Glosar de botanică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de botanică conține termeni din domeniul plantelor: părți componente, denumiri de specii și fenomene biologice legate de acestea. Semnul Este plantă toxică dacă este consumată direct de către om indică faptul că respectiva plantă este otrăvitoare.

Cuprins
Ab - AcAd - AmAn - AqAr - AzBa - BeBi - BzCa - ClCo - CzDEFGHIJKLMNOPQRSTUVYZ
Vezi șiLegături externe


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

Ab - Ac[modificare | modificare sursă]

Abáca
(Musa textilis)
Acaju
(Swietinia mahagoni)
  • acaju - arbore din regiunea tropicală a Americii (Swietinia mahagoni), cu lemnul de culoare roșiatică, foarte rezistent și aspectuos, care se utilizează la confecționarea mobilei de lux; sinonim: mahon.
  • acaliculat - lipsit de calicul.
  • acantacee - (Acanthaceae) familie de plante erbacee sau lemnoase, dicotiledonate (decorative), răspîndite mai ales în regiunile calde, cu frunzele opuse, fără stipele, cu florile dispuse în raceme și cu fructele capsule.
  • acante - (Acanthus) gen de plante erbacee din familia acantaceelor, exemplu Acanthus longifoliu, întâlnită și în România.
  • acantifer - (despre plante) care poartă ghimpi; sinonim: acantofor.
  • acantocarp - (despre plante) care are fructul acoperit de țepi.
  • acantofil - care are frunzele terminate cu țepi; vezi și: acantifer, acmofil.
  • acantofor - vezi acantifer.
  • acantoid - care are aspect de ghimpe.
  • acantosferă - corpuscul sferoidal ciliat din celulele unor alge.
  • acarodomacie - smoc de peri în axila nervurilor unor frunze.
  • acarp - (despre plante) care nu produce fructe.
  • acarpelat - (despre flori) fără carpele.
  • acarpotrop(ic) - (despre plante) care nu prezintă mișcări de curbare pentru diseminarea semințelor.
  • acaul - (despre plante) fără tulpină aparentă.
  • acefalie - (despre flori) lipsă a capitulului.
  • aceracee - (Aceraceae) familie de plante lemnoase care cresc în păduri; de exemplu: arțarul, jugastrul, paltinul.
Tipuri de achene
monosamare
disamare
  • achenă - tip de fruct uscat care nu se deschide la coacere; de exemplu: aluna, ghinda, fructul de cânepă, de floarea-soarelui, păpădie etc.
  • achenodiu - fruct compus din două sau mai multe achene.
  • achinetospor - celulă asexuată imobilă și de rezistență, formată prin fragmentare, la cloroficee și cianoficee.
  • achinetosporange - sporange având funcția de organ de rezistență și de înmulțire.
  • achirofite - plante cu florile glumacee.
  • achiromorf - cu aspect de pleavă.
  • aciclic - (despre flori) cu organele așezate în spirală.
  • acicul - formație în formă de ac, care reprezintă rezultatul metamorfozei unor organe (ramuri, frunze).
  • acicular (sau aciculat) - (despre frunze) în formă de ac; sinonim: aciculiform.
  • aciculifer - care este prevăzut cu spini mici.
  • aciculiform - vezi acicular.
  • acidofil - (despre plante) care se poate dezvolta pe soluri cu aciditate mare.
  • acidofite - plante adaptate la solurile acide.
  • acidoză - boală a plantelor provocată de creșterea acidității din sol.
  • acladiu - axă principală neramificată a unei inflorescențe, împreună cu terminația inflorescenței.
  • aclamideu - (despre flori) care este lipsit de înveliș floral.
  • acmofil - cu frunze ascuțite; vezi și acantofil.
  • acolat - (despre plante, ramuri) care este încolăcit pe ceva.
  • aconit - plantă erbacee (Aconitum napellus) din familia Ranunculaceae, cu florile albastre sau galbene și cu frunzele de culoare verde-închis, care conțin o substanță foarte toxică și care crește în zonele montane; denumire populară: omag.
  • acotiledonat:
- (despre plante) cu embrionul lipsit de cotiledoane; acotiledon;
- (la plural) clasă de plante cu embrionul neformat înainte de germinație, a căror înmulțire se face prin spori.
  • acrandrie - dispoziție apicală a anteridiilor unor briofite.
  • acraspedot - (despre ciuperci) fără velum.
  • acrescent - (despre organe) cu tendință de creștere; care devine din ce în ce mai mare.
  • acridologie - parte a entomologiei care se ocupă cu studiul lăcustelor.
  • acroblasteză - ieșire a tubului germinativ prin vârful sporului, caracteristică lichenilor.
  • acroblastic - (despre muguri, flori) dezvoltat în vârful organului.
  • acrocarpie - fructificare la vârful ramurilor.
  • acrocist - chist sferic, gelatinos, format pe conidiofori la maturația celulelor generative.
  • acroconidie - conidie formată la vârful hifelor.
  • acrofil - (plantă) care crește în regiuni înalte.
  • acrofite - plante care cresc la altitudini (sub)alpine.
  • acrogeneză - formație apicală; creștere în lungime la vârful organelor vegetale.
  • acrogin - cu organele de reproducere femele situate în vârful axelor.
  • acropetal - (despre frunze, flori) care se dezvoltă de la bază spre vârf.
  • acrosarc - bacă sferică și cărnoasă, formată prin concreșterea ovarului și a caliciului.
  • acrosincarpie - concreștere a fructului prin vârfurile lui.
  • acrospiră - tulpiniță răsucită de la vârful seminței, în germinație.
  • acrospor - spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor.
  • acroton:
- (despre foliola frunzelor compuse) cu porțiunea terminală mai dezvoltată;
- (despre anterele orhideelor) concrescut la vârf.
Acul-doamnei
(Scandix pecten veneris)
  • acul-doamnei - plantă erbacee (Scandix pecten veneris) din familia umbeliferelor, cu florile albe și cu fructele terminate cu un vârf lung.
  • acumbent - (despre organe) situat de-a lungul unui alt organ; culcat.
  • acuminat - (despre frunze, fructe etc.) care se termină cu un vârf lung și ascuțit; sinonim: argut.
  • acvaherboză - comunitate vegetală din mediul acvatic.
  • acvatic:
- mediu ~ - apa ca mediu de viață;
- organism ~ - organism care populează mediul acvatic.

Ad - Am[modificare | modificare sursă]

  • adelfie - reunire, concreștere a două sau a mai multe organe (stamine, ramuri).
  • adelfocarpie - formare a fructului în urma adelfogamiei.
  • adelfofagie - unire a doi gameți de același sex.
  • adenopetalie - transformare a nectariilor în petale neproducătoare de nectar.
  • aderent - (despre unele organe, părți ale plantei) care este crescut pe un alt organ, care se adaugă la ceva; sinonim: adnat.
  • adinamoginie - incapacitate funcțională a pistilului din floare.
  • adnat - vezi aderent.
  • adpres - (despre perișori) strâns alipit de tulpină.
Rădăcini adventive
  • adventiv:
- (despre plante) de proveniență străină, care a ajuns și s-a răspândit într-un anumit loc;
- (despre rădăcini) care cresc de la nodurile de jos ale tulpinii.
Agaricus arvensis
(ciupercă de câmp)
  • Agaricaceae - familie de ciuperci din clasa bazidiomicetelor, cu picior, avînd pălăria prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele dispuse radial (Agaricum).
  • agarici - ciupercă de copac.
  • agavacee - familie de plante monocotiledonate având ca tip reprezentativ agava.
  • agavă - (Agave americana) plantă din familia amarilidaceelor, care înflorește o singură dată la 15-20 de ani, apoi moare și din ale căror frunze, lungi pînă la 2 m, late, groase și cu spini pe margini, se extrag fibre textile.
  • Agen - soi de prun originar din Franța.
  • aglică - plantă erbacee (Filipendula vulgaris) din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau roz-albe, parfumate, dispuse în inflorescențe.
  • agregat - (despre organe, plante) care se naște din același punct, unindu-se, dar păstrîndu-și individualitatea; îngrămădire de organe pe o suprafață mică la plante.
  • agriș - (Ribes grossularia) arbust fructifer din familia saxifragelor, care crește mai ales în regiuni muntoase și al cărei fruct se poate consuma în stare proaspătă sau utiliza în industria alimentară; denumire populară: borbonar.
  • agrofil - (despre plante) care crește pe terenuri cultivate.
  • agrostologie - ramură a botanicii care studiază pășunile; graminologie.
  • agrume - termen generic care denumește fructele citrice.
  • agurijoară - plantă erbacee decorativă, cu florile mari albe, galbene, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora).
  • aifilofite - plante cu frunze verzi persistente.
  • aiolostatic - (despre plante) care are poziție oblică din cauza vânturilor constante.
  • aior - plantă erbacee (Euphorbia esula) cu frunzele lanceolate și cu florile galbene dispuse în umbele.
  • aișor:
- plantă erbacee bulboasă din familia liliaceelor, cu frunzele roșietice și cu florile galbene-aurii (Allium ammoophilum);
- usturoiță (Alliaria officinalis);
- (regionalism) ghiocel (Galanthus nivalis).
Alac (Triticum monococcum)
- (Triticum monococcum) specie de grâu cultivat pe suprafețe restrânse;
- denumire atribuită și plantei Triticum spelta.
- pir (Agropyrum repens);
- pir-gros (Cynodon dactylon).
  • albină - plantă erbacee din familia orhideelor, cu florile violacee, dispuse într-un spic, asemănătoare cu o albină (Ophrys cornuta).
  • albinism - insuficiență de materii colorante la plante, care determină decolorarea parțială sau totală a frunzelor.
  • albiță - vezi: ciucușoară (Alyssum calycium); bărbișoară (Alyssum desertorum).
  • albuleț - totalitatea straturilor tinere din masa lemnoasă a arborilor, situate între inima lemnului și scoarță; sinonim: alburn.
  • albumeală - denumire populară pentru mai multe plante: floare-de-colț (Leontopo-dium alpinum), firicică (Filogo germanica); steluță (Stellaria nemorum), flocoșele (Filago arvensis).
  • albumen - țesut vegetal aflat în sămânța plantei și care conține rezerva de substanțe organice.
  • albumiță - vezi: floarea-de-colț.
  • alburn - vezi albuleț.
  • alcaliu - plantă marină din a cărei cenușă se produce sodă.
  • aldan - (regionalism) cânepă de toamnă care produce semințe, cultivată separat de cânepa textilă (Cannabis sativa).
  • alelogamie - tip de polenizare în două moduri nespecifice.
  • alelogeneză - succesiune a două generații (sporofitică și gametofitică) în ciclul de dezvoltare a anumitor plante.
  • alelopatie - influență reciprocă asupra dezvoltării plantelor superioare care cresc alături, prin intermediul substanțelor chimice numite coline.
  • alelotrih - (despre frunze) cu fețele opuse acoperite cu perișori.
  • aletofite - plante mezofite care cresc în locuri umblate de oameni sau de animale.
  • aleuronă - substanță proteică întâlnită sub formă de mici granule la anumite tipuri de semințe, servind ca substanță de rezervă.
  • aleuronic, strat ~ - strat de celule proteice care conține granulele de aleuronă.
  • alfa (sau iarbă ~) - plantă din ordinul gramineelor, cu spice solitare și frunze lineare, originară din Algeria, din care se fac frânghii, rogojini etc. sau se fabrică hârtie (Stipa tenacissima).
  • alge - (Algae) denumire colectivă pentru talofitele autotrofe, capabile de fotosinteză, unicelulare sau pluricelulare, de culoare verde, brună sau roșie, care au corpul vegetativ nediferențiat în rădăcină, tulpină și frunze și care sînt răspândite mai ales în ape.
  • algicid - substanță care distruge algele.
  • algologie - parte a botanicii care se ocupă cu studiul algelor.
  • alior - denumirea mai multor specii de plante din genul Euphorbia (Euphorbia cyparissias, Euphorbia helioscopia, Euphorbia amygda-loides) și a căror tulpină conține un suc otrăvitor, cu aspect asemănător laptelui (exemple de denumiri populare: laptele câinelui, laptele-cucului).
  • alismatacee - familie de plante acvatice monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozete, care au canale aerifere în tulpini și în frunze.
  • alistă - organ filiform tare, țepos, din vîrful spiculețelor la unele graminee.
  • alocarpie - structură a unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată.
  • alocor - care polarizează două sau mai multe formații vegetale înrudite din aceeași regiune.
  • alocorie - răspândire a fructelor, semințelor sau sporilor prin intermediul diferiților factori externi.
  • aloe - (Alöe) gen de plante din familia liliaceelor, cu frunze cărnoase și spinoase.
  • alogam - plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie.
  • alogamie - fecundare naturală a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeași specie.
  • alpigen - (despre plante) de origine alpină.
  • alpinariu - grădină botanică sau stâncărie rezervată culturii florei alpine.
  • altern - (despre frunze, flori) dispus de o parte și de alta a unei ramuri sau a unei tulpini, la niveluri diferite.
  • alun - arbust din familia betulaceelor, cu frunzele rotunde, cu florile monoice, cele mascule fiind sub formă de amenți, și cu fructele comestibile (Corylus avellana).
  • alunea - plantă al cărei fruct are un gust asemănător cu al castanei și din frunzele căreia se face salată (Bunium bulbocastanum).
  • alun turcesc (sau sălbatic, de pădure) - arbust din familia betulaceelor, cu scoarța crăpată, cu frunzele mai lungi și mai mari decît ale celui descris mai sus, cu fructele comestibile, care crește în regiunile montane (Corylus colurna).
  • alveolă - fiecare dintre cavitățile în care sînt înfipți sâmburii unor fructe.
Amanita muscaria Este plantă toxică dacă este consumată direct de către om
(Buretele muștelor)
- plantă ornamentală, din familia amarantaceelor (Amaranthus), cu florile mici, roșii sau albe, grupate în formă de spic;
- arbore din familia leguminoaselor, originar din America de Sud, cu lemnul fin, de culoare violacee, din care se fac obiecte ornamentale și din care se extrage esența de terebentină.
- caracteristica unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe;
- maturizare a fructelor în aer sau în sol.
  • amficarpogen - (despre plante) care produce fructele pe sol, dar cu maturație subterană.
  • amficotiledon - care are cotiledoanele concrescute.
  • amfifotic - (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna.
  • amfigen - care are origine dublă; (despre organe vegetale) cu creștere la ambele extremități.
  • amfisarc - fructul baobabului format dintr-o bacă indehiscentă multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos.
  • amfisperm - învelișul extern al seminței.
  • amfitactism - atracție reciprocă a unor hife de sex diferit, pentru conjugare.
  • amfiteciu - strat celular extern al capsulei mușchilor sau al apoteciului la licheni.
  • amfitrofie - perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii.
  • amfitrop - curbat în formă de potcoavă; (despre plante) cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.
  • amfoheterogonie - producere de urmași constanți pe o parte a ramurii, și cu segregare tipică a caracterelor, pe cealaltă parte a ramurii.
  • amnicol - care crește pe lângă râuri.
  • ampelidacee - familie de plante dicotiledonate dialipetale care are ca tip vița-de-vie; sinonim: Vitaceae.
  • ampelopsis - viță sălbatică, grimpantă, al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre.
  • amplectiv - (despre organe ale plantelor) care îmbrățișează complet alte organe.
  • amplexicaul - (despre frunze) care îmbrățișează tulpina.
  • amplexiflor - care îmbrățișează floarea.
  • amplexifoliat - (despre plante) cu frunze amplexicaule.
  • ampulă - veziculă aeriană pe frunzele sau pe tulpina unor plante plutitoare.

