Sari la conținut

Glosar de geologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prezentul glosar de geologie conține termeni din domeniul structurii Pământului, mineralogie, cristalografie, petrografie, stratigrafie și geofizică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • abis:
- zonă de mare adâncime a fundului oceanic (sub formă de câmpii abisale, gropi abisale);
- deschizătură adâncă într-un versant muntos (calcaros) căreia nu i se vede fundul.
- proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor;
- erodare a scoarței terestre cauzată de vânt sau de curenții de apă (vezi și eroziune).
  • abrupt - (despre o formă de relief) cu pantă foarte înclinată, aproape verticală, greu accesibilă, din cauza tectonicii sau a eroziunii diferențiale.
  • absarokit - varietate de bazalt în care coexistă sanidina, labradoritul și olivina.
  • acantit - vezi argentit.
  • acaustobiolit - rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă.
  • accidental - caracterul unui constituent provenit din infrastructura aparatului vulcanic, care apare întâmplător, fără legătură cu procesele petrogenetice specifice.
  • accident de teren - neregularitate a solului într-o anumită zonă.
  • ac de loess:
- formă de relief apărută în loess în urma eroziunii torențiale;
- stâncă înaltă, cu aspect de stâlp ascuțit, formată prin dezagregări în urma înghețului.
  • aclinic - (despre zone, regiuni etc.) în care acul magnetic nu este influențat.
  • acmolit - formă de zăcământ a rocilor magmatice intruzive.
  • acreție - zonă unde are loc formarea de crustă oceanică, prin extensia crustei terestre, a riflurilor.
  • acrobatolit - batolit în fază incipientă.
  • actinolit - piatră strălucitoare de culoare verde, cu cristale alungite radiale, varietate de amfibol.
  • actinot - silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier, din grupa amfibolilor, de culoare verde-măslinie, cu cristale alungite, care se găsește frecvent în șisturile cristaline.
  • activitate vulcanică - totalitatea proceselor geologice legate de erupțiile vulcanice; sinonim: vulcanism.
  • activ, vulcan ~ - vulcan care emite, continuu sau periodic, material magmatic.
  • actualism - principiu metodologic de cercetare și interpretare a istoriei Pământului pe baza comparării fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale; uniformitarism.
  • acumulare - proces de depunere, de obicei pe baza versanților, a materialelor prin acțiunea agenților externi, transportate de ape, vânturi, ghețari etc.; forme de acumulare: luncile, terasele, deltele, morenele, dunele etc.
  • acvamarin - varietate limpede de beril, albastră sau verde-deschis, folosită ca piatră prețioasă.
  • acvifer - depozit de roci permeabile, care înamagazinează mari cantități de apă și permite mișcarea acesteia.
  • acvifer liber - (sau acvifer freatic) acvifer aflat la adâncime mai mică și care se încarcă direct cu apa din precipitații sau din râuri sau lacuri.
  • acvifer captiv - acvifer aflat sub cel liber, fiind despărțit de acesta printr-un strat impermeabil sau semi-impermeabil.
  • acvitanian - ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului.
  • adaptare - calitate a unor forme de relief de a-și corela direcțiile de dezvoltare cu cele ale structurii geologice.
  • adâncime - (în geomorfologie) distanța pe verticală a bazei unei forme negative (vale, lac, mare etc.) față de un plan superior de referință (nivelul mării, nivelul unui podiș etc).
  • adular - varietate de ortoclaz, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii.
  • adventiv, con ~ - con de lavă sau de tuf pe flancuri, pe traseul fisurilor radiare sau la baza conului principal; de obicei, mai mic decât acesta (sinonime: con parazit, con lateral).
  • adventiv, crater ~ - crater vulcanic secundar de dimensiuni mici, pe flancurile sau la baza conului, deci având altă deschidere decât craterul principal (sinonime: crater parazit, crater lateral).
  • aerogeologie - culegere de informații geologice cu avionul; ansamblu de informații geologice culese din avion.
  • aerolit - meteorit cu aspect de piatră, format mai ales din silicați, care cade pe Pământ.
  • aeromagnetometrie - metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre cu ajutorul aeromagnetometrului.
  • aeromagnetometru - aparat folosit în aeromagnetometrie.
  • afanit - rocă cu granule fine, cu o contextură compactă.
