lea, care plătea o dare anuală de o sută de galbeni.
- dreptul unui stat, numit suzeran asupra altui stat, numit vasal, care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă.
- dreptul regelui sau al seniorului feudal, numit suzeran, asupra altor feudali , numiți vasali.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

- unitate de măsură pentru greutății;
- monedă de diverse valori.
- Talerul Maria Terezia sau Talerul Terezian (prescurtat MTT) este o monedă austriacă, fără valoare nominală, utilizată în comerțul internațional de la prima batere, în 1741, la monetăria din Günzburg, în Bavaria.
Tortura prin tragere pe roată
Soldați în tranșee
  • tiran:
- stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime);
- șef de stat care conduce în mod absolut (vezi și dictator, despot)
- formă de conducere politică în Grecia antică;
- guvernare bazată pe disprețul legilor și pe teroare.
- ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor de locuri;
- totalitatea numelor proprii de localități, râuri, munți etc dintr-o țară.
- militar care dezertează și trece de partea inamicului;
- persoană care își părăsește țara în mod ilegal.
- (în Republica Romană) magistrat însărcinat să apere drepturile plebei și care se poate opune hotărârilor magistraților și senatului. (tribun al plebei).
- (în Imperiul Roman) magistrat cu funcții militare sau civile.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ț[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

- (în secolele al XIII-lea și al XIV-lea) ostaș din corpurile de cavalerie mongolo-tătare.
- ostaș din regimentele de cavalerie ușoară din Țările Române, Germania, Austro-Ungaria, Rusia, până în Primul Război Mondial.
  • ultimatum - document public prin care un stat prezintă altui stat anumite condiții a căror nerespectare antrenează folosirea forței militare.
  • úlus (în Evul Mediu):
- teritoriu dependent de turco-mongoli;
- formă de organizare social-politică la popoarele din Asia Centrală și din Asia Mijlocie.
  • unionist - Persoană care susține ideea de unire a unor provincii într-un singur stat.
  • Uniunea Europeană - Comunitate de 28 de state, reunite în jurul unor valori politice, economice, sociale și culturale comune.
  • uniune personală - Asociație între state, legate între ele doar prin persoana șefului de stat.
  • uniune vamală - Acord între state, prin care se anulează frontiera vamală dintre acestea.
  • ureádnic (în Evul Mediu în Moldova):
- termen slav prin care era desemnat dregătorul în unele documente;
- reprezentantul domnului în orașe (vezi și vătăman).
- vas de pământ sau de bronz folosit în vechime la scoaterea și păstrarea apei;
- vas în care se păstrează cenușa morților.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

Charles d'Orléans primind omagiul unui vasal
  • vasalitate - (vezi și suzeranitate) termen ce definește obligațiile contractuale al unui nobil, numit vasal, subordonat unui alt nobil, numit suzeran; termenul a fost extins și la relațiile dintre state.
  • vavasor - (în Feudalism, în Europa Occidentală) vasal al unui suzeran, care, la rândul său, era vasal al unui senior.
  • văcărit - (în Evul Mediu în Țara Românească) dare percepută pe fiecare cap de vită, introdusă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
  • vădrărit - (mai ales în Moldova medievală) dijmă care se plătea pentru fiecare vadră de vin.
  • vătaf (în Evul Mediu românesc):
- conducătorul slugilor de la curtea unui boier sau al subalternilor unui dregător;
- conducător al vătafilor de plăieși (vătaf de plai);
- subaltern al hatmanului de divan (vătaf de divan);
- conducător al unel bresle, al unui corp de meșteșugari.
- căpetenia obștii sătești;
- reprezentant al stăpânului feudal în satele aservite (altă denumire: ureadnic).
- (în dreptul roman) formulă pe care o întrebuințau anumiți magistrați pentru a se opune intrării în vigoare a unei legi;
- dreptul șefului statului de a nu da curs unui proiect de lege votat de parlament;
- (în organizațiile internaționale) dreptul unui membru de a se opune adoptării unei hotărâri.
- denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral; termenul s-a extins pentru locuințele rustice spațioase, confortabile;
- (în Evul Mediu) denumire pentru diverse forme de așezări: obștea țărănească, satul liber, satul dependent, domeniul stăpânului feudal și uneori centrul urban.
- conducător militar slav.
- titlu dat domnitorilor din Principatele Române.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

W[modificare | modificare sursă]

  • Watergate - (vezi Afacerea Watergate)
  • Wehrmacht - Forțele armate ale Germaniei naziste.
  • Wergeld (literal „prețul omului”) - în dreptul germanic, o sumă de bani cerută drept reparație unei persoane vinovate de ucidere, sau de o altă crimă gravă.
  • Whig - nume dat adversarilor aducerii pe tron al lui Iacob al II-lea; organizați într-un partid, aceștia susțineau burghezia comercială și bancară și noua aristocrație funciară.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

Afiș xenofob din SUA de la sfârșitul secolului al XIX-lea
  • xenofobie - atitudine de ură și respingere față de ceea ce este străin.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Y[modificare | modificare sursă]

  • yankei - denumire dată, începând din secolul al XVII-lea, locuitorilor de origine engleză din Noua Anglie; termenul s-a extins apoi pentru toți locuitorii din nordul SUA.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

- membrii grupării politice din Palestina antică care lupta împotriva dominației romane;
- membrii grupării politice din Salonic, care s-a situat în fruntea răscoalelor din secolul al XIV-lea împotriva stăpânirii bizantine.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dicționar enciclopedic romîn, vol. II D - J, Editura Politică, București 1964.
  2. ^ Cuvântul „Honi” este scris cu un singur „n”, potrivit ortografiei franceze din secolul al XIV-lea, care era mult mai puțin rigidă decât cea actuală.
  3. ^ În română: „Să se facă de rușine cel ce se gândește la rele [despre asta]!”

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.