An - Aq[modificare | modificare sursă]

  • anacardiacee - familie de arbori sau arbuști lactescenți ori rășinoși din regiunile tropicale, având ca tip anacardierul.
  • anacardier - arbust tropical din al cărui fruct comestibil se extrage o substanță folosită la lustruirea mobilelor.
  • anadrom - orientat în sus, spre vârful plantei (antonim: catadrom).
  • anaerofit - (plantă) anaerobă.
  • analiză botanică - stabilirea naturii, numărului sau procentului diferitelor specii de plante de pe un teren.
  • ananas - plantă erbacee perenă originară din țările calde, cu frunzele lungi așezate în spirală pe o tulpină scurtă, care poartă în vârf o inflorescență simplă în formă de spic, purpurie-violacee, cultivată pentru fructele sale mari și cărnoase (Ananas sativus).
  • anandru - (despre plante) care are flori fără caractere bărbătești; (despre flori) fără stamine.
  • anason - plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor (Pimpinella anisum), originară din Orient, cu florile mici și albe, cultivată pentru uleiul eteric și substanțele grase care se extrag din fructe, având diverse întrebuințări în industria alimentară și în cea farmaceutică.
  • anason stelat (sau franțuzesc) - arbust originar din China și Japonia, din familia Magnoliaceae (Illicium anisatum), cu frunzele persistente, aromatice, cu florile de culoare galben-verzuie, hermafrodite, și cu fructele în formă de stea.
  • anastomozat - (despre nervúri) ramificat și iarăși unit.
  • anastomoză - îmbinare, legare a diferite organe vegetale.
  • anatropism - curbare a plantelor în direcția factorului de excitație.
  • andivă - (Cichorium endivia) specie de cicoare cultivată la întuneric, în pivnițe, din ale cărei frunze albe, cărnoase, comestibile se pregătesc salate.
  • androceu - totalitatea staminelor unei flori.
  • androcit - celulă vegetativă formată în androconidie, care dă naștere unui anterozigot.
  • androconidie - conidie care, în lipsa anteridiei, preia rolul organului sexual masculin, la unele ascomicete.
  • androcor - (despre plante) care este răspândit prin intermediul omului.
  • androdinamie - însușire a florilor hermafrodite cu stamine bine dezvoltate, dar cu stigmat redus.
  • androdioic - (despre plante) care are flori masculine sau hermafrodite pe indivizi diferiți.
  • androecie - prezența numai de flori masculine pe aceeași plantă.
  • androfită - plantă-mascul din generația sexuată.
  • androfor:
- peduncul rezultat din alungirea ultimului internod al pedunculului floral, pe care sînt prinse staminele;
- peduncul care poartă anteridia.
- anghelică (Angelica archangelica);
- plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunzele mari, cu florile albe-roșietice dispuse în umbele compuse, care crește în locuri umede din păduri, prin finețe, în lunile iulie-septembrie (Angelica silvestris).
- plantă erbacee cu tulpina umflată sub articulații, cu florile albe și cu fructele aromatice, care crește prin tufișuri și prin poieni umede în pădurile de munte (Chaerophyllum aromaticum); altă denumire: borșer.
- anghelică (Archangelica officinalis);
- angelina sălbatică (Angelica sylvestris).
- plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunzele ovale și florile purpurii, care crește în lunile iulie-august prin tufișuri, la margini de pădure, prin locuri necultivate (Clinopodium vulgare); somnișor;
- izmă-proastă, busuioc-de-câmp (Menthapulegium).
  • apert - (despre flori, muguri, preflorație sau despre zone, terenuri etc.) care este deschis, desfăcut; neacoperit.
  • apetal:
- (la plural) grup de plante dicotiledonate, cu florile reduse, lipsite de petale;
- (despre flori, plante) care nu are petale.
  • apex - vârf, extremitatea superioară a unui organ.
  • apiculat - (despre unele frunze sau despre unele fructe) care se termină cu un vârf ascuțit și scurt.
  • apiren - (despre fructe) care nu are sâmbure, care este fără sîmbure.
  • aplanogamet - gamet neciliat, fără mobilitate.
  • aplanogametange - organ al plantelor în care se formează aplanogameții.
  • aplicativ - care este alipit pe alt organ, fără aderență.
  • apocarp - care prezintă apocarpie.
  • apocarpie - formație a florii unei plante în care carpelele nu sunt unite în pistil.
  • apocinacee - (Apocynaceae) familie de plante dicotiledonate, erbacee sau lemnoase, cu frunzele opuse, florile hermafrodite cu petale unite, care secretă latex și care sunt originare din regiunile tropicale și mediteraneene.
  • apofiză - partea superioară, îngroșată, a solzilor conurilor de la speciile de pin.
  • apogamie - formarea embrionului la plante dintr-o altă celulă decât oosfera; se întâlnește la unele fanerogame și la ferigi.
  • apogenie - pierderea capacității de reproducere a unui organism vegetal.
  • apoteciu - organ reproducător în formă de cupă la ascomicete și licheni, în care se formează ascele.
  • apotrop - (despre ovule) care este prins lateral pe peretele placentar.
  • apotropism - curbare a plantelor în sens contrar direcției factorului de excitație.
  • apresor - organ de fixare sau de absorbție al unor plante.
  • aquifoliacee - familie de plante decorative, de mici dimensiuni (arbuști), de obicei cu flori unisexuate.

Ar - Az[modificare | modificare sursă]

