Realitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Totalitatea reprezentărilor modale extrase de minte din informatâția furnizaă de perceptâție definește realitatea. Din cauza că omul primește mesaje prin cinci canale senzoriale, realitatea posedă cinci feluri de reprezentări, cinci varietăți modale, anume: forma video-imaginea, audio-sunet, de gust-nuanță gustativă, de miros și tactilă.

Mulțimea reprezentărilor video explicitată prin mulțimea formelor și mișcărilor separă realitatea în imagine, aceasta este majoritară ca prezentă, diversitate structurală, relaționala și dinamică și are cea mai mare importanță pentru subiect. Realitatea în imagine, sunet, gust , miros și tactilitate cuprinde lumea fenomenală a subiectului.

În ordine descrescătoare a informației oferite și particularității modale și interactive urmează realitatea audio, lumea diversității sunetelor de toate înălțimile, modularile și intensitățile percepute. La diversitatea și complexitatea dinamică a formelor imagine și sunet, se adaugă particularitățile modale ale gustului, mirosului și senzației tactile.

Dar această ordine de prioritate imagine-sunet este relativă și caracterizează individul uman normal senzorial și intelectiv. Pentru un individ cu o anume disfuncție perceptuala sau reprezentantă, semnificația modală a lumii se schimbă, devenind prioritare acele forme, proprietăți și evenimente pe care le poate percepe, investiga modal și controla interactiv cel mai bine.

Realitatea video apare ca o mulțime de forme spațializate, caracterizate prin culori, relații statice și dinamice, mișcări și condiționări structurale și interactive, mulțime care ne înconjoară de peste tot, dând impresia că ne include corporal și cinetic în compoziția și evoluția ei.

Pentru a organiza și explicita modal cât mai precis și eficient realul mintea umană a construit reprezentarea spațiu, ca un cadru abstract, nonreprezentabil modal, dar conținător al mulțimii formelor și evenimentelor, iar pentru a localiza și caracteriza calitativ și cantitativ mișcarea a fost conceput cadrul temporal, adică acea dimensiune specială adăugată spațialității, care permite descrierea unui proces, a unei schimbări continue de stare.

De studiul formelor, proprietăților, mișcărilor și mulțimii evenimentelor realității se ocupă diferite științe, o știință fiind un ansamblu de metode observaționale, experimentale și conceptual investigante, care încearcă să determine diferite particularități structurale, relaționale și interactive logic definite, între anumite clase de forme și procese naturale.

Realitatea mai ales cea primită și reprezentată în imagini și sunete dă subiectului impresia de modalitate exterioară; de lume în afara lui și independentă de el.

Exterioritatea realității înseamnă că forma corporală și comportamentală a subiectului este înconjurată de peste tot de alte forme, relații și mișcări, astfel lumea fenomenală este „în afara noastră”, ne inglobează ca particularitate în conținutul și evoluția ei.

Independența realității de subiect este înțeleasă ca prezentă a formelor și evenimentelor și în prezența și în lipsa subiectului, ca „existență a naturii”, necondiționată de subiectul percepător.

Relativ la exterioritate și autonomie fenomenală, adică la alcătuirea și relația lumii cu subiectul, există doua mari perspective metafizice, una declarând și susținând exterioritatea și independența realității, adică existența universului nelegat de existența și funcțiile interpretant modalizante ale subiectului.

A doua caracterizare existențială sustine dependentă realității de subiect, nefiind logic să credem ca exista forme, proprietăți și situații, autonom de individul percepător și reprezentant, numai omul prin funcțiile sale senzoriale și intelective putând primi și extrage din mesajul senzorial forma și evoluția lumii, în diversitatea reprezentărilor comunicate informațional de către cele cinci simțuri.

Știința fizicii, cea care se ocupa cu studiul cantitativ, calitativ și evolutiv predictiv, al diversității formelor și proceselor realității, admite și ea ca lumea așa cum o percepem, reprezentăm, investigăm și cunoaștem cauzal, este externă si independentă de subiect, dar există și oameni de știință care au păreri diferite, influențați probabil de metafizica clasică, care a tratat realitatea dual, atât ca lume externă cât și ca lume internă, ca lume construită de subiect.

Legături externe[modificare | modificare sursă]