  • afanitică, structură ~ - structură holocristalină a rocilor magmatice, în care constituenții nu pot fi distinși cu ochiul liber.
  • afirică, structură ~ - termen utilizat pentru desemnarea structurii unei roci în care se disting două generații ale aceluiași mineral, dar fără fenocristale.
  • afloriment - intersecția unei formațiuni geologice cu suprafața terenului, loc unde rocile sau mineralele unui zăcământ din subsol apar la suprafața scoarței terestre (ca urmare a eroziunii sau a descoperirii întâmplătoare) și în care se poate observa alcătuirea geologică; sinonime: deschidere geologică, deschidere de strat.
  • agat - varietate cristalină de silice, foarte dură, de diferite culori, cu benzi paralele de calcedonie, cuarț și ametist, divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă sau în mecanica fină.
  • agent endogen - forță care acționează din interiorul Pământului asupra scoarței, creând mișcări orogenetice, epirogenetice etc. și care constituie un element activ de modelare a reliefului (sinonim: agent intern; vezi și agent geomorfic).
  • agent exogen - agent care modelează suprafața scoarței terestre, având sursa de energie (radiația solară, atracția universală) în afara acesteia (sinonim: agent extern; vezi și agent geomorfic).
  • agent extern - vezi agent exogen.
  • agent geomorfic - forțe tectonice, fizice, chimice, mecanice sau biotice care acționeaza asupra scoarței terestre, modificându-i suprafața și creând noi forme de relief (vezi și agent endogen, agent exogen).
  • agent intern - vezi agent endogen.
  • agestru - vezi con de dejecție.
  • aglomerat - rocă piroclastică alcătuită din particule mari, de stratificație grosieră, proiectate la distanțe variabile în jurul centrului de erupție.
  • aglomerat vulcanic - rocă formată prin cimentarea unor fragmente de dimensiuni variate, colțuroase și rotunjite, rezultate din exploziile vulcanice.
- asociere de roci cristaline unite prin simplă alăturare, fără ciment sau alt liant;
- component elementar al structurii solului, rezultat prin lipirea particulelor primare din sol.
  • agregat mineral - formațiune minerală naturală, alcătuită din elemente diverse.
- (despre magmă și roci magmatice) caracterizate prin conținut mare în alcalii în raport cu dioxidul de siliciu;
- (despre soluri) cu conținut mare de săruri de sodiu și cu reacție puternic alcalină.
- proprietate a cristalelor de a prezenta culori diferite în funcție de natura incluziunilor colorate pe care le conțin;
- proprietate a cristalelor de a prezenta fotoconductibilitate datorită impurităților conținute sau iradierii prealabile.
  • alohton - (despre formațiuni geologice) care a suferit deplasări față de locul inițial de formare și se deosebește de straturile pe care le acoperă.
  • alotriomorf - (despre minerale) care nu are formă proprie, luând forma cavității în care se află.
  • alotriomorfism - proprietate a mineralelor de a lua forma cavității în care se află.
  • alterare - transformare chimică, totală sau parțială, a mineralelor dintr-o rocă, determinând modificarea proprietăților fizice și mecanice ale acesteia; vezi și zonă de alterare.
  • alterite - vezi zonă de alterare.
  • altiplanație - vezi crioplanație.
  • aluminifer - care conține aluminiu.
  • alumosilicat - sare naturală a acizilor silicici, în a cărei moleculă o parte din ionii de siliciu sînt înlocuiți de cei de aluminiu; exemple: feldspații și mica.
  • alunecare de teren - deplasarea unei mase de roci pe o suprafață înclinată, care este umectată puternic și plastică, alcătuită de regulă din argile și marne.
  • aluviune - material alcătuit din nisip, mâl, pietriș, transportat și depus de ape curgătoare.
  • alveolă - scobitură cvasicirculară generată de coroziune, atunci când vântul este perpendicular față de abrupt.
  • amfiteatru morenic - complex de materiale morenice, depozitate în cercuri concentrice în jurul unui ghețar.
- golf mic, rotunjit, format pe un sinclinal perpendicular pe țărm;
- retragere a malului unui râu din cauza eroziunii.