  • aracee - familie de plante erbacee (sau, rar, lemnoase), monocotiledonate perene, care cresc mai ales în zonele tropicale; exemplu: filodendronul.
  • arahidă - plantă leguminoasă tropicală, cultivată pentru fructele sale comestibile, bogate în grăsimi (Arachis hypogaea).
  • araliacee - (Araliaceae) familie de plante dicotiledonate, arbori și arbuști, rar plante erbacee, cu frunzele adânc lobate, cu florile actinomorfe grupate în umbele simple sau compuse, cu fructul bacă sau drupă; exemplu iedera.
  • araucaria - (Araucaria angustifolia) specie de conifer originar din America de Sud și Australia, cultivat pentru calitățile sale ornamentale, ca plantă decorativă de apartament; altă denumire: pin-de-Chile.
  • araucariacee - familie de conifere, cu frunzele totdeauna verzi, răspândite în America de Sud și Australia și cultivate, ca plante decorative, având ca tip reprezentativ araucaria.
  • arbore - nume generic dat plantelor cu trunchi înalt (peste 4 m) și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; altă denumire: copac.
  • arborele de cacao - plantă lemnoasă din familia Sterculiaceae, specifică zonei tropicale (Africa și America de Sud), înaltă de 8-10 m, cu florile și fructele fixate direct pe trunchi, ale cărei semințe sunt folosite în industria alimentară (Theobroma cacao); sinonim: cacaotier.
  • arborele de cafea - plantă lemnoasă din familia Rubiaceae, înaltă de 4-5 m, cu florile albe sau roz, cultivată în țările Americii Latine, în Africa și în Asia, ale cărei semințe, bogate în cofeină, sunt folosite în industria alimentară și în cea farmaceutică (Coffea arabica).
  • arborele de camfor - plantă lemnoasă din familia Lauraceae, înaltă de 10-15 m, cultivată în China și în Japonia, din tulpina și din frunzele căreia se extrage camforul (Cinnamomum camphora).
  • arborele de cauciuc - plantă lemnoasă din familia Euphorbiaceae, înaltă de 15-20 m, originară din America de Sud (din bazinul Amazonului), din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis).
  • arborele de chinină - (Cinchona) plantă lemnoasă din familia Rubiaceae, care se cultivă în America de Sud, din a cărei scoarță se extrage chinina.
  • arborele de cuișoare - plantă lemnoasă din familia Myrtaceae, originară din insulele Moluce, dar cultivată mai ales în Madagascar, ai cărei muguri florali sînt folosiți drept condiment (Eugenia caryophyllata).
  • arborele de pâine - (Artocarpus incisa) plantă lemnoasă din familia Moraceae, cultivată în zonele tropicale din Asia și America, cu tulpina înaltă (10-15 m) și foarte groasă, al cărei fruct mare, sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt.
  • arborele lui Iuda - plantă lemnoasă din familia leguminoaselor, ale cărei flori roz apar în buchete pe trunchi și pe ramuri, cultivată ca plantă de ornament (Cercis siliquastrum).
  • arborele vieții - plantă lemnoasă din familia Cupresacee, originară din Extremul Orient, înaltă de pînă la 40 m, cu coroana deasă și cu frunzele mici, solzoase, cultivată în parcuri (Thuja orientalis); altă denumire: tuia orientală.
  • arbore-mazăre siberian - vezi caragană.
  • arbore trompetă - vezi catalpa.
  • arboricol - (despre insecte, animale sau plante) care trăiește în sau printre arbori, care crește, se dezvoltă pe arbori; care se referă la arboricultură.
  • arbuscul - tufă mică, având aspect de copăcel; arbore mic.
  • arbust - plantă lemnoasă de talie mică, ce se ramifică de la bază în formă de tufă, neformând o coroană distinctă; alte denumiri: copăcel, tufar.
  • arenaria - plantă cariofilacee cu florile albastre și roz, care crește pe stânci și nisipuri; exemple: Arenaria serpyllifolia, Arenaria grandiflora, Arenaria leptoclados.
  • archit - denumire regională pentru: curpen (Clematis vitalba) sau ienupăr (Juniperus communis).
  • arctofil - (despre plante) care crește în regiunile nordice.
  • ardeiaș - altă denumire populară pentru plante ca: barba-împăratului (Mirabilis jalapa); iarbă-roșie (Polygonumpersicaria).
  • arenicol - care trăiește, se dezvoltă, crește în nisip.
  • areologie - disciplină care se ocupă cu studiul ariei de răspândire a unor specii vegetale.
  • argut - vezi acuminat.
  • arhegon - organ de reproducere în formă de butelie, în care se formează gameții feminini, caracteristic mușchilor, ferigilor și gimnospermelor.
  • arhegoniate - grup de plante care au ca organ vegetativ caracteristic arhegonul; exemplu: mușchiul.
  • arhespor - celulă care dă naștere, prin diviziune, celulelor-mamă sporifere.
  • arhicarp - organ reproducător femel al ascomicetelor.
  • arhimicete - clasă de ciuperci primitive unicelulare microscopice, parazite sau saprofite, cu înmulțire asexuată (prin zoospori) sau sexuată (prin izogamie) (Archimycetes).
  • arici:
- nume dat mai multor plante: ciumăfaie (Datura stamonium); rostogol (Echinops sphaerocephalus); tăciune (Ustilago tritici);
- mușchi formând tufe, cu frunzele ascuțite, cu dințișori ascuțiți pe margini și pe dos, care crește pe marginea drumurilor, în locuri nisipoase și argiloase, în păduri până la 2 500 m altitudine (Pogonatum urnigerum);
- varietate de grâu cu spicul des (Triticum compactam).
  • aril(od) - (la fructe) parte cărnoasă, viu colorată, care acoperă parțial (sau total) sămînța.
  • arilat - (despre semințele fructelor) care este prevăzut cu aril.
  • arilodiu - aril fals, format prin lărgirea marginii micropilului seminței.
  • arin - (Alnus) nume dat mai multor specii de arbori sau de arbuști din familia Betulaceae, cu frunzele ovale, dințate, lipicioase pe partea superioară și păroase pe partea inferioară, cu florile verzui-roșietice, în formă de spic, care cresc pe malurile râurilor de munte și prin păduri umede de șes și sunt întrebuințați pentru împădurirea terenurilor umede.
  • arin alb - arbore înalt pînă la 20 m, cu frunzele ovale, dințate, cenușii și păroase pe partea posterioară (Alnus incana).
  • arină - inflorescența arinului, din care se extrage un colorant negru.
  • arin-de-munte (sau verde) - arbust înalt până la 4 m, cu frunzele mici, ovale sau eliptice, dințate (Alnus viridis).
  • arin negru - arbore înalt pînă la 28 m, cu frunzele aproape rotunde, lipicioase (Alnus glutinosa).
  • aripă - membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului.
  • aristat - (despre frunze) cu un vârf lung și subțire ca o țepușă.
  • aristoform - în formă de aristă.
  • aristoloh - (Aristolochia) plantă apetală cățărătoare, cu florile galbene în formă de tub, cultivată pentru umbrare; denumire populară: mărul-lupului.
  • Aristolochiaceae - familie de plante erbacee și arbuști având ca tip aristolohul.
  • aristă - formație alungită, țepoasă, cu care se termină frunzele sau unele piese florale la graminee.
  • armat - (despre tulpini, frunze, flori) care este prevăzut cu organe de apărare; spinos.
  • armurar - plantă medicinală erbacee din familia compozitelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, cu florile purpurii, folosită pentru vindecarea unei boli a vitelor (Sylibum marianum).
  • arnică:
- plantă medicinală erbacee din familia compozitelor, cu florile galben-portocalii și fructele achene negricioase, a cărei tinctură este întrebuințată pentru vindecarea rănilor (Arnica montana); alte denumiri: podbal-de-munte, carul-pădurilor, iarba-soarelui;
- denumire a unor plante ca: solovârviță (Inula britanica), cununiță (Spirarea ulmifolia); tîlhărea (Mycelis muralis).
- plantă erbacee din familia liliaceelor, cu florile purpurii, care face bulbi mici, întrebuințate la condimentarea mâncărurilor (Allium schoenoprasum);
- ceapă de dimensiuni mici, obținută din semințe și care, răsădită, produce ceapa pentru consum;
- denumire pentru plante ca: hașmă (Allium ascalonicum); pur (Allium rotundum).
  • arșinic:
- plantă erbacee ornamentală din familia cariofilaceelor, cu florile roșii, albe sau pestrițe, originară din Orient, care se cultivă ca plantă ornamentală (Lychnis chalcedonica);
- plantă erbacee ornamentale cu flori diferit și viu colorate și cu miros plăcut (Phlox paniculata); alte denumiri: brumărea, botcuță.
  • arșinic-de-cățun - plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea); altă denumire: rujă.
  • articulat - (despre tulpini) care este format din noduri și internoduri.
  • artrospor - spor format prin segmentarea bazipetală a hifelor miceliene.
  • ască - celulă-mamă în formă de măciucă sau de sac alungit, producătoare și purtătoare de spori interni la unele ciuperci.
  • ascidie - organ în formă de cupă, constituit din unele frunze, la plantele carnivore.
  • ascifer - care poartă asce (vezi ască).
  • asclepiad - plantă erbacee perenă cu florile albastre parfumate și cu fructul îngroșat și cărnos (Gentiana asclepiadea), utilizată în medicină și în industria parfumurilor.
  • asclepiadacee - familie de plante dicotiledonate, erbacee sau lemnoase, cu latex, cu frunzele opuse, cu florile hermafrodite gamopetale și cu semințele prevăzute cu un smoc de peri lungi.
  • ascocarp -(la unele ciuperci) formație rezultată din împletirea tufelor, în care se formează ascele.
  • ascogen - (despre flori) care produce asce.
  • ascolicheni - clasă de licheni formați dintr-o ciupercă și o algă verde sau albastră.
  • ascomicete - clasă de ciuperci saprofite (parazite sau care trăiesc în simbioză), care au corpul vegetativ format, de obicei, din filamente și care se înmulțesc prin spori produși de o ască (Ascomycetes).
  • ascospor - spor format în interiorul unei asce.
  • asfodel(ă) - plantă de grădină (mediteraneeană), bulboasă, din familia liliaceelor, cu florile albe, regulate și hermafrodite din care se poate extrage alcool (Asphodelus microcarpus).
  • asimilație clorofiliană - vezi fotosinteză.
  • asmățui - (Anthriscus cerefolium) plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cultivată pentru frunzele aromatice (sinonim: hasamțuchi).
  • asomatofite - plante inferioare care nu provin din celulele somatice, fiind lipsite de țesuturi permanente.
  • asparagus - plantă ornamentală din familia liliaceelor, cultivată pentru frunzulițele ei fine, foarte decorative (Asparagus silvestris).
  • aspergilale - ordin de ciuperci ascomicete cuprinzând mucegaiurile (Aspergillus).
  • aspergiliform - care se prezintă, este în formă de pămătuf.
  • aspidistra - plantă de apartament din familia liliaceelor, cu frunzele late, lucioase, de culoare verde-închis, cea mai cunoscută fiind Aspidistra elatior.
  • asporogen - care nu produce sau nu se înmulțește prin spori.
  • aster - plantă erbacee decorativă de grădină, cu flori colorate în diferite tonuri de roz și violet (Aster amellus); altă denumire: steliță.
  • Asteraceae - vezi compozite.
  • astragalus - plantă din familia Fabaceae, care produce o gumă lipicioasă (Astragalus boeticus).
  • astrobotanică - știință care se ocupă cu studiul vieții plantelor de pe alte planete.
  • atm(id)ometru - instrument pentru măsurarea cantității de lichid evaporat de o plantă în atmosferă într-un timp dat.
  • ața-apei - mușchi din familia batramiaceelor, de culoare verde-gălbuie, care crește, în tufe dese, pe malul apelor (Philonitis fontana).
  • ață-de-mare - plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată, cu frunzele filiforme și cu florile verzui, care crește în apele limpezi sărate (Ruppia rostellata).
  • ațos - (despre plante sau despre cojile unor fructe) care are în structură fibre sau filamente; fibros, cum ar fi păstăile unor plante ca fasolea)
  • aurat - plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile marginale albe, iar cele centrale formând un disc galben (Chrysanthemum leucanthemum); altă denumire: mărgărită.
  • aurel - arbust din familia Verbenaceae, originar din America, cu florile galben-portocalii, cu fructul negru la maturitate, cultivat ca plantă decorativă (Lantana camara).
  • autocor - (plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; exemplu: fasolea.
  • autogamie - fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; plantele la care fecundația se produce în acest mod se numesc autogame (exemple: grâul, orzul, inul, neghina).
  • autogenie - capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce.
  • autopolenizare - mod de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă; sinonim: cleistogamie.
  • autosterilitate - incapacitate a unor specii de plante de a lega rod prin fecundarea florilor cu polen propriu.
  • auxine - substanțe chimice cu înaltă activitate fiziologică, având o mare importanță în activitatea vitală a plantelor, motiv pentru care se mai numesc și hormonii de creștere ai plantelor (sinonim: fitohormoni).
  • auxocrom - hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților.
  • avocado - arborele tropical Persea americana, din familia lauraceelor, având un fruct (cu același nume) în formă de pară, uleios, de culoare verde-gălbuie, o greutate de cea 300 de grame.
  • avrămeasă - plantă erbacee medicinală, veninoasă, din familia scrofulariaceelor, cu florile albe sau roz, care crește prin livezi (Gratiola officinalis); altă denumire: veninariță.
  • axilar - care pornește de la ramificația unei ramuri cu trunchiul sau a frunzei cu ramura.
  • axilă - locul unde se unește ramura cu trunchiul unei plante sau frunza cu ramura.
  • axiliflor - (despre plante) care are flori axilare.
  • axis - tulpina principală sau cilindrul central la plante.
  • azalee - nume dat mai multor arbuști ornamentali exotici din familia ericaceelor, cu florile mari, roșii, roz sau albe (Azalea).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

Ba - Be[modificare | modificare sursă]

