Glosar de arhitectură

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar conține termeni referitori la arhitectură și urbanism.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

Capitel ornat cu frunză de acantă
  • abacă - placă de piatră plasată deasupra capitelului unei coloane, de formă cel mai adesea pătrată, mai rar octogonală și care face legătura cu arhitrava.
  • abație - un complex de clădiri adăpostind o mănăstire catolică cu statut special, condusă de un abate (stareț sau superior), respectiv de o abatesă (stareță).
  • absidă
- spațiu cu traseu circular, poligonal, rectangular sau, mai rar, lobat, ieșit în rezalit față de zidul perimetral al unei clădiri;
- partea în formă de nișă, rezervată în biserici persoanelor oficiale.
  • absidiolă - mică absidă laterală la bisericile creștine.
  • academism - stil arhitectural dominat de conformitatea față de principiile învățământului academic bazat pe studiul artei clasice.
  • acantă - ornament caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă.
  • acoladă - ornament obținut prin racordarea față de o axă de simetrie a mai multor arce de cerc formând un unghi și utilizat mai ales în arhitectura gotică la închiderea părții superioare a deschiderilor (ancadrament de ferestre, uși, portale etc.).
  • acoperiș - element de construcție care acoperă o clădire și o apără contra agenților externi.
- acoperiș vegetal - acoperiș în care materialele utilizate în mod curent (țiglă, lemn sau tablă) sunt înlocuite cu vegetație.
  • acropolă - citadelă din Grecia antică situată pe o zonă înaltă, greu accesibilă și a cărei incintă cuprindea principalele edificii (palate, temple etc.).
  • acroter(ă) - element ornamental de forma unui piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține un ornament.
  • acustică arhitecturală - tehnici care tratează, într-o clădire, într-o sală de spectacol, propagarea sunetului pentru calitatea percepției acestuia.
  • aditon (uneori, adyton) - încăpere secretă a unui templu grecesc,[1]rezervată anumitor funcții, în cea mai mare parte religioase.
  • adosat
- (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete;
- (despre o construcție) lipită de un edificiu.
  • aediculă - (în Antichitate) templu în miniatură; capelă mică, edicul; clădire miniaturală.
  • afișier - vitrină, panou sau construcție special amenajată pe care se lipesc sau se fixează diferite anunțuri; loc (special amenajat) pentru afișaj.
  • ajur:
- ornament cu perforații care permite pătrunderea luminii.
- ornament format din găuri practicate într-o placă de metal, de teracotă etc. ori în pereții unui vas de lut.
- drum îngust și scurt într-un parc, într-o grădină etc, acoperit cu prundiș sau cu nisip și mărginit de arbori și flori;
- spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale de același fel sau de sculpturi.
  • aliniament
- spațiu care conține elemente de același tip (arbori, coloane, clădiri) așezate în linie și eventual la distanțe egale;
- rezultatul unei sistematizări urbane, care constă în aducerea la o linie comună a spațiilor verzi sau a amenjărilor care le deservesc.
  • aliniere – așezarea construcțiilor, a parcelelor după o anumită direcție.
  • altorelief - varietate a reliefului, în care formele se despind puternic, fără să piardă contactul cu fondul (vezi și basorelief).
  • ambrazură
- deschizătură într-un zid în vederea montării unei uși sau ferestre;
- deschidere practicată într-o amenajare întărită (fortăreață) pentru a permite tragerea cu o armă.
- edificiu de formă circulară, în general neacoperit, cu locurile pentru public dispuse în trepte;
- sală de curs sau de conferințe cu scaunele dispuse în trepte.
- (sens regional) fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul.
- (sens regional) lemn scurt cu care se prind grinzile unui tavan.[2]
  • anaglifă - sculptură în relief sau basorelief.
  • anastiloză - operație de restaurare a unui monument prin amplasarea elementelor arhitectonice căzute la locul de origine.
  • anathyrosis - falț care mărginește fața anterioară a blocurilor de piatră dintr-un parament.
  • ancadrament:
- chenar decorativ în relief care înconjoară o ușă, o fereastră, un panou etc.
- bordură îngustă de cărămidă, împrejmuire de vegetație scundă care mărginește un spațiu plantat;
- ansamblu de construcții, de plantații etc. care mărginesc o piață.
  • anconă:
- consolă care susține cornișa;
- placă așezată în altar, sculptată sau pictată; nișă în care este așezată această placă.
- mod de tăiere și de dispunere a pietrelor sau cărămizilor în zidurile de fațadă;
- mod de decorare a unui zid, care imită așezarea pietrelor sau cărămizilor.
  • apartament - diviziune principală a unei clădiri, a unui imobil, compusă din mai multe camere și dependințe și care servește, de obicei, ca locuință (stabilă sau temporară).
  • apartament nupțial:
- ansamblu de încăperi într-un hotel, constituind o unitate, mobilate luxos, și care este rezervat numai de perechi de tineri căsătoriți recent, pentru perioada de după nuntă;
- (la plural) complexul camerelor și sălilor rezervate locuinței private a fiecărui membru al unei familii regale sau princiare.
