Glosar de geologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de geologie conține termeni din domeniul structurii Pământului, mineralogie, cristalografie, petrografie, stratigrafie și geofizică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


A[modificare | modificare sursă]

  • abis:
- zonă de mare adâncime a fundului oceanic (sub formă de câmpii abisale, gropi abisale);
- deschizătură adâncă într-un versant muntos (calcaros) căreia nu i se vede fundul.
- proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor;
- erodare a scoarței terestre cauzată de vânt sau de curenții de apă (vezi și eroziune).
- formă de relief apărută în loess în urma eroziunii torențiale;
- stâncă înaltă, cu aspect de stâlp ascuțit, formată prin dezagregări în urma înghețului.
  • aclinic - (despre zone, regiuni etc.) în care acul magnetic nu este influențat.
  • acmolit - formă de zăcământ a rocilor magmatice intruzive.
  • acreție - zonă unde are loc formarea de crustă oceanică, prin extensia crustei terestre, a riflurilor.
  • acrobatolit - batolit în fază incipientă.
  • actinolit - piatră strălucitoare de culoare verde, cu cristale alungite radiale, varietate de amfibol.
  • actinot - silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier, din grupa amfibolilor, de culoare verde-măslinie, cu cristale alungite, care se găsește frecvent în șisturile cristaline.
  • activitate vulcanică - totalitatea proceselor geologice legate de erupțiile vulcanice; sinonim: vulcanism.
  • activ, vulcan ~ - vulcan care emite, continuu sau periodic, material magmatic.
  • actualism - principiu metodologic de cercetare și interpretare a istoriei Pământului pe baza comparării fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale; uniformitarism.
  • acumulare - proces de depunere, de obicei pe baza versanților, a materialelor prin acțiunea agenților externi, transportate de ape, vânturi, ghețari etc.; forme de acumulare: luncile, terasele, deltele, morenele, dunele etc.
  • acvamarin - varietate limpede de beril, albastră sau verde-deschis, folosită ca piatră prețioasă.
  • acvifer - depozit de roci permeabile, care înamagazinează mari cantități de apă și permite mișcarea acesteia.
  • acvifer liber - (sau acvifer freatic) acvifer aflat la adâncime mai mică și care se încarcă direct cu apa din precipitații sau din râuri sau lacuri.
  • acvifer captiv - acvifer aflat sub cel liber, fiind despărțit de acesta printr-un strat impermeabil sau semi-impermeabil.
  • acvitanian - ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului.
  • adaptare - calitate a unor forme de relief de a-și corela direcțiile de dezvoltare cu cele ale structurii geologice.
  • adâncime - (în geomorfologie) distanța pe verticală a bazei unei forme negative (vale, lac, mare etc.) față de un plan superior de referință (nivelul mării, nivelul unui podiș etc).
  • adventiv, con ~ - con de lavă sau de tuf pe flancuri, pe traseul fisurilor radiare sau la baza conului principal; de obicei, mai mic decât acesta (sinonime: con parazit, con lateral).
  • adventiv, crater ~ - crater vulcanic secundar de dimensiuni mici, pe flancurile sau la baza conului, deci având altă deschidere decât craterul principal (sinonime: crater parazit, crater lateral).
  • aerogeologie - culegere de informații geologice cu avionul; ansamblu de informații geologice culese din avion.
  • aerolit - meteorit cu aspect de piatră, format mai ales din silicați, care cade pe Pământ.
  • aeromagnetometrie - metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre cu ajutorul aeromagnetometrului.
  • aeromagnetometru - aparat folosit în aeromagnetometrie.
  • afanit - rocă cu granule fine, cu o contextură compactă.
  • afanitică, structură ~ - structură holocristalină a rocilor magmatice, în care constituenții nu pot fi distinși cu ochiul liber.
  • afirică, structură ~ - termen utilizat pentru desemnarea structurii unei roci în care se disting două generații ale aceluiași mineral, dar fără fenocristale.
  • afloriment - intersecția unei formațiuni geologice cu suprafața terenului, loc unde rocile sau mineralele unui zăcământ din subsol apar la suprafața scoarței terestre (ca urmare a eroziunii sau a descoperirii întâmplătoare) și în care se poate observa alcătuirea geologică; sinonime: deschidere geologică, deschidere de strat.
  • agat - varietate cristalină de silice, foarte dură, de diferite culori, cu benzi paralele de calcedonie, cuarț și ametist, divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă sau în mecanica fină.
  • agent endogen - forță care acționează din interiorul Pământului asupra scoarței, creând mișcări orogenetice, epirogenetice etc. și care constituie un element activ de modelare a reliefului (sinonim: agent intern; vezi și agent geomorfic).
  • agent exogen - agent care modelează suprafața scoarței terestre, având sursa de energie (radiația solară, atracția universală) în afara acesteia (sinonim: agent extern; vezi și agent geomorfic).
  • agent extern - vezi agent exogen.
  • agent geomorfic - forțe tectonice, fizice, chimice, mecanice sau biotice care acționeaza asupra scoarței terestre, modificându-i suprafața și creând noi forme de relief (vezi și agent endogen, agent exogen).
  • agent intern - vezi agent endogen.
  • agestru - vezi con de dejecție.
  • aglomerat - rocă piroclastică alcătuită din particule mari, de stratificație grosieră, proiectate la distanțe variabile în jurul centrului de erupție.
  • aglomerat vulcanic - rocă formată prin cimentarea unor fragmente de dimensiuni variate, colțuroase și rotunjite, rezultate din exploziile vulcanice.
  • agonă - linie care unește punctele de pe glob cu declinație magnetică zero; sinonim: curbă agonică.
  • agpaită - rocă sienitică alcalină, în care predomină sodiul și potasiul.
  • agradare - proces de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicare a suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi.
  • agregat:
- asociere de roci cristaline unite prin simplă alăturare, fără ciment sau alt liant;
- component elementar al structurii solului, rezultat prin lipirea particulelor primare din sol.
- (despre magmă și roci magmatice) caracterizate prin conținut mare în alcalii în raport cu dioxidul de siliciu;
- (despre soluri) cu conținut mare de săruri de sodiu și cu reacție puternic alcalină.
- proprietate a cristalelor de a prezenta culori diferite în funcție de natura incluziunilor colorate pe care le conțin;
- proprietate a cristalelor de a prezenta fotoconductibilitate datorită impurităților conținute sau iradierii prealabile.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