  • babiță - tip de ciupercă având pălăria foarte tare, care cresc pe anumiți arbori, din care se obține iasca, fitile pentru candele și care poate fi Polyporus fomentarius sau Polyporus igniarius.
  • bacă - fruct cărnos, cu pielița subțire, care nu se deschide la maturitate (indehiscent) și în al cărui miez (mezocarp) sunt mi multe semințe; exemple: bobul de strugure, pătlăgeaua roșie, afina, coacăza etc.
  • bacifer - (despre plante) care are ca fruct o bacă.
  • baciform - în formă de bacă.
  • badian:
- arbust din Extremul Orient, cu frunzele, florile, tulpina și fructele plăcut mirositoare, cultivat pentru substanțele aromatice conținute, întrebuințate în industria farmaceutică, la fabricarea lichiorurilor, în medicină etc. (Illicium anisatum);
- anason franțuzesc (Illicium verum).
  • baiera-ungurului - plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu florile în mici capitule violaceu-deschis (Centaurea micranthos).
  • balanifer - (despre arbori sau arbuști) care poartă ghinde.
  • balanografie - studiul științific al ghindelor și al stejarului.
  • balistic - (despre semințe, fructe) care este diseminat prin expulzare.
  • balospor - ascospor expulzat din ască.
  • balsa - arbore tropical din America, cu lemnul ușor și tare, folosit la confecționarea machetelor de avion sau de ambarcații, a plutelor etc. (Ochroma pyramidale, syn. Ochroma lagopus).
  • balsam - nume generic dat esențelor de rășină plăcut mirositoare.
  • balsam de Canada - lichid gălbui obținut din arborele Abies balsamea, de consistența mierei, cu miros caracteristic terebentinelor; este folosit la montarea preparatelor microscopice.
  • balsam de copal - substanță extrasă din trunchiul unor arbori tropicali, folosită în pictură la prepararea verniurilor.
  • balsam de Peru - lichid vâscos, brun-roșcat, cu miros aromat, insolubil în apă, obținut prin crestarea arborilor din specia Myroxylon pereirae, este folosit extern în dermatologie.
  • balsam de Tolu - balsam obținut din planta leguminoasă Myroxylon toluifera, care se prezintă sub formă de particule neregulate, brun-roșcate, cu miros aromat, solubile în apă caldă; este folosit în bolile bronhopulmonare.
  • balsaminacee - familie de plante erbacee, cu florile zigomorfe, hermafrodite, care are ca tip balsamina.
  • balsamină - (Impatiens balsamina) plantă anuală ornamentală, originară din India din familia balsaminaceelor, cu flori albe-roșietice sau pestrițe, așezate la subsuoara frunzelor și cu fructele în formă de capsulă, care se deschid brusc la atingere.
  • bamă - (Hibiscus esculentus) plantă anuală din familia malvaceelor, al cărei fruct, (o capsulă alungită cu 5 muchii și acoperită cu perișori) este comestibil.
  • bambus - (Bambusa) denumire dată mai multor specii de plante arborescente din familia gramineelor, cu tulpini drepte, înalte până la 25 m și foarte tari, utilizate ca material de construcții.
  • banan - vezi bananier.
  • bananier - (Musa paradisiaca) plantă arborescentă din familia musaceelor, al cărei fruct, banană, este o bacă lungă, puțin arcuită și cu miezul dulce, aromat, comestibil.
  • banian - smochin cu numeroase rădăcini adventive aeriene, verticale, răspândit în India (Ficus benghalensis); altă denumire: smochinul pagodelor.
  • baobab - arbore tropical din Africa și Asia, înalt de 12-22 m, cu circumferința trunchiului până la 48 m, cu ramurile foarte mari, cu tulpina ajungând până la un diametru de 20 m, cu fructele mari, lunguiețe, numite pâinea maimuțelor (Adansonia digitata).
  • baraboi - plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele penate, cu florile albe și cu rădăcina comestibilă, în formă de bulb (Chaerophyllum bulbosum).
  • barbadensis - specie de bumbac care produce fire de calitate superioară.
  • barba-boierului (sau -leului) - plantă cu flori albastre din familia ranunculaceelor; chica-voinicului (Nigella damascena).
  • barba caprei
- specie saprofită de ciuperci necomestibile care cresc pe lemn putred de conifere (Calocera viscosa);
- una din plantele: bărboasă (Andropogon ischaemum), merișor (Buxus sempervirens), crețișoară (Dryodron coralloides), crețușcă (Filipendula ulmaria), gheață (Cryophytum cristallinum).
  • barba-ciutei - plantă cu flori albe, dispuse în racem (Cynancum vincetoxicum); altă denumire: iarba-fiarelor.
  • barba-cucului - vezi poroinic (Dactylorhiza maculata).
  • barba-dracului - vezi torțel.
  • barba-împăratului - plantă erbacee din familia nictaginaceelor (Mirabilis jalapa), cu florile roșii, galbene, albe sau pestrițe, plăcut mirositoare, originară din America de Sud, cultivată ca plantă decorativă, a cărei rădăcină are proprietăți purgative; vezi și ardeiaș.
  • barba-lupului - plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene și cu fructele achene (Crispis biennis).
  • barba-ungurului - plantă erbacee din familia cariofilaceelor, cu numeroase tulpini, cu florile albe sau roz, plăcut mirositoare, care crește numai în Carpații României, pe roci calcaroase (Dianthus spiculifolius).
  • barba-ursului - vezi coada-calului.
  • barbelat - (despre organe ale plantelor) care este prevăzut cu țepi filiformi, curbați.
  • barimorfoză - influență a forței de gravitație asupra organelor plantelor.
  • barocoră - (plantă) la care însămânțarea se face prin simpla cădere a semințelor.
  • barocorie - însămânțare pe arealul propriu, datorită greutății fructelor și a semințelor.
  • barofil - (despre organisme vegetale) care este capabil să trăiască la presiuni mari (în mări și oceane).
  • basidie - organ special la basidiomicete pe care se formează sporii.
  • basidiofor - care poartă basidii; suport al basidiilor.
  • basidiomicete - clasă de ciuperci saprofite sau parazite la care sporii se formează la exterior, pe basidii.
  • basidiospor - spor produs de basidii.
  • bast - strat fibros care se găsește între partea lemnoasă a tulpinii de in și scoarța exterioară.
  • batat - plantă perenă din familia Convolvulaceae (Ipomoea batatas), cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunzele mari și cu florile albe sau roz, cultivată în țările cu climă caldă pentru rădăcinile sale groase, comestibile, bogate în amidon, vitamine și zahăr; altă denumire: cartof dulce.
  • batologie (sau batografie) - studiu și descriere sistematică a speciilor de mure.
  • bazifil - (despre plante) care preferă solurile alcaline.
  • bazifix - (despre anterele staminelor) care este fixat la bază.
  • bazifug - (despre organe vegetale) care se dezvoltă de la bază spre vârf.
  • baziginiu - suport al pistilului ridicat deasupra nivelului de inserție al unor verticile florale.
  • bazinerv - (despre frunze) care are nervuri divergente de la baza limbului.
  • bazionim - nume de bază în sistematica plantelor.
  • bazipetal - (despre frunze, inflorescențe) care se dezvoltă dinspre vârf spre bază.
  • baziton - (despre plante) care are o dezvoltare mai pronunțată în partea bazală.
  • bălușcă - plantă erbacee, din familia liliaceelor, cu florile albe (Ornithogalum umbellatum).
  • bănică - plantă erbacee din familia campanulaceelor, cu florile de culoare albastră, rar, albă, dispuse în capitule globuloase, care crește în regiunea alpină și subalpină (Phyteuma orbiculare).
  • bănuț(el) - vezi părăluță.
  • bărbișoară:
- plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele albicioase, cu florile galben-deschis, devenite albe mai târziu, care crește în locuri nisipoase (Alyssum minimum); vezi și bărbușoară;
- ciucușoară (Alyssum calycinum);
- albiță (Alyssum desertorum).
  • bărboasă - plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori dispuse în spice cilindrice, pătate cu roșu, verde sau violet (Andropogon ischaemum).
  • bărbușoară:
- plantă erbacee din familia cruciferelor, cu florile galbene, plăcut mirositoare (Erysimum wittmanni); vezi și bărbișoară;
- una din plantele: albiță (Alyssum desertorum), micsandră galbenă (Erysimum repandum).

Bi - Bz[modificare | modificare sursă]