- formație geologică care se găsește în locul unde s-a format și peste care au fost împinse (de mișcările tectonice) roci (mai vechi) din regiunile învecinate;
- (despre zăcăminte de cărbuni) care s-a format pe locul de origine al plantelor din care provine.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • badlands:
- teren cu nenumărate ravene și ogașe, dispuse unele lângă altele, care degradează puternic solul, roca de tip argilos apărând în general la suprafață;
- teren argilos degradat de ape torențiale, cu văi lipsite de vegetație, caracteristic regiunilor (semi)aride.
- excavațiune de dimensiuni variabile a scoarței terestre, caracterizată printr-o anumită structură geologică, morfologică și tectonică;
- regiune în care s-au acumulat anumite depozite sedimentare, bogate în zăcăminte; exemplu: bazin carbonifer.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- prelevare a unei carote din teren;
- operație de determinare prin foraj a structurii straturilor scoarței terestre, bazată pe analiza carotelor sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocilor străbătute.
- eroziune și dizolvare a calcarelor, ghipsurilor și sării, provocate de apele subterane sau de suprafață, care sînt însoțite de formare de pâlnii, peșteri, râuri subterane etc.;
- totalitatea formelor de relief formate din dizolvarea si eroziunea calcarelor și gipsurilor de către apă.
- prag transversal în albia unui râu sau fluviu, cauzat de falii sau de duritatea rocilor, unde apa cade în cascade sau cu repezișuri;
- cădere naturală de apă care se produce pe o succesiune de praguri abrupte (mici); șir de cascade mai mici.
  • cataseism - undă seismică dirijată din exteriorul unei regiuni spre epicentru.
  • catastrofism - teorie potrivit căreia toate schimbările din istoria Pământului s-ar datora unor catastrofe periodice, urmate de noi acte de creație.
  • catatermal - (despre asociații de minerale) care se depune la temperaturi de peste 300° C.
  • catazonă:
- zona cea mai adâncă de metamorfism a rocilor sedimentare în scoarța terestră;
- ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional.
- deschizătură circulară, situată în partea superioară a unui con vulcanic, prin care se revarsă lava;
- gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului.
    • crater-lac - lac care ocupă fundul unei căldări provenite din lărgirea, prin explozie, a craterului unui vulcan.
    • crater parazit, lateral - vezi adventiv, crater ~.
  • cratogen - arie rigidă, ștearsă, consolidată, a scoarței terestre, relativ stabilă, construită din roci cristaline, contrastând cu zonele instabile; vezi și scut.
  • cremene - denumire populară pentru rocile sedimentare silicioase (printre care: silex, chert, cuarțit), care produc scântei prin lovire cu obiecte de oțel.
  • crevasă - despicătură verticală în corpul unui ghețar datorată mișcării acestuia și a plasticității sale reduse.
  • crioplanație - proces de nivelare a reliefului sub actiunea alternării ciclice a înghețului și dezghețului în regiunile montane (sinonim altiplanație).
  • crisoberil - mineral transparent, de culoare verde, foarte rar, întâlnit la contactul intruziunilor granitice cu șisturile cristaline, folosit ca piatră semiprețioasă.
  • crofesima - pătura din interiorul scoarței terestre, cuprinsă între 1.200-1.700 km adâncime; este constituită din crom, fier, siliciu și magneziu.
  • cuarțit - rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc.
  • cuestă de orogen - formă de relief specifică stratelor geologice puternic înclinate într-o singură direcție, cu abruptul orientat contrar înclinării stratelor și reversul consecvent înclinării acestora.
  • culoar de avalanșă - suprafață pe care se deplasează masa de zăpadă în timpul unei avalanșe.
  • curbă agonică - vezi agonă.
  • cutare alpină - vezi orogeneză alpină.
  • cută - încrețitură a scoarței pământului sub acțiunea forțelor tectonice.
  • cută diapiră - îndoitură a stratului de sare, care, datorită presiunii laterale, a străbătut stratele de altă natură petrografică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • dacit - rocă magmatică efuzivă, bazică, de culoare cenușie închisă sau neagră, uneori brună-cenușie.
  • decolare - desprindere a unei mase de roci de fundamentul lor imediat.
  • decroșare -
- deplasare în plan orizontal de-a lungul unei spărturi a stratelor geologice;
- fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșeaza stratele.