B[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


C[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


D[modificare | modificare sursă]

- deplasare în plan orizontal de-a lungul unei spărturi a stratelor geologice;
- fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșeaza stratele.
  • deflație - proces de răspândire a materialului detritic fin rezultat în urma eroziunii prin intermediul vântului.
  • deluviu - material sedimentar provenit din alterarea și degradarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele unor versanți.
  • denudație - proces de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase.
  • depozit - acumularea de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor și care sunt depuse pe suprafața continentelor sau a mărilor.
  • depozit abisal - sedimente eupelagice alcătuite din suspensii foarte fine de natură terigenă, din resturi organice, din cenușă vulcanică și praf cosmic, care formează pe fundul oceanului planetar mâluri calcaroase cu globigerine, mâluri silicoase cu radiolari și diatomee, și argile roșii abisale; vezi și: fosă abisală, regiune abisală.
  • depozit continental - acumulare de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor sau din acțiunea organismelor și care sunt depuse pe suprafața continentelor; sunt de mai multe tipuri: lacustre, fluviatile, glaciare, eoliene etc.
  • depozit de luncă - aluviune depusă în luncă de către un râu, la revărsarea în timpul viiturilor.
  • depozit deluvial - acumulare de materiale rezultate din dezagregarea și alterarea rocilor, transportate sub acțiunea apei de șiroire și a gravitației și depuse pe versanții culmilor sau la baza pantelor.
  • depozit eluvial - acumulare de materiale rezultate din dezagregarea și alterarea rocilor și rămase pe locul de formare.
  • depozit fluviatil - acumulare de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor și depuse prin acțiunea apelor curgătoare.
  • depozit lacustru - acumulare de materiale aduse de apele curgătoare și depuse în lacuri.
  • depozit marin - acumulare de materiale provenite din fragmente de roci, din resturi de organisme și din substanțe dizolvate în apa mării și depuse pe fundul bazinelor marine.
  • depozit sedimentar - acumulare de materiale provenite din dezagregarea și alterarea rocilor sau din acțiunea organismelor și care se depun pe fundul unui bazin acvatic sau pe suprafața uscatului.
  • depresiune de descoperire vulcanică - depresiune sculptată în roci de origine vulcanică de către agenții externi.
  • depresiune de eroziune - depresiune care a luat naștere prin acțiunea agenților externi, într-o regiune alcătuită din roci friabile, înconjurată de regiuni înalte cu roci mai dure.
  • depresiune de eroziune diferențială - depresiune care s-a format printr-un proces de modelare de către agenții externi în roci cu proprietăți diferite.
  • depresiune de eroziune glaciară - depresiune care s-a format prin eroziunea efectuată de ghețarii montani.
  • depresiune tectonică - depresiune care s-a format datorită unor prăbușiri ale scoarței terestre.
  • depresiune tectono-vulcanică - depresiune care a luat naștere prin coborârea unei părți din scoarța terestră, ca urmare a evacuării unei mari cantități de lavă din interior.
  • deschidere geologică, deschidere de strat - vezi afloriment.
  • detritus - material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi.
  • dezagregare - proces fizic de distrugere a rocilor prin fragmentarea acestora în particule de diverse dimensiuni sub acțiunea variațiilor mari de temperatură, a înghețului și dezghețului, a acțiunii plantelor etc.
  • diaclază - fisură în roci, formată prin presiune sau răcire, în care compartimentele de-o parte și de cealaltă a planului de ruptură nu s-au deplasat unul față de altul.
  • diapirism - proces de migrațiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafață sub acțiunea presiunii din scoarța terestră.
  • diastrofism:
- totalitatea deformărilor și dislocărilor pe care le suferă straturile din scoarța terestră sub acțiunea mișcărilor tectonice.
- teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune și a formelor rezultate unor deformări lente ale scoarței terestre.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