  • biacuminat - (despre frunze, fructe etc.) care este terminat cu două vârfuri; vezi și biapiculat.
  • biapiculat - (despre unele organe) care are două vârfuri; care este despicat la vârf; vezi și biacuminat.
  • bicapsular - (despre fructe compuse) cu două carpele asemănătoare unor capsule.
  • bicarpelar - (despre gineceu) care este format din două carpele.
  • biciclic - care este dispus în două verticile sau cercuri.
  • bifer - (despre plante) care înflorește și care fructifică de două ori pe an.
  • biflor - (despre plante) care are două flori.
  • bifoli(ol)at - (despre plante) care are două foliole; difil.
  • bifoliculă - fruct uscat, dehiscent, format din două folicule.
  • bigeminat - (despre frunze) al cărei pețiol comun se divide în două pețioluri secundare.
  • bigeneric - (despre plante) provenit din două genuri deosebite; hermafrodit.
  • bignonia - arbore decorativ din familia Bignoniacee, cu frunzele foarte mari, în formă de inimă, cu florile albe, originar din America și din Asia.
  • bignoniacee - familie de plante gamopetale, exotice, cuprinzând plante lemnoase ca bignonia, catalpa etc.
  • bilabiat - (despre corola sau caliciul unei flori) care seamănă cu buzele unei guri deschise; exemplu: gura leului.
  • bilobat - (despre frunze) care este alcătuit din doi lobi.
  • bilocular - (despre organe) care are două cavități separate de un perete.
  • binar - (despre plante) cu organele dispuse câte două.
  • biogen - care crește ca parazit pe o plantă.
  • biotip - grup de plante cu aceeași construcție genetică și cu structură morfologică asemănătoare cu planta-mamă; acestea pot fi obținute doar prin reproducerea vegetativă (de exemplu prin plantarea bulbilor, a tuberculilor, a rizomilor, a lăstarilor, a mlădițelor și rădăcinilor advective).
  • bipartiție - diviziune în două părți (a unei celule, a unui nucleu).
  • bipediculat - care are două pedicule.
  • bipenat - (despre frunze compuse) care are pețiolurile secundare dispuse în perechi pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare.
  • bipenatifid - care are limbul împărțit în mai multe segmente dispuse în mod penat.
  • bipenatipartit - (despre frunze compuse) penat partit cu lobi din nou penat partiți.
  • bipetal - (despre flori) care are două petale.
  • biseriat - care este dispus pe două rânduri sau serii.
  • bisexualitate - vezi androginie.
  • bitriflor - (despre plante) care are de două ori câte trei flori.
  • blastemă - mugur din care se va regenera un organ oarecare; talul unui lichen; aglomerare de celule mezoblastice.
  • blastocarp - (despre plante) care are fructul germinat în interiorul pericarpului.
  • blastofilă - rudiment al cotiledonului.
  • blastofor - fir care leagă sămânța de pericarp, nutrind-o în tinerețe.
  • blastografie - descriere sistematică a mugurilor.
  • blastoid - care are formă de mugur.
  • blastoliză - distrugere a celulei reproducătoare.
  • blastomicete - ciuperci levuriforme patogene, care se reproduc prin înmugurire.
  • blastospori - spori imperfecți care se formează prin înmugurirea unei celule preexistente.
  • blefarofor - (despre frunze) care are peri sau cili paraleli pe margine.
  • boabă:
- fiecare dintre fructele (bace) sferice sau ovale, cărnoase, cu sâmburi tari, care se grupează într-un ciorchine;
- sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; bob, grăunte.
- măzăriche (Vicia dumetorum);
- plantă erbacee din familia leguminoaselor cu florile violete, cu ale cărei boabe se hrănesc porumbeii (Vicia lathyroides).
- arbore decorativ pitic, plantat în ghiveci, care, prin tăierea repetată a rădăcinilor și ramurilor, poate atinge vârste seculare;
- arta cultivării și creșterii arbuștilor pitici, a obținerii unor soiuri miniaturale, în China și Japonia.
- măzăriche (Vicia angustifolia);
- plantă erbacee agățătoare, cu florile de culoare albă-gălbuie sau purpurie, având fructele în formă de păstăi păroase (Vicia pannonica).
  • borșer - vezi antonică.
  • borșișor - (Sempervivum, mai ales Sempervivum schlehani) plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori roz, răspândită pe stâncile calcaroase.
  • bostan - nume generic dat plantelor din familia Cucurbitaceae, care cresc cu tulpina întinsă pe pământ având fructele mari și ovale, folosite în alimentație.
  • bostănel - varietate de dovleac care are fructele comestibile, de formă lunguiață (Cucurbita pepo oblonga); altă denumire: dovlecel comun.
  • bostănoase - plante din familia cucurbitaceelor, cu tulpina târâtoare sau agățătoare, cu frunzele mari, cu fructul cărnos, de formă ovală, cu coaja tare.
  • botanică - știință care se ocupă cu studiul structurii și dezvoltării plantelor, al originii și evoluției acestora; sinonim (rar) fitologie.
  • botanieră - cutie metalică folosită pe teren de botaniști pentru recoltarea și transportarea plantelor.
  • botanist - specialist în botanică.
  • botanizare - recoltarea plantelor cu scopul de a fi studiate; erborizare.
  • botanografie - botanică descriptivă.
  • botcuță - vezi arșinic.
  • botriocimă - inflorescență compusă, cu ramificațiile principale cimoase, iar cele secundare racemoase.
  • botriofor - (despre plante) care poartă ciorchine sau raceme.
  • bougainvillea (sau buganvilea) - plantă decorativă, arbustivă, cățărătoare, originară din America de Sud, cu frunzele persistente și cu florile înconjurate de trei bractee colorate în roșu-violaceu, cultivată pentru ornarea fațadelor caselor sau a zidurilor de împrejmuire; altă denumire: floare de hârtie.
  • boz(ie) - plantă erbacee perenă, înaltă, cu florile albe și cu fructele negre, având un miros neplăcut (Sambucus ebulus).
  • bracteat - (despre flori) prevăzut cu bractee.
  • bractee - frunză erbacee sau membranoasă, de dimensiuni mici, care este de obicei verde sau incoloră și se află la baza florilor.
  • bracteolă - bractee mică, aflată între bractee și floare, la baza pedicelelor.
  • brad - arbore din familia pinaceelor, care poate crește până la 50 m înălțime, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace, de culoare verde-închis, persistente, cu fructele în formă de conuri, care crește în zona muntoasă (Abies alba).
  • bradisporie - diseminare a semințelor într-o perioadă mai lungă de timp, până toamna târziu.
  • brahiblast - ramură scurtă care produce și susține frunzele, florile sau fructele.
  • brahicaul - care are tulpina scurtă; sinonim: brevicaul.
  • branhiomicete - ciuperci inferioare care parazitează vasele sangvine din lamelele branhiale ale peștilor.
  • brăbin - plantă erbacee din familia cruciferelor, cu florile galbene (Bunias orientalis).
  • brădiș - vezi: cosor, peniță.
  • brădișor - nume dat unor specii de plante erbacee perene, cu tulpina culcată, acoperită cu frunze mici, aciculare, la subsuoara cărora se găsesc sporangi cu spori, răspândite în pădurile montane, cum ar fi: pedicuță, barba ursului.
  • brânca porcului:
- plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii);
- vezi cinsteț.
  • brânca-ursului - plantă perenă din familia Apiaceae cu florile albe și frunzele mari, adânc crestate (Heracleum sphondylium); altă denumire: crucea pământului.
  • brâncă - ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).
  • brâncuță - vezi năsturel.
  • brândușă - plantă erbacee perenă, cu florile violete, în formă de pâlnie, care înflorește primăvara devreme (Crocus heuffelianus).
  • brândușă de toamnă - plantă toxică, din familia liliaceelor, cu frunzele mari alungite și cu florile roșietice sau liliachii în formă de pâlnie, care înflorește toamna, și care este folosită în medicină (Coichicum autumnale); altă denumire: floarea-brumei.
  • brândușă galbenă - plantă erbacee perenă, cu frunzele și cu florile înconjurate de două sau mai multe teci albe, membranoase, cu florile de culoare galbenă-aurie, ocrotită prin lege (Crocus moesiacus).
  • breabăn:
- plantă erbacee perenă, din familia cruciferelor, cu flori roșii, purpurii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa);
- brebenel (Corydalis);
- nume generic dat mai multor specii de anemone.
  • brebenel - numele mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunzele ovale, cu florile purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care înfloresc primăvara (Corydalis); vezi și breabăn.
  • brebenoc - saschiu (Vinca minor); pervincă (Vinca herbacea).
  • brei-de-câmp - plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă; are proprietăți laxative (Mercurialis annua); altă denumire: trepădătoare.
  • brei-de-pădure - plantă mică, erbacee, perenă, cu tulpina ramificată, cu frunzele opuse, având florile verzui și fructul în formă de capsulă, răspândită în pădurile umbroase și folosită în medicina populară ca laxativ (Mercurialis perennis).
  • brevicaul - vezi brahicaul.
  • breviflor - (despre plante) cu flori scurte.
  • brevistil - (despre flori) care are stilul scurt.
  • brie - plantă erbacee aromatică, cu frunzele ascuțite, cu florile albe și cu fructele aproape cilindrice (Meum athamanticum).
  • brioală - plantă erbacee aromatică, din familia umbeliferelor, cu florile roșietice și cu fructele cilindrice, răspândită în regiunile alpine (Ligusticum mutellina).
  • briofil - care trăiește pe mușchii de pământ.
  • briofite - încrengătură de plante având corpul redus la un tal sau diferențiat în rizoizi, în tulpini și frunze, răspândită, de obicei, în locuri umede; alte denumiri: muscinee; mușchi.
  • briologie - ramură a botanicii care se ocupă cu studiul mușchilor.
  • briospor - celulă reproducătoare asexuată specifică briofitelor.
  • broasca-apei - plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, având frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens).
  • broccoli - legumă verde, din familia brasicaceelor, care are gust și aspect de conopidă (Brassica oleracea).
  • bromeliacee - familie de plante monocotiledonate, din care face parte și ananasul, întâlnită în țările tropicale.
  • broscăriță - plantă erbacee acvatică, din familia Juncaginaceae, cu tulpina lungă de 15-60 cm, cu frunzele pețiolate, înguste și liniare, cu florile albe-verzui, hermafrodite, dispuse în spic, cu fructele liniare, îngustate la bază, alipite de tulpină, care se desfac la maturitate în trei valve, care crește prin bălți sau prin ape lin curgătoare (Potamogeton natans); alte denumiri: limba apei, iarba șarpelui.
  • brumărea - numele a două plante erbacee, din familia polemoniaceelor, cu florile viu colorate în diverse nuanțe (purpurii, roz, albe sau liliachii), cu frunzele simple oval-lanceolate și cu miros plăcut, răspândite mai ales în America de Nord și cultivate ca plante ornamentale: botcuță (Phlox paniculata, vezi și arșinic) și scânteiuță (Phlox drummondi).
  • brustan - (Telekia speciosa) plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule la vârful tulpinii și cu miros caracteristic plăcut.
  • brusture - numele mai multor plante erbacee din familia compozitelor, cu frunzele foarte mari și late, cu florile purpurii sau violete, dispuse în inflorescențe sferice și țepoase, folosite pentru proprietățile lor medicinale (Lappa maior, minor sau tomentosa).
  • buberic - plantă erbacee perenă, din familia scrofulariaceelor, cu rizomul noduros, cu frunzele dințate și cu florile brune sau verzi, având gust acru-amărui și miros neplăcut (Scrophularia nodosa); altă denumire: iarba-neagră.
  • bucățél - plantă erbacee, din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina).
  • buciniș - vezi angelică.
  • bucsău - arbust ornamental, din familia leguminoaselor, cu ramurile lungi, verzi-albăstrui, cu frunzele simple și cu florile mari, galbene, cu miros plăcut, care este cultivat în grădini (Spartium junceum).
  • buganvilea - vezi bougainvillea.
  • bujor - nume dat mai multor specii de plante, din familia ranunculaceelor, cu florile mari, unele cultivate ca plante decorative (Paeonia).
  • bujor de munte - arbust ocrotit de lege din familia Ericaceae, înalt până la 50 cm, bogat ramificat cu flori roșii-purpurii, roz, rar albe; formează tufișuri întinse în partea superioară a etajului subalpin, până la 2.100-2.300 m, pe soluri acide, adesea scheletice (Rhodondendron myrtifolium sau kotschyi); altă denumire: smârdar.
  • bujorel - mică plantă erbacee, cu frunzele lunguiețe și ovale și cu florile mari și purpurii (Orchis papilionacea); alte denumiri: gemănariță, poroinic.
  • bujor românesc - specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu florile mari, sângerii (Paeonia peregrina Mill. var. romanica).
  • bulb - tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă) și un înveliș membranos uscat.
  • bulbifer - (despre plante) care produce bulbi.
  • bulbil - lăstar cu ax scurt, cu frunzișoarele ca niște solzi, care se formează pe tulpină sau subteran, lângă rădăcina unor plante.
  • bulbotuber - tubercul scurt, îngroșat acoperit cu frunze membranoase, conținînd substanțe nutritive.
  • bulbuc de baltă - vezi calcea calului.
  • bulbuc de munte - plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globoase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotite de lege; denumir populare: bâlbor, bulbor, bulbucel-de-munte, gloanță, măr-auriu, fusta-rândunelii (Trollius europaeus).
  • bumbac - plantă textilă din familia malvaceelor, cultivată în țările cu climă caldă, cu florile gălbui sau roșietice și cu fructele capsule, care conțin numeroase semințe acoperite cu peri pufoși (Gossypium).
  • bumbac de câmp - vezi: bumbăcariță, linariță.
  • bumbăcăríță - numele mai multor specii de plante erbacee din familia Cyperaceae, cu rizom, cu florile brune-roșietice sau verzi-negricioase, cu fructul acoperit de peri lungi mătăsoși, asemănători bumbacului (Eriophorum):
- plantă cu tulpina cilindrică, cu frunzele lineare și florile hermafrodite (Eriophorum angustifolium);
- plantă cu tulpina triangulară, cu frunzele plane, late (Eriophorum scheuchzeri);
- vezi coada-veveriței.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Ca - Cl[modificare | modificare sursă]

