Glosar de arhitectură

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar conține termeni referitori la arhitectură și urbanism.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


A[modificare | modificare sursă]

Capitel ornat cu frunză de acantă
  • abacă - placă de piatră plasată deasupra capitelului unei coloane, de formă cel mai adesea pătrată, mai rar octogonală și care face legătura cu arhitrava.
  • abație - un complex de clădiri adăpostind o mănăstire catolică cu statut special, condusă de un abate (stareț sau superior), respectiv de o abatesă (stareță).
  • absidă
- spațiu cu traseu circular, poligonal, rectangular sau, mai rar, lobat, ieșit în rezalit față de zidul perimetral al unei clădiri;
- partea în formă de nișă, rezervată în biserici persoanelor oficiale.
  • academism - stil arhitectural dominat de conformitatea față de principiile învățământului academic bazat pe studiul artei clasice.
  • acantă - ornament caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă.
  • acoladă - ornament obținut prin racordarea față de o axă de simetrie a mai multor arce de cerc formând un unghi și utilizat mai ales în arhitectura gotică la închiderea părții superioare a deschiderilor (ancadrament de ferestre, uși, portale etc.).
  • acoperiș - element de construcție care acoperă o clădire și o apără contra agenților externi.
  • acropolă - cetate din Grecia antică situată pe o zonă înaltă, greu accesibilă.
  • acroteră - mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține un ornament.
  • acustică arhitecturală - tehnici care tratează, într-o clădire, într-o sală de spectacol, propagarea sunetului pentru calitatea percepției acestuia.
  • aditon - încăpere secretă a unui templu grecesc.[1]
  • adosat
- (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete;
- (despre o construcție) lipită de un edificiu.
- spațiu care conține elemente de același tip (arbori, coloane, clădiri) așezate în linie și eventual la distanțe egale;
- rezultatul unei sistematizări urbane, care constă în aducerea la o linie comună a spațiilor verzi sau a amenjărilor care le deservesc.
  • aliniere – așezarea construcțiilor, a parcelelor după o anumită direcție.
  • altorelief - varietate a reliefului, în care formele se despind puternic, fără să piardă contactul cu fondul (vezi și basorelief).
  • ambrazură
- deschizătură într-un zid în vederea montării unei uși sau ferestre;
- deschidere practicată într-o amenajare întărită (fortăreață) pentru a permite tragerea cu o armă.
- edificiu de formă circulară, în general neacoperit, cu locurile pentru public dispuse în trepte;
- sală de curs sau de conferințe cu scaunele dispuse în trepte.
  • amplasament - locul pe care se așază o construcție sau un ansamblu de clădiri.
  • anaglifă - sculptură în relief sau basorelief.
  • ancadrament - chenar decorativ în relief care înconjoară o ușă, o fereastră, un panou etc.
  • antablament (denumit și antablatură) - element de arhitectură așezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcții, care susține acoperișul.[2]
  • antă - element decorativ de forma unui pilastru sau a unei coloane, așezat în prelungirea zidurilor laterale ale unui edificiu, cu care face corp comun.
  • antreu - prima încăpere a unei locuințe; vestibul, anticameră.
  • antropomorf - element decorativ sau figurativ, care are la bază imaginea figurii umane.
  • apareiaj
- mod de tăiere și de dispunere a pietrelor sau cărămizilor în zidurile de fațadă;
- mod de decorare a unui zid, care imită așezarea pietrelor sau cărămizilor.
  • aplică – ornament în relief fixat pe suprafața unui perete.
  • arabesc – tip de ornamentație specific artei arabe, care constă în combinații variate și bogate de linii și motive geometrice.
  • arc – element care unește două ziduri, doi piloni, două coloane etc., dispuse astfel încât să se susțină reciproc.
  • arc butant – arc de sprijin, amplasat în afara clădirii, având rolul de a transmite unui contrafort greutatea bolților.
  • arcadă – element arhitectonic format din unul sau mai multe arce și din elementele care le susțin (zid, coloană, stâlp).
  • arcadă oarbă - tip de arcadă, în care zidul de sub arc nu este pătruns total de gol, creându-se astfel o nișă plată.
  • arcatură
- arcadă mică sau șir de arcade, foarte puțin adâncite, adosate unui perete sau părților unei construcții și care îmbracă forma de arc;
- șir de mici arcade oarbe, cu scop ornamental, sprijinite pe console, baluștri sau lesene.
- spațiul central al unui amfiteatru antic;
- ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu;
- suprafața de teren a unui stadion pe care se desfășoară competiții sportive sau spectacole.
Arhitrava Bazilicii "San Salvatore" din Spoleto
  • Arhitectura Egiptului antic - practicile arhitecturale care au prevalat timp de peste trei milenii ale acestei perioade. Această durată deosebit de lungă invită la considerarea nu a unei arhitecturi, ci a unor arhitecturi egiptene.