E[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


F[modificare | modificare sursă]

  • facies - aspect caracteristic al unui strat din scoarța terestră.
  • falie - ruptură în scoarța terestră aparută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, de-a lungul căreia compartimentele opuse suferă o deplasare diferențială, paralelă cu linia de ruptură (sinonim: fractură).
  • fază orogenică (sau de cutare) - etapă de intensitate maximă a mișcărilor tectonice, care se pune în evidență prin discordanțe unghiulare între straturi și se grupează în cicluri orogenice.
  • făgaș:
- urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul;
- scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii; vezi și ogaș.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


G[modificare | modificare sursă]

- sferă pe a cărei față interioară este reprezentată în relief scoarța terestră în scopul studierii acesteia;
- hartă în relief realizată la o scară foarte mare.
- dispoziția stratelor minerale în scoarța Pământului.
- strat de minerale.
- ridicătură de teren de formă alungită, care rezultă din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării;
- acumulare de grohotișuri fixate prin vegetație.
  • grohotiș - acumulare de pietrișuri de dimensiuni variabile, provenind din dezagregarea mecanică a unor abrupturi stâncoase; grohotișurile se depun la baza acestor abrupturi sub forma unor conuri sau pânze, mobile sau semifixe (exemplu: Marele grohotiș de la Piatra Craiului).
  • grupă:
- subdiviziune în cadrul sistemului morfologic cuprinzând elemente cu trăsături comune;
- totalitatea depozitelor sedimentare formate în timpul unei ere geologice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


H[modificare | modificare sursă]

  • haldă - formă de relief pozitivă datorată activității umane; este rezultată din depozitarea materialului steril provenit de la lucrările miniere sau din unele activități de prelucrare industrială.
  • hartă geologică - hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice.
  • hidrofan - substanță minerală ușoară și poroasă, constituind o varietate de opal.
  • hidrogeneză - proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă.
  • hidrogeologie - disciplină care se ocupă cu studiul distribuției și genezei apelor subterane.
  • hidroizohipsă - linie care unește punctele de pe un teritoriu având aceeași înălțime a nivelului apei freatice.
  • hidrolacolit - formă de relief pozitivă cu aspect circular din zonele subpolare, avînd în substrat o lentilă de gheață acoperită cu un material mineral.
  • hidrolit - hidrură de calciu.
  • hidrologie - disciplină care studiază proprietățile fizice, chimice și mecanice ale apelor de la suprafața scoarței terestre.
  • hidromorf - ale cărui caractere se datoresc prezenței temporare sau permanente a apei.
  • hoagă - urmă adâncă formată de avalanșele de zăpadă pe un versant împădurit; vezi și: ravenă, culoar de avalanșă.
  • horn - vezi coș.
  • horst - compartiment ridicat al scoarței terestre, delimitat de compartimentele mai coborâte prin felii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


I[modificare | modificare sursă]