- pojghiță arborescentă de substanță minerală care se află pe fisurile și planurile de stratificație ale rocilor; rocă pe care se află o dendrită;
- (la plural) depuneri de minerale în formă de arbori.
  • denudație - proces de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase.
  • depozit - acumularea de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor și care sunt depuse pe suprafața continentelor sau a mărilor.
  • depozit abisal - sedimente eupelagice alcătuite din suspensii foarte fine de natură terigenă, din resturi organice, din cenușă vulcanică și praf cosmic, care formează pe fundul oceanului planetar mâluri calcaroase cu globigerine, mâluri silicoase cu radiolari și diatomee, și argile roșii abisale; vezi și: fosă abisală, regiune abisală.
  • depozit continental - acumulare de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor sau din acțiunea organismelor și care sunt depuse pe suprafața continentelor; sunt de mai multe tipuri: lacustre, fluviatile, glaciare, eoliene etc.
  • depozit de luncă - aluviune depusă în luncă de către un râu, la revărsarea în timpul viiturilor.
  • depozit deluvial - acumulare de materiale rezultate din dezagregarea și alterarea rocilor, transportate sub acțiunea apei de șiroire și a gravitației și depuse pe versanții culmilor sau la baza pantelor.
  • depozit eluvial - acumulare de materiale rezultate din dezagregarea și alterarea rocilor și rămase pe locul de formare.
  • depozit fluviatil - acumulare de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor și depuse prin acțiunea apelor curgătoare.
  • depozit lacustru - acumulare de materiale aduse de apele curgătoare și depuse în lacuri.
  • depozit marin - acumulare de materiale provenite din fragmente de roci, din resturi de organisme și din substanțe dizolvate în apa mării și depuse pe fundul bazinelor marine.
  • depozit sedimentar - acumulare de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor sau din acțiunea organismelor și care se depun pe fundul unui bazin acvatic sau pe suprafața uscatului.
  • depresiune de descoperire vulcanică - depresiune sculptată în roci de origine vulcanică de către agenții externi.
  • depresiune de eroziune - depresiune care a luat naștere prin acțiunea agenților externi, într-o regiune alcătuită din roci friabile, înconjurată de regiuni înalte cu roci mai dure.
  • depresiune de eroziune diferențială - depresiune care s-a format printr-un proces de modelare de către agenții externi în roci cu proprietăți diferite.
  • depresiune de eroziune glaciară - depresiune care s-a format prin eroziunea efectuată de ghețarii montani.
  • depresiune tectonică - depresiune care s-a format datorită unor prăbușiri ale scoarței terestre.
  • depresiune tectono-vulcanică - depresiune care a luat naștere prin coborârea unei părți din scoarța terestră, ca urmare a evacuării unei mari cantități de lavă din interior.
  • deschidere - loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței Pământului.
    • deschidere geologică, deschidere de strat - vezi afloriment.
  • desmin - alumosilicat hidratat de sodiu și de calciu, alb, gălbui sau roșiatic, sticlos, cu cristale grupate în formă de snopi, întâlnit la unele roci bazaltice și în filoane termale; altă denumire: stilbit.
  • detritic - vezi clastic.
  • detritus - material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi.
  • dezagregare - proces fizic de distrugere a rocilor prin fragmentarea acestora în particule de diverse dimensiuni sub acțiunea variațiilor mari de temperatură, a înghețului și dezghețului, a acțiunii plantelor etc.
  • diaclază - fisură în roci, formată prin presiune sau răcire, în care compartimentele de-o parte și de cealaltă a planului de ruptură nu s-au deplasat unul față de altul.
  • diapirism - proces de migrațiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafață sub acțiunea presiunii din scoarța terestră.
  • diastrofism:
- totalitatea deformărilor și dislocărilor pe care le suferă straturile din scoarța terestră sub acțiunea mișcărilor tectonice.
- teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune și a formelor rezultate unor deformări lente ale scoarței terestre.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • facies - aspect caracteristic al unui strat din scoarța terestră.
  • falie - ruptură în scoarța terestră aparută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, de-a lungul căreia compartimentele opuse suferă o deplasare diferențială, paralelă cu linia de ruptură (sinonim: fractură).
  • fantă - crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime.
  • fascicul de falii - grup de falii care se împrăștie pornind de la o falie principală.