- plantă cu tulpina cilindrică ramificată, cu florile albe sau albăstrii, cultivată pentru nutreț (Lupinus albus);
- plantă ornamentală, cu florile mari, albe, cu pete albastre, dispuse în formă de spic (Lupinus varius);
- tip de tulpină neramificată, asemănătoare părului.
- vezi și obligeană.
- țesut protector care acoperă vârful radicelei; sinonim: piloriză;
- (la licheni și la mușchi) parte a arhegonului în care se formează sporii.
- arbust cu florile roșietice, gălbui sau albe, puternic parfumate, cu fructele boabe eliptice, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium);
- arbust cu florile roșii-purpurii sau albe, cu fructele boabe negre, care crește în pădurile muntoase (Lonicera nigra);
- arbust cu florile gălbui, păroase, cu fructele boabe roșii, care crește în pădurile muntoase (Lonicera xylosteum).
  • caprifoliacee - familie de plante dicotiledonate, gamopetale, având ca tip reprezentativ caprifoiul (Caprifoliaceae).
  • capselă:
- vezi traista-ciobanului;
- fruct siliculă de forma celui al plantei traista-ciobanului.
- organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agață de corpurile din jurul ei;
- denumirea unor plante ca: efedra, brusture (Arctium lappa), gălbează (Cuscuta trifolii).
  • ceapa-ciorii:
- plantă cu bulb, din familia liliaceelor, cu florile galbene (Gagea pratensis);
- plantă cu bulb, din familia liliaceelor, cu florile albastre (Muscari comosum);
- plantă cu bulb, din familia liliaceelor, cu florile albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum).
  • ceapă - plantă erbacee legumicolă, din familia liliaceelor, bienală, comestibilă, cu tulpina aeriană, dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, învelită în foi cărnoase în interior și membranoase la exterior, cu frunzele cilindrice și cu florile albe, numeroase, dispuse în inflorescențe dese, umbeliforme (Allium cepa).
  • ceapă-blândă - vezi praz.
  • ceapă-de-vară - plantă ierboasă din familia liliaceelor, cu tulpina înaltă, groasă, cilindrică, cu doi bulbi principali înconjurați de numeroși bulbioli și cu florile roz-liliachii, dispuse în umbele (Allium ampeloprosum).
  • ceapă-franțuzească - vezi hașmă.
  • ceapă-rea - vezi sorbestrea.
  • ceasornic - plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora caerulea); alte denmiri: floarea pasiunii, floarea-patimilor, coroana-lui-Hristos, steaua-Fecioarei-Maria, floarea-celor-trei-răni.
  • cebare - vezi sanguisorba.
  • cecidie - (în fitopatologie) excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de bacterii, ciuperci sau insecte; altă denumire: gală.
  • cecidiofite - plante inferioare (bacterii, alge, ciuperci) care provoacă dezvoltarea cecidiilor.
  • cecidiofor - care provoacă cecidii; sinonim: cecidiogen.
  • cecidiologie - studiu științific al cecidiilor și al paraziților care le produc.
  • cecidiogen - vezi cecidiofor.
  • cedru - numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale, răspândiți în Maroc, Cipru, Asia Mică și Asia Centrală (Cedrus).
  • celastracee - familie de plante exotice, dicotiledonate, lemnoase, care cuprinde arbori și arbuști, cu frunzele simple, cu așezare opusă, însoțite de stipele caduce, cu florile verzi-gălbui, bisexuate și cu fructul o capsulă (Celastraceae).
  • celoblast - aparat vegetativ la unele plante inferioare, format dintr-o celulă cu mai multe nuclee.
  • celulă vegetală - unitatea structurală și funcțională a organismelor ce aparțin regnului Plante, alcătuită din perete celular, membrană, citoplasmă și nucleu.
  • cenocarp - fruct compus care provine din toate florile singuratice ale unei inflorescențe.
  • cenocarpie - concreștere a carpelelor.
  • centaură - vezi țintaură.
  • cetină - strat vegetal alcătuit din ramurile cele mai subțiri și ácele unor conifere.
  • centrosperme - grup mare de plante, cu ovarul superior, cu semințele localizate pe o formație din centrul fructului și cu embrionul curbat, inelat sau spiralat (Centrospermae).
  • cenușer (sau cenușar) - arbore ornamental, originar din China, înalt de 15-30 m, cu scoarța netedă, cu frunzele mari, compuse, cu florile mici, galbene-verzui și cu lemnul nerezistent, casant (Ailanthus altissima).
  • cer - arbore din familia fagaceelor, înalt pînă la 30 m, cu scoarța negricioasă, cu frunzele pieloase, bogate, cu florile unisexuate și cu fructul ghindă (Quercus cerris).
  • cerceluș:
- plantă ornamentală, cu florile pestrițe, în formă de pâlnie (Fuchsia coccinea);
- plantă ornamentală, cu florile roșii (Fuchsia fulgens);
- plantă ornamentală cu florile roșii, care au vârfurile galbene-verzui (Fuchsia splendens);
- (la plural) lăcrămioare (Convallaria majalis).
- plantă erbacee din familia rozaceelor, cu florile galbene-aurii și cu fructele grupate într-un capitul, care crește în păduri umede și în locuri umbroase (Geum urbanum);
- una din plantele: călțunul-doamnei (Geum rivale), mărțișor (Geum montanum).
  • cerifer - (despre celule vegetale) care produce ceară.
  • cernușcă - negrușcă (Nigella arvensis); negrilică (Nigella sativa).
  • cervană - numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus).
  • cesalpinacee - familie de plante leguminoase, dicotiledonate, cu florile sub formă de ciorchine și cu fructele închise într-o păstaie (Caesalpiniaceae).
  • cetină-de-negi - arbust din familia pinaceelor, veșnic verde, cu tulpinile culcate, foarte ramificate, cu frunzele solzoase și cu florile unisexuate sau hermafrodite, care se cultivă în grădini ca arbust decorativ (Juniperus sabina).
  • cheie de determinare - algoritm binar pentru determinarea speciei unei plante.
  • chelărel - vezi ochelariță.
  • chemoestezie - sensibilitate a plantelor față de excitanți chimici.
  • chemotropism - creștere a unei plante în direcția sau împotriva direcției din care acționează un excitant chimic; altă denumire: chimiotropism.
  • chenaf - plantă erbacee anuală, din familia malvaceelor, cu frunzele palmat-compuse, cu florile mari, galbene, cu pete roșietice la bază, din a cărei tulpină înaltă, acoperită cu țepi, se extrag fibre textile (Hibiscus cannabinus); altă denumire: cânepă de Bombay.
  • chenarul bălții (sau bălților) - plantă acvatică, cu florile mici, trandafirii, care crește pe malurile bălților și ale ostroavelor (Limosella aquatica).
  • chenopodiacee - vezi Amaranthaceae.
  • chersofite - grup de plante care cresc pe terenuri uscate, necultivate.
  • chica-voinicului - vezi barba-boierului.
  • chimen negru - vezi negrilică.
  • chimiotropism - vezi chemotropism.
  • cianoficee - (Cyanophyceae) clasă de alge albastre microscopice înrudite cu bacteriile și răspândite în ape dulci, în bălți și în locuri umede.
  • ciclică, floare ~ - floare care are toate elementele dispuse în verticil.
  • cimă - tip de inflorescență în care axul principal poartă, în vârf, o singură floare.
  • cimos - (despre inflorescențe) în formă de cimă.
  • cinsteț - plantă erbacee din familia labiate cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene, punctate cu brun (Salvia glutinosa); altă denumire: brânca porcului.
  • ciorchine - tip de inflorescență caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul căruia se înșiră numeroase ramificații cu flori; sinonime: grapă, racem; vezi și strugure.
  • ciuperci - încrengătură de talofite lipsite de clorofilă, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori și au ca aparat vegetativ un tal.
  • cleistocarp - fruct sau organ de fructificație care nu se deschide la maturitate.
  • cleistogamie - vezi autopolenizare.
  • clorela - (Chlorella) algă verde unicelulară de apă dulce.
  • cloroficee (Chlorophyceae) - clasă de alge marine sau de apă dulce, caracterizate prin prezența pigmentului clorofilian, neasociat cu alt pigment asimilator.
  • clorofite - încrengătură de alge verzi în ape (dulci sau stătătoare) și în locuri umede.
  • cloroză - boală a plantelor care se manifestă prin îngălbenirea frunzelor și a mugurilor, ca urmare a pierderii clorofilei (din lipsă de aer, de lumină sau din lipsa fierului în sol).

Co - Cz[modificare | modificare sursă]

  • coada-calului - plantă erbacee (Equisetum arvense), caracterizată prin rizom ce pătrunde adânc în sol și două tipuri de tulpini (fertile și sterile), utilizată în medicina naturistă; altă denumire: barba-ursului.
  • coada șoricelului - (Achillea millefolium) plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, cu proprietăți terapeutice.
  • coada-veveriței - plantă erbacee din familia ciperaceelor, cu fructul acoperit de peri lungi mătăsoși, asemănători bumbacului (Eriophorum vaginatum), altă denumire: bumbăcăriță.
  • coajă:
- țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unei plante (lemnoase); sinonim scoarță;
- înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • dafin - (Laurus nobilis) arbust din familia lauraceelor, cu frunze persistente, tari, lucioase, de formă lanceolată, cu marginea ușor ondulată (care se folosesc drept condiment); fructul este o bacă ovală, din ale cărui semințe se extage un ulei întrebuințat în industria farmaceutică.
  • dalie - (Dahlia variabilis) plantă perenă din familia compozitelor, ale cărei rădăcini sunt îngroșate (tuberizate), iar inflorescențele sunt mari, de culori și forme variate (sinonim: gherghină).
  • dârmox - (Viburnum lantana) arbust din familia caprifoliaceelor, cu frunze opuse, ovale, cu flori albi, dispuse în inflorescențe umbeliforme.
  • deciduu - (despre caliciu, frunze etc.) care se detașează de pe un organ; caduc, nepersistent (antonim: sempervirescent).
  • dediței- plante erbacee perene, toxice, din genul Pulsatilla (Pulsatilla alba, Pulsatilla montana), familia ranunculaceelor, cu rizomi puternici și frunze păroase; florile sunt mari, de culori diferite, mai ales albastre-violacee; altă denumire: sisinel de munte.
  • degețel roșu - (Digitalis purpurea) specie de plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, cu frunze mari, alungite, cu nervuri pronunțate; florile sunt grupate într-un racem lung, cu corola tubuloasă de culoare roșie-purpurie și cu punctații negre în interior.
  • dehiscență - deschidere prin pori, crăpături etc. a unor fructe uscate și a unor sporangi sau antere ajunse la maturitate; astfel se realizează împrăștierea semințelor, sporilor și grăunțelor de polen.
  • dendrologie - capitol al botanicii care se ocupă cu studiul plantelor lemnoase.
  • dialipetale:
- (despre plante cu flori) care au corola alcătuită din petale separate;
- subclasă de plante dicotiledonate caracterizate prin corolă dialipetală.
  • difil - vezi bifoliat.
  • dicotomie - (sau dihotomie) mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care la rândul lor se împart în două părți egale etc.
  • dihotomie - vezi dicotomie.
  • diseminare - răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor.
  • dovlecel - plantă din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu florile mari și galbene, cu fructele lunguiețe, de dimensiuni mari, în formă sferică sau ovală, folosite în alimentația omului sau a animalelor (Cucurbita pepo).
  • dovlecel comun - vezi bostănel.
  • drobușor - plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene și cu frunze albăstrui, cultivată pentru prepararea vopselelor (Isatis tinctoria); alte denumiri: cardamá, cardamină.
  • durámen - partea centrală a lemnului din tulpinile și ramurile arborilor și arbuștilor; sinonim: inima lemnului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • ecotip - grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței condițiilor de mediu și care totuși se deosebesc între ele după înălțime, productivitate, lungimea perioadei de vegetație, rezistența la condiții nefavorabile etc.
  • ectoparazit - ciupercă parazită al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate.
  • ecvisetacee - (Equisataceae) familie de plante erbacee, caracterizate prin două feluri de tulpini (fertile și sterile) și care se înmulțesc prin spori; în această familie există un singur gen: Equisetum (vezi și coada-calului).
  • efedra - mic arbust erect din familia Gnetatae, noduros, tortuos și foarte ramificat, cu foi dioice, reduse până la 2 mm, al cărui fruct este o bacă falsă, de culoare roșiatică și care crește pe terenuri argiloase sau stâncoase (Ephendra distachya); denumire populară: cârcel.
  • eleagnacee - (Eleagnaceae) familie de plante cuprinzând arbori și arbuști, ale căror rădăcini au nodozități ca la leguminoase; exemple: sălcioara (răchițica), cătina albă.
  • embriologia plantelor - ramură a botanicii care studiază procesele de formare și dezvoltare a gameților: fecundația, dezvoltarea embrionului și a endospermului la plantele cu semințe, precum și procesele care au loc în țesuturile formative (meristeme).
  • embrion - corp multicelular situat în interiorul seminței, înconjurat de țesuturi bogate în substanțe nutritive, pe seama cărora acesta se dezvoltă când se întrunesc condițiile de mediu specifice (umiditate, temperatură etc.).
  • epifit - vezi aerofit(ă).
  • erborizare - vezi botanizare.
  • etaj de vegetație - unitate de vegetație și, prin extensie, unitatea biologică care corespunde unei altitudini, caracterizată printr-o specie dominantă.
  • etaj subalpin - vegetație aflată deasupra limitei superioare a pădurilor, care constă în tufișuri de jneapăn, ienupăr, smârdar, pajiști etc.
  • euarheofite - plante ruderale sau nitrofile din neolitic.
  • euciclic - care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral.
  • eucroic - (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentație naturală.
  • eudicotomie - tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate și ramificate uniform.
  • euforbiacee - familie de plante dicotiledonate, lemnoase și erbacee, cu flori actinomorfe, unisexuate, fruct: capsulă, bacă sau drupă și semințe bogate în uleiuri grase; au importanță în industria alimentară, textilă, ca plante ornamentale și ca producătoare de cauciuc; exemple: ricinul, arborele de cauciuc.
  • eufotic - (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă.
  • eufototropic - (despre frunză) cu lamina așezată perpendicular pe razele de lumină.
  • eugeofite - geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau căldură corespunzătoare.
  • evapotranspirație - cantitatea totală de apă cedată, prin evaporație de către sol și prin transpirație de către plante, atmosferei inferioare, sub influența creșterii temperaturii.
  • exalbuminate - (despre plante) care nu conțin albumen în sămânță.
  • excrescență - umflătură pe suprafața unei plante.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