  • aplică:
– ornament în relief fixat pe suprafața unui perete;
- candelabru sau alt corp de iluminat care se fixează pe un perete.
  • apofiză - mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei.
  • apter - (despre temple antice) care este proiectat și construit fără colonade laterale.
  • arabesc – tip de ornamentație specific artei arabe, care constă în combinații variate și bogate de linii și motive geometrice.
  • arc – element care unește două ziduri, doi piloni, două coloane etc., dispuse astfel încât să se susțină reciproc.
  • arcadă – element arhitectonic format din unul sau mai multe arce și din elementele care le susțin (zid, coloană, stâlp).
  • arcadă oarbă - tip de arcadă, în care zidul de sub arc nu este pătruns total de gol, creându-se astfel o nișă plată.
  • arcatură
- arcadă mică sau șir de arcade, foarte puțin adâncite, adosate unui perete sau părților unei construcții și care îmbracă forma de arc;
- șir de mici arcade oarbe, cu scop ornamental, sprijinite pe console, baluștri sau lesene.
- construcție monumentală, de obicei sub formă de poartă, care a apărut în Antichitatea romană, sub care treceau trupele victorioase la întoarcerea din război sau ridicată pentru comemorarea unor victorii militare;
- monument cu una sau mai multe arcade, decorat bogat (cu basoreliefuri și inscripții) amplasat pe o arteră de circulație sau într-o piață, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui eveniment însemnat.
- spațiul central al unui amfiteatru antic;
- ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu;
- suprafața de teren a unui stadion pe care se desfășoară competiții sportive sau spectacole.
  • areostil - sistem arhitectonic în care coloanele sunt dispuse la o distanță de trei diametre una de cealaltă în grupuri de cîte două și așezate uneori pe un piedestal comun; intercolonament spațios și aerat.
  • arhitectura Egiptului antic - practicile arhitecturale care au prevalat timp de peste trei milenii ale acestei perioade. Această durată deosebit de lungă invită la considerarea nu a unei arhitecturi, ci a unor arhitecturi egiptene.
  • arhitectură:
- știinta și arta de a proiecta și a construi edificii după anumite concepții estetice și reguli tehnice;
- organizarea estetică spațiului și a construirii de ansambluri de edificii de producție, de transport, de locuit sau cu destinație social-culturală.
Arhitrava Bazilicii "San Salvatore" din Spoleto
  • arhitravă (numită în Antichitate și epistil) - element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelurile coloanei sau pe zid.
  • arhitravée - antablament fără friză, cornișa legându-se direct cu arhitrava.
  • arhivoltă - detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu sculpturi, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal (de obicei situate în exterior) etc.
  • arhondaric - o clădire sau aripă de clădire, într-o mănăstire ortodoxă, și care este rezervată cazării oaspeților[4] și pelerinilor.
  • aripă - prelungire laterală a unei construcții, care fie este adăugată ulterior clădirii principale, fie are rolul de a susține taluzurile de la capete.
  • Art Déco - o mișcare artistică născută în anii 1910 și care a înflorit din plin în anii 1920 înainte de a intra în declin începând cu anii 1930.
  • Art Nouveau - o mișcare artistică de la sfârșitul secolului al XIX-lea care se sprijină pe estetica liniilor curbe.
  • ascensor - instalație de transport vertical de persoane și / sau mărfuri, în clădiri cu mai multe etaje, în mine, pe vapoare...[2]
  • asiză - fiecare dintre straturile orizontale de cărămidă, piatră etc. care alcătuiesc zidăria unei construcții.
  • astragal - element decorativ, de secțiune semicirculară, care face trecerea de la fusul coloanei la capitel.
  • atenansă (sau atenanță) - corp secundar al unei case (folosit ca bucătărie, spălătorie etc); dependință; parte secundară a unei locuințe; acaret.
Ateneul Român, noaptea
- templu consacrat cultului zeiței Atena;
clădire publică în care au loc manifestații cultural-artistice.
- etajul terminal, mai scund și mai retras decât celelalte, situat deasupra cornișei principale a unei clădiri;
- zid scund sau balustradă situată deasupra cornișei pentru a masca acoperișul.
- încăperea centrală a clădirii la etrusci și în Roma Antică, inițial, curte interioară;
- spațiu deschis la intrarea în bazilicile paleocreștine.
  • aulă - sală mare de festivități într-o instituție.
- Aula Magna - numele dat frecvent celor mai mari săli pe care majoritatea universităților le rezervă pentru diferite festivități.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

Bovindou al capelei din Cetatea Eltz (Germania)
  • bagdadie - plafon, tavan (din stucaturi); tavan de biserică ornamentat.
  • baghetă - mulură mică cu secțiune semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, plasată la extremitatea superioară a pereților unei încăperi sau la marginea superioară a tapetelor ce acoperă pereții unei încăperi.
