Glosar de botanică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de botanică conține termeni din domeniul plantelor: părți componente, denumiri de specii și fenomene biologice legate de acestea.

Cuprins
Ab - AcAd - AmAn - AqAr - AzAg - AmAn - ApAr - AzBCa - ClCo - CzDEFGHIJKLMNOPQRSTUVYZ
Vezi șiLegături externe


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

Ab - Ac[modificare | modificare sursă]

  • abáca - bananier din Filipine (Musa textilis), care are fructele necomestibile și pețiolurile frunzelor lungi, din care se obțin fibre textile.
  • abagiubă - arbust din familia oleacee (Ligustrum vulgare), cu frunzele opuse, cu florile albe dispuse în raceme, cu corolele în formă de pâlnie și fructele bace, cultivat în special pentru gardurile vii.
  • abanos - arbore exotic (Diospyros abenum) din zonele tropicală și subtropicală (mai ales din India), cu lemnul negru, greu, tare și durabil.
  • abapical - îndreptat în direcția opusă apexului, situat la polul inferior.
  • abietacee - vezi Pinaceae,
  • abrupt - (despre un organ) care se termină brusc.
  • absint - plantă amară și aromatică, ce conține o esență toxică (Artemisia austriaca)[1]; pelin alb.
  • abundență - evaluarea numărului indivizilor fiecărei specii de plante care intră în componența unei fitocenoze.
  • abutilon - (Abutilon theophrasti) plantă anuală din familia malvaceaelor, cultivată în Extremul Orient și din ale cărei fibre se confecționează frânghii, covoare, unelte pescărești; sinonim teișor.
  • acacia - (Acaci) gen de arbori și arbuști din familia leguminoaselor, răspândiți în zona tropicală și cea subtropicală.
  • acaju - arbore din regiunea tropicală a Americii (Swietinia mahagoni), cu lemnul de culoare roșiatică, foarte rezistent și aspectuos, care se utilizează la confecționarea mobilei de lux; sinonim: mahon.
  • acaliculat - lipsit de calicul.
  • acantacee - (Acanthaceae) familie de plante erbacee sau lemnoase, dicotiledonate (decorative), răspîndite mai ales în regiunile calde, cu frunzele opuse, fără stipele, cu florile dispuse în raceme și cu fructele capsule.
  • acante - (Acanthus) gen de plante erbacee din familia acantaceelor, exemplu Acanthus longifoliu, întâlnită și în România.
  • acantifer - (despre plante) care poartă ghimpi; sinonim: acantofor.
  • acantocarp - (despre plante) care are fructul acoperit de țepi.
  • acantofil - care are frunzele terminate cu țepi; vezi și: acantifer, acmofil.
  • acantofor - vezi acantifer.
  • acantoid - care are aspect de ghimpe.
  • acantosferă - corpuscul sferoidal ciliat din celulele unor alge.
  • acarodomacie - smoc de peri în axila nervurilor unor frunze.
  • acarp - (despre plante) care nu produce fructe.
  • acarpelat - (despre flori) fără carpele.
  • acarpotrop(ic) - (despre plante) care nu prezintă mișcări de curbare pentru diseminarea semințelor.
  • acaul - (despre plante) fără tulpină aparentă.
  • acefalie - (despre flori) lipsă a capitulului.
  • aceracee - (Aceraceae) familie de plante lemnoase care cresc în păduri; de exemplu: arțarul, jugastrul, paltinul.
  • achenă - tip de fruct uscat care nu se deschide la coacere; de exemplu: aluna, ghinda, fructul de cânepă, de floarea-soarelui, păpădie etc.
  • achenodiu - fruct compus din două sau mai multe achene.
  • achinetospor - celulă asexuată imobilă și de rezistență, formată prin fragmentare, la cloroficee și cianoficee.
  • achinetosporange - sporange având funcția de organ de rezistență și de înmulțire.
  • achirofite - plante cu florile glumacee.
  • achiromorf - cu aspect de pleavă.
  • aciclic - (despre flori) cu organele așezate în spirală.
  • acicul - formație în formă de ac, care reprezintă rezultatul metamorfozei unor organe (ramuri, frunze).
  • acicular (sau aciculat) - (despre frunze) în formă de ac; sinonim: aciculiform.
  • aciculifer - care este prevăzut cu spini mici.
  • aciculiform - vezi acicular.
  • acidofil - (despre plante) care se poate dezvolta pe soluri cu aciditate mare.
  • acidofite - plante adaptate la solurile acide.
  • acidoză - boală a plantelor provocată de creșterea acidității din sol.
  • acladiu - axă principală neramificată a unei inflorescențe, împreună cu terminația inflorescenței.
  • aclamideu - (despre flori) care este lipsit de înveliș floral.
  • acmofil - cu frunze ascuțite; vezi și acantofil.
  • acolat - (despre plante, ramuri) care este încolăcit pe ceva.
  • aconit - plantă erbacee (Aconitum napellus) din familia Ranunculaceae, cu florile albastre sau galbene și cu frunzele de culoare verde-închis, care conțin o substanță foarte toxică și care crește în zonele montane; denumire populară: omag.
  • acotiledonat:
- (despre plante) cu embrionul lipsit de cotiledoane; acotiledon;
- (la plural) clasă de plante cu embrionul neformat înainte de germinație, a căror înmulțire se face prin spori.
  • acrandrie - dispoziție apicală a anteridiilor unor briofite.
  • acraspedot - (despre ciuperci) fără velum.
  • acrescent - (despre organe) cu tendință de creștere; care devine din ce în ce mai mare.
  • acridologie - parte a entomologiei care se ocupă cu studiul lăcustelor.
  • acroblasteză - ieșire a tubului germinativ prin vârful sporului, caracteristică lichenilor.
  • acroblastic - (despre muguri, flori) dezvoltat în vârful organului.
  • acrocarpie - fructificare la vârful ramurilor.
  • acrocist - chist sferic, gelatinos, format pe conidiofori la maturația celulelor generative.
  • acroconidie - conidie formată la vârful hifelor.
  • acrofil - (plantă) care crește în regiuni înalte.
  • acrofite - plante care cresc la altitudini (sub)alpine.
  • acrogeneză - formație apicală; creștere în lungime la vârful organelor vegetale.
  • acrogin - cu organele de reproducere femele situate în vârful axelor.
  • acropetal - (despre frunze, flori) care se dezvoltă de la bază spre vârf.
  • acrosarc - bacă sferică și cărnoasă, formată prin concreșterea ovarului și a caliciului.
  • acrosincarpie - concreștere a fructului prin vârfurile lui.
  • acrospiră - tulpiniță răsucită de la vârful seminței, în germinație.
  • acrospor - spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor.
  • acroton:
- (despre foliola frunzelor compuse) cu porțiunea terminală mai dezvoltată;
- (despre anterele orhideelor) concrescut la vârf.
- mediu ~ - apa ca mediu de viață;
- organism ~ - organism care populează mediul acvatic.