  • fază orogenică (sau de cutare) - etapă de intensitate maximă a mișcărilor tectonice, care se pune în evidență prin discordanțe unghiulare între straturi și se grupează în cicluri orogenice.
  • făgaș:
- urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul;
- scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii; vezi și ogaș.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- sferă pe a cărei față interioară este reprezentată în relief scoarța terestră în scopul studierii acesteia;
- hartă în relief realizată la o scară foarte mare.
  • geostatistică - ramură a statisticii care se concentrează pe analiza datelor spațiale sau geografice; aceasta implică aplicarea metodelor statistice și matematice pentru a examina modelele spațiale ale datelor și a face estimări și predicții pentru variabilele spațiale.
  • ghețar - masă de gheață formată în regiunile alpine și în cele polare și care, de obicei, se deplasează lent sub influența gravitației; vezi și aisberg.
  • ghețar plutitor - vezi aisberg.
  • gisment:
- dispoziția stratelor minerale în scoarța Pământului.
- strat de minerale.
- ridicătură de teren de formă alungită, care rezultă din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării;
- acumulare de grohotișuri fixate prin vegetație.
  • grohotiș - acumulare de pietrișuri de dimensiuni variabile, provenind din dezagregarea mecanică a unor abrupturi stâncoase; grohotișurile se depun la baza acestor abrupturi sub forma unor conuri sau pânze, mobile sau semifixe (exemplu: Marele grohotiș de la Piatra Craiului).
  • grupă:
- subdiviziune în cadrul sistemului morfologic cuprinzând elemente cu trăsături comune;
- totalitatea depozitelor sedimentare formate în timpul unei ere geologice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • iceberg - vezi aisberg.
  • inclinometru (sau înclinometru) - instrument care indică înclinația magnetismului Pământului; vezi și declinometru.
  • injecție - pătrundere sub presiune a unei magme juvenile în zonele cele mai adânci ale scoarței terestre, unde se consolidează.
  • interfluviu - porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după forma de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc.
  • intruziune:
- pătrundere a magmei in crăpăturile scoarței terestre;
- masă magmatică ce a pătruns în partea superioară a scoarței terestre, s-a răcit și s-a consolidat;
- pătrundere a apei marine în apele dulci din vecinătatea litoralului sau din râurile afluente.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • înclinometru - vezi inclinometru.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • klippă - bloc de rocă de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur; rezultă prin desprinderea din fruntea unei pânze si alunecarea în bazinul de sedimentare din față.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- referitor la piatră, pietros;
- despre un constituent alogen al unei roci sedimentare, reprezentat printr-un fragment de rocă preexistentă, indiferent de natura sa petrografică.
  • litofacies - totalitatea caracterelor litologice (mineralogice: clastofacies, alofacies; chimice: chemofacies; structurale: structofacies; texturale: granulometrice și morfometrice – morfofacies) ale unui strat sau secvențe litologice sedimentare prin care acesta se individualizează față de alte strate sau secvențe; alături de biofacies, litofacies reflectă condițiile sedimentologice în care a avut loc formarea depozitelor respective.
  • litogeneză - ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare.
  • litologie:
- ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare;
- natura și compoziția rocilor care alcătuiesc o regiune;
- compoziție mineralogică și petrografică a rocilor sedimentare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- loc mlăștinos; mocirlă, baltă;
- mici movile formate pe depozite dendritice, ca rezultat al înghețului și dezghețului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • neck - stâlp de lavă solidificată care umple canalul de ascensiune a magmei într-un vulcan și care prin eroziune rămâne în relief, având aspectul unui trunchi de con.
  • neoeruptiv - fază recentă (pliocen-cuaternară) a unei erupții vulcanice.
  • nisip:
- rocă sedimentară necoezivă, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci și organisme și care se prezintă sub forma unor acumulări de granule fine;
- teren, întindere alcătuită din asemenea rocă și de obicei, lipsită de vegetație.
  • nivație - acțiunea de modelare a reliefului făcută de înghețurile și dezghețurile succesive în zonele înalte ale munților, ceea ce conduce la accentuarea depresiunilor.
  • nivel - subdiviziune a etajelor și a subetajelor geologice.
  • nivel de eroziune – suprafață aproape netedă sau larg vălurată, realizată prin eroziunea îndelungată a factorilor externi (sinonim: suprafață de eroziune).
