Glosar de meteorologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de meteorologie cuprinde termeni din domeniul meteorologiei, climatologiei și hidrologiei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

  • abatere:
- diferența dintre valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi, parametru sau element meteorologic;
- diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală sau proiectată.
  • abatere climatică - diferența dintre valoarea la un moment dat, a unui element climatic și valoarea medie calculată pe o perioadă de timp reprezentativă dintr-un anumit punct de vedere; oferă o imagine asupra tendinței fenomenului.
  • ablațiune
- procese ca topirea, sublimarea, evaporarea care determină dispariția zăpezii sau a gheții de pe un teren sau un ghețar;
- reducerea până la dispariție a echivalentului în apă al unui strat de zăpadă datorită topirii, evaporării, acțiunii vântului sau avalanșelor
- transportarea/spulberarea sau îndepărtarea, sub acțiunea vântului, cursurilor de apă sau a ghețarilor;
- pierderea din substanță, urmată de evaporare a corpurilor care pătrund în atmosferă, datorită frecării cu aerul.
– stare atmosferică fără vânt apreciabil sau cu slabe și scurte deplasări locale ale aerului sau ale valurilor, produsă de diferența de încălzire dintre diferitele tipuri de soluri;
- intervalul de liniște din cadrul unei perioade agitate sau care o precede ("liniștea dinaintea furtunii") ori urmează după aceasta.
- cantitatea de zăpadă sau gheață, ori de oricare altă formă a apei în stare solidă, care se adaugă prin alimentare la un ghețar sau peste un câmp de zăpadă; reprezintă opusul procesului de ablațiune sau de eroziune;
– proces de depunere a materialului detritic transportat de apă, vânt, ghețari etc.
  • acumulare anuală de zăpadă - cantitatea anuală de zăpadă acumulată într-un loc, o zonă sau o regiune determinată, exprimată de regulă în echivalent apă (sinonim: rezervă de zăpadă).
  • acumulare de gheață - proces prin care se formează și crește un strat de gheață pe o suprafață solidă, ca cea a unei aeronave, expusă la o precipitație suprarăcită sau picăturelelor suprarăcite de nor, care îngheață la contactul cu suprafața respectivă.
  • acustică atmosferică - ramura meteorologiei care studiază propagarea undelor sonore în atmosferă în diferite condiții meteorologice, absorbția și dispersia sunetelor în atmosferă, precum și sunetele și zgomotele produse de diferite procese atmosferice (sinonim: acustică meteorologică).
  • acustică meteorologică - vezi acustică atmosferică.
  • adăpost de instrumente - vezi adăpost meteorologic.
  • adăpost meteorologic - adăpost de construcție specială, care protejează instrumentele meteorologice instalate în interior de acțiunea radiației solare și cărora le asigură o ventilație suficientă (sinonime: adăpost psihrometric, adăpost Stevenson, adăpost de instrumente).
  • adăpost psihrometric - vezi adăpost meteorologic.
  • adăpost termometric cu contracurent - tehnică de reducere a efectului apei lichide din aer asupra termometrelor aeropurtate prin inversarea direcției curentului de aer ce trece peste senzor.
  • adăpost termometric Rosemount - apărătoare folosită pentru diminuarea efectului picăturilor de apă lichidă din atmosferă asupra termometrelor aeropurtate, care folosește inerția picăturilor și asigură protecția senzorului.
  • adăpost Stevenson - vezi adăpost meteorologic.
  • adâncime a unui ciclon - valoarea cea mai mică a presiunii atmosferice din centrul unui ciclon; cei mai adânci cicloni se înregistrează iarna la nord de ecuator, în Oceanele Atlantic și Pacific.
  • adâncirea unui ciclon - scăderea cu timpul a presiunii în centrul unui ciclon.
  • administrația meteorologică aeronautică - organism desemnat de către autoritatea de stat ca responsabil pentru furnizarea serviciilor meteorologice aeronautice într-un spațiu aerian.
  • advecție:
- mișcare a aerului atmosferic în direcție (aproape) orizontală, menținându-și temperatura și indicele de umezeală;
- transportul, o dată cu masa de aer, a diferitelor sale proprietăți, de exemplu: advecția căldurii, a vaporilor de apă, a densității etc.
  • advecție ageostrofică - advecție care are loc pe componenta ageostrofică a vântului (vezi: vânt geostrofic).
  • advecție caldă - vezi advecție termică.
  • advecție de turbion - în dinamică la scară mare, transportul vorticității absolute a particulelor individuale de aer de către vânt (sinonim: advecție de vorticitate).
  • advecție de vorticitate - vezi advecție de turbion.
  • advecție geostrofică - advecție produsă de componenta geostrofică a vântului.
  • advecție rece - vezi advecție termică.
  • advecție termică - încălzirea sau răcirea locală a atmosferei determinată de deplasarea aerului în plan orizontal dintr-o zonă în alta; din punct de vedere meteorologic, advecția termică se poate reprezenta ca o deplasare a izotermelor în câmpul curenților de aer (sinonime: advecție caldă, advecție rece).
  • aerografie - disciplină care se ocupă cu studierea aerului și a proprietăților lui; vezi și aerologie.
  • aerogramă - diagramă aerologică reprezentând repartiția verticală în atmosferă a presiunii, temperaturii, umidității etc.
  • aeroion - ion atmosferic eliberat prin descărcări electrice, prin evaporări ale apei etc.
  • aerologie - ramură a meteorologiei care se ocupă cu studiul straturilor înalte ale atmosferei; vezi și aerografie.