Ad - Am[modificare | modificare sursă]

  • adelfie - reunire, concreștere a două sau a mai multe organe (stamine, ramuri).
  • adelfocarpie - formare a fructului în urma adelfogamiei.
  • adelfofagie - unire a doi gameți de același sex.
  • adenopetalie - transformare a nectariilor în petale neproducătoare de nectar.
  • aderent - (despre unele organe, părți ale plantei) care este crescut pe un alt organ, care se adaugă la ceva; sinonim: adnat.
  • adinamoginie - incapacitate funcțională a pistilului din floare.
  • adnat - vezi aderent.
  • adpres - (despre perișori) strâns alipit de tulpină.
  • adventiv:
- (despre plante) de proveniență străină, care a ajuns și s-a răspândit într-un anumit loc;
- (despre rădăcini) care cresc de la nodurile de jos ale tulpinii.
  • aerenchim - țesut parenchimatic cu mari spații intercelulare pline cu aer, care se găsește la plantele acvatice submerse.
  • aerocarpie - maturizare a fructelor în aer liber, deasupra solului.
  • aerocist - veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice, care facilitează plutirea.
  • aerodrom - (despre nervația frunzelor) convergent la vârf.
  • aerofitobionte - organisme vegetale aerobe.
  • aerofit(ă) - organism vegetal, care se dezvoltă pe o plantă (un copac) care servește numai ca suport.
  • aerotropism - tropism sub influența concentrației de oxigen din aer; sinonim: anemotropism.
  • afil - (despre plante) cu tija lipsită de frunze.
  • afilie - lipsa totală a frunzelor la unele plante.
  • afilopod - lipsit de frunze bazale.
  • afin - arbust din familia ericaceelor (Vaccinium myrtillus), cu fruct comestibil, cu gust acrișor și care crește în zona muntoasă.
  • afion - denumire pentru macul de grădină (Papaver somniferum); sucul cu proprietăți narcotice extras din acesta.
  • afotometrie - indiferență a frunzelor (aciculare) față de direcția luminii.
  • afototropism - curbare a plantelor în direcția opusă luminii; fototropism negativ.
  • agamospermie - formare a semințelor fără fecundație.
  • Agaricaceae - familie de ciuperci din clasa bazidiomicetelor, cu picior, avînd pălăria prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele dispuse radial (Agaricum).
  • agarici - ciupercă de copac.
  • agavacee - familie de plante monocotiledonate având ca tip reprezentativ agava.
  • agavă - (Agave americana) plantă din familia amarilidaceelor, care înflorește o singură dată la 15-20 de ani, apoi moare și din ale căror frunze, lungi pînă la 2 m, late, groase și cu spini pe margini, se extrag fibre textile.
  • Agen - soi de prun originar din Franța.
  • aglică - plantă erbacee (Filipendula vulgaris) din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau roz-albe, parfumate, dispuse în inflorescențe.
  • agregat - (despre organe, plante) care se naște din același punct, unindu-se, dar păstrîndu-și individualitatea; îngrămădire de organe pe o suprafață mică la plante.
  • agriș - (Ribes grossularia) arbust fructifer din familia saxifragelor, al cărei fruct se poate consuma în stare proaspătă sau utiliza în industria alimentară.
  • agrofil - (despre plante) care crește pe terenuri cultivate.
  • agrostologie - ramură a botanicii care studiază pășunile; graminologie.
  • agrume - termen generic care denumește fructele citrice.
  • agurijoară - plantă erbacee decorativă, cu florile mari albe, galbene, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora).
  • aifilofite - plante cu frunze verzi persistente.
  • aiolostatic - (despre plante) care are poziție oblică din cauza vânturilor constante.
  • aior - plantă erbacee (Euphorbia esula) cu frunzele lanceolate și cu florile galbene dispuse în umbele.
  • aișor:
- plantă erbacee bulboasă din familia liliaceelor, cu frunzele roșietice și cu florile galbene-aurii (Allium ammoophilum);
- usturoiță (Alliaria officinalis);
- (regionalism) ghiocel (Galanthus nivalis).
- (Triticum monococcum) specie de grâu cultivat pe suprafețe restrânse;
- denumire atribuită și plantei Triticum spelta.
  • alantogamie - polenizare în două moduri diferite.
  • albaspină - arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor (Crataegus monogyna), cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna), sinonim: păducel.
  • alat - (despre organe ale plantelor) cu aspect de aripă.
  • albăstrea - (Centaurea cyanus) specie de plante erbacee din familia compozitelor, cu flori de culoare albastră.
  • albei:
- pir (Agropyrum repens);
- pir-gros (Cynodon dactylon).
  • albină - plantă erbacee din familia orhideelor, cu florile violacee, dispuse într-un spic, asemănătoare cu o albină (Ophrys cornuta).
  • albinism - insuficiență de materii colorante la plante, care determină decolorarea parțială sau totală a frunzelor.
  • albită - ciucușoară (Alyssum calycium); bărbișoară (Alyssum desertorum).
  • albuleț - totalitatea straturilor tinere din masa lemnoasă a arborilor, situate între inima lemnului și scoarță; sinonim: alburn.
  • albumeală - denumire populară pentru mai multe plante: floare-de-colț (Leontopo-dium alpinum), firicică (Filogo germanica); steluță (Stellaria nemorum), flocoșele (Filago arvensis).
  • albumen - țesut vegetal aflat în sămânța plantei și care conține rezerva de substanțe organice.
  • albumiță - vezi: floarea-de-colț.
  • alburn - vezi albuleț.
  • alcaliu - plantă marină din a cărei cenușă se produce sodă.
  • aldan - (regionalism) cânepă de toamnă care produce semințe, cultivată separat de cânepa textilă (Cannabis sativa).
  • alelogamie - tip de polenizare în două moduri nespecifice.