  • balansoar - fotoliu care se balansează pe două tălpi curbate.
  • balcon - platformă exterioară cu o latură încastrată într-un zid, delimitată de un parapet metalic sau de zidărie, comunicând cu interiorul construcției prin intermediul uneia sau a mai multor uși.
  • baldachin:
- acoperământ decorativ, susținut pe stâlpi, împodobit cu perdele sau cu stofe scumpe și așezat deasupra unui pat, a unui tron laic sau ecleziastic, a unui amvon, a unui catafalc etc.;
- lucrare în marmură, lemn sculptat, bronz etc. care imită baldachinul.
- element de construcție folosit ca rezemătoare, mărginind o scară, un balcon etc, pentru a forma o trecere obligatorie sau pentru a împiedica prăbușirea în gol sau ca element arhitectonic;
- apărătoare care se află la marginea unei pasarele etc, pentru siguranța persoanelor și a traficului rutier.
- stâlp scurt, puțin umflat la mijloc, element component al unei balustrade;
- parte laterală a capitelului ionic.
  • bandou:
- mulură orizontală ieșită în relief;
- cadru decorativ exterior al portalului unui tunel.
- deschidere îngustă pentru iluminarea și aerisirea scărilor din turnuri, a coridoarelor sau a încăperilor;
- deschizătură îngustă într-un zid pentru a pemite scurgerea apelor din precipitații.
Biserica „Buna-Vestire”, din cartierul clujean Iris, construită în stil Bauhaus, ctitoria episcopului Iuliu Hossu (nerestituită)
  • batant:
- (despre uși, ferestre etc.) care se închide singur printr-o mișcare de rotație limitată în jurul unei axe verticale, situate la una dintre margini;
- panou mobil la o poartă sau la o ușă, care servește la deschiderea-închiderea acesteia.
  • Bauhaus - o școală de artă germană, fondată în 1919 la Weimar (Germania) de către Walter Gropius. Prin extensie, Bauhaus desemnează un curent artistic care privea, îndeosebi, arhitectura și designul, modernitatea, dar și fotografia, costumul și dansul. Această mișcare va pune bazele reflexiei asupra arhitecturii moderne și, mai cu seamă, asupra stilului internațional.
  • bavetă - șorț de tablă, montat deasupra coamei, la acoperiș.
  • baza coloanei - element de arhitectură așezat sub fusul coloanei, cu decorația determinată de ordinul de arhitectură căruia îi aparține.
  • bazament - piedestal, temelie.
  • bază - partea inferioară a unei construcții sau a unui element de construcție, pe care acestea se sprijină.
  • bazilică
- edificiu de mari dimensiuni care, în Antichitate, servea ca loc de adunări;
- biserică alcătuită din trei părți (nave), nava centrală fiind cea mai înaltă.
  • belvedere - construcție în formă de pavilion, așezată pe acoperișul unei clădiri, care permite o privire largă (panoramă) asupra împrejurimilor.
  • benoar - lojă situată la nivelul parterului.
  • berjeră - fotoliu larg și adânc, cu spătar înalt, ușor prelungit lateral.
  • beton - agregat de nisip, pietriș, pietre mici (cu granulația mai mică de 3 cm), cu un liant din ciment rehidratat și adjuvanți.
  • bezant sau besant - un ornement de stil romanic. Desemnează un disc proeminent sculptat pe un bandou sau o arhivoltă.
  • Biedermeier (stil ~) - stil de mobilier, specific burgheziei din prima jumătate a secolului al XIX-lea și caracterizat prin forme simple, suprafețe netede, lemn curbat, cu aspect general greoi, exprimând gustul pentru confort și pentru viața intimă de familie.
  • bifór - (în stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) cu două uși, cu două canaturi despărțite printr-o colonetă, fiecare terminându-se printr-un arc.
  • bigeminat - (despre golul unei ferestre, al unei uși) care este divizat în patru părți.
  • birou:
- masă de scris, cu sertare și compartimente (în care se țin hârtii, documente etc).
- cameră, sală, încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective; mobilier pentru o astfel de cameră.
  • bloc - clădire de mare dimensiuni, alcătuită din mai multe etaje și cuprinzând apartamente de locuit, birouri, magazine etc.
  • bloc-turn - bloc cu etajele dispuse în formă de turn.
  • boazerie - lemnărie care îmbracă pereții interiori ai unei locuințe; vezi și lambriu.
  • boltă - element de construcție (din piatră, metal, lemn etc.) având partea superioară în formă de arc.
  • bosaj - tip de ornament pe zidul exterior al unei clădiri obținut prin dispunerea liniară a părților în relief ale pietrelor sub forma unui șir regulat.
  • bovindou - element cu rol mai mult ornamental decât funcțional, care constă într-un balconaș închis pe fațada unei clădiri.
  • boxă:
- despărțitură, compartiment de dimensiuni reduse al unei încăperi, al unei case, care este destinat unor servicii auxiliare, care este folosit ca depozit etc.;
- compartiment de dimensiuni reduse, despărțit de sala principală a unui restaurant.