  • nodúl marin - conglomerat de oxizi metalici, rezultat în urma unor procese biologice și chimice; constituie o resursă practic inepuizabilă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ofiolit - grupă de roci bazice și ultrabazice, formate în zonele mobile de geosinclinal.
  • ogaș - formă de relief negativă, alungită, neramificată, sculptată de către apele de șiroire; este o formă incipientă de eroziune care poate evolua dând naștere unui torent; vezi și făgaș.
  • oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) - suprafata lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice.
  • oligotrof - se referă la soluri sau roci sărace în substanțe de nutritive pentru plante.
  • organolit - vezi biolit.
  • orizont - subdiviziunea stratigrafică cea mai mică în cuprinsul unui etaj geologic.
  • orizonturi conglomeratice - nisipuri cimentate, dispuse sub forma unor fâșii.
  • orizonturi grezoase - pietrișuri și bolovănișuri cimentate, dispuse sub forma unor fâșii.
  • orogeneză (sau cutare) alpină - totalitatea mișcărilor de ridicare și cutare a scoarței terestre, produse în erele geologice, în urma cărora s-au format munții Alpi, Apenini, Carpați, Balcani, Caucaz, Himalaia.
  • orogeneză caledoniană - totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre manifestate din silurian până la începutul devonianului, în urma cărora s-a format sistemul muntos caledonian (în Scandinavia, Scoția etc.).
  • orografie - ansamblul formelor de relief care caracterizează o anumita zonă sau arie geografică.
  • ortoseismometru - aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale.
  • ortotectogeneză - evoluție geotectonică a unui ortogeosinclinal.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • pavaj de deflație - acumulări de bolovănișuri și pietrișuri angulare, cu fețe lustruite sau lăcuite, rămase în loc după îndepărtarea prin deflație a fracțiunilor granulometrice medii și fine.
- totalitatea proceselor geologice legate de mișcarea topiturilor magmatice la mari adâncimi în scoarța terestră;
- concepție geologică ce consideră că formarea rocilor s-ar datora numai topiturilor magmatice.
  • podiș - suprafață aproape plană, situată la mare altitudine; se mai numește platformă de eroziune.
  • profil - conturul pe care îl prezintă terenul când este tăiat printr-un plan vertical (imaginar).
  • profil geologic - reprezentare grafică a structurii geologice a unei porțiuni din scoarța terestră.
  • pomostire - (regionalism) depunere de aluviuni a unei ape curgătoare.
  • ponor - loc de pierdere a unui curs de apă prin crăpături impenetrabile pentru om și în care scurgerea apei nu se face sub presiune; este situate de obicei la piciorul unui perete de calcar (vezi și sorb).
  • povârniș continental - vezi taluz continental.
  • prag glaciar - ruptură de pantă între două trepte ale unei văi glaciare.
  • presiune litostatică - presiune determinată de grosimea și de greutatea specifică a coloanei de roci situate deasupra unui punct din scoarța terestră; acționează ca unul dintre factorii procesului de metamorfism.
  • profil (geologic) - reprezentare grafică, în plan vertical, a structurii geologice a unei porțiuni din scoarța terestră; secțiune în plan vertical a straturilor geologice.
  • prundărie - teren cu mult nisip și pietriș, adus de ape curgătoare.
  • pseudocarst - proces și formă de relief asemănătoare celor carstice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ravenă - vale de eroziune săpată de un torent.
  • recif - formație de stânci submarine, clădite de organisme (corali, alge etc.) care trăiesc sub formă de colonii în apele mărilor calde și care secretă carbonat de calciu; altă denumire: barieră coraligenă.
  • reg - suprafață în deșert acoperită cu un strat dens de fragmente de rocă colțuroase sau rotunjite de mărimea pietrișului.
  • regiune abisală - zonă de mare adîncime a fundului mărilor și oceanelor, situată sub taluzul continental, care se caracterizează prin lipsa curenților și a luminii solare, prin presiune hidrostatică mare și prin specii de animale adaptate la aceste condiții; vezi și: depozit abisal, fosă abisală.
  • regiune seismică - regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice.
  • regresiune (marină) - proces de retragere a apelor mării de pe unele suprafețe continentale, provocat de ridicarea uscatului prin mișcările lente ale blocurilor continentale sau de scăderea nivelului general oceanic; vezi și transgresiune.