- piciorușul sau codița staminei care conține antera.
- formație filiformă a unor celule vegetale.
- proprietate a plantelor de a produce fructe;
- totalitatea organelor reproducătoare la plantele criptogame;
- perioadă în care se formează fructele.
  • frunză - organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol)
  • frunză compusă - frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal.
  • frunză-de-potcă - plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale).
  • frunză embrionară - vezi cotiledon.
  • frutescent - (despre tulpini) care se întărește fără a ajunge însă la o totală lignificare; (despre plante) care are tulpină frutescentă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • gală - vezi cecidie.
  • galban - rășină cu aspect gumos, obținută dintr-o plantă umbeliferă exotică
  • galbulă - fruct în formă de con modificat, din solzi cărnoși și concrescuți
  • galeat - prevăzut cu un organ în formă de cască
  • galeiform - în formă de cască
  • galericulat - prevăzut cu un coif mic
  • galvanotaxie - galvanotropism
  • galvanotropism - orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric (răsucire; electrotropism)
  • gamet - fiecare dintre cele două celule sexuale care se unesc în timpul fecundației pentru a forma zigotul, constituind primul stadiu de dezvoltare a unui individ.
  • gametangiofor - suportul gametangiului.
  • gametangiogamie - reproducere sexuată prin copularea gametangiilor de sex opus.
  • gametángiu - structură vegetală în care sunt produși gameți.
  • gametizare - formarea gametului.
  • gametoblast - substanță primară, încă nediferențiată, a gametului; țesut nediferențiat al arhesporului.
  • gametocist - formație din contopirea a doi gameți de sex diferit, prevăzută cu un perete chistic comun.
  • gametocit - celulă generatoare de gameți.
  • gametofit - una dintre cele două generații din ciclul de dezvoltare a plantelor capabile de înmulțire sexuală; alternează cu sporofitul.
  • gametofor - partea gametofitului care poartă gametangii.
  • gametogamie - fecundație prin contopirea a doi gameți uninucleați și de sex diferit.
  • gametogeneză - procesul de formare a gameților.
  • gametoplasmă - citoplasma gameților.
  • gametospor - spor rezultat din copularea gameților.
  • gamobiu - organism aparținând generației sexuate, în cazul alternanței de generații.
  • gamocarpelar - cu carpelele concrescute.
  • gamocarp - cu fructe concrescute.
  • gamocit - celulă sexuată.
  • gamodesmie - concreștere a fasciculelor din stelul vegetal.
  • gamofilie - fenomen de concreștere a frunzelor.
  • gamogemie - fenomen de concreștere a mugurilor.
  • gamogeneză - reproducere a unui organism vegetal prin contopirea gameților; reproducere sexuată.
  • gamomerie - concreștere teratologică a pieselor florale prin vârfurile lor.
  • gamomorfoză - modificare morfologică realizată prin exercitarea produsului fecundației în cursul dezvoltării sale.
  • gamopetal - cu petalele concrescute (având formă de tub) (la tutun), de clopot (la clopoțel), de pâlnie (la volbură); sinpetal.
  • gaolean (Sorghum chinense) - specie de plante anuale din familia gramineelor, cu tulpini suculente și frunze asemănătoare cu cele ale porumbului, cultivată în Extremul Orient.
  • gardenie (Gardenia) - gen de plante lemnoase, din familia rubiaceelor, cu flori mari, cu miros plăcut; în România, cele mai cunoscute sunt: Gardenia jasminoides și Gardenia radicans.
  • garoafă - plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus); denumire populară: carafilă.
  • garoafă-de-munte - plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus).
  • gălbinare - plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii (Serratula tinctoria); vezi și îngălbenire.
  • geofit - plantă ale cărei organe aeriene în condiții nefavorabile se usucă, organele subterane supraviețuind în pământ.
  • germinare - vezi încolțire.
  • ghimpe:
- vezi spin;
- plantă erbacee care are pe tulpină, la baza frunzelor, spini trifurcați (Xanthium spinosum); sinonime: holeră, dracilă, lipici, pălămidă.
  • gineceu - totalitatea organelor femele de reproducere ale unei flori; pistil.
  • glădiță - arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici, verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdele de protecție, în păduri etc. (Gleditschia triaconthos).
  • glomerul(ă) - tip de fruct format prin creșterea împreună a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă.
  • glumaceu - (despre unele organe de plante) asemănător unei glume.
  • glumă - bractee membranoasă situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee.
  • gogoașă - excrescență sferică, apărută pe frunzele sau crengile stejarilor sau ale altor plante, ca urmare a unor boli sau a înțepăturilor unor insecte.
  • graminologie - vezi agrostologie.
  • granat - vezi spilcuță.
  • grapă - vezi ciorchine.
  • grădină botanică - instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante vii.
  • grimpant - (despre plante) cățărător.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • halofite - plante adaptate condițiilor de viață de pe solurile sărăturate (exemple: sărățica, sica etc.).
  • halomorfoză - totalitatea modificărilor adaptative, ca rezultat al vieții unor organisme vegetale pe solurile sărate.
  • hamei - (Humulus lupulus) plantă erbacee perenă din familia moraceelor, care se cultivă pentru substanța aromatică extrasă din flori (lupulina) și care servește la fabricarea berii.
  • haplobiont:
- plantă haploidă cu un număr simplu de cromozomi;
- plantă care fructifică o singură dată.
  • haplogeneză - proces de apariție a unor forme noi de plante prin mecanismele fundamentale ale evoluției.
  • hasmațuchi - vezi asmățui.
  • hașmă - plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice (Allium ascalonicum); altă denumire: ceapă franțuzească.
  • heliofil - (despre plante) care se orientează sau crește orientat către lumină sau în regiuni puternic însorite.
  • heliotactism - vezi heliotropism.
  • heliotropism - proprietate pe care o au unele plante de a orienta spre soare sau spre altă sursă de lumină frunzele și florile; sinonime: fototropism, heliotactism.
  • helofită - plantă care crește în bălți și mlaștini cu apă dulce.
  • Helvellaceae - familie de ciuperci din încrengătura Ascomycota în Regnul Fungi și ordinul Pezizales.
  • hermafroditism - vezi androginie.
  • heterogamie - formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; sinonim: anizogamie.
  • hidroblast - lăstar acvatic.
  • hidrocarpie - proces de maturizare a fructelor sub apă.
  • hidrocit - celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei.
  • hidroclinie - fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei.
  • hidrocore - plante ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă.
  • hidrocorm - tulpină subacvatică sau plutitoare.
  • hidrocriptofite - plante cu organele vegetative scufundate complet în apă.
  • hidroestezie - sensibilitate a plantelor față de apă.
  • hidrofil - termen care caracterizează o plantă la care polenizarea se face prin intermediul apei.
  • hidrofită - plantă adaptată la viața acvatică.
  • hidrofitologie - studiul plantelor de apă.
  • hidrofob - termen care caraterizează o plantă care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală.
  • hidrogame - plante la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia.
  • hidromegaterm - (despre plante) care reclamă multă apă și căldură.
  • hidromorfic - (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică.
  • hidronastie - mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului.
  • hidroplanctofite - totalitatea vegetalelor planctonice din ape.
  • hidroplast - formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă.
  • hidrospor - spor diseminat prin intermediul apei.
  • hidrotaxie - mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers.
  • hidrotrofie - dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate.
  • hifă - filament din celule care alcătuiește miceliul unei ciuperci.
  • higrobiontă - plantă acvatică sau care crește în medii umede.
  • higroc(h)azie sau higroc(h)asie - fenomen de punere în libertate a semințelor sau sporilor plantelor în perioade de umiditate excesivă.
  • hrib (cenușiu) - vezi bolet.
  • hrișcă - plantă erbacee cu flori albe sau roz și cu semințe mici, lunguiețe și negricioase (Fagopyrum sagittatum); (colectiv) semințele acestei plante, care sînt folosite în alimentația oamenilor și a animalelor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • iarba-fiarelor - vezi barba-ciutei.
  • iarba lui Tatin - vezi tătăneasă.
  • iarba neagră - vezi buberic.
  • iarba șarpelui - vezi broscăriță.
  • iarbă de mare - (Zostera marina) plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapiserie (sinonim zegras).
  • iarbă-roșie - vezi ardeiaș.
  • ierbar - colecție de plante uscate, ordonată pe grupe sistematice, constituind un material pentru cercetări și documentație științifică.
  • ierbos - (despre plante anuale sau bianuale) care are tulpina moale și mlădioasă și se usucă după câteva luni de vegetație.
  • incluziuni ergastice - substanțe organice (amidon, aleuronă, picături de grăsime) sau minerale (cristale de oxalat, carbonat sau sulfat de calciu), produse de celula vegetală vie, care rămân închise în citoplasmă sub formă de corpusculi vizibili la microscop.
  • indehiscent - (despre fructe) care nu se deschide spontan la maturitate pentru a elibera semințele.
  • indigotier - vezi anil.
  • inflorescență compusă - inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple.
  • inima lemnului - vezi duramen.
  • internod - porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri.
  • iris - vezi stânjenel.
  • izocarp - (despre flori) la care numărul carpelelor este egal cu cel al elementelor periantului.
  • izogame - plante la care elementele de reproducere sunt asemănătoare.
  • izotip - tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • labiate - familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse și cu flori în inflorescențe compuse.
  • labie - formație caracteristică florilor unor plante alcătuită din petale dispuse sub forma unor buze.
  • lanceolat (sau lanciform) - (despre frunze sau alte părți ale plantelor) care are forma unui vârf de lance.
  • laptele cucului - (Euphorbia epithymoides) plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos amar.
  • lăstar - ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase.
  • lemnul-bobului - vezi bobițel.
  • liber:
- complex prin care circulă seva elaborată; vezi și fibre liberiene;
- parte a scoarței plantelor care cuprinde acest complex de vase și în care se află țesuturile de nutriție, de susținere etc.;
- fibre extrase din scoarța unor arbori.
- cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele;
- fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • macropod - cu pedunculii lungi.
  • mahon - vezi acaju.
  • măduvă - zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima tulpinii.
  • mărgărită - vezi aurat.
  • mărul-lupului - vezi aristoloh.
  • mătasea broaștei - (Spirogira) denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare (vezi și cămașa-broaștei).
  • mătrăgună - vezi beladonă.
  • mânătarcă - vezi bolet.
  • mâț(ișor) - vezi ament.
  • mezobiotic - (despre semințe sau propagule) care, în condiții bune de păstrare, trăiește 3-15 ani
  • mezocarp - strat median al pericarpului, constituind partea cărnoasă a unui [[fruct].
  • mezofanerofite - tip de fenerofite sempervirescente, cu mugurii de reînnoire neacoperiți în anotimpul nefavorabil.
  • mezofit - (plantă) care se dezvoltă în condiții de temperatură și de umiditate mijlocii.
  • miceliu - sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor.
  • micologie - ramură a botanicii care studiază sistematica, morfologia și biologia ciupercilor în legătură cu daunele pe care le provoacă și cu rolul acestora ca producătoare de substanțe utile (de exemplu antibioticele).
  • micropil - canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă.
  • monoadelf - cu staminele reunite într-un singur mănunchi.
  • monoandru - (despre flori) care are doar o singură stamină.
  • monoic - (despre plante) care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ; vezi și androginie.
  • mugur - organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase; vezi și boboc.
  • mugur adventiv - mugur care se dezvoltă din țesuturi definitive.
  • muscinee - vezi briofite.
  • mușchi - vezi briofite.
  • mușețel galben - plantă perenă din familia compozitelor, caracterizată prin flori radiale galbene-aurii, rar albe, cele centrale galbene, dispuse în capitule (Anthemis tinctoria); alte denumiri: floare de pernă, bumbișor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • nap - plantă erbacee comestibilă, din familia cruciferelor, cu frunzele crescute în formă de rozetă și cu rădăcina în formă ovală și cărnoasă (Brassica napus).
  • năsturel:
- plantă erbacee cu florile mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium officinale); altă denumire: brâncuță;
- plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina păroasă și cu florile mici, galbene (Sisymbrium officinale).
- fiecare dintre fasciculele conducătoare liberiene lemnoase care străbat limbul frunzelor și prin care circulă seva;
- fiecare dintre ramificațiile cele mai subțiri ale rădăcinii unui arbore.
  • nod (vezi și internod):
- proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor;
- punct de unde încep sa crească crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • obligeană - plantă erbacee perenă, originară din India, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, cu frunze liniare lungi și cu flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus).
  • ochelariță - plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata); altă denumire: chelărel.
  • ochii-păsăruicii - plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris).
  • ochiul-boului - nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate.
  • ochiul-lupului:
- plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis);
- plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica).
  • ochiul-șarpelui:
- planta erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum);
- mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis).
  • ochii-șoricelului - mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens).
  • oligotrof - se referă la plante care trăiesc în soluri sărace în nutrienți.
  • omag - vezi aconit.
  • ombrofil - vezi sciafil.
  • oosferă - celulă reproducătoare femelă a plantelor care, în urma fecundației, devine oul plantei.
  • Opuntia ficus-indica - plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament și al cărei fruct este comestibil; altă denumire: nopal.
  • ortoheliotropic - (despre frunze) orientat drept spre sursa de lumină.
  • oxicarp - cu fructe ascuțite.
  • oxigenomorfoză - modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului.
  • oxigenotaxie - mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen.
  • oxigeofite - plante care cresc pe terenurile bogate în humus.
  • oxisperm - cu semințe ascuțite.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • pai - tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor.
  • palinologie - ramură a botanicii care se ocupă cu studiul polenului și al sporilor.
  • papilă - mică protuberanță rigidă alungită de pe suprafața unor părți ale plantei.
  • papură - grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha), din care cea mai cunoscută este Typha angustifolia; alte denumiri: berbecuț, rogoz, șovar.
  • patobiont - organism heterofit care produce boli la plante și care se hrănește cu substanțe organice gata sintetizate (sinonim: patotrof).
  • patofit - (agent patogen) care provoacă îmbolnăvirea plantelor.
  • patomorfogen - (despre vegetale) care produce modificări morfologice din cauza unui agent patogen.
  • patotrof - vezi patobiont.
  • păducel - vezi albaspină.
  • părăluță - plantă erbacee din familia asteraceelor, cu flori mici și rotunde, frumos colorate, dispuse în capitule; alte denumiri: bănuț(el), bumbișor.
  • păstaie - fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă.
  • pedicel - mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc.
  • pedicul - picior care susține un organ oarecare (la ciupercă, la licheni etc.).
  • pedicuță - plantă veșnic verde, cu aspect de mușchi, care crește prin pădurile de fag și brad și are proprietăți terapeutice (Licopodium clavatum).
  • peduncul - formație vegetală (codiță) prin care floarea (inflorescența) sau fructul se leagă de ramură.
  • penat - (despre frunze) care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene.
  • peniță - numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum); altă denumire: brădiș.
  • pericarp - ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct; vezi și mezocarp.
  • perioadă de vegetație - interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic.
  • pervincă - vezi saschiu.
  • piciorul cocoșului - nume dat unor plante erbacee, din familia Ranunculaceae, cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus).
  • Pinaceae - familie de conifere cuprinzînd arbori din specia bradului (Abietaceae).
  • pin-de-Chile - vezi araucaria.
  • plagiodrom - cu nervurile terțiare perpendiculare pe cele secundare.
  • plagiofil - cu frunze oblice.
  • plagiofototaxie - dispoziție oblică pe razele de lumină a granulelor de clorofilă.
  • plagiotrop(ic):
- (despre organe vegetale) cu o poziție oblică sau orizontală față de direcția razei Pământului;
- (despre plante) cu orientare oblică sau orizontală față de direcția excitației.
  • plantă agățătoare - plantă cu tulpină lungă, care se poate agăța cu ajutorul unor organe speciale sau prin răsucire.
  • plantă superioară - plantă care se află pe treapta cea mai avansată a unei evoluții, care a atins un nivel înalt de evoluție; cu o evoluție avansată.
  • plasmoliză - fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu.
  • plătică - (Gleditschia triacanthos) arbore numit astfel din cauza formei caracteristice a frunzelor sale.
  • pojarniță - vezi sunătoare.
  • poligală - mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuințată, pentru proprietățile sale expectorante, contra afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); alte denumiri: șopârliță, șerpăriță, șerpânță, amăreală, buricul-pământului.
  • poroinic - nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase:
- (Orchis purpurea) bujor, gemănariță, sculătoare, untul-vacii;
- (Orchis militaris) bujor, bujorel, gemănariță, sculătoare, untul-vacii;
- (Orchis mascula) salep, bujor, gemănariță, sculătoare, limba-cucului, untul-vacii.
  • potcapul-călugărului - plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus).
  • potroacă - vezi țintaură.
  • priboi - plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe.
  • propagulă - formație în celule filamentoase sau frunzoase care asigură înmulțirea vegetativă la mușchi și la alge.
  • pușca-dracului - planta erbacee, din ordinul Asterales, familia Campanulaceae, răspândită în zonele montane, endemică în Carpații Meridionali și Orientali, cu flori, de obicei albastre, capăt terminal globulos (Phyteuma tetramerum).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Q[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • racem - vezi ciorchine.
  • radicelă - rădăcină secundară care se dezvoltă din rădăcina principală.
  • ram(ură) - fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă.
  • rădăcină - parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare.
  • rădăcină adventivă - rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei (tulpină, frunze), în anumite condiții de mediu, adeseori ca urmare a aplicării unor procedee de cultură sau de multiplicare a plantelor (altoire, marcotaj etc).
  • rizodermă - strat celular extern al rădăcinii, din care iau naștere perii absorbanți.
  • rizoid - organ de fixare și de absorție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire.
  • rizosferă - strat de pământ în care se găsesc rădăcinile plantelor.
  • rogoz - vezi papură.
  • roșcov - mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua); altă denumire: carub.
  • rotoțele albe - plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele lanceolate și dințate și cu flori albe-gălbui, dispuse în capitule (Achillea ptarmica).
  • rujă - vezi arșinic-de-cățun.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • sagitaria - (Sagittaria) plantă erbacee din apele dulci, calme, cu frunze aeriene în formă de vârf de săgeată, sinonim: săgeata apei.
  • sanguisorba - plantă ierboasă, cu florile la început verzi, devenind apoi roșietice (Poterium sanguisorba); denumire populară: cebare.
  • santal - nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); sinonim învechit: calembec.
  • saprofit - organism vegetal sau microorganism care își procură hrana din substanțe organice în descompunere.
  • saschiu - numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor); alte denumiri: brebenoc, pervincă.
  • săgeata apei - vezi sagitaria.
  • sâmbure - parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; partea moale a seminței, care conține substanța germinativă.
  • scai măgăresc - vezi anghinară sălbatică.
  • scânteiuță - vezi brumărea.
  • sc(h)ia(do)fil - (despre plante) care prezintă afinitate pentru locurile umbroase; sinonime: sciofil, scotofil, ombrofil.
  • sciofil - vezi sciafil.
  • scoarță - vezi coajă.
  • scotofază - perioadă a fotosintezei în care au loc reacții de întuneric.
  • scotofil - vezi sciafil.
  • scototaxie - orientare pozitivă a organelor vegetale către întuneric.
  • sempervirescent - (despre organele plantelor) care este totdeauna verde (antonim: deciduu).
  • sesil - (despre frunze, flori, fructe) fixat direct pe suport, fără pețiol sau peduncul.
  • silicícole - plante adaptate la sol bogat în bioxid de siliciu; exemple: hrișcă, pir, secară, salcâm.
  • silículă - tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicva, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior; vezi și capselă.
  • silícvă - tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele; vezi și siliculă.
  • sisinel de munte - vezi dedițel.
  • smârdar - vezi bujor de munte.
  • smochinul pagodelor - vezi banian.
  • solz - fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor.
  • somnișor - vezi apărătoare.
  • sorbestrea - plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis); denumire populară: ceapă-rea.
  • spermatofite - plante superioare cu structura diferențiată în rădăcină, tulpină, frunze, flori și care produc semințe; sinonime: fanerogame, antofite.
  • spiculeț - fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul plantelor graminee.
  • spilcuță - plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium); alte denumiri: granat, bumbișor.
  • spin - prelungire tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; sinonime: ghimpe, țep.
  • sporange - organ în formă de săculeț în care se dezvoltă sporii la plantele criptogame.
  • sporofit - organism vegetal născut prin fecundare, care, la maturitate, produce spori pentru înmulțire (vezi și gametofit).
  • stânjenel - plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene, folosită în farmacologie, parfumerie (sinonim: iris).
  • steaua cavalerului - vezi amarilis.
  • steaua-Fecioarei-Maria - vezi ceasornic.
  • steaua-pământului - (Geaster hygrometricus) ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurată la bază de mai multe fâșii dispuse radial.
  • steliță - vezi aster.
  • stereochineză (sau stereokineză) - reacție a organismului vegetal ajuns în contact cu o suprafață solidă la care tinde să adere sau să o evite.
  • stereofil - cu frunze tari.
  • stereosperm - cu semințe tari.
  • stil - porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul.
  • stromă:
- grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante;
- organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