  • aerometeorograf - aparat meteorologic montat pe aeronave pentru înregistrarea neîntreruptă a variațiilor presiunii, temperaturii și umidității aerului.
  • aeronomie - știință care se ocupă cu studierea fenomenelor fizice ce se produc în atmosfera înaltă.
  • aerosondaj - sondaj al straturilor înalte ale atmosferei cu ajutorul balonului.
  • aerostat - balon umplut cu hidrogen, în nacela căruia se instalează instrumente și aparate necesare sondajelor aerologice.
  • aer saturat - aer în care tensiunea vaporilor de apă conținuți este egală cu tensiunea maximă corespunzătoare aerului în momentul respectiv.
  • aer umed - aer care conține apă în faza gazoasă, lichidă sau solidă.
  • aer uscat - aer atmosferic cu cantități foarte mici de vapori de apă.
  • agent atmosferic - factor care provoacă fenomene atmosferice.
  • agent geografic extern – fenomene care nu aparțin scoarței terestre și care produc transformări asupra acesteia, ca: vânturile, precipitațiile, variațiile de temperatură, râurile, valurile, ghețari etc.
  • agravarea timpului – schimbarea mai mult sau mai puțin bruscă a timpului, caracterizată prin faptul că elementele meteorologice ating anumite valori limită sau că se produc fenomene periculoase pentru diferitele ramuri de activitate.
  • agrometeorologie – disciplină care studiază interacțiunea dintre condițiile meteorologice, climatice și hidrologice pe de o parte și întregul proces al producției agricole pe de altă parte.
  • aisberg – bloc de gheață desprins din calota polară și care plutește pe ocean.
  • ajustare geostrofică - procedură folosită în modelarea numerică pentru procesul de revenire a atmosferei la o stare cvasigeostrofică, datorită compensării efectelor secundare induse de mișcarea ageostrofică.
  • albedo - mărime fotometrică egală cu raportul dintre intensitatea luminii radiate difuz de un corp şi intensitatea luminii care cade pe acel corp.
  • albedometru - instrument pentru determinarea albedoului.
  • albie – porțiunea unei văi ocupată permanent sau temporar de apă.
  • alizeuvânt care bate în regiunile intertropicale, de la nord-est spre sud-vest în emisfera nordică și de la sud-est spre nord-vest în cea sudică.
  • altocumulusnori în formă de grămezi, situați la o înălțime de 2.500 – 6.000 m, cu aspect de mici îngrămădiri de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă.
  • altostratus – formație de nori situată la o înălțime de 2.500 – 6.000 m, care se prezintă sub forma unui strat uniform de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat.
  • amplitudine (climatică sau termică) - diferența dintre valorile maximă și minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluțiile sale periodice.
  • amplitudine anuală absolută – diferența între valoarea cea mai ridicată și cea mai scăzută a unui element meteorologic înregistrată în cursul unui an.
  • amplitudine anuală medie - diferența între valorile medii lunare cea mai ridicată și cea mai scăzută a unui element meteorologic.
  • amplitudinea diurnă (zilnică) - diferența între valorile cea mai ridicată și cea mai scăzută a unui element meteorologic înregistrată în cursul unei zile.
  • anabatic - (despre vânturi) care posedă o componentă ascendentă.
  • anafront - front atmosferic deasupra căruia aerul cald are o mișcare ascendentă.
  • analobară - curbă care unește pe o hartă punctele cu aceeași variație pozitivă a presiunii atmosferice.
  • analog – situație sinoptică, proces sau variație a unui element meteorologic asemănător cu cele ce se cercetează.
  • an caracteristic - an în care un element meteorologic (hidrologic) a avut particularități care interesează activitatea științifică sau cea practică (an mediu, an ploios, an secetos, an cu puternice fenomene de îngheț, an cu viituri etc.).
  • anemograf - anemometru înregistrator.
  • anemografie - disciplină care se ocupă cu studierea vânturilor.
  • anemogramă - diagramă înregistrată la anemograf.
  • anemometru – aparat care determină viteza și direcția vântului.
  • anemorumbometruinstrument folosit pentru determinarea vitezei și direcției vântului la un moment dat sau intr-un interval de timp dat.
  • anemoscop - instrument care indică direcția vântului; giruetă.
  • aneroid – vezi barometru.
  • an hidrologic mediu - an fictiv ale cărui date hidrologice le constituie mediile unei serii coerente cuprinzând cât mai mulți ani, seria de ani după care este calculat anul mediu trebuie indicată obligatoriu pentru fiecare caz.
  • anomalie:
- diferența între valoarea medie (diurnă, lunară etc) a elementului meteorologic în punctul respectiv și valoarea medie a paralelei corespunzătoare punctului;
- diferența între valoarea medie (diurnă, lunară etc.) a elementului meteorologic și valoarea medie plurianuală a aceluiași element, într-un punct dat.
  • anomalie de temperatură - vezi anomalie termică.
  • anomalie termică – abaterea temperaturii medii unei regiuni de la temperatura medie multianuală (sinonim: anomalie de temperatură).
  • anotimp - fiecare dintre diviziunile anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină, având o durată de câteva luni și al căror număr diferă după zonele climaterice.
  • an ploios - an cu volumul scurgerii anuale ridicate față de scurgerea medie multianuală.
  • anticiclogeneză - ansamblul proceselor care determină formarea anticiclonilor.
  • anticiclon - arie cu presiune atmosferică ridicată, caracterizată prin presiune maximă în centru, prin curenți de aer de la centru spre periferie și prin timp frumos (sinonim: regiune anticiclonică).
  • anticiclonul asiatic - arie climatologică ce ocupă, în timpul iernii, centru Asiei.
  • anticiclonul azoric - arie climatologică permanentă a atmosferei, situată în Oceanul Atlantic, cu axul în apropiere de Insulele Azore.
  • antropoclimatologie - știință care se ocupă cu studiul efectelor climei asupra omului.
  • apă de scurgere - apa de suprafață care se scurge către un curs de apă în urma unor ploi abundente.
  • apă de suprafață - apa care curge sau care stagneaza la suprafața solului.
  • apă de șiroire - apă de ploaie care in contact cu solul se scurge sub formă de firișoare mici.
  • apă din atmosferă - apă în stare gazoază, solidă sau lichidă, care se găsește în atmosferă.
  • apă meteorică - apă provenită din precipitații atmosferice; este colectată de rețeaua hidrografică, (în orașe) de sistemul de canalizare sau se infiltrează în sol.
  • apă pluvială - apa care provine din precipitațiile atmosferice și care nu s-a încărcat cu sedimente solubile provenite din pământ.
  • ape mari - fază a scurgerii râurilor, cauzată de topirea zăpezilor și ploi suprapuse.
  • ape medii - debite de mărimea debitelor medii multianuale corespunzând hidrogradelor 2-5 (din 10 hidrograde) ale mărimii scurgerii maxime multianuale sau anuale.
  • ape mici - fază de regim hidrologic, caracterizată prin debite scăzute pe o perioadă îndelungată.
  • ape stagnante - ape formate din apele meteorice, reținute la suprafața solului în zone depresionare mai mici: bălți, mlaștini etc.
  • aproximare cvasigeostrofică - ipoteză a echilibrului geostrofic folosită numai în anumite ecuații particulare de mișcare, care are ca efect, printre altele, simplificarea ecuațiilor de mișcare și eliminarea fenomenelor la scară mică (sinonim: ecuație cvasigeostrofică).
  • aproximare geostrofică - asimilarea vântului real într-unul sau mai multe puncte dintr-o zonă cu vântul geostrofic corespunzător din punctul sau punctele respective ; folosirea acestei aproximări presupune că numărul lui Rossby al fluxului este mic.
  • ariditate - caracteristică a zonelor cu climă continentală excesivă, în care evaporația este cantitativ mai mare decât precipitațiile căzute într-o perioadă multianuală.
  • armatan - vânt continental fierbinte, foarte uscat, care bate dinspre Sahara și Africa Occidentală spre estul și nord-est.
  • atmogoniograf - radiogoniograf adaptat pentru înregistrarea perturbațiilor atmosferice.
  • atmograf - aparat pentru înregistrarea perturbațiilor atmosferice.
  • atmosfera înaltă - secțiunea din atmosferă care se întinde deasupra stratopauzei și încorporează mezosfera, termosfera și exosfera.
  • atmosfera joasă - sectiune de atmosfera care se întinde între Pământ și stratopauză și încorporează troposfera și stratosfera.
  • atmosferă - învelișul gazos al Pământului, alcătuit din aer, amestec mecanic de gaze cu vapori de apă, cristale de gheață, praf, impurități etc.; cea mai apropiată zonă se numește troposferă și aici au loc majoritatea fenomenelor meteorologice.
  • austru - vânt secetos care bate din sud-vest, în special în Banat și Muntenia.
  • aversă - ploaie violentă de scurtă durată, dar de mare intensitate (peste 0,5 mm precipitații pe minut).
  • aversă de zăpadă - cădere abundentă de zăpadă de scurtă durată.
  • avertizare meteorologică - comunicat care anunță apariția unor condiții meteorologice sau unor fenomene de natură să influențeze securitatea vieții și bunurilor sau activitățile economice.
  • aviosondaj - sondaj meteorologic realizat cu ajutorul unui avion.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

(~ marină) - vânt regulat, cu intensitate redusă, care suflă la țărmul mării, ziua dinspre mare spre uscat iar noaptea invers;
(~ montană) - vânt care suflă în amurg spre văi, iar dimineața spre culmi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

  • calm - stare a atmosferei în care masele de aer se deplasează doar pe verticală, datorită curenților ascendenți; vânt de forța zero pe scara Beaufort.
  • caniculă - căldură mare, dogoritoare, specifică celor mai calde zile de vară.
  • cantitate de precipitații - grosimea stratului de apă provenit din precipitațiile solide sau lichide căzute într-un interval de timp oarecare; se măsoară cu pluviometrul și se exprimă în milimetri strat de apă.
  • catabatic - (despre vânturi; în opoziție cu anabatic) care are o componentă descendentă.
  • cazac - (regionalism) numele unui vânt care bate dinspre est.
  • catafront - front atmosferic deasupra căruia aerul se deplasează descendent, determinând ascensiunea aerului rece.
  • câmp baric - distribuție spațială a presiunii atmosferice; este un câmp scalar care se caracterizează printr-un sistem de suprafețe de egală presiune (izobarice) și se reprezintă la sol prin izobare, iar la înălțimi prin izohipse.
  • ceață - particule de apă sau de gheață, rezultate din vaporizarea apei, aflate în suspensie în atmosferă.
    • ceață cristalină - ceață formată din mici cristale de gheață.
    • ceață de advecție - tip de ceață formată atunci când trece o masă de aer cald, umed, pe deasupra unei mări mai reci sau a unei suprafețe de pământ mai rece, determinând vaporii de apă să se condenseze.
    • ceață de radiație - ceață ce se formează în nopțile senine și liniștite, mai frecvent iarna, ca urmare a răcirii prin radiație a suprafeței subiacente, care face ca aerul să se răcească și să crească umiditatea lui la contactul cu solul.
  • ce(i)lometru - instrument compus dintr-o lunetă și un înclinometru, cu care se poate determina înălțimea plafonului norilor.
  • celulă atmosferică - element indus termic din sistemul de circulație atmosferică care operează pentru a elimina gradientul orizontal de căldură între ecuator și poli (vezi și circulație atmosferică).
  • celulă Hadley - celulă atmosferică de mică latitudine, care împreună cu o celulă de joasă și înaltă latitudine contrabalansează în fiecare emisferă gradientul orizontal de temperatură între ecuator și poli.
  • centru de prevedere (de prognoze) - unități teritoriale unde se colectează datele meteorologice, se întocmesc hărți sinoptice și se elaborează prevederi de timp.
  • cer - termen care indică gradul de acoperire și felul norilor, exemple: cer senin, cer acoperit, cer noros etc.
  • chiciurometru - instalație utilizată pentru măsurarea depunerilor de gheață pe conductori.
  • chiciură - fenomen hidrometeorologic, constând într-o depunere de granule de gheață albicioasă, poroasă, care se aștern, pe vegetație, pe obiecte subțiri etc, atunci când temperatura este foarte scăzută (sub -15°C) și vântul slab, cu ceață sau aer cețos.
  • chinook - vânt cald și uscat care coboară dinspre Munții Stâncoși spre preria nord-americană.
  • chionosferă - strat al atmosferei în care precipitațiile sunt întotdeauna solide (gheață și zăpadă).
  • cianometru - instrument pentru măsurarea intensității culorii albastre a cerului.
  • ciclogeneză - ansamblu de procese care determină formarea ciclonilor.
  • cicloliză - totalitatea fenomenelor care însoțesc slăbirea și dispariția depresiunilor atmosferice.
  • ciclon:
- vânt puternic, cu deplasarea aerului în spirală, însoțit de ploi torențiale și de descărcări electrice, specific regiunilor tropicale; uragan, taifun.
- regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru și masele de aer au o mișcare convergentă.
  • ciclul Bruckner - ciclul de aproximativ 35 de ani stabilit de Bruckner pentru oscilațiile multianuale ale unor elemente climatice.
  • ciclu Milankovici - modificări periodice ale geometriei Soare-Pământ și care influenteaza fluctuațiile climatice de la zeci la sute de mii de ani.
  • circuitul apei în natură - proces complex prin care apa din ocean sau de pe alte spații trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de infiltrație, de formare a apelor subterane și de suprafață și, în final, de scurgere prin râuri și de reajungere a acesteia în ocean.
  • circulație atmosferică - mișcarea planetară generală și circulația aerului prin atmosferă; este produsă de gradientul orizontal de căldură între ecuator și poli (vezi și celulă atmosferică).
  • cirrocumulus - nor de înaltă altitudine, format din straturi subțiri de fragmente albe globulare; norii de acest tip apar de obicei în grupuri care formează un model unduit, cunoscut sub denumirea de „cer posomorât“.
  • cirrostratus - nor de înaltă altitudine, vălurit, de culoare albă și subțire care produce fenomene de halou solar sau lunar; este asociat cu apropierea fronturilor calde de depresiune.
  • cirrus - nori de înălțime, formați din cristale de gheață, de culoare albă; sunt asociați cu vremea frumoasă.
  • clasificarea climatelor - împărțirea tipurilor de climate, observate pe suprafața Globului pământesc sau pe porțiuni ale acesteia după diferite criterii, unele după indici indirecți, iar altele după indici genetici.
  • climat - ansamblul fenomenelor meteorologice (temperatură, presiune atmosferică, vânt, precipitații) care caracterizează starea medie a atmosferei și evoluția sa într-un punct sau într-o regiune dată a globului.
  • climatologie - știința despre climă, care se ocupă cu descrierea climatelor diferitelor regiuni ale Globului pământesc, clasificarea și studiul răspândirii acestora legat de procesele genetice și de factorii geografici, studiul climatelor trecutului istoric și geologic al Pământului.
  • climă - regimul multianual al proceselor meteorologice, caracteristic pentru o regiune dată și determinată de radiația solară și de circulația maselor de aer, variind în raport cu poziția pe glob, poziția geografică, altitudinea absolută și configurația reliefului regiunii respective.
  • climă locală – vezi topoclimă.
  • coeficient de acoperire cu lacuri - raportul dintre suprafața tuturor lacurilor existente pe un teritoriu (bazin hidrografic) și suprafața acestuia.
  • coeficient de frecare geostrofică - caz particular de definire a unui coeficient de frecare, pentru care energia cinetică a fluidului se obține din viteza vântului geostrofic.
  • coeficient de scurgere – raportul dintre cantitatea de apă rezultată din precipitații și apa scursă la suprafața terenului după ploi sau după topirea zăpezii.
  • coeficient hidrotermic - corelație între temperatură și precipitații caracterizând indirect gradul de umezeală sau de uscăciune al unei regiuni.
  • componenta ageostrofică a vântului - vezi vânt ageostrofic.
  • condiții de timp - totalitatea și succesiunea elementelor și fenomenelor meteorologice la un moment dat sau într-un interval de timp dat.
  • conservarea turbionului -
- constanța componentei verticale absolute a turbionului în timpul unei mișcări orizontale, într-un fluid nevâscos barotrop (caz particular: aerul atmosferic) ;
- ipoteză conform căreia, într-o mișcare turbulentă, amestecul nu distruge vorticitatea turbioanelor individuale (sinonim: conservarea turbionului).
  • conservarea vorticității - vezi conservarea turbionului.
  • constantă solară - intensitatea radiației solare în afara atmosferei, la o distanță medie între Pământ și Soare.
  • contraalizee – curenți de aer de înălțime în zona tropicală, având direcție contrară alizeelor.
  • convecție - mișcări verticale lente ale aerului, provocate de încălzirea neomogenă a acestuia în straturile inferioare; astfel, aerul cald se ridică iar cel rece coboară luându-i locul.
  • cornișă de zăpadă - streașină de zăpadă care se formează în timpul viscolului sau a vânturilor dominante, pe linia crestelor.
  • coșavavânt intens și rece care bate dinspre Alpii Dinarici ajungând până în sud-vestul României (vezi și bora).
  • cota apelor - nivelul unei ape curgătoare.
  • crivățvânt rece și intens care bate în special iarna dinspre nord-est, aducând scăderi de temperatură și zăpadă abundentă.
  • cumulonimbus - nor cumulus greu, dens, de culoare gri, de obicei cu o dezvoltare verticală imensă, asociat cu dezlănțuirea furtunilor cu (descărcări electrice).
  • cumulusnori în formă de grămezi izolate, la înălțimi de peste un kilometru; norul cumulus alb, izolat este specific unei vremi calde, de vară, este anticiclonic, iar norul cumulus gri, greu, se transformă deseori în cumulonimbus.
  • curcubeu – fenomen optic format dintr-un ansamblu de arce concentrice, având culorile spectrului solar.
  • curent – deplasarea unei mase de apă sau de aer într-o anumită direcție.
    • curent ascendent - curenți de aer care se deplasează din straturile inferioare spre cele superioare ale atmosferei, având în general o viteză redusă; se întâlnesc mai ales în partea centrală a ciclonilor și talvegurilor, iar în cazul convecției mai rar și cu o intensitate sporită în norii orajoși.
    • curent descendent - curenți de aer care se deplasează din straturile superioare spre cele inferioare ale atmosferei; au o deplasare în general lentă și se produc mai ales în partea centrală a anticiclonilor, dorsalelor și cu intensitate mai mare în norii orajoși.
    • curent lacustru – curent format prin acțiunea vânturilor sau a râurilor care se varsă sau izvorăsc din lacuri.
    • curentul jet nocturn - strat nocturn cu vânt puternic, cu viteză mai mare decât cea geostrofică, situat la o înălțime de câteva sute de metri deasupra solului; asemenea strat se poate forma în condițiile unei răciri puternice a solului în timpul nopții care separă fluxul din altitudine de acțiunea de frecare cu suprafața terestră (sinonim: jetul nocturn).
    • curenți oceanici (marini) – una dintre principalele forme de mișcare a apelor din oceane și mări, având drept cauze vânturile și mareelor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • date climatice - elemente de bază ale climei, care sînt prezentate în tabele, pe hărți, diagrame și în diferite rezumate statistice rezultînd din observații pe o perioadă îndelungată.
  • decadă - perioadă de zece zile consecutive, pentru care se calculează sumele și mediile diferitelor elemente meteorologice sau hidrologice, necesare unor studii climatice sau hidrologice.
  • depresiune - vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece.
  • depuneri pe sol - picături de apă lichidă sau particule de gheață formate prin condensare sau sublimare în stratul inferior al atmosferei și depuse pe suprafața solului sau pe obiectele de pe sol; din această categorie fac parte: poleiul, chiciura, roua, bruma etc.
  • descărcare electrică - tip de fulger care se prezintă sub formă de linii sinuoase adesea ramificate, plecînd de la un canal principal, bine marcat, care rezultă dintr-un nor orajos.
  • deviația vântului:
- efectul forței Coriolis care deviază vântul către dreapta direcției sale inițiale în emisfera nordică și spre stânga în emisfera sudică;
- unghiul pe care îl face direcția vântului cu gradientul baric.
  • diagramă climatică - reprezentarea grafică comparată a variațiilor anuale ale temperaturilor și de pluviometrie într-un punct dat.
  • diagramă meteorologică - diagramă în care se reprezintă variația în timp a unui element meteorologic.
  • difuzie - proces în care un fluid (aerul) sau un lichid (apa) se infiltrează prin mediul său ambiant (solul, scoarța terestră).
  • difuzia razelor solare - împrăștierea radiației solare în atmosferă, provocată de moleculele gazelor aerului și de particulele solide și lichide în suspensie.
  • direcția vântului - direcția de unde bate vântul, care se exprimă fie în puncte cardinale, fie în grade.
  • disipare a ceții - împrăștierea ceții datorită influențelor naturale sau acțiunii artificiale asupra factorilor care au dus la formarea acesteia.
  • dorsală (de mare presiune) - formațiune alungită de mare presiune, cu izobare (în formă de U) legată de un anticiclon; presiunea crește dinspre periferie către o axă (axă dorsalei) de la care vânturile diverg.
  • drosometru - aparat pentru măsurarea cantității de rouă.
  • duplicatus - varietate de nori în bancuri, pânze sau straturi suprapuse; reprezintă o varietate a norilor: Cirrus, Cirrostratus, Altocumulus, Altostratus, Stratocumulus.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • echilibru geostrofic - condiție a câmpului de mișcare dintr-un fluid nevâscos, în care forța gradientului de presiune este echilibrată exact de forța Coriolis.
  • echilibrul atmosferei (pe verticală) - stare a atmosferei caracterizată de distribuția temperaturii pe verticală; echilibrul atmosferei poate fi: stabil, instabil, indiferent, adiabatic, convectiv etc.
  • echivalent în apă al zăpezii - înălțimea stratului de apă obținut după topirea zăpezii existente pe sol, la un moment dat; se măsoară după topire.
  • ecuație cvasigeostrofică - vezi aproximare cvasigeostrofică.
  • electricitate atmosferică - ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.).
  • El Niño - încalzire anormală a apei la suprafață în Pacificul tropical estic, însoțită de suprimarea upwelling- ului (mișcari ascendente) pe coastele Perului și Ecuadorului; vezi și La Niña.
  • ENSO - ("El Niño–Southern Oscillation") - episod de anomalii mari de temperatură a apei în Pacificul ecuatorial și tropical de est; este asociat cu oscilații ample ale presiunii aerului la suprafața subiacentă între Pacificul tropical vestic și central.
  • estimare climatică - descrierea climatului așteptat să se producă în viitor, incluzând atât efecte naturale cât și influențe umane.
  • estimarea variabilității climatice - descrierea parametrilor așteptați, asociați cu variatia interanuală, decenială și seculară ale anomaliilor climatice.
  • estimări sezoniere - parametrii de vreme medii, pe următoarele trei luni, exprimați ca abateri față de valorile climatice pentru acel sezon.
  • etaj climatic - teritoriu aparținând unei regiuni climatice mai vaste și care corespunde unei anumite altitudini.
  • evaporimetru - instrument pentru măsurarea vitezei de evaporare a apei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • hamsin - vânt cald de sud-est care bate pe coastele Egiptului în lunile februarie-iunie.
  • hartă de anomalii - hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale.
  • hartă sinoptică - hartă întocmită din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice.
  • heliograf – aparat pentru înregistrarea perioadelor cu timp însorit.
  • heliotermie - fenomen prin care apa unor lacuri sărate se încălzește, sub acțiunea razelor solare, mai mult decât regiunile învecinate și datorat stratului de apă dulce de la suprafață, care împiedică pierderea căldurii.
  • hidrologie - știință care se ocupă cu studiul apelor de la suprafața scoarței terestre.
  • hidrometeorologie - disciplină care studiază circulația apei în atmosferă.
  • higrogramă - diagramă reprezentând variația umidității aerului
  • higrometrie - ramură a fizicii moleculare și a meteorologiei care se ocupă cu măsurarea cantității de apă din atmosferă.
  • higrometru - instrument pentru măsurarea umidității aerului.
  • higroscop - aparat pentru observarea cu aproximație a umidității aerului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • iarnă – perioadă a anului solar, cuprinsă între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară.
  • indice de vorticitate de zonă - indice calculat pentru zona din emisfera nordică extinsă de la 20°N către Polul Nord, pe care turbionul absolut depășește o anumită limită; este utilizat în studiile empirice pentru determinarea relațiior Soare-Pământ.
  • indice zonal - măsură a intensității vânturilor de vest de la latitudinile mijlocii, exprimată prin diferența de presiune dintre latitudinile de 350 și 550 sau prin vântul geostrofic corespunzător.
  • izanomalie - abatere egală față de valoarea normală a unui fenomen sau element meteorologic (vezi și linie izanomală).
  • izoamplitudine - linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp determinată.
  • izobară - izolinie care unește pe o hartă meteo punctele unde presiunea atmosferică, redusă la nivelul mării, are aceeași valoare.
  • izohietă - izolinie care unește pe hărțile climatice punctele cu aceeași cantitate de precipitații pe un anumit interval de timp.
  • izonefă - linie care unește pe hartă punctele cu aceeași valoare a nebulozității.
  • izopagă - linie care unește pe hartă punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață.
  • izopectă - linie care unește pe hartă hidrologică punctele unde înghețul apei se produce în aceeași zi.
  • izopletă - linie care unește pe hartă punctele de egală valoare a unui element meteorologic, exprimat în funcție de două variabile independente (de exemplu timp și altitudine).
  • izotahă - linie care unește punctele dintr-o secțiune transversală a unui curs de apă unde apa are aceeași viteză.
  • izotermă - linie care unește pe hartă punctele cu aceeași temperatură a aerului, a apei sau a solului.
  • izotermic, strat ~ - strat al atmosferei, apei sau scoarței terestre în care gradientul temperaturii pe verticală este nul.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

  • jetul nocturn - vezi curentul jet nocturn.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

  • Kuroshi(w)o - curent oceanic cald, a cărui ramură principală traversează periferia vestică a Oceanului Pacific în direcția nord-est, încadrîndu-se apoi în Oceanul Arctic în curentul general de apă vest-est.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • La Niña - perioada de vânturi alizeice și temperaturi neobișnuit de scăzute la suprafața apei în Pacificul tropical central și estic; este opusă lui El Niño.
  • lapoviță - amestec de ploaie cu ninsoare.
  • linia zăpezii - linia (relativă) deasupra căreia zăpada nu se topește nici în anotimpul cald.
  • linie de grenuri - zonă aflată la o anumită distanță de fața unui front de aer rece, de-a lungul căreia se produc grenuri.
  • linie izanomală - linie de pe harta meteorologică ce unește punctele cu aceeași abatere de la valoarea normală a unui element meteorologic (vezi și izanomalie).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • masă de aer - porțiune vastă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare; deplasarea maselor de aer determină modificarea timpului în regiunile străbătute.
  • maxim absolut - valoarea cea mai mare înregistrată în întreaga perioadă de observație efectuate asupra unui element climatic sau hidrologic.
  • măzăriche - precipitație formată din granule de gheață, transparentă sau translucidă, în forme sferice sau neregulate (rar conice) și cu un diametru mai mic de 5 mm.
  • mânecă de vânt - tip de anemometru pentru măsurarea vântului, format de un trunchi de con din material textil flexibil, rezistent la fluxul de aer și legat cu deschiderea mai mare de un stâlp de susținere.
  • meteor - fenomen atmosferic, care poate fi: hidrometeor (exemple: brumă, chiciură, polei, rouă), meteor electric (fulger, trăsnet), meteor optic (curcubeu, crepuscul, halou, miraj, rază verde).
  • meteorologie - știință geofizică care studiază proprietățile atmosferei și fenomenele de la nivelul acesteia, având o deosebită importanță practică, atât în ceea ce privește prevederea vremii, dar și în studierea posibilităților de transformare artificială a climei.
  • meteoropatologie - ramură a medicinei care se ocupă cu studiul stărilor patologice provocate de unii factori meteorologici.
  • mica eră glaciară - perioada cuprinsă între anii 1550 si 1850, când temperatura medie globală a fost mai coborâtă, și ghețarii alpini s-au extins ca arie și au coborât spre zonele mai joase; sinonim: mica glaciațiune.
  • mica glaciațiune - vezi mica eră glaciară.
  • microclimă - variație a elementelor meteorologice în stratul de aer de lângă sol, caracteristică pentru porțiuni foarte mici din scoarța terestră.
  • minim absolut - valoarea cea mai mică înregistrată în întreaga perioadă de observație efectuate asupra unui element climatic sau hidrologic.
  • miraj - fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de lumină în stratele de aer cu densități diferite (sinonim: fata morgana).
  • mistral - vânt violent, rece și uscat, care bate în Franța de-a lungul văii Ronului mai frecvent în timpul iernii.
  • model ageostrofic - model de prevedere numerică ce ia în considerare componenta ageostrofică a vântului (vezi: vânt ageostrofic).
  • model cvasigeostrofic - model de atmosferă folosit în prognoza/prevederea numerică, bazat pe aproximația cvasigeostrofică.
  • model politrop - model de atmosferă folosit în prevederea/prognoza numerică, în care se presupune că atmosfera este politropă, procesele atmosferice sunt adiabatice și cvasistatice, iar vântul este considerat geostrofic (vezi și: vânt geostrofic).
  • moină - stare a vremii iarna, caracterizată prin încălzire după o perioadă de temperaturi scăzute.
  • munteanu - vânt local care bate în Carpații Moldovei.
  • muson - categorie de vânturi periodice din Extremul Orient, a căror direcție se schimbă de la un anotimp la altul.
  • muson vest-african - vânt de pe coasta de vest a Africii, care bate tot anul dintr-un sector cuprins între sud și sud-vest.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • ocluzia ciclonilor - procesul de trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție și care constă în unirea frontului rece al ciclonului cu cel cald.
  • ocluzie orografică - fenomen care are loc atunci când o masă de aer rece în deplasare întâlnește un obstacol și astfel se divide în două ramuri care ulterior se reunesc după îndepărtarea de obstacol.
  • Organizația Meteorologică Mondială - instituție specializată a ONU care are ca scop, coordonarea, uniformizarea și ameliorarea activității meteorologice din lume.
  • Oscilația Nord Atlantică - componentă la scară mare a variabilității climatice naturale care are un însemnat impact asupra vremii și climatului în regiunea Nord-Atlantică și în continentele învecinate.
  • Oscilația Sudică - oscilație a presiunii aerului la suprafața subiacentă în sens opus între zona Pacificului tropical central și estic.
  • oscilație cvasi-bienală - oscilație de aproximativ 28 de luni ce se manifestă în câmpul vânturilor stratosferice ( sub 30 km) din vecinătatea Ecuatorului.
  • oscilație MaddenJulian - variație cu o perioadă de 40-50 de zile în anomaliile câmpului vântului zonal din Pacificul tropical, cu influențe asupra circulației generale atmosferice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • paleoclimă - climă din trecutul geologic al Pământului și care poate fi reconstituită pe baza unor observații și cercetări (studiul solurilor, al fosilelor sau al formațiunilor geologice).
  • pâclă - suspensia în atmosferă unor particule solide, fine, invizibile cu ochiul liber, dar suficient de numeroase pentru a da aerului un aspect tulbure, opalescent (vezi și ceață).
  • pâclă de nisip - suspensie în aer a particulelor de nisip.
  • pâclă uscată - suspensia în aer a unor particule solide extrem de mici, invizibile cu ochiul liber, care dau atmosferei un aspect opalescent.
  • perioadă glaciară - vezi glaciație.
  • persistență - tendința unor episoade de vreme de a se menține o anumită perioadă de timp.
  • perturbații atmosferice - anasamblu de fenomene atmosferice concomitente care produc schimbarea în rău a timpului; au loc de regulă la trecerea depresiunilor barice și a fronturilor de aer.
  • plafon - înălțimea la care se găsește stratul de nori față de suprafața Pământului.
  • plancton atmosferic - totalitate a particulelor mici (solide și lichide), care plutesc în atmosferă.
  • ploaie - picături de apă care cad din atmosferă pe suprafața Pământului; se formează prin condensarea vaporilor de apă și unirea picăturilor sau prin topirea fulgilor de zăpadă sau a cristalelor de gheață.
  • pluvial - perioadă din cuaternar, caracterizată prin precipitații abundente, care au condus la răspândirea vegetației și la accelerarea procesului de eroziune.
  • pluviograf - aparat pentru măsurarea și înregistrarea cantității și intensității precipitațiilor atmosferice.
  • pluviometru - aparat pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice.
  • pod de gheață - strat continuu de gheață care acoperă suprafața unui râu sau a unui lac.
  • polei - ploaie ale cărei picături îngheață în momentul când iau contact cu solul, cu obiectele de pe sol etc.
  • polul frigului - punct de pe suprafața Globului sau a unei regiuni cu cea mai scăzută temperatură.
  • post hidrometric - punct în care se efectuează observații și măsurători hidrologice.
  • precipitații atmosferice - produse de condensare a vaporilor de apă din atmosferă, care cad pe suprafața Pământului.
  • predictor - variabilă independentă care contribuie la estimarea variabilei dependente (de prognozat) într-o ecuație de regresie.
  • predictand - variabilă dependentă ( prognozată) care se estimează în funcție de valorile variabilelor independente (predictori).
  • procese atmosferice la scară mare - procese active în atmosferă care se desfășoară la o scară reprezentativă de ordinul a 10.000 km; fluxurile atmosferice la scară mare sunt esențialmente cvasihidrostatice, cvasigeostrofice și cu aspect ondulator.
  • prognoză imediată - (nowcasting) descriere a parametrilor de vreme pentru intervalul imediat următor de maxim trei ore.
  • prognoză lunară - descrie parametrii de vreme medii, exprimați ca abateri de la valoarea climatică pentru luna următoare.
  • prognoză pe durată medie - descriere a parametrilor de vreme pentru următoarele maximum 10 zile.
  • prognoza pe foarte scurtă durată - descriere a parametrilor de vreme pentru următoarele 12 ore.
  • prognoză pe lungă durată - se refera la intervale de la 1 lună la maxim doi ani.
  • prognoză pe termen scurt - descriere a parametrilor de vreme pentru următoarele trei zile.
  • promoroacă - vezi chiciură.
  • psihrometru - higrometru cu evaporare, utilizat pentru determinarea tensiunii vaporilor de apă din atmosferă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • scara Beaufort - scară empirică pentru descrierea vitezei vântului bazată pe evaluarea efectelor produse de acesta asupra mării.
  • scara vântului geostrofic - dispozitiv grafic pentru determinarea vitezei vântului geostrofic în funcție de distanța dintre izobare sau izohipse pe o hartă de presiune atmosferică sau cu izohipse.
  • secetă - perioadă dintr-un an când precipitațiile cad în cantități foarte mici sau lipsesc și temperatura este ridicată.
  • séișe - pendulări ale apei lacurilor datorită variațiilor presiunii atmosferice, vântului sau unor ploi puternice.
  • simún - vânt puternic, cald și uscat, încărcat cu nisip, caracteristic Saharei și deșerturilor din Africa.
  • sirócco - vânt cald și foarte uscat care bate în sudul Europei și în Orientul Apropiat dinspre deșerturile Africii de Nord și ale Arabiei.
  • smog - ceață deasă, amestecată cu fum, care se formează în regiunile puternic industrializate sau în marile centre urbane; are efecte dăunătoare asupra populației (exemplu: Marele Smog din 1952).
  • sondaj meteorologic - măsurători ale diferitelor elemente atmosferice efectuate cu ajutorul undelor sonore (sondaj acustic), prin lansare de baloane, planoare etc. cu diferite aparate (sondaj aerologic), cu baloane dirijate, echipate cu aparate meteorologice (sondaj aerostatic), cu rachete meteorologice, sateliți etc.
  • sorb - vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej.
  • stare hidrometrică - situația vaporilor de apă din atmosferă, caracterizată prin raportul dintre greutatea vaporilor de apă conținuți într-un metru cub și greutatea aerului uscat aflat în același volum.
  • stație hidrologică - unitate în sistemul de efectuare a observațiilor și de prelucrare a datelor hidrologice, care coordonează o serie de posturi hidrometrice de pe râuri și lacuri și în care se efectuează măsurători de debite, prelevări de probe ca aluviuni etc. (sinonim: stație hidrometrică).
  • stație hidrometrică - vezi stație hidrologică.
  • stație meteorologică - unitate din rețeaua hidrometeorologică în care se fac observații asupra fenomenelor meteorologice și o prelucrare primară a informațiilor.
  • stratocúmulus - nori inferiori care se prezintă ca grămezi compacte cu aspect de valuri; sunt frecvenți iarna.
  • stratosferă - unul dintre straturil principale ale atmosferei, situată între troposferă și mezosferă.
  • stratul Ekman - stratul de tranziție dintre stratul limită de la sol (unde tensiunea de forfecare este constantă) și atmosfera liberă (unde atmosfera este tratată ca un fluid ideal în echilibru geostrofic aproximativ).
  • stratus - nori sub formă de strat uniform, de culoare cenușie, care se apropie mult de ceață și care produc burniță sau zăpadă; când stratus este desfășurat în fâșii neregulate, se numește fractostratus.
  • structură de blocaj