  • iceberg - vezi aisberg.
  • interfluviu - porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după forma de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc.
  • intruziune:
- pătrundere a magmei in crăpăturile scoarței terestre;
- masă magmatică ce a pătruns în partea superioară a scoarței terestre, s-a răcit și s-a consolidat;
- pătrundere a apei marine în apele dulci din vecinătatea litoralului sau din râurile afluente.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


J[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


K[modificare | modificare sursă]

  • klippă - bloc de rocă de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur; rezultă prin desprinderea din fruntea unei pânze si alunecarea în bazinul de sedimentare din față.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


L[modificare | modificare sursă]

- referitor la piatră, pietros;
- despre un constituent alogen al unei roci sedimentare, reprezentat printr-un fragment de rocă preexistentă, indiferent de natura sa petrografică.
  • litologie:
- ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare;
- natura și compoziția rocilor care alcătuiesc o regiune;
- compoziție mineralogică și petrografică a rocilor sedimentare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


M[modificare | modificare sursă]

- loc mlăștinos; mocirlă, baltă;
- mici movile formate pe depozite dendritice, ca rezultat al înghețului și dezghețului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


N[modificare | modificare sursă]

  • neck - stâlp de lavă solidificată care umple canalul de ascensiune a magmei într-un vulcan și care prin eroziune rămâne în relief, având aspectul unui trunchi de con.
  • neoeruptiv - fază recentă (pliocen-cuaternară) a unei erupții vulcanice.
  • nisip:
- rocă sedimentară necoezivă, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci și organisme și care se prezintă sub forma unor acumulări de granule fine;
- teren, întindere alcătuită din asemenea rocă și de obicei, lipsită de vegetație.
  • nivație - acțiunea de modelare a reliefului făcută de înghețurile și dezghețurile succesive în zonele înalte ale munților, ceea ce conduce la accentuarea depresiunilor.
  • nivel - subdiviziune a etajelor și a subetajelor geologice.
  • nivel de eroziune – suprafață aproape netedă sau larg vălurată, realizată prin eroziunea îndelungată a factorilor externi (sinonim: suprafață de eroziune).
  • nodúl marin - conglomerat de oxizi metalici, rezultat în urma unor procese biologice și chimice; constituie o resursă practic inepuizabilă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


O[modificare | modificare sursă]

  • ofiolit - grupă de roci bazice și ultrabazice, formate în zonele mobile de geosinclinal.
  • ogaș - formă de relief negativă, alungită, neramificată, sculptată de către apele de șiroire; este o formă incipientă de eroziune care poate evolua dând naștere unui torent; vezi și făgaș.
  • oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) - suprafata lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice.
  • oligotrof - se referă la soluri sau roci sărace în substanțe de nutritive pentru plante.
  • orizont - subdiviziunea stratigrafică cea mai mică în cuprinsul unui etaj geologic.
  • orizonturi conglomeratice - nisipuri cimentate, dispuse sub forma unor fâșii.
  • orizonturi grezoase - pietrișuri și bolovănișuri cimentate, dispuse sub forma unor fâșii.
  • orogeneză (sau cutare) alpină - totalitatea mișcărilor de ridicare și cutare a scoarței terestre, produse în erele geologice, în urma cărora s-au format munții Alpi, Apenini, Carpați, Balcani, Caucaz, Himalaia.
  • orografie - ansamblul formelor de relief care caracterizează o anumita zonă sau arie geografică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


P[modificare | modificare sursă]

- totalitatea proceselor geologice legate de mișcarea topiturilor magmatice la mari adâncimi în scoarța terestră;
- concepție geologică ce consideră că formarea rocilor s-ar datora numai topiturilor magmatice.
  • podiș - suprafață aproape plană, situată la mare altitudine; se mai numește platformă de eroziune.
  • profil - conturul pe care îl prezintă terenul când este tăiat printr-un plan vertical (imaginar).
  • profil geologic - reprezentare grafică a structurii geologice a unei porțiuni din scoarța terestră.
  • pomostire - (regionalism) depunere de aluviuni a unei ape curgătoare.
  • ponor - loc de pierdere a unui curs de apă prin crăpături impenetrabile pentru om și în care scurgerea apei nu se face sub presiune; este situate de obicei la piciorul unui perete de calcar (vezi și sorb).
  • povârniș continental - vezi taluz continental.
  • prag glaciar - ruptură de pantă între două trepte ale unei văi glaciare.
  • prundărie - teren cu mult nisip și pietriș, adus de ape curgătoare.
  • pseudocarst - proces și formă de relief asemănătoare celor carstice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