  • alelogeneză - succesiune a două generații (sporofitică și gametofitică) în ciclul de dezvoltare a anumitor plante.
  • alelopatie - influență reciprocă asupra dezvoltării plantelor superioare care cresc alături, prin intermediul substanțelor chimice numite coline.
  • alelotrih - (despre frunze) cu fețele opuse acoperite cu perișori.
  • aletofite - plante mezofite care cresc în locuri umblate de oameni sau de animale.
  • aleuronă - substanță proteică întâlnită sub formă de mici granule la anumite tipuri de semințe, servind ca substanță de rezervă.
  • aleuronic, strat ~ - strat de celule proteice care conține granulele de aleuronă.
  • alfa (sau iarbă ~) - plantă din ordinul gramineelor, cu spice solitare și frunze lineare, originară din Algeria, din care se fac frânghii, rogojini etc. sau se fabrică hârtie (Stipa tenacissima).
  • alge - (Algae) denumire colectivă pentru talofitele autotrofe, capabile de fotosinteză, unicelulare sau pluricelulare, de culoare verde, brună sau roșie, care au corpul vegetativ nediferențiat în rădăcină, tulpină și frunze și care sînt răspândite mai ales în ape.
  • algicid - substanță care distruge algele.
  • algologie - parte a botanicii care se ocupă cu studiul algelor.
  • alior - denumirea mai multor specii de plante din genul Euphorbia (Euphorbia cyparissias, Euphorbia helioscopia, Euphorbia amygda-loides) și a căror tulpină conține un suc otrăvitor, cu aspect asemănător laptelui (exemple de denumiri populare: laptele câinelui, laptele-cucului).
  • alismatacee - familie de plante acvatice monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozete, care au canale aerifere în tulpini și în frunze.
  • alistă - organ filiform tare, țepos, din vîrful spiculețelor la unele graminee.
  • alocarpie - structură a unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată.
  • alocor - care polarizează două sau mai multe formații vegetale înrudite din aceeași regiune.
  • alocorie - răspândire a fructelor, semințelor sau sporilor prin intermediul diferiților factori externi.
  • aloe - (Alöe) gen de plante din familia liliaceelor, cu frunze cărnoase și spinoase.
  • alogam - plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie.
  • alogamie - fecundare naturală a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeași specie.
  • alpigen - (despre plante) de origine alpină.
  • alpinariu - grădină botanică sau stâncărie rezervată culturii florei alpine.
  • altern - (despre frunze, flori) dispus de o parte și de alta a unei ramuri sau a unei tulpini, la niveluri diferite.
  • alun - arbust din familia betulaceelor, cu frunzele rotunde, cu florile monoice, cele mascule fiind sub formă de amenți, și cu fructele comestibile (Corylus avellana).
  • alunea - plantă al cărei fruct are un gust asemănător cu al castanei și din frunzele căreia se face salată (Bunium bulbocastanum).
  • alun turcesc (sau sălbatic, de pădure) - arbust din familia betulaceelor, cu scoarța crăpată, cu frunzele mai lungi și mai mari decît ale celui descris mai sus, cu fructele comestibile, care crește în regiunile montane (Corylus colurna).
  • alveolă - fiecare dintre cavitățile în care sînt înfipți sâmburii unor fructe.
  • Amanita - gen de ciuperci dintre cele mai otrăvitoare, care provoacă intoxicații grave manifestate prin semne și simptome brutale: greață, vomă, dureri abdominale, diaree, ducând în cazul lipsei tratamentului de specialitate la apariția unor tulburări severe hepatice, renale, nervoase și, în final, la moarte.
  • amarant(h):
- plantă ornamentală, din familia amarantaceelor (Amaranthus), cu florile mici, roșii sau albe, grupate în formă de spic;
- arbore din familia leguminoaselor, originar din America de Sud, cu lemnul fin, de culoare violacee, din care se fac obiecte ornamentale și din care se extrage esența de terebentină.
- caracteristica unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe;
- maturizare a fructelor în aer sau în sol.
  • amficarpogen - (despre plante) care produce fructele pe sol, dar cu maturație subterană.
  • amficotiledon - care are cotiledoanele concrescute.
  • amfifotic - (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna.
  • amfigen - care are origine dublă; (despre organe vegetale) cu creștere la ambele extremități.
  • amfisarc - fructul baobabului format dintr-o bacă indehiscentă multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos.
  • amfisperm - învelișul extern al seminței.
  • amfitactism - atracție reciprocă a unor hife de sex diferit, pentru conjugare.
  • amfiteciu - strat celular extern al capsulei mușchilor sau al apoteciului la licheni.
  • amfitrofie - perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii.
  • amfitrop - curbat în formă de potcoavă; (despre plante) cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.
  • amfoheterogonie - producere de urmași constanți pe o parte a ramurii, și cu segregare tipică a caracterelor, pe cealaltă parte a ramurii.
  • amnicol - care crește pe lângă râuri.
  • ampelidacee - familie de plante dicotiledonate dialipetale care are ca tip vița-de-vie; sinonim: Vitaceae.
  • ampelopsis - viță sălbatică, grimpantă, al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre.
  • amplectiv - (despre organe ale plantelor) care îmbrățișează complet alte organe.
  • amplexicaul - (despre frunze) care îmbrățișează tulpina.
  • amplexiflor - care îmbrățișează floarea.
  • amplexifoliat - (despre plante) cu frunze amplexicaule.
  • ampulă - veziculă aeriană pe frunzele sau pe tulpina unor plante plutitoare.