  • arhitectură - organizarea estetică spațiului și a construirii de ansambluri de edificii de producție, de transport, de locuit sau cu destinație social-culturală.
- arhitectură barocă - acea fază a istoriei arhitecturii europene care, precedată de Renaștere și de Manierism, s-a dezvoltat în secolul al XVII-lea, în timpul absolutismului.
- arhitectură bisericească - Vd. arhitectură ecleziastică.
- arhitectură bizantină - limbajul arhitectural care s-a dezvoltat în Imperiul Bizantin.
- arhitectură neobizantină - un stil arhitectural din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. A fost folosit îndeosebi în edificiile publice și religioase.
- arhitectură brâncovenească - un stil arhitectural născut în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau logiilor, care variază în mod pitoresc aspectul fațadelor.
- arhitectură neobrâncovenească - un curent arhitectonic concretizat în România de la sfârșitul secolului al XIX-lea și continuând până către cel de-al Doilea Război Mondial și chiar mai târziu. Reprezentanții acestei mișcări, precum Ion Mincu, au receptat formele stilului brâncovenesc, pe care l-au folosit în operele lor. Arhitectura neobrâncovenească a fost mai degrabă o mișcare programatică decât un stil unitar.
- arhitectură ecleziastică – totalitatea construcțiilor cu un caracter religios; se referă la arhitectura construcțiilor religioase creștine, care a evoluat în două milenii de creștinătate.
- arhitectură gotică - un stil arhitectural de origine franceză care s-a dezvoltat începând din a doua parte a Evului Mediu în Europa Occidentală și apoi s-a extins spre răsăritul Europei, inclusiv în România de astăzi.
- arhitectură neogotică - un stil arhitectural, apărut la mijlocul secolului al XVIII-lea în Anglia și care preconiza revalorificarea arhitecturii gotice medievale.
- arhitectură laică – totalitatea construcțiilor cu rol administrativ sau de apărare.
- arhitectură medievală - arhitectura comună a Europei medievale.
- arhitectură mesoamericană - un set de tradiții arhitecturale produse de culturile și civilizațiile precolumbiene din Mesoamerica.
- arhitectură organică - o filosofie arhitecturală care se interesează de armonia dintre habitatul uman și natură.
- arhitectură peisagistică - o ramură a arhitecturii care se ocupă de proiectarea și menținerea spațiilor deschise, cum ar fi parcurile și grădinile.
- arhitectura romanică - primul mare stil universal pe care l-a creat Europa în Evul Mediu, după declinul civilizației greco-romane.
- arhitectură renascentistă - acea fază a arhitecturii europene care s-a dezvoltat începând cu secolul al XV-lea la Florența, îndeosebi prin lucrările unor artiști și intelectuali ca Filippo Brunelleschi și Leon Battista Alberti.
  • arhitravă (numită în Antichitate și epistil) - element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelurile coloanei sau pe zid.
  • arhivoltă - detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu sculpturi, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal (de obicei situate în exterior) etc.
  • arhondaric - o clădire sau aripă de clădire, într-o mănăstire ortodoxă, și care este rezervată cazării oaspeților[3] și pelerinilor.
  • aripă - prelungire laterală a unei construcții, care fie este adăugată ulterior clădirii principale, fie are rolul de a susține taluzurile de la capete.
  • Art Déco - o mișcare artistică născută în anii 1910 și care a înflorit din plin în anii 1920 înainte de a intra în declin începând cu anii 1930.
  • Art Nouveau - o mișcare artistică de la sfârșitul secolului al XIX-lea care se sprijină pe estetica liniilor curbe.
  • ascensor - instalație de transport vertical de persoane și / sau mărfuri, în clădiri cu mai multe etaje, în mine, pe vapoare...[4]
  • asiză - fiecare dintre straturile orizontale de cărămidă, piatră etc. care alcătuiesc zidăria unei construcții.
  • astragal - element decorativ, de secțiune semicirculară, care face trecerea de la fusul coloanei la capitel.
  • ateneu – clădire publică în care au loc manifestații cultural-artistice.
- etajul terminal, mai scund și mai retras decât celelalte, situat deasupra cornișei principale a unei clădiri;
- zid scund sau balustradă situată deasupra cornișei pentru a masca acoperișul.
  • atlant - statuie reprezentând un bărbat, utilizată ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru (vezi și cariatidă).
  • atriu(m) - încăperea centrală a clădirii la etrusci și în Roma Antică, inițial, curte interioară.
  • aulă - sală mare de festivități într-o instituție.
- Aula Magna - numele dat frecvent celor mai mari săli pe care majoritatea universităților le rezervă pentru diferite festivități.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