  • șalază - regiune situată la baza nucelei în ovulul plantelor cu flori.
  • șerpăriță (sau șerpânță) - vezi poligală.
  • șofran - plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus).
  • șofrănel - plantă erbacee din familia Asteraceae (Carthamus tinctorius), folosită drept condiment sau la prepararea unor vopsele; altă denumire: berbecel-roșu.
  • șopârliță - vezi poligală.
  • șovar:
- plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis);
- numele mai multor plante: buzdugan, papură, rogoz.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • tal - organ vegetativ lipsit de vase conducătoare, monocelular la bacterii și la unele alge, pluricelular la ciuperci etc.
  • tătăneasă Este plantă toxică dacă este consumată direct de către om - plantă erbacee toxică, cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale); altă denumire: iarba lui Tatin.
  • teacă - vezi păstaie.
  • teișor - vezi abutilon.
  • termocleistogamie - autofecundare a florilor rămase nedeschise din cauza temperaturii nefavorabile.
  • termofil - (despre plante) care poate trăi la temperaturi ridicate.
  • termofilie - preferință a unor plnte pentru temperaturile ridicate.
  • termofite - plante iubitoare de căldură.
  • termonastie - mișcare produsă de variații termice la unele flori, care se închid la frig și care se deschid la cald.
  • termotropofitie - formațiune vegetală caracterizată printr-un anotimp cald și unul rece.
  • torțel (sau tortel) numele a două plante parazite fără frunze (numite și barba-dracului), a căror tulpină se răsucește în jurul plantelor pe care trăiesc, una cu flori roșietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea).
  • traista-ciobanului - plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris); altă denumire: capselă.
  • trepădătoare - vezi brei-de-câmp.
  • tubercul - tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante.
  • tufă:
- nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună;
- nume popular pentru plante ca: stejar pufos, alun.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ț[modificare | modificare sursă]

- plantă medicinală erbacee cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum);altă denumire: centaură;
- plantă erbacee cu flori roz, dispuse în umbelă; crește prin pajiști puternic însorite și se întrebuințează ca plantă medicinală, extrăgîndu-se din ea un surogat al chininei (Erythraea Centaurium); denumire populară: potroacă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • ulotrix - (Ulothrix) algă filamentoasă de apă dulce, din ordinul ulotricalelor.
  • umbelă - inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele.
  • umbeliform - de forma unei umbele.
  • urechelniță - (Sempervivum tectorum) plantă erbacee din familia crasulaceelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și cu flori roșii sau roz; crește spontan pe stânci și este cultivată și ca plantă ornamentală.

V[modificare | modificare sursă]

  • vălul-miresei - plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis).
  • vârtejul-pământului:
- plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis);
- mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata).
  • vegetativ - care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată; vezi și înmulțire vegetativă).
  • veninariță - vezi avrămeasă.
  • verticíl - mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe.
  • vindecea - vezi betonică.
  • vitaceae - vezi ampelidacee.
  • volvox - (Volvox) algă verde de apă dulce, din indivizi flagelați, care trăiește în colonii de formă sferică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

  • Zantedeschia - vezi cală.
  • zegras - vezi iarbă de mare.
  • zigomorf - (despre flori) care are un singur plan de simetrie (median, transversal sau oblic).
  • zoospor - spor al unor alge și ciuperci prevăzut cu cili vibratili sau cu flageli, cu ajutorul cărora se mișcă în mediul fluid.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Băutura alcoolică numită absint se prelucrează din planta Arthemisa absinthium (pelin).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.