- arteră urbană de mare circulație, de obicei plantată pe margini cu arbori;
- (sens învechit) partea exterioară a unor fortificații; bastion; zid de apărare.
  • bumb - mic ornament arhitectural de formă sferică.
  • bungalow - locuință din lemn sau din împletitură de trestie, fără etaj, înconjurată de verande și de vegetație.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Capiteluri clasice
Cardo maximus din Jerash, în Iordania.
  • calcan - zid exterior, fără deschidere, care va fi acoperit de un perete asemănător al unei clădiri învecinate.
  • cale - strada principală care face legătura dintre centrul unui oraș și o șosea.
  • calotă - boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune verticală, forma unui semicerc sau a unei semielipse.
  • campanilă
- turn cu orologiu sau clopot, situat în partea superioară a unui edificiu;
- turn-clopotniță situat lângă o biserică sau pe corpul acesteia.
  • canat - fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc.
  • candelabru - suport pentru corpuri de iluminat, alcătuit din mai multe brațe și bogat ornamentat.
  • canelură - șanț îngust pe suprafața unei coloane sau unui pilastru.
  • capelă - un edificiu religios și loc de cult creștin, care poate, după caz, să fie constituit dintr-un edificiu distinct sau să fie integrat într-o altă clădire. Vd. infra: paraclis (edificiu).
- Capela palatină din Aachen - capela privată a lui Carol cel Mare, situată la Aachen, în Germania; capela a fost integrată în actuala catedrală din Aachen.
- Capela palatină din Palermo - capelă edificată în interiorul palatului normanzilor, în Palermo (Sicilia, Italia). Este dedicată sfinților apostoli Petru și Paul.
- Capela Sfântă - Vd. infra: Sainte-Chapelle
- Capela Sixtină - cea mai mare capelă din Palatul Apostolic de la Vatican.
  • capitel - este un element de formă evazată care încoronează o coloană și care-i transmite încărcările pe care trebuie să le poarte.
  • cardo - axă rutieră orientată pe direcția nord-sud, care structurează un oraș roman.
- cardo maximus - denumire primită de cea mai importantă axă cardo dintr-un oraș roman.
  • carelaj - ansamblu de piese care acoperă suprafața unui zid, plafon sau unei pardoseli și care, prin colorație diferită, alcătuiesc un desen format din figuri geometrice.
  • careu:
- parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul;
- spațiu de formă pătrată cuprins între zidurile unei clădiri.
  • cariatidă - statuie care înlocuiește un stâlp sau o coloană și care reprezintă o femeie în picioare sau în poziție de repaus.
  • cartier - sector dintr-un oraș compus din mai multe cvartale, înzestrat cu edificii publice de primă necesitate (școli, magazine etc.) [5]
  • cartuș - chenar amplasat pe o coloană sau deasupra unei uși, cu marginile ornamentate și care conține o inscripție sau o emblemă.
  • castel - clădire medievală fortificată, de mari dimensiuni, ce servea ca locuință seniorului.
  • catapeteasmă - vezi: iconostas.
  • cărămidă - material de construcție, de formă prismatică, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.)
  • cenotaf - monument funerar ridicate în memoria unei persoane decedate în altă parte sau într-un loc necunoscut.
  • cerdac
- galerie deschisă lateral, cu acoperișul susținut de stâlpi, atașată unei clădiri;
- construcție izolată, așezată pe o ridicătură de teren sau pe un stâlp, pentru a permite o vedere generală asupra împrejurimilor.
- clădire sau oraș puternic fortificat;
- cartier care își păstrează structura specifică epocii în care a fost construit.
- element arhitectural ornamental de lemn, de piatră etc. folosit la sprijinirea unei cornișe sau a unui balcon;
- mobilă în formă de policioară sau de măsuță, rezemată de perete, pe care se așază vaze, statuete etc.
- partea superioară a unui zid, ieșită în exterior și având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirii;
- (în arhitectura clasică) element component al antablamentului, așezat la partea superioară a acestuia.
  • coronament - element terminal situat la partea superioară a unei construcții, de exemplu aticul sau cornișa unei clădiri, partea superioară a unui dig sau pod etc.
  • cosoroabă - grindă orizontală de lemn așezată deasupra peretelui pentru a susține căpriorii.
  • crenel - deschizătură îngustă la partea superioară a zidului unui castel, prin care se executa observarea sau tragerea cu arcul sau cu arma.
  • criptă - construcție subterană într-un templu antic, pentru păstrarea obiectelor de cult sau de valoare.
  • culă - tip de locuință fortificată, răspândit în secolul al XVIII-lea mai ales în Oltenia.
  • culee - infrastructură (picioare extreme) de la capătul unui pod care preia sarcina transmisă de suprastructura podului și susține calea de acces spre pod.
  • cunună - grinda principală cu care se încheie, în partea de sus, un perete de lemn și pe care se reazemă grinzile tavanului.
  • cupolă - boltă monumentală cu baza circulară, eliptică sau poligonală.