B[modificare | modificare sursă]

Bovindou al capelei din Cetatea Eltz (Germania)
  • balcon - platformă exterioară cu o latură încastrată într-un zid, delimitată de un parapet metalic sau de zidărie, comunicând cu interiorul construcției prin intermediul uneia sau a mai multor uși.
  • baldachin – lucrare din piatră sau din lemn sculptat care susține în general un acoperământ cu perdele, înălțat deasupra unui tron, a unui altar, a unui pat, a unui amvon sau a unui catafalc.
  • balustradă – panou vertical care împiedică accesul dincolo de el sau pentru a forma o trecere obligatorie.
  • balustru - stâlp scurt, puțin umflat la mijloc, element component al unei balustrade.
  • bandou:
- mulură orizontală ieșită în relief;
- cadru decorativ exterior al portalului unui tunel.
- deschidere îngustă pentru iluminarea și aerisirea scărilor din turnuri, a coridoarelor sau a încăperilor;
- deschizătură îngustă într-un zid pentru a pemite scurgerea apelor din precipitații.
  • baroc - stil arhitectural caracterizat prin forme grandioase, decorație excesivă, curbe întortocheate, de un dinamism exagerat.
  • basorelief - varietate a reliefului în care formele se desprind ușor pe un fond cu care fac corp comun (vezi și altorelief).
  • bastion - lucrare de fortificație, de formă poligonală sau cilindrică, apărată în exterior de un șanț și amplasată la colțul unei fortărețe.
Biserica „Buna-Vestire”, din cartierul clujean Iris, construită în stil Bauhaus, ctitoria episcopului Iuliu Hossu (nerestituită)
  • Bauhaus - o școală de artă germană, fondată în 1919 la Weimar (Germania) de către Walter Gropius. Prin extensie, Bauhaus desemnează un curent artistic care privea, îndeosebi, arhitectura și designul, modernitatea, dar și fotografia, costumul și dansul. Această mișcare va pune bazele reflexiei asupra arhitecturii moderne și, mai cu seamă, asupra stilului internațional.
  • baza coloanei - element de arhitectură așezat sub fusul coloanei, cu decorația determinată de ordinul de arhitectură căruia îi aparține.
  • bază - partea inferioară a unei construcții sau a unui element de construcție, pe care acestea se sprijină.
  • bazilică
- edificiu de mari dimensiuni care, în Antichitate, servea ca loc de adunări;
- biserică alcătuită din trei părți (nave), nava centrală fiind cea mai înaltă.
  • belvedere - construcție în formă de pavilion, așezată pe acoperișul unei clădiri, care permite o privire largă (panoramă) asupra împrejurimilor.
  • bezant sau besant - un ornement de stil romanic. Desemnează un disc proeminent sculptat pe un bandou sau o arhivoltă.
  • bloc - clădire de mare dimensiuni, alcătuită din mai multe etaje și cuprinzând apartamente de locuit, birouri, magazine etc.
  • bloc-turn - bloc cu etajele dispuse în formă de turn.
  • boltă - parte constructivă destinată să acopere un spațiu, realizată cu elemente rezultate din translatarea unor arce cu trasee diferite, sprijinită pe cel puțin doi pereți laterali.
  • bovindou - element cu rol mai mult ornamental decât funcțional, care constă într-un balconaș închis pe fațada unei clădiri.
  • brâncovenesc (stilul ~) - stil arhitectural care s-a dezvoltat în Țara Românească sub domnia lui Constantin Brâncoveanu.
  • brâu - element decorativ orizontal, continuu și în relief care se folosește în special la decorarea fațadelor.
  • bucraniu - motiv ornamental constituit dintr-un craniu sau cap de bou împodobit cu ghirlande de flori, panglici etc., în arhitectura Antichității și a Renașterii.
  • bulevard - arteră urbană de mare circulație, de obicei plantată pe margini cu arbori.
  • bungalow - locuință din lemn sau din împletitură de trestie, fără etaj, înconjurată de verande și de vegetație.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