An - Aq[modificare | modificare sursă]

  • anacardiacee - familie de arbori sau arbuști lactescenți ori rășinoși din regiunile tropicale, având ca tip anacardierul.
  • anacardier - arbust tropical din al cărui fruct comestibil se extrage o substanță folosită la lustruirea mobilelor.
  • anadrom - orientat în sus, spre vârful plantei (antonim: catadrom).
  • anaerofit - (plantă) anaerobă.
  • analiză botanică - stabilirea naturii, numărului sau procentului diferitelor specii de plante de pe un teren.
  • ananas - plantă erbacee perenă originară din țările calde, cu frunzele lungi așezate în spirală pe o tulpină scurtă, care poartă în vârf o inflorescență simplă în formă de spic, purpurie-violacee, cultivată pentru fructele sale mari și cărnoase (Ananas sativus).
  • anandru - (despre plante) care are flori fără caractere bărbătești; (despre flori) fără stamine.
  • anason - plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor (Pimpinella anisum), originară din Orient, cu florile mici și albe, cultivată pentru uleiul eteric și substanțele grase care se extrag din fructe, având diverse întrebuințări în industria alimentară și în cea farmaceutică.
  • anason stelat (sau franțuzesc) - arbust originar din China și Japonia, din familia Magnoliaceae (Illicium anisatum), cu frunzele persistente, aromatice, cu florile de culoare galben-verzuie, hermafrodite, și cu fructele în formă de stea.
  • anastomozat - (despre nervúri) ramificat și iarăși unit.
  • anastomoză - îmbinare, legare a diferite organe vegetale.
  • anatropism - curbare a plantelor în direcția factorului de excitație.
  • andivă - (Cichorium endivia) specie de cicoare cultivată la întuneric, în pivnițe, din ale cărei frunze albe, cărnoase, comestibile se pregătesc salate.
  • androceu - totalitatea staminelor unei flori.
  • androcit - celulă vegetativă formată în androconidie, care dă naștere unui anterozigot.
  • androconidie - conidie care, în lipsa anteridiei, preia rolul organului sexual masculin, la unele ascomicete.
  • androcor - (despre plante) care este răspândit prin intermediul omului.
  • androdinamie - însușire a florilor hermafrodite cu stamine bine dezvoltate, dar cu stigmat redus.
  • androdioic - (despre plante) care are flori masculine sau hermafrodite pe indivizi diferiți.
  • androecie - prezența numai de flori masculine pe aceeași plantă.
  • androfită - plantă-mascul din generația sexuată.
  • androfor:
- peduncul rezultat din alungirea ultimului internod al pedunculului floral, pe care sînt prinse staminele;
- peduncul care poartă anteridia.
- anghelică (Angelica archangelica);
- plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunzele mari, cu florile albe-roșietice dispuse în umbele compuse, care crește în locuri umede din păduri, prin finețe, în lunile iulie-septembrie (Angelica silvestris).
- plantă erbacee cu tulpina umflată sub articulații, cu florile albe și cu fructele aromatice, care crește prin tufișuri și prin poieni umede în pădurile de munte (Chaerophyllum aromaticum);
- anghelică (Archangelica officinalis);
- angelina sălbatică (Angelica sylvestris).
- plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunzele ovale și florile purpurii, care crește în lunile iulie-august prin tufișuri, la margini de pădure, prin locuri necultivate (Clinopodium vulgare); somnișor;
- izmă-proastă, busuioc-de-câmp (Menthapulegium).
  • apert - (despre flori, muguri, preflorație sau despre zone, terenuri etc.) care este deschis, desfăcut; neacoperit.
  • apetal:
- (la plural) grup de plante dicotiledonate, cu florile reduse, lipsite de petale;
- (despre flori, plante) care nu are petale.
  • apex - vârf, extremitatea superioară a unui organ.
  • apiculat - (despre unele frunze sau despre unele fructe) care se termină cu un vârf ascuțit și scurt.
  • apiren - (despre fructe) care nu are sâmbure, care este fără sîmbure.
  • aplanogamet - gamet neciliat, fără mobilitate.
  • aplanogametange - organ al plantelor în care se formează aplanogameții.
  • aplicativ - care este alipit pe alt organ, fără aderență.
  • apocarp - care prezintă apocarpie.
  • apocarpie - formație a florii unei plante în care carpelele nu sunt unite în pistil.
  • apocinacee - (Apocynaceae) familie de plante dicotiledonate, erbacee sau lemnoase, cu frunzele opuse, florile hermafrodite cu petale unite, care secretă latex și care sunt originare din regiunile tropicale și mediteraneene.
  • apofiză - partea superioară, îngroșată, a solzilor conurilor de la speciile de pin.
  • apogamie - formarea embrionului la plante dintr-o altă celulă decât oosfera; se întâlnește la unele fanerogame și la ferigi.
  • apogenie - pierderea capacității de reproducere a unui organism vegetal.
  • apoteciu - organ reproducător în formă de cupă la ascomicete și licheni, în care se formează ascele.
  • apotrop - (despre ovule) care este prins lateral pe peretele placentar.
  • apotropism - curbare a plantelor în sens contrar direcției factorului de excitație.
  • apresor - organ de fixare sau de absorbție al unor plante.
  • aquifoliacee - familie de plante decorative, de mici dimensiuni (arbuști), de obicei cu flori unisexuate.

Ar - Az[modificare | modificare sursă]