  • curtină - porțiunea dintr-o centură de fortificații care unește două bastioane.
  • cvartal - parte componentă a unui oraș înconjurată de străzi în care se află locuințe, centre comerciale, clădiri social-culturale, spații plantate etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

- element decorativ de forma unui dinte, utilizat în special la ornamentarea cornișelor;
- ornament alcătuit dintr-un șir de mici pătrate mici în relief.
  • dependințe - încăperi accesorii a unei case de locuit (bucătărie, baie, cameră de serviciu etc.).
  • desen arhitectural - desen care redă concepția funcțională și de folosire a unui anumit spațiu, punând în evidență elementele constructive, decorative și artistice ale unei clădiri.
  • dom - catedrală de mari dimensiuni sau bolta (circulară sau eliptică) care acoperă o astfel de clădire.
  • donjon - turnul principal din cadrul sistemului de apărare al unui castel medieval.
  • doric - ordin clasic, care are drept caracteristică principală coloana fără bază, ale cărei fus are caneluri, iar capitelul este lipsit de astragal.
  • dressing - încăpere, debara pentru haine; vestiar.
  • dușumea - podea, pardoseală de scânduri sau confecționată din pământ bătătorit și lipit cu lut.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

- spațiu liber între zidurile unei cetăți, servind apărării;
- piață în fața unui edificiu care constituie capăt de perspectivă;
- stradă largă mărginită de ample spații verzi.
  • estradă - scenă sau platformă pe care se desfășoară reprezentații publice.
  • etaj - fiecare dintre nivelele de deasupra parterului unei clădiri.
  • exedră - o sală de conversație (semicirculară) echipată cu scaune sau cu bănci, într-o clădire
  • extrados - suprafața exterioară a unui arc sau unei bolți.
  • extravilan - suprafață de teren cuprinsă între limitele intravilanului unei localități și limitele teritoriului administrat de consiliul local respectiv.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • fantă - deschidere alungită și îngustă (într-un zid) care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul.
  • fațadă - una din părțile exterioare ale unei clădiri.
  • fântână - construcție decorativă destinată să înfrumusețeze o piață, o curte interioară, un parc etc., alcătuită în special din jocuri de apă.
  • fereastră - element arhitectural, sub forma unei deschizături de formă regulată, în peretele unei clădiri, pentru a permite (la nevoie) să intre aerul și / sau lumina.
  • firidă - adâncitură în zid, la o mobilă, în peretele unei sobe de forma unei ferestre, cu scop funcțional sau decorativ (sinonim: nișă).
  • fleșă - acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, prezent mai ales la edificiile medievale sau renascentiste.
  • fleuron - ornament sculptat în formă de floare sau de frunză stilizată, utilizat mai ales în arhitectura gotică.
  • foișor
- turn de observație;
- mică construcție în grădina unei case;
- element constructiv ornamental al unei case, situat la intrare și în exterior față de suprafața fațadei.
  • forum - piață publică a orașelor romane, centru al vieții economice și politice a acestora. Se afla, în general, la intersecția străzilor cardo și decumanus. Vd. supra.
  • frescă - tehnică specială de pictură murală care se realizează pe o tencuială numită intonaco, înainte de a fi uscată.
  • friză - element decorativ, component al antablamentului, cuprins între arhitravă și cornișă, și care conține o serie de sculpturi, picturi.
  • front:
- fațada principală a unei clădiri;
- latura mărginită de stradă a unei parcele.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • galb - parte a fusului unei coloane, arcuită spre exterior pentru a evita iluzia de strangulare pe care o dă un cilindru.
  • galerie
- coridor lung și îngust din inetriorul unei clădiri;
- balconul situat la ultimul nivel al unei săli de spectacol;
- muzeu sau secție a unui muzeu, formată dintr-una sau mai multe săli.
  • gard viu - plantatie deasă de arbuști, de forma unui gard, care servește la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ.
  • gargui - jgheab sau burlan scurt, bogat ornamentat, de pe un acoperiș sau de pe o terasă.
  • geam - panou transparent sau opac de sticlă sau de material plastic care echipează o fereastră.
  • geamie - construcție destinată celebrării cultului la musulmani, de obicei mai mare decât o moschee. Vd. infra.
  • gineceu - apartament rezervat femeilor în casele antice grecești și în cele turcești.
  • gotic - stil arhitectural apărut în secolul al XII-lea în Europa Occidentală, caracterizat prin predominarea formelor arhitectonice înalte și zvelte, arcuri și bolți ogivale, contraforturi, vitralii și un număr mare de sculpturi de piatră.
  • gotic lanceolat - primă formă de manifestare a stilului gotic, de la începutul secolului al XIII-lea, caracterizată prin ornamente în formă de lance.
  • gradén - fiecare dintre treptele pe care sunt așezate scaunele sau băncile într-un amfiteatru, stadion etc.
  • gratie - fiecare din barele metalice (paralele) așezate pe un cadru și care servește la protejarea (și securizarea) ușilor și a ferestrelor sau ca ornament arhitectonic.