R[modificare | modificare sursă]

  • ravenă - vale de eroziune săpată de un torent.
  • regiune abisală - zonă de mare adîncime a fundului mărilor și oceanelor, situată sub taluzul continental, care se caracterizează prin lipsa curenților și a luminii solare, prin presiune hidrostatică mare și prin specii de animale adaptate la aceste condiții; vezi și: depozit abisal, fosă abisală.
  • regiune seismică - regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice.
  • relief structural - ansamblul unor forme de relief, dezvoltate în concordanță cu structura geologică a zonei geografice respective.
  • renzină - grup de soluri formate pe substrat calcaros într-un climat umed sau semiuscat cu o fertilitate naturală mijlocie sau bună.
  • resurgență - locul sau cavitatea naturală unde apare apa insurgențelor.
  • rezervă - cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ.
  • rocă - mineral sau asociație de minerale de compoziție aproape uniformă, care constituie scoarța Pământului (în special partea solidă).
  • rocă acidă - rocă eruptivă, suprasaturată în silice, care se găsește în natură, de obicei, sub formă de cuarț.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


S[modificare | modificare sursă]

- cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie;
- urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor.
  • scut - porțiune întinsă dintr-o platformă unde ies la suprafață rocile fundamentului cutat; vezi și cratogen.
  • silice - forma naturală a dioxidului de siliciu și care intră în compoziția a diverse roci.
  • silex - rocă silicioasă dură, de culoare cenușie, gălbuie sau brună; vezi și cremene.
  • sinclinal - cută a stratelor din scoarța Pământului care prezintă aspectul unei albii cu concavitatea îndreptată în sus; vezi și anticlinal.
  • singenetic - (despre mineralele din rocile sedimentare) care s-a format concomitent cu sedimentele.
  • sohodol - vale lipsită de apă întâlnită, în general, în zonele calcaroase.
  • solidificare, fază de ~ - vezi pedogeneză, fază de ~.
  • sorb - loc de pierdere în pământ a unui curs de apă situate sub oglinda acestuia și în care scurgerea apei se face sub presiune (vezi și ponor).
  • spodsoluri - clasă de soluri montane cu orizont intermediar, bogat în fier și aluminiu (adesea și în materie organică) migrate din orizontul superior; cuprinde tipurile: sol brun podzolic (sol premergător podzolului); podzolic (care duce la formarea podzolului) și podzolul.
  • stație seismică - complex de aparatură pentru înregistrarea undelor seismice.
  • subetaj - succesiune de strate corespunzând unei subdiviziuni a unui etaj geologic.
  • subsidență - scufundarea treptată a unui bazin de sedimentare, însoțită de acumulări importante de sedimente.
  • suprafață de eroziune - vezi nivel de eroziune.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Ș[modificare | modificare sursă]

  • șariaj (pânză de) - structură geologică în care pachete de roci mai vechi sunt împinse peste roci mai noi (pe distanțe de zeci de kilometri) în mișcările tectonice.
  • șisturi - roci metamorfice alcătuite din diverși silicați și care se infățișează, în general, ca niște imense foi de lame.
  • șisturi bituminoase - minerale utile constituite din substanță organică și minerală.
  • șisturi cristaline - rocă având textura șistoasă formată prin recristalizare, în condițiile metamorfismului regional.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


T[modificare | modificare sursă]

- depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse;
- cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaștini și întrebuințat drept combustibil și ca îngrășământ.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


U[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


V[modificare | modificare sursă]

  • vale epigenetică - valea unui râu săpată în regiuni cu formațiuni geologice constituite dintr-o alternantă de roci dure și moi, de vârste diferite.
  • vale glaciară - vale largă cu profil transversal în formă de “U”, formată prin eroziunea ghețarilor; în cadrul acesteia se disting: circul glaciar (fosta zonă de acumulare a zăpezii) în partea de sus și ulucul glaciar (locul unde s-a scurs ghețarul, iar în lungul văii glaciare se remarcă trepte și praguri.
  • vale oarbă - vale carstică închisă la capătul inferior, unde se află, de obicei, un sorb.
  • vârstă - cea mai mică subdiviziune a timpului geologic, în decursul căreia s-a format un complex de straturi grupate într-un etaj geologic.
  • vulcanism:
- vezi activitate vulcanică;
- teorie care atribuie acțiunii focului starea actuală a globului terestru.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Z[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.