  • aracee - familie de plante erbacee (sau, rar, lemnoase), monocotiledonate perene, care cresc mai ales în zonele tropicale; exemplu: filodendronul.
  • arahidă - plantă leguminoasă tropicală, cultivată pentru fructele sale comestibile, bogate în grăsimi (Arachis hypogaea).
  • araliacee - (Araliaceae) familie de plante dicotiledonate, arbori și arbuști, rar plante erbacee, cu frunzele adânc lobate, cu florile actinomorfe grupate în umbele simple sau compuse, cu fructul bacă sau drupă; exemplu iedera.
  • araucaria - (Araucaria angustifolia) specie de conifer originar din America de Sud și Australia, cultivat pentru calitățile sale ornamentale, ca plantă decorativă de apartament; altă denumire: pin-de-Chile.
  • araucariacee - familie de conifere, cu frunzele totdeauna verzi, răspândite în America de Sud și Australia și cultivate, ca plante decorative, având ca tip reprezentativ araucaria.
  • arbore - nume generic dat plantelor cu trunchi înalt (peste 4 m) și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; altă denumire: copac.
  • arborele de cacao - plantă lemnoasă din familia Sterculiaceae, specifică zonei tropicale (Africa și America de Sud), înaltă de 8-10 m, cu florile și fructele fixate direct pe trunchi, ale cărei semințe sunt folosite în industria alimentară (Theobroma cacao).
  • arborele de cafea - plantă lemnoasă din familia Rubiaceae, înaltă de 4-5 m, cu florile albe sau roz, cultivată în țările Americii Latine, în Africa și în Asia, ale cărei semințe, bogate în cofeină, sunt folosite în industria alimentară și în cea farmaceutică (Coffea arabica).
  • arborele de camfor - plantă lemnoasă din familia Lauraceae, înaltă de 10-15 m, cultivată în China și în Japonia, din tulpina și din frunzele căreia se extrage camforul (Cinnamomum camphora).
  • arborele de cauciuc - plantă lemnoasă din familia Euphorbiaceae, înaltă de 15-20 m, originară din America de Sud (din bazinul Amazonului), din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis).
  • arborele de chinină - (Cinchona) plantă lemnoasă din familia Rubiaceae, care se cultivă în America de Sud, din a cărei scoarță se extrage chinina.
  • arborele de cuișoare - plantă lemnoasă din familia Myrtaceae, originară din insulele Moluce, dar cultivată mai ales în Madagascar, ai cărei muguri florali sînt folosiți drept condiment (Eugenia caryophyllata).
  • arborele de pâine - (Artocarpus incisa) plantă lemnoasă din familia Moraceae, cultivată în zonele tropicale din Asia și America, cu tulpina înaltă (10-15 m) și foarte groasă, al cărei fruct mare, sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt.
  • arborele lui Iuda - plantă lemnoasă din familia leguminoaselor, ale cărei flori roz apar în buchete pe trunchi și pe ramuri, cultivată ca plantă de ornament (Cercis siliquastrum).
  • arborele vieții - plantă lemnoasă din familia Cupresacee, originară din Extremul Orient, înaltă de pînă la 40 m, cu coroana deasă și cu frunzele mici, solzoase, cultivată în parcuri (Thuja orientalis); altă denumire: tuia orientală.
  • arboricol - (despre insecte, animale sau plante) care trăiește în sau printre arbori, care crește, se dezvoltă pe arbori; care se referă la arboricultură.
  • arbuscul - tufă mică, având aspect de copăcel; arbore mic.
  • arbust - plantă lemnoasă de talie mică, ce se ramifică de la bază în formă de tufă, neformând o coroană distinctă; alte denumiri: copăcel, tufar.
  • arenaria - plantă cariofilacee cu florile albastre și roz, care crește pe stânci și nisipuri; exemple: Arenaria serpyllifolia, Arenaria grandiflora, Arenaria leptoclados.
  • archit - denumire regională pentru: curpen (Clematis vitalba) sau ienupăr (Juniperus communis).
  • arctofil - (despre plante) care crește în regiunile nordice.
  • ardeiaș - altă denumire populară pentru plante ca: barba-împăratului (Mirabilis jalapa); iarbă-roșie (Polygonumpersicaria).
  • arenicol - care trăiește, se dezvoltă, crește în nisip.
  • areologie - disciplină care se ocupă cu studiul ariei de răspândire a unor specii vegetale.
  • argut - vezi acuminat.
  • arhegon - organ de reproducere în formă de butelie, în care se formează gameții feminini, caracteristic mușchilor, ferigilor și gimnospermelor.
  • arhegoniate - grup de plante care au ca organ vegetativ caracteristic arhegonul; exemplu: mușchiul.
  • arhespor - celulă care dă naștere, prin diviziune, celulelor-mamă sporifere.
  • arhicarp - organ reproducător femel al ascomicetelor.
  • arhimicete - clasă de ciuperci primitive unicelulare microscopice, parazite sau saprofite, cu înmulțire asexuată (prin zoospori) sau sexuată (prin izogamie) (Archimycetes).
  • arici:
- nume dat mai multor plante: ciumăfaie (Datura stamonium); rostogol (Echinops sphaerocephalus); tăciune (Ustilago tritici);
- mușchi formând tufe, cu frunzele ascuțite, cu dințișori ascuțiți pe margini și pe dos, care crește pe marginea drumurilor, în locuri nisipoase și argiloase, în păduri până la 2 500 m altitudine (Pogonatum urnigerum);
- varietate de grâu cu spicul des (Triticum compactam).
  • aril(od) - (la fructe) parte cărnoasă, viu colorată, care acoperă parțial (sau total) sămînța.
  • arilat - (despre semințele fructelor) care este prevăzut cu aril.
  • arilodiu - aril fals, format prin lărgirea marginii micropilului seminței.
  • arin - (Alnus) nume dat mai multor specii de arbori sau de arbuști din familia Betulaceae, cu frunzele ovale, dințate, lipicioase pe partea superioară și păroase pe partea inferioară, cu florile verzui-roșietice, în formă de spic, care cresc pe malurile râurilor de munte și prin păduri umede de șes și sunt întrebuințați pentru împădurirea terenurilor umede.
  • arin alb - arbore înalt pînă la 20 m, cu frunzele ovale, dințate, cenușii și păroase pe partea posterioară (Alnus incana).
  • arină - inflorescența arinului, din care se extrage un colorant negru.
  • arin-de-munte (sau verde) - arbust înalt până la 4 m, cu frunzele mici, ovale sau eliptice, dințate (Alnus viridis).
  • arin negru - arbore înalt pînă la 28 m, cu frunzele aproape rotunde, lipicioase (Alnus glutinosa).
  • aripă - membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului.
  • aristat - (despre frunze) cu un vârf lung și subțire ca o țepușă.
  • aristoform - în formă de aristă.
  • aristoloh - (Aristolochia) plantă apetală cățărătoare, cu florile galbene în formă de tub, cultivată pentru umbrare; denumire populară: mărul-lupului.
  • Aristolochiaceae - familie de plante erbacee și arbuști având ca tip aristolohul.
  • aristă - formație alungită, țepoasă, cu care se termină frunzele sau unele piese florale la graminee.
  • ască - celulă-mamă în formă de măciucă sau de sac alungit, producătoare și purtătoare de spori interni la unele ciuperci.
  • asmățui - (Anthriscus cerefolium) plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cultivată pentru frunzele aromatice (sinonim: hasamțuchi).
  • Asteraceae - vezi compozite.
  • autogamie - fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; plantele la care fecundația se produce în acest mod se numesc autogame (exemple: grâul, orzul, inul, neghina).
  • autopolenizare - mod de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă; sinonim: cleistogamie.
  • auxine - substanțe chimice cu înaltă activitate fiziologică, având o mare importanță în activitatea vitală a plantelor, motiv pentru care se mai numesc și hormonii de creștere ai plantelor (sinonim: fitohormoni).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