  • grădină - spațiu liber plantat în jurul unei construcții, având un rol decorativ, de agrement sau igienic.
  • grădină de fațadă - spațiu liber plantat, cuprins între alinierea străzii și alinierea construcțiilor, având rol igienic și decorativ.
  • grindă - element structural al unei construcții, cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni și care are rolul de transmite greutatea unui element pe un perete sau pe un stâlp sau mai mulți stâlpi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • hemiciclu - construcție sau amenajare în formă de semicerc (exemple: săli de cursuri, abside).
  • hipodrom - loc special amenajat pentru curse de cai și având forma unei piste alungite cu extremitățile în hemiciclu.
  • hipogeu - construcție subterană servind drept necropolă.
  • hipostil - (despre încăperi) care are plafonul susținut de coloane dispuse echidistant.
  • hublou - o fereastră de talie mică, în general circulară, străpunsă în coca / corpul unei nave / aeronave pentru a lăsă să intre aerul și lumina.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

Jubeul catedralei din Wechselburg, Germania
  • jubeu - element component al unei biserici gotice (cu planul în cruce), în formă de galerie, care se înalță între navă și cor.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

  • Kaaba - un sanctuar care se află la Mecca sub forma unui cub, cel mai sfânt lăcaș de cult al musulmanilor.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • lambriu - placare a unui zid sau plafon, cu panouri de marmură, lemn, stuc; vezi și boazerie.
  • lansetă - o ogivă în stil gotic de formă foarte alungită, asemănătoare cu vârful de lance.
  • lanternou - turn (în formă de felinar) cu deschideri laterale prevăzute cu ferestre, supraînălțat pe acoperișul unui edificiu monumental în vederea luminării și ventilației acestuia.[2]
  • lesenă - tip de pilastru foarte îngust și subțire, lipsit de capitel și de bază, care ritmează la exterior fațadele și turnurile bisericilor romanice, unind pe verticală grupuri de arcaturi ale frizelor plasate sub cornișă.
  • lift - ascensor (vd. supra) pentru persoane.[2]
  • lisă - bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel, fixată între stâlpii unei balustrade.
  • lob - element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus.
  • logie - element arhitectonic care are forma unui coridor sau al unei galerii, acoperite și deschise către exterior, de obicei la un nivel superior sau, uneori, la nivelul solului.
  • lojă - mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază.
  • lunetă:
- întăritură exterioară în formă de semilună a unei fortificații;
- boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mari.
- (la portaluri, ferestre) suprafață plană între lintel și arc;
- coronament semicircular al unui altar poliptic.
  • lunetă cilindrică - boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri cu raze inegale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

Marchiză la intrarea în imobilul situat la №59, avenue Georges-Mandel, din arondismentul 16 din Paris.
Marea Piramidă din Giza
  • mansardă - ultimul nivel locuibil al unei construcții, situat imediat sub acoperișul înclinat al acesteia, având ca elemente caracteristice pereții săi înclinați la același unghi cu panta învelitorii.
  • marchiză - „acoperiș de sticlă fixată într-o armătură metalică sau de lemn, deasupra intrării principale a unei clădiri.”[2]
  • Marea Piramidă din Giza (denumită și Piramida lui Kheops) este cea mai mare dintre piramidele de pe Platoul Gizeh, singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a supraviețuit timpului.
  • mănăstire - un așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe, sau un ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ.
  • mezanin - un etaj mai scund situat între parterul și primul etaj al unei construcții; sinonim: antresol.
  • mihrab - o nișă care indică qibla, adică direcția spre Kaaba, la Mecca, spre care se îndreaptă musulmanii în timpul rugăciunii într-o moschee.
  • minaret - turn înalt alipit unei moschei, de unde muezinii anunță ora rugăciunii și cheamă credincioșii la rugăciune.[6]
  • modilion - „o consolă (mică) de obicei din piatră, în formă de S, pentru susținerea cornișei, folosită foarte mult în arhitectura romană.”[2]
  • moschee - lăcaș de cult, pentru musulmani, unde aceștia se roagă și se întrunesc în scopul unor activități de educație religioasă.
  • mulură - element secundar de ornamentație arhitecturală în relief, cu profil pronunțat, destinat să sublinieze, să lege între ele sau să decoreze elementele arhitecturale principale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

- parte principală a unei biserici ortodoxe, aflată între altar și pronaos; navă;[2]
- încăperea centrală a unui templu antic.[2]
- (în arhitectura creștină veche): vestibul al unei bazilici;[2]
- (în arhitectura bizantină): pronaos; nartecă.[2]
  • navă - zona centrală, a unei biserici sau a unei catedrale construite în stil arhitectural romanic sau gotic, care se întinde între intrarea și altarul acesteia; naos.
  • nervură - fiecare dintre mulurile care formează osatura unei bolț (gotice sau romanice); mulură care conturează și decorează muchiile unei bolți, marginile unei nișe etc.
  • nișă - vezi firidă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • oblonaș - mic oblon, fixat într-o clopotniță, ale cărui lamele sunt înclinate pentru a îndrepta sunetul spre sol.
  • oculus - fereastră rotundă sau ovală, de mici dimensiuni, așezată pe culmea unei bolți a unei biserici romanice sau gotice timpurii.
  • odeon:
- tip de edificiu greco-roman, destinat spectacolelor;
- denumire dată unor teatre moderne.
  • ogivă - arcul frânt ca modalitate de susținere a bolții unei construcții, soluție arhitecturală caracteristică perioadei goticului (cca 1140 - 1550).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • palat - clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern.
  • palier - platformă orizontală la o scară, aranjată la fiecare etaj și cu acces la ușile locuințelor, birourilor etc. Platforma intermediară care nu permite accesul la spații se numește „palier de odihnă”.
Fotografie luată din pronaosul unei mici biserici ortodoxe din Predeal, România.
  • palmetă - „motiv ornamental stilizat, sculptat sau pictat, în formă de frunze de palmier.”[1]
  • parecclesion: tip de capelă laterală, care servește adesea la scopuri funerare, care se găsește în arhitectura bisericilor bizantine.
  • paraclis (edificiu) - Vd. supra: capelă.
  • parament - partea exterioară finită a unei construcții, a unui element de construcție etc.; material (cum ar fi blocuri regulate de piatră) care căptușește (cu scop ornamental) această parte.
  • pasaj - spațiu amenajat între două rânduri de clădiri sau coridor al unei clădiri așezat la nivelul străzii, pe care trec pietoni sau, rar, vehicule dintr-o stradă în alta.
  • pasarelă - un podeț / o punte construit(ă) special pentru accesul pietonilor (uneori și al cicliștilor).
  • pázie - scândură (ornamentală) așezată la streașina unui acoperiș pentru a ascunde capetele căpriorilor.[2]
  • pavilion:
- clădire mică, pitorească, situată într-o grădină, într-un parc sau la extremitățile unui edificiu; clădire izolată într-o pădure, pe malul unui lac etc.;
- fiecare dintre clădirile de sine stătătoare ale unui ansamblu de clădiri care alcătuiesc o unitate administrativă sau sunt destinate unui singur scop (la spitale, școli, cazărmi etc.).
  • pérgolă - construcție ușoară în parcuri sau în grădini, formată din șiruri de stâlpi și de grinzi, pe care cresc plante agățătoare ornamentale.
  • pervaz:
- „cadru de lemn, fixat pe tocul unei uși sau al unei ferestre, pentru a masca rostul dintre perete și toc”;
- „deschizătură în perete în care este fixată o ușă sau o fereastră”;
- „partea de jod a tocului unei ferestre”;[2]
- „șipcă sau scândură îngustă, fixată la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn”.
  • piatră unghiulară - la unele clădiri, prima piatră care a fost sigilată în timpul construcției.
  • piedestal - suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc.
  • Piramida lui Kheops - vezi: Marea Piramidă din Giza.
  • plan barlong - plan dreptunghiular al unei travee, cu latura din față mai lungă.
  • plan hippodamic ( plan hippodamian, milesian, sau în tablă de dame) - un tip de organizare a unui oraș în care străzile sunt rectilinii și se întretaie în unghi drept.
  • plintă - partea inferioară a unei coloane, a unui zid, care iese în afară și joacă rol de protecție; soclu, piedestal.
  • plutéu:
- panou de marmură sau de lemn care protejează altarul, corul sau prezbiteriul bisericilor catolice;
- ladă sau scrin pentru păstrarea lucrurilor prețioase.
- pardoseală de scânduri într-o încăpere; dușumea.
- înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.)
- intrare principală monumentală într-un edificiu (încadrată cu un chenar bogat ornamentat);[2]
- deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată;[2]
- construcție de zidărie sau de beton la gura unui tunel, care consolidează pământul din jurul acestuia.[2]
- placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal;
- platformă de lemn înălțată deasupra pardoselii, pe care se așază o catedră sau alte mobile; estradă.
  • predelă - partea inferioară a unui retablu poliptic, dezvoltată orizontal, care reprezintă scene în legătură cu subiectul principal al retablului, și care este suport al panourilor principale.
  • prezbiteriu
- casă parohială (catolică);[2]
- parte a bisericii creștine (între naos și altar) unde stau clericii în timpul oficierii slujbei religioase.[2]
  • prima piatră - Vd. supra: piatră unghiulară.
  • pronaos
- încăperea de la intrarea unei biserici creștine, care precedă naosul, destinată unor ritualuri precise; tindă;[2]
- încăpere a unui templu grec, așezată în fața sanctuarului, care servea de vestibul.[2]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

Rozasă a transeptului de nord din catedrala din Chartres.
  • registru:
- suprafață cuprinsă între două profiluri orizontale care se întind pe toată lungimea unei fațade;
- fiecare dintre zonele în care este împărțită o suprafață decorativă.
  • retablu - construcție verticală cu decoruri sculptate și / sau pictate aflate în spatele mesei altarului, în edificii religioase (biserici, capele) romano-catolice și evanghelice.
  • rocaille - termen de specialitate folosit în artă pentru ornamente în formă de scoică.
  • rotondă
- pavilion circular mic susținut de coloane și de multe ori acoperit cu o cupolă;
- sală mare interioară, circulară, cu tavanul sub formă de cupolă;
- (rar) platformă circulară;[2]
- ring de dans.[2]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

Decorațiuni din stuc, în stil baroc, din nava principală a bazilicii mănăstirii Jasna Góra, din Częstochowa (Polonia), 1693–1695[9]
  • sală:
- încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc.;
- vestibul, antreu, antecameră, coridor.
  • sală de ședințe - încăpere de mari dimensiuni, special amenajată, dotată cu mobilier și aparatură tehnică, destinată susținerii de conferințe, dezbateri, alocuțiuni, expuneri etc.
  • salon:
- sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc.;
- cameră amenajată special, cu mai multe paturi, în care sunt ținuți bolnavii într-un spital;
- sală pentru expoziții de pictură, sculptură, fotografie, cărți etc.;
- cameră într-o locuință destinată primirii oaspeților.
  • scară - element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte care leagă două niveluri succesive ale unei clădiri.
- scară de serviciu - scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe).
  • soclu:
- suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc.;
- partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc.
  • stil arhitectural - metodă specifică de construcție, caracterizată sau definită prin caracteristicile care o fac remarcată.
  • stil compus - stil arhitectural format din împrumuturi luate din mai multe stiluri. Vd. infra: stil eclectic.
  • stil eclectic - termen folosit, mai ales în arhitectură, pentru a descrie combinația de elemente din diverse stiluri istorice, într-o singură lucrare. Vd. supra: stil compus.
  • streașină - prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor pentru a le apăra de ploaie.
  • structură:
- mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc.;
- construcție fixă, imobilă, realizată de oameni și care este de sine stătătoare.
  • stuc - material sub formă de pastă, folosit pentru decorații arhitectonice, care se prepară dintr-un amestec de var stins, praf de marmură și praf de cretă.
  • șambrană - cadru de piatră, de lemn etc., uneori sculptat, care mărginește și decorează o fereastră sau o ușă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • telamon - vezi atlant.
  • tencuială - preparat care se aplică pe o suprafață (de obicei pe un zid) pentru a o netezi, a o proteja, a o decora.
  • terasă:
- construcție deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement).
- suprafață plană amenajată pe o ridicătura de teren, în parcuri sau în grădini;
- porțiuni de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt așezate mese pentru consumatori.
- galerie transversală care separă corul de nava unei biserici, formând cu aceasta brațele crucii în plan orizontal;
- încăpere care intersectează ortogonal o încăpere mai importantă.
  • treaptă- fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară.
  • treflă - motiv decorativ realizat prin racordarea a trei elemente circulare unite vertical printr-un picioruș.
  • triforiu - galerie îngustă (în bazilicile romanice și gotice), susținută de coloane subțiri, care înconjoară nava centrală, deasupra nivelului navelor laterale.
  • trompă:
- element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular;
- boltă de colț în consolă pentru susținerea unui element în relief față de planul fațadei.
  • turn-lanternou - vezi lanternou.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • verandă - galerie a unui edificiu, semideschisă sau vitrată, mărginită de o balustradă și care face legătura cu peisajul, servind pentru recreare.
  • vestibul - prima încăpere (de mici dimensiuni) a unei locuințe, a unui edificiu, în care se intră venind de afară și din care se pătrunde în alte încăperi; sinonim: antreu; vezi și anticameră.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


W[modificare | modificare sursă]

Walhalla, vedere exterioară, dinspre nord-vest.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme (1978)
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  3. ^ DEX[1], DEX Online, accesat la 6 Iulie, 2011.
  4. ^ Definiție „Arhondaric”, dexonline.ro, accesat 2014.06.09
  5. ^ Academia Republicii Populare Romîne, Dicționar enciclopedic romîn, vol. I A - C
  6. ^ Minaret” la DEX online
  7. ^ După alte surse, Sainte-Chapelle a fost construită între 1246 și 1248, când a fost sfințită. Vd., de exemplu, Le Robert encyclopédique des noms propres.
  8. ^ J.M. Leniaud, F. Perrot, La Sainte Chapelle, Nathan, Paris, 1991
  9. ^ „The saint city Częstochowa - the merina for Faithfulls”. www.kopernik.czest.pl (în English). Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Academia Republicii Populare Romîne, Dicționar enciclopedic romîn, vol. I A - C, Editura Politică, București 1962
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007), Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău
  • Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978
  • Paul Robert, Le Robert encyclopédique des noms propres, Dictionnaire illustré, Le Robert, Paris, 2007. ISBN 2-84902-228-3

Legături externe[modificare | modificare sursă]