  • relief structural - ansamblul unor forme de relief, dezvoltate în concordanță cu structura geologică a zonei geografice respective.
  • renzină - grup de soluri formate pe substrat calcaros într-un climat umed sau semiuscat cu o fertilitate naturală mijlocie sau bună.
  • replică - cutremur mai mic, care urmează unui cutremur mai mare, în aceeași zonă a cutremurului principal, cauzat pe măsură ce scoarța terestră deplasată se adaptează la efectele cutremurului principal.
  • resurgență - locul sau cavitatea naturală unde apare apa insurgențelor.
  • rezervă - cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ.
  • rigolă - formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă.
  • rocă - mineral sau asociație de minerale de compoziție aproape uniformă, care constituie scoarța Pământului (în special partea solidă).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- ansamblul elementelor mai dure ale solului, care rezistă eroziunilor;
- fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm.
- cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie;
- urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor.
- aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice;
- aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice.
  • seismometru - aparat care indică momentul, durata și intensitatea undelor seismice.
  • sfalerit - vezi blendă.
  • silice - forma naturală a dioxidului de siliciu și care intră în compoziția a diverse roci.
  • silex - rocă silicioasă dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună; vezi și cremene.
  • sinclinal - cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus; vezi și anticlinal.
  • singenetic - (despre mineralele din rocile sedimentare) care s-a format concomitent cu sedimentele.
  • sohodol - vale lipsită de apă întâlnită, în general, în zonele calcaroase.
  • solidificare, fază de ~ - vezi pedogeneză, fază de ~.
  • sondaj - cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc.
  • sorb - loc de pierdere în pământ a unui curs de apă situate sub oglinda acestuia și în care scurgerea apei se face sub presiune (vezi și ponor).
  • spodsoluri - clasă de soluri montane cu orizont intermediar, bogat în fier și aluminiu (adesea și în materie organică) migrate din orizontul superior; cuprinde tipurile: sol brun podzolic (sol premergător podzolului); podzolic (care duce la formarea podzolului) și podzolul.
  • stație seismică - complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice.
  • stibină - vezi stibnit.
  • stibnit - sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic, cu formula chimică Sb2S3; alte denumiri: antimonit, stibină.
  • stilbit - vezi desmin.
  • strat - depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziție relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite.
  • subetaj - succesiune de strate corespunzând unei subdiviziuni a unui etaj geologic.
  • subsidență - scufundarea treptată a unui bazin de sedimentare, însoțită de acumulări importante de sedimente.
  • suprafață de ablație - vezi zonă de ablație.
  • suprafață de eroziune - vezi nivel de eroziune.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • șanț - săpătură efectuată în lungime pentru a avea acces la roci situate în adâncime.
  • șariaj (pânză de) - structură geologică în care pachete de roci mai vechi sunt împinse peste roci mai noi (pe distanțe de zeci de kilometri) în mișcările tectonice.
  • șisturi - roci metamorfice alcătuite din diverși silicați și care se infățișează, în general, ca niște imense foi de lame.
  • șisturi bituminoase - minerale utile constituite din substanță organică și minerală.
  • șisturi cristaline - rocă având textura șistoasă formată prin recristalizare, în condițiile metamorfismului regional.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse;
- cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaștini și întrebuințat drept combustibil și ca îngrășământ.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • vale epigenetică - valea unui râu săpată în regiuni cu formațiuni geologice constituite dintr-o alternantă de roci dure și moi, de vârste diferite.
  • vale glaciară - vale largă cu profil transversal în formă de “U”, formată prin eroziunea ghețarilor; în cadrul acesteia se disting: circul glaciar (fosta zonă de acumulare a zăpezii) în partea de sus și ulucul glaciar (locul unde s-a scurs ghețarul, iar în lungul văii glaciare se remarcă trepte și praguri.
  • vale oarbă - vale carstică închisă la capătul inferior, unde se află, de obicei, un sorb.
  • vârstă - cea mai mică subdiviziune a timpului geologic, în decursul căreia s-a format un complex de straturi grupate într-un etaj geologic.
  • vulcanism:
- vezi activitate vulcanică;
- teorie care atribuie acțiunii focului starea actuală a globului terestru.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.