  • bacă - fruct cărnos, cu pielița subțire, care nu se deschide la maturitate (indehiscent) și în al cărui miez (mezocarp) sunt mi multe semințe; exemple: bobul de strugure, pătlăgeaua roșie, afina, coacăza etc.
  • balsam - nume generic dat esențelor de rășină plăcut mirositoare.
  • balsam de Canada - lichid gălbui obținut din arborele Abies balsamea, de consistența mierei, cu miros caracteristic terebentinelor; este folosit la montarea preparatelor microscopice.
  • balsam de copal - substanță extrasă din trunchiul unor arbori tropicali, folosită în pictură la prepararea verniurilor.
  • balsam de Peru - lichid vâscos, brun-roșcat, cu miros aromat, insolubil în apă, obținut prin crestarea arborilor din specia Myroxylon pereirae, este folosit extern în dermatologie.
  • balsam de Tolu - balsam obținut din planta leguminoasă Myroxylon toluifera, care se prezintă sub formă de particule neregulate, brun-roșcate, cu miros aromat, solubile în apă caldă; este folosit în bolile bronhopulmonare.
  • balsamină - (Impatiens balsamina) plantă anuală din familia balsaminaceelor, cu flori albe-roșietice sau pestrițe, așezate la subsuoara frunzelor.
  • bamă - (Hibiscus esculentus) plantă anuală din familia malvaceelor, al cărei fruct, (o capsulă alungită cu 5 muchii și acoperită cu perișori) este comestibil.
  • bambus - (Bambusa) denumire dată mai multor specii de plante arborescente din familia gramineelor, cu tulpini drepte, înalte până la 25 m și foarte tari, utilizate ca material de construcții.
  • banan - vezi bananier.
  • bananier - (Musa paradisiaca) plantă arborescentă din familia musaceelor, al cărei fruct, banană, este o bacă lungă, puțin arcuită și cu miezul dulce, aromat, comestibil.
  • barba-împăratului - vezi ardeiaș.
  • bentofite - plante fixate pe fundul mărilor sau al apelor dulci.
  • biotip - grup de plante cu aceeași construcție genetică și cu structură morfologică asemănătoare cu planta-mamă; acestea pot fi obținute doar prin reproducerea vegetativă (de exemplu prin plantarea bulbilor, a tuberculilor, a rizomilor, a lăstarilor, a mlădițelor și rădăcinilor advective).
  • bisexualitate - vezi androginie.
  • blastomicete - ciuperci levuriforme patogene, care se reproduc prin înmugurire.
  • blastospori - spori imperfecți care se formează prin înmugurirea unei celule preexistente.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Ca - Cl[modificare | modificare sursă]

Co - Cz[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • dafin - (Laurus nobilis) arbust din familia lauraceelor, cu frunze persistente, tari, lucioase, de formă lanceolată, cu marginea ușor ondulată (care se folosesc drept condiment); fructul este o bacă ovală, din ale cărui semințe se extage un ulei întrebuințat în industria farmaceutică.
  • dalie - (Dahlia variabilis) plantă perenă din familia compozitelor, ale cărei rădăcini sunt îngroșate (tuberizate), iar inflorescențele sunt mari, de culori și forme variate (sinonim: gherghină).
  • dârmox - (Viburnum lantana) arbust din familia caprifoliaceelor, cu frunze opuse, ovale, cu flori albi, dispuse în inflorescențe umbeliforme.
  • dediței- plante erbacee perene, toxice, din genul Pulsatilla (Pulsatilla alba, Pulsatilla montana), familia ranunculaceelor, cu rizomi puternici și frunze păroase; florile sunt mari, de culori diferite, mai ales albastre-violacee; altă denumire: sisinel de munte.
  • degețel roșu - (Digitalis purpurea) specie de plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, cu frunze mari, alungite, cu nervuri pronunțate; florile sunt grupate într-un racem lung, cu corola tubuloasă de culoare roșie-purpurie și cu punctații negre în interior.
  • dehiscență - deschidere prin pori, crăpături etc. a unor fructe uscate și a unor sporangi sau antere ajunse la maturitate; astfel se realizează împrăștierea semințelor, sporilor și grăunțelor de polen.
  • dendrologie - capitol al botanicii care se ocupă cu studiul plantelor lemnoase.
  • dialipetale:
- (despre plante cu flori) care au corola alcătuită din petale separate;
- subclasă de plante dicotiledonate caracterizate prin corolă dialipetală.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • ecotip - grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței condițiilor de mediu și care totuși se deosebesc între ele după înălțime, productivitate, lungimea perioadei de vegetație, rezistența la condiții nefavorabile etc.
  • ectoparazit - ciupercă parazită al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate.
  • ecvisetacee - (Equisataceae) familie de plante erbacee, caracterizate prin două feluri de tulpini (fertile și sterile) și care se înmulțesc prin spori; în această familie există un singur gen: Equisetum (vezi și coada-calului).
  • eleagnacee - (Eleagnaceae) familie de plante cuprinzând arbori și arbuști, ale căror rădăcini au nodozități ca la leguminoase; exemple: sălcioara (răchițica), cătina albă.
  • embriologia plantelor - ramură a botanicii care studiază procesele de formare și dezvoltare a gameților: fecundația, dezvoltarea embrionului și a endospermului la plantele cu semințe, precum și procesele care au loc în țesuturile formative (meristeme).
  • embrion - corp multicelular situat în interiorul seminței, înconjurat de țesuturi bogate în substanțe nutritive, pe seama cărora acesta se dezvoltă când se întrunesc condițiile de mediu specifice (umiditate, temperatură etc.).
  • epifit - vezi aerofit(ă).
  • etaj de vegetație - unitate de vegetație și, prin extensie, unitatea biologică care corespunde unei altitudini, caracterizată printr-o specie dominantă.
  • euarheofite - plante ruderale sau nitrofile din neolitic.
  • euciclic - care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral.
  • eucroic - (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentație naturală.
  • eudicotomie - tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate și ramificate uniform.
  • euforbiacee - familie de plante dicotiledonate, lemnoase și erbacee, cu flori actinomorfe, unisexuate, fruct: capsulă, bacă sau drupă și semințe bogate în uleiuri grase; au importanță în industria alimentară, textilă, ca plante ornamentale și ca producătoare de cauciuc; exemple: ricinul, arborele de cauciuc.
  • eufotic - (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă.
  • eufototropic - (despre frunză) cu lamina așezată perpendicular pe razele de lumină.
  • eugeofite - geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau căldură corespunzătoare.
  • evapotranspirație - cantitatea totală de apă cedată, prin evaporație de către sol și prin transpirație de către plante, atmosferei inferioare, sub influența creșterii temperaturii.
  • exalbuminate - (despre plante) care nu conțin albumen în sămânță.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