C[modificare | modificare sursă]

Capiteluri clasice
  • calcan - zid exterior, fără deschidere, care va fi acoperit de un perete asemănător al unei clădiri învecinate.
  • cale - strada principală care face legătura dintre centrul unui oraș și o șosea.
  • calotă - boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune verticală, forma unui semicerc sau a unei semielipse.
  • campanilă
- turn cu orologiu sau clopot, situat în partea superioară a unui edificiu;
- turn-clopotniță situat lângă o biserică sau pe corpul acesteia.
  • candelabru - suport pentru corpuri de iluminat, alcătuit din mai multe brațe și bogat ornamentat.
  • canelură - șanț îngust pe suprafața unei coloane sau unui pilastru.
  • capelă - un edificiu religios și loc de cult creștin, care poate, după caz, să fie constituit dintr-un edificiu distinct sau să fie integrat într-o altă clădire.
- Capela palatină din Aachen - capela privată a lui Carol cel Mare, situată la Aachen, în Germania; capela a fost integrată în actuala catedrală din Aachen.
- Capela Sixtină - cea mai mare capelă din Palatul Apostolic de la Vatican.
  • capitel - este un element de formă evazată care încoronează o coloană și care-i transmite încărcările pe care trebuie să le poarte.
  • carelaj - ansamblu de piese care acoperă suprafața unui zid, plafon sau unei pardoseli și care, prin colorație diferită, alcătuiesc un desen format din figuri geometrice.
  • careu:
- parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul;
- spațiu de formă pătrată cuprins între zidurile unei clădiri.
  • cariatidă - statuie care înlocuiește un stâlp sau o coloană și care reprezintă o femeie în picioare sau în poziție de repaus.
  • cartuș - chenar amplasat pe o coloană sau deasupra unei uși, cu marginile ornamentate și care conține o inscripție sau o emblemă.
  • castel - clădire medievală fortificată, de mari dimensiuni, ce servea ca locuință seniorului.
  • catapeteasmă - vezi: iconostas.
  • cărămidă - material de construcție, de formă prismatică, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.)
  • cenotaf - monument funerar ridicate în memoria unei persoane decedate în altă parte sau într-un loc necunoscut.
  • cerdac
- galerie deschisă lateral, cu acoperișul susținut de stâlpi, atașată unei clădiri;
- construcție izolată, așezată pe o ridicătură de teren sau pe un stâlp, pentru a permite o vedere generală asupra împrejurimilor.
- clădire sau oraș puternic fortificat;
- cartier care își păstrează structura specifică epocii în care a fost construit.
- partea superioară a unui zid, ieșită în exterior și având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirii;
- (în arhitectura clasică) element component al antablamentului, așezat la partea superioară a acestuia.
  • coronament - element terminal situat la partea superioară a unei construcții, de exemplu aticul sau cornișa unei clădiri, partea superioară a unui dig sau pod etc.
  • cosoroabă - grindă orizontală de lemn așezată deasupra peretelui pentru a susține căpriorii.
  • crenel - deschizătură îngustă la partea superioară a zidului unui castel, prin care se executa observarea sau tragerea cu arcul sau cu arma.
  • criptă - construcție subterană într-un templu antic, pentru păstrarea obiectelor de cult sau de valoare.
  • culă - tip de locuință fortificată, răspândit în secolul al XVIII-lea mai ales în Oltenia.
  • culee - infrastructură (picioare extreme) de la capătul unui pod care preia sarcina transmisă de suprastructura podului și susține calea de acces spre pod.
  • cunună - grinda principală cu care se încheie, în partea de sus, un perete de lemn și pe care se reazemă grinzile tavanului.
  • cupolă - boltă monumentală cu baza circulară, eliptică sau poligonală.
  • curtină - porțiunea dintr-o centură de fortificații care unește două bastioane.
  • cvartal - parte componentă a unui oraș înconjurată de străzi în care se află locuințe, centre comerciale, clădiri social-culturale, spații plantate etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


D[modificare | modificare sursă]

- element decorativ de forma unui dinte, utilizat în special la ornamentarea cornișelor;
- ornament alcătuit dintr-un șir de mici pătrate mici în relief.
  • desen arhitectural - desen care redă concepția funcțională și de folosire a unui anumit spațiu, punând în evidență elementele constructive, decorative și artistice ale unei clădiri.
  • dom - catedrală de mari dimensiuni sau bolta (circulară sau eliptică) care acoperă o astfel de clădire.
  • donjon - turnul principal din cadrul sistemului de apărare al unui castel medieval.
  • doric - ordin clasic, care are drept caracteristică principală coloana fără bază, ale cărei fus are caneluri, iar capitelul este lipsit de astragal.
  • dressing - încăpere, debara pentru haine; vestiar.
  • dușumea - podea, pardoseală de scânduri sau confecționată din pământ bătătorit și lipit cu lut.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


E[modificare | modificare sursă]

  • echină - mulură specifică stilului doric, situată între abacă și partea superioară a fusului coloanei.
  • edificiu - clădire destinată locuitului sau unor scopuri social-culturale (școală, spital, teatru etc.)
  • edilitate - disciplină care se ocupă cu studiul și executarea lucrărilor și instalațiilor destinate să asigure un anumit grad de confort într-o localitate: alimentarea cu apă, canalizarea, salubritatea etc.
  • epigraf - inscripție pe un edificiu care poate cuprinde data construcției, maestrul constructor, dezvoltatorul, deviza.
  • ermitaj - clădire izolată din incinta unui palat sau castel.
  • esplanadă:
- spațiu liber între zidurile unei cetăți, servind apărării;
- piață în fața unui edificiu care constituie capăt de perspectivă;
- stradă largă mărginită de ample spații verzi.
  • estradă - scenă sau platformă pe care se desfășoară reprezentații publice.
  • etaj - fiecare dintre nivelele de deasupra parterului unei clădiri.
  • exedră - o sală de conversație (semicirculară) echipată cu scaune sau cu bănci, într-o clădire
  • extrados - suprafața exterioară a unui arc sau unei bolți.
  • extravilan - suprafață de teren cuprinsă între limitele intravilanului unei localități și limitele teritoriului administrat de consiliul local respectiv.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


F[modificare | modificare sursă]