- piciorușul sau codița staminei care conține antera.
- formație filiformă a unor celule vegetale.
  • fitoplancton - totalitatea organismelor vegetale din plancton, servind ca hrană pentru diferite animale acvatice.
  • foliolă - fiecare dintre frunzulițele care intră în alcătuirea unei frunze compuse.
  • fototropism - vezi heliotropism.
  • frunză - organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol)
  • frunză compusă - frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal.
  • frunză-de-potcă - plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale).
  • frunză embrionară - vezi cotiledon.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • gală - excrescență pe organele unei plante, provocată de înțepăturile unor insecte
  • galban - rășină cu aspect gumos, obținută dintr-o plantă umbeliferă exotică
  • gălbinare (Serratula tinctoria) - plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii; vezi și îngălbenire
  • galbulă - fruct în formă de con modificat, din solzi cărnoși și concrescuți
  • galeat - prevăzut cu un organ în formă de cască
  • galeiform - în formă de cască
  • galericulat - prevăzut cu un coif mic
  • galvanotaxie - galvanotropism
  • galvanotropism - orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric (răsucire; electrotropism)
  • gamet - fiecare dintre cele două celule sexuale care se unesc în timpul fecundației pentru a forma zigotul, constituind primul stadiu de dezvoltare a unui individ.
  • gametangiofor - suportul gametangiului.
  • gametangiogamie - reproducere sexuată prin copularea gametangiilor de sex opus.
  • gametangiu - structură vegetală în care sunt produși gameți.
  • gametizare - formarea gametului.
  • gametoblast - substanță primară, încă nediferențiată, a gametului; țesut nediferențiat al arhesporului.
  • gametocist - formație din contopirea a doi gameți de sex diferit, prevăzută cu un perete chistic comun.
  • gametocit - celulă generatoare de gameți.
  • gametofit - una dintre cele două generații din ciclul de dezvoltare a plantelor capabile de înmulțire sexuaiă; alternează cu sporofitul.
  • gametofor - partea gametofitului care poartă gametangii.
  • gametogamie - fecundație prin contopirea a doi gameți uninucleați și de sex diferit.
  • gametogeneză - procesul de formare a gameților.
  • gametoplasmă - citoplasma gameților.
  • gametospor - spor rezultat din copularea gameților
  • gamobiu - organism aparținând generației sexuate, în cazul alternanței de generații
  • gamocarpelar - cu carpelele concrescute.
  • gamocarp - cu fructe concrescute.
  • gamocit - celulă sexuată.
  • gamodesmie - concreștere a fasciculelor din stelul vegetal.
  • gamofilie - fenomen de concreștere a frunzelor.
  • gamogemie - fenomen de concreștere a mugurilor.
  • gamogeneză - reproducere a unui organism vegetal prin contopirea gameților; reproducere sexuată
  • gamomerie - concreștere teratologică a pieselor florale prin vârfurile lor.
  • gamomorfoză - modificare morfologică realizată prin exercitarea produsului fecundației în cursul dezvoltării sale.
  • gamopetal - cu petalele concrescute (având formă de tub) (la tutun), de clopot (la clopoțel), de pâlnie (la volbură); sinpetal.
  • gaolean (Sorghum chinense) - specie de plante anuale din familia gramineelor, cu tulpini suculente și frunze asemănătoare cu cele ale porumbului, cultivată în Extremul Orient.
  • gardenie (Gardenia) - gen de plante lemnoase, din familia rubiaceelor, cu flori mari, cu miros plăcut; în România, cele mai cunoscute sunt: Gardenia jasminoides și Gardenia radicans.
  • geofit - plantă ale cărei organe aeriene în condiții nefavorabile se usucă, organele subterane supraviețuind în pământ.
  • germinare - vezi încolțire.
  • glomerul(ă) - tip de fruct format prin creșterea împreună a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă.
  • glumaceu - (despre unele organe de plante) asemănător unei glume.
  • glumă - bractee membranoasă situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee.
  • gogoașă - excrescență sferică, apărută pe frunzele sau crengile stejarilor sau ale altor plante, ca urmare a unor boli sau a înțepăturilor unor insecte.
  • graminologie - vezi agrostologie.
  • grapă - vezi ciorchine.
  • grimpant - (despre plante) cățărător.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • halofite - plante adaptate condițiilor de viață de pe solurile sărăturate (exemple: sărățica, sica etc.).
  • hamei - (Humulus lupulus) plantă erbacee perenă din familia moraceelor, care se cultivă pentru substanța aromatică extrasă din flori (lupulina) și care servește la fabricarea berii.
  • haplobiont:
- plantă haploidă cu un număr simplu de cromozomi;
- plantă care fructifică o singură dată.
  • haplogeneză - proces de apariție a unor forme noi de plante prin mecanismele fundamentale ale evoluției.
  • hasmațuchi - vezi asmățui.
  • heliofil - (despre plante) care se orientează sau crește orientat către lumină sau în regiuni puternic însorite.
  • heliotactism - vezi heliotropism.
  • heliotropism - proprietate pe care o au unele plante de a orienta spre soare sau spre altă sursă de lumină frunzele și florile; sinonime: fototropism, heliotactism.
  • helofită - plantă care crește în bălți și mlaștini cu apă dulce.
  • hermafroditism - vezi androginie.
  • heterogamie - formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; sinonim: anizogamie.
  • hidroblast - lăstar acvatic.
  • hidrocarpie - proces de maturizare a fructelor sub apă.
  • hidrocit - celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei.
  • hidroclinie - fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei.
  • hidrocore - plante ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă.
  • hidrocorm - tulpină subacvatică sau plutitoare.
  • hidrocriptofite - plante cu organele vegetative scufundate complet în apă.
  • hidroestezie - sensibilitate a plantelor față de apă.
  • hidrofil - termen care caracterizează o plantă la care polenizarea se face prin intermediul apei.
  • hidrofită - plantă adaptată la viața acvatică.
  • hidrofitologie - studiul plantelor de apă.
  • hidrofob - termen care caraterizează o plantă care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală.
  • hidrogame - plante la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia.
  • hidromegaterm - (despre plante) care reclamă multă apă și căldură.
  • hidromorfic - (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică.
  • hidronastie - mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului.
  • hidroplanctofite - totalitatea vegetalelor planctonice din ape.
  • hidroplast - formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă.
  • hidrospor - spor diseminat prin intermediul apei.
  • hidrotaxie - mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers.
  • hidrotrofie - dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate.
  • hifă - filament din celule care alcătuiește miceliul unei ciuperci.
  • higrobiontă - plantă acvatică sau care crește în medii umede.
  • higroc(h)azie sau higroc(h)asie - fenomen de punere în libertate a semințelor sau sporilor plantelor în perioade de umiditate excesivă.
  • hrișcă - plantă erbacee cu flori albe sau roz și cu semințe mici, lunguiețe și negricioase (Fagopyrum sagittatum); (colectiv) semințele acestei plante, care sînt folosite în alimentația oamenilor și a animalelor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • iarbă de mare - (Zostera marina) plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapiserie (sinonim zegras).
  • iarbă-roșie - vezi ardeiaș.
  • ierbar - colecție de plante uscate, ordonată pe grupe sistematice, constituind un material pentru cercetări și documentație științifică.
  • incluziuni ergastice - substanțe organice (amidon, aleuronă, picături de grăsime) sau minerale (cristale de oxalat, carbonat sau sulfat de calciu), produse de celula vegetală vie, care rămân închise în citoplasmă sub formă de corpusculi vizibili la microscop.
  • indehiscent - (despre fructe) care nu se deschide spontan la maturitate pentru a elibera semințele.
  • indigotier - vezi anil.
  • inflorescență compusă - inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple.
  • inima lemnului - vezi duramen.
  • internod - porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri.
  • iris - vezi stânjenel.
  • izocarp - (despre flori) la care numărul carpelelor este egal cu cel al elementelor periantului.
  • izogame - plante la care elementele de reproducere sunt asemănătoare.
  • izotip - tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • macropod - cu pedunculii lungi.
  • mahon - vezi acaju.
  • mărul-lupului - vezi aristoloh.
  • mătasea broaștei - (Spirogira) denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare (vezi și cămașa-broaștei).
  • mâț(ișor) - vezi ament.
  • mezobiotic - (despre semințe sau propagule) care, în condiții bune de păstrare, trăiește 3-15 ani
  • mezocarp - strat median al pericarpului, constituind partea cărnoasă a unui [[fruct].
  • mezofanerofite - tip de fenerofite sempervirescente, cu mugurii de reînnoire neacoperiți în anotimpul nefavorabil.
  • mezofit - (plantă) care se dezvoltă în condiții de temperatură și de umiditate mijlocii.
  • miceliu - sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor.
  • micologie - ramură a botanicii care studiază sistematica, morfologia și biologia ciupercilor în legătură cu daunele pe care le provoacă și cu rolul acestora ca producătoare de substanțe utile (de exemplu antibioticele).
  • monoadelf - cu staminele reunite într-un singur mănunchi.
  • monoandru - (despre flori) care are doar o singură stamină.
  • monoic - (despre plante) care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ; vezi și androginie.
  • mugur - organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase.
  • mugur adventiv - mugur care se dezvoltă din țesuturi definitive.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • nap - plantă din familia cruciferelor, de la care se consumă rădăcina îngroșată, rotundă, de culoare albă-rozalie și gust dulceag.
  • năvalnic - (Scolopendrium vulgare) specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară.
  • nectarie - glandă vegetală, a plantelor angiosperme, care produce nectar.
  • neofite - plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente.
  • nervură:
- fiecare dintre fasciculele conducătoare liberiene lemnoase care străbat limbul frunzelor și prin care circulă seva;
- fiecare dintre ramificațiile cele mai subțiri ale rădăcinii unui arbore.
  • nod (vezi și internod):
- proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor;
- punct de unde încep sa crească crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • ochii-păsăruicii - plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris).
  • ochiul-boului - nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate.
  • ochiul-lupului:
- plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis);
- plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica).
  • ochiul-șarpelui:
- planta erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum);
- mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis).
  • ochii-șoricelului - mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens).
  • oligotrof - se referă la plante care trăiesc în soluri sărace în nutrienți.
  • omag - vezi aconit.
  • ombrofil - vezi sciafil.
  • oosferă - celulă reproducătoare femelă a plantelor care, în urma fecundației, devine oul plantei.
  • ortoheliotropic - (despre frunze) orientat drept spre sursa de lumină.
  • oxicarp - cu fructe ascuțite.
  • oxigenomorfoză - modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului.
  • oxigenotaxie - mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen.
  • oxigeofite - plante care cresc pe terenurile bogate în humus.
  • oxisperm - cu semințe ascuțite.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

- (despre organe vegetale) cu o poziție oblică sau orizontală față de direcția razei Pământului;
- (despre plante) cu orientare oblică sau orizontală față de direcția excitației.
  • plantă agățătoare - plantă cu tulpină lungă, care se poate agăța cu ajutorul unor organe speciale sau prin răsucire.
  • plantă superioară - plantă care se află pe treapta cea mai avansată a unei evoluții, care a atins un nivel înalt de evoluție; cu o evoluție avansată.
  • plasmoliză - fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu.
  • plătică - (Gleditschia triacanthos) arbore numit astfel din cauza formei caracteristice a frunzelor sale.
  • pojarniță - vezi sunătoare.
  • priboi - plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe.
  • propagulă - formație în celule filamentoase sau frunzoase care asigură înmulțirea vegetativă la mușchi și la alge.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Q[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • racem - vezi ciorchine.
  • ram(ură) - fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă.
  • rădăcină]] - parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare.
  • rădăcină adventivă - rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei (tulpină, frunze), în anumite condiții de mediu, adeseori ca urmare a aplicării unor procedee de cultură sau de multiplicare a plantelor (altoire, marcotaj etc)


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

- grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante;
- organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • tal - organ vegetativ lipsit de vase conducătoare, monocelular la bacterii și la unele alge, pluricelular la ciuperci etc.
  • teișor - vezi abutilon.
  • termocleistogamie - autofecundare a florilor rămase nedeschise din cauza temperaturii nefavorabile.
  • termofil - (despre plante) care poate trăi la temperaturi ridicate.
  • termofilie - preferință a unor plnte pentru temperaturile ridicate.
  • termofite - plante iubitoare de căldură.
  • termonastie - mișcare produsă de variații termice la unele flori, care se închid la frig și care se deschid la cald.
  • termotropofitie - formațiune vegetală caracterizată printr-un anotimp cald și unul rece.
  • tubercul - tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante.
  • tufă:
- nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună;
- nume popular pentru plante ca: stejar pufos, alun.
  • tuia orientală - vezi arborele vieții.
  • tunică - înveliș cărnos al unui bulb; înveliș membranos al unui organ vegetal.
  • turgescență - umflare a celulei vegetale, datorită apei care a pătruns în interiorul ei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • ulotrix - (Ulothrix) algă filamentoasă de apă dulce, din ordinul ulotricalelor.
  • umbelă - inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele.
  • urechelniță - (Sempervivum tectorum) plantă erbacee din familia crasulaceelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și cu flori roșii sau roz; crește spontan pe stânci și este cultivată și ca plantă ornamentală.

V[modificare | modificare sursă]

  • vălul-miresei - plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis).
  • vârtejul-pământului:
- plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis);
- mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

  • zegras - vezi iarbă de mare.
  • zoospor - spor al unor alge și ciuperci prevăzut cu cili vibratili sau cu flageli, cu ajutorul cărora se mișcă în mediul fluid.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.

  1. ^ Băutura alcoolică numită absint se prelucrează din planta Arthemisa absinthium (pelin).