  • fațadă - una din părțile exterioare ale unei clădiri.
  • fântână - construcție decorativă destinată să înfrumusețeze o piață, o curte interioară, un parc etc., alcătuită în special din jocuri de apă.
  • fereastră - element arhitectural, sub forma unei deschizături de formă regulată, în peretele unei clădiri, pentru a permite (la nevoie) să intre aerul și / sau lumina.
  • firidă - adâncitură în zid, la o mobilă, în peretele unei sobe de forma unei ferestre, cu scop funcțional sau decorativ (sinonim: nișă).
  • fleșă - acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, prezent mai ales la edificiile medievale sau renascentiste.
  • fleuron - ornament sculptat în formă de floare sau de frunză stilizată, utilizat mai ales în arhitectura gotică.
  • foișor
- turn de observație;
- mică construcție în grădina unei case;
- element constructiv ornamental al unei case, situat la intrare și în exterior față de suprafața fațadei.
- fațada principală a unei clădiri;
- latura mărginită de stradă a unei parcele.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


G[modificare | modificare sursă]

  • galb - parte a fusului unei coloane, arcuită spre exterior pentru a evita iluzia de strangulare pe care o dă un cilindru.
  • galerie
- coridor lung și îngust din inetriorul unei clădiri;
- balconul situat la ultimul nivel al unei săli de spectacol;
- muzeu sau secție a unui muzeu, formată dintr-una sau mai multe săli.
  • gard viu - plantatie deasă de arbuști, de forma unui gard, care servește la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ.
  • gargui - jgheab sau burlan scurt, bogat ornamentat, de pe un acoperiș sau de pe o terasă.
  • geam - panou transparent sau opac de sticlă sau de material plastic care echipează o fereastră.
  • gradén - fiecare dintre treptele pe care sunt așezate scaunele sau băncile într-un amfiteatru, stadion etc.
  • grădină - spațiu liber plantat în jurul unei construcții, având un rol decorativ, de agrement sau igienic.
  • grădină de fațadă - spațiu liber plantat, cuprins între alinierea străzii și alinierea construcțiilor, având rol igienic și decorativ.
  • grindă - element structural al unei construcții, cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni și care are rolul de transmite greutatea unui element pe un perete sau pe un stâlp sau mai mulți stâlpi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


H[modificare | modificare sursă]

  • hemiciclu - construcție sau amenajare în formă de semicerc (exemple: săli de cursuri, abside).
  • hipodrom - loc special amenajat pentru curse de cai și având forma unei piste alungite cu extremitățile în hemiciclu.
  • hipogeu - construcție subterană servind drept necropolă.
  • hipostil - (despre încăperi) care are plafonul susținut de coloane dispuse echidistant.
  • hublou - o fereastră de talie mică, în general circulară, străpunsă în coca / corpul unei nave / aeronave pentru a lăsă să intre aerul și lumina.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


I[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


J[modificare | modificare sursă]

Jubeul catedralei din Wechselburg, Germania
  • jubeu - element component al unei biserici gotice (cu planul în cruce), în formă de galerie, care se înalță între navă și cor.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


K[modificare | modificare sursă]

  • Kaaba - un sanctuar care se află la Mecca sub forma unui cub, cel mai sfânt lăcaș de cult al musulmanilor.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


L[modificare | modificare sursă]

  • lambriu - placare a unui zid sau plafon, cu panouri de marmură, lemn, stuc.
  • lansetă - o ogivă în stil gotic de formă foarte alungită, asemănătoare cu vârful de lance.
  • lanternou - turn (în formă de felinar) cu deschideri laterale prevăzute cu ferestre, supraînălțat pe acoperișul unui edificiu monumental în vederea luminării și ventilației acestuia.[4]
  • lesenă - tip de pilastru foarte îngust și subțire, lipsit de capitel și de bază, care ritmează la exterior fațadele și turnurile bisericilor romanice, unind pe verticală grupuri de arcaturi ale frizelor plasate sub cornișă.
  • lift - ascensor (vd. supra) pentru persoane.[4]
  • lisă - bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel, fixată între stâlpii unei balustrade.
  • lob - parte a unui ornament în formă de arc de cerc.
  • logie - element arhitectonic care are forma unui coridor sau al unei galerii, acoperite și deschise către exterior, de obicei la un nivel superior sau, uneori, la nivelul solului.
  • lunetă:
- boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mari.
- (la portaluri, ferestre) suprafață plană între lintel și arc;
- coronament semicircular al unui altar poliptic.
  • lunetă cilindrică - boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri cu raze inegale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


M[modificare | modificare sursă]

Marchiză la intrarea în imobilul situat la №59, avenue Georges-Mandel, din arondismentul 16 din Paris.
  • mansardă - ultimul nivel locuibil al unei construcții, situat imediat sub acoperișul înclinat al acesteia, având ca elemente caracteristice pereții săi înclinați la același unghi cu panta învelitorii.
  • marchiză - „acoperiș de sticlă fixată într-o armătură metalică sau de lemn, deasupra intrării principale a unei clădiri.”[4]
  • mănăstire - un așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe, sau un ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ.
  • mezanin - un etaj mai scund situat între parterul și primul etaj al unei construcții.
  • mihrab - o nișă care indică qibla, adică direcția spre Kaaba, la Mecca, spre care se îndreaptă musulmanii în timpul rugăciunii într-o moschee.
  • minaret - turn înalt alipit unei moschei, de unde muezinii anunță ora rugăciunii și cheamă credincioșii la rugăciune.[5]
  • modilion - „o consolă (mică) de obicei din piatră, în formă de S, pentru susținerea cornișei, folosită foarte mult în arhitectura romană.”[4]
  • moschee - lăcaș de cult, pentru musulmani, unde aceștia se roagă și se întrunesc în scopul unor activități de educație religioasă.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


N[modificare | modificare sursă]

- parte principală a unei biserici ortodoxe, aflată între altar și pronaos; navă;[4]
- încăperea centrală a unui templu antic.[4]
- (în arhitectura creștină veche): vestibul al unei bazilici;[4]
- (în arhitectura bizantină): pronaos; nartecă.[4]
  • navă - zona centrală, a unei biserici sau a unei catedrale construite în stil arhitectural romanic sau gotic, care se întinde între intrarea și altarul acesteia; naos
  • nișă - vezi firidă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


O[modificare | modificare sursă]

- tip de edificiu greco-roman, destinat spectacolelor;
- denumire dată unor teatre moderne.
  • ogivă - arcul frânt ca modalitate de susținere a bolții unei construcții, soluție arhitecturală caracteristică perioadei goticului (cca 1140 - 1550).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


P[modificare | modificare sursă]

Fotografie luată din pronaosul unei mici biserici ortodoxe din Predeal, România.
  • palmetă - „motiv ornamental stilizat, sculptat sau pictat, în formă de frunze de palmier.”[1]
  • pasarelă - un podeț / o punte construit(ă) special pentru accesul pietonilor (uneori și al cicliștilor).
  • pázie - scândură (ornamentală) așezată la streașina unui acoperiș pentru a ascunde capetele căpriorilor.[4]
  • pérgolă - construcție ușoară în parcuri sau în grădini, formată din șiruri de stâlpi și de grinzi, pe care cresc plante agățătoare ornamentale.
  • pervaz:
- „cadru de lemn, fixat pe tocul unei uși sau al unei ferestre, pentru a masca rostul dintre perete și toc”;[4]
- „deschizătură în perete în care este fixată o ușă sau o fereastră”;[4]
- „partea de jod a tocului unei ferestre”;[4]
- „șipcă sau scândură îngustă, fixată la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn”.[4]
  • piatră unghiulară - la unele clădiri, prima piatră care a fost sigilată în timpul construcției.
  • plutéu:
- panou de marmură sau de lemn care protejează altarul, corul sau prezbiteriul bisericilor catolice;
- ladă sau scrin pentru păstrarea lucrurilor prețioase.
- pardoseală de scânduri într-o încăpere; dușumea.
- înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.).
  • podium - platformă supraînălțată față de terenul din jur.[4]
  • portal
- intrare principală monumentală într-un edificiu (încadrată cu un chenar bogat ornamentat);[4]
- deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată;[4]
- construcție de zidărie sau de beton la gura unui tunel, care consolidează pământul din jurul acestuia.[4]
- casă parohială (catolică);[4]
- parte a bisericii creștine (între naos și altar) unde stau clericii în timpul oficierii slujbei religioase.[4]
  • prima piatră - Vd. supra: piatră unghiulară.
  • pronaos
- încăperea de la intrarea unei biserici creștine, care precedă naosul, destinată unor ritualuri precise; tindă;[4]
- încăpere a unui templu grec, așezată în fața sanctuarului, care servea de vestibul.[4]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


R[modificare | modificare sursă]

- pavilion circular mic susținut de coloane și de multe ori acoperit cu o cupolă;
- sală mare interioară, circulară, cu tavanul sub formă de cupolă;
- (rar) platformă circulară;[4]
- ring de dans.[4]
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


S[modificare | modificare sursă]

Decorațiuni din stuc, în stil baroc, din nava principală a bazilicii mănăstirii Jasna Góra, din Częstochowa (Polonia), 1693–1695[8]
  • sală:
- încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc.;
- vestibul, antreu, antecameră, coridor.
  • sală de ședințe - încăpere de mari dimensiuni, special amenajată, dotată cu mobilier și aparatură tehnică, destinată susținerii de conferințe, dezbateri, alocuțiuni, expuneri etc.
  • scară - element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte care leagă două niveluri succesive ale unei clădiri.
  • streașină - prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor pentru a le apăra de ploaie.[4]
  • stuc - o tencuială colorată în masă, pe bază de var.
  • șambrană - cadru de piatră, de lemn etc., uneori sculptat, care mărginește și decorează o fereastră sau o ușă.[4]
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


T[modificare | modificare sursă]

  • tencuială - preparat care se aplică pe o suprafață (de obicei pe un zid) pentru a o netezi, a o proteja, a o decora.
  • terasă:
- construcție deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement).
- suprafață plană amenajată pe o ridicătura de teren, în parcuri sau în grădini;
- porțiuni de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt așezate mese pentru consumatori.
- galerie transversală care separă corul de nava unei biserici, formând cu aceasta brațele crucii în plan orizontal;
- încăpere care intersectează ortogonal o încăpere mai importantă.
  • treaptă- fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la diverse înălțimi, la distanțe egale, care alcătuiesc o scară.
  • treflă - motiv decorativ realizat prin racordarea a trei elemente circulare unite vertical printr-un picioruș.
  • triforiu - galerie îngustă (în bazilicile romanice și gotice), susținută de coloane subțiri, care înconjoară nava centrală, deasupra nivelului navelor laterale.[4]
  • turn-lanternou - vezi lanternou.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


U[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


V[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 



W[modificare | modificare sursă]

Walhalla, vedere exterioară, dinspre nord-vest.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Z[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme (1978)
  2. ^ DEX[1], DEX Online, accesat la 6 Iulie, 2011.
  3. ^ Definiție „Arhondaric”, dexonline.ro, accesat 2014.06.09
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  5. ^ Minaret” la DEX online
  6. ^ După alte surse, Sainte-Chapelle a fost construită între 1246 și 1248, când a fost sfințită. Vd., de exemplu, Le Robert encyclopédique des noms propres.
  7. ^ J.M. Leniaud, F. Perrot, La Sainte Chapelle, Nathan, Paris, 1991
  8. ^ „The saint city Częstochowa - the merina for Faithfulls”. www.kopernik.czest.pl (în English). Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007), Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău
  • Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978

Legături externe[modificare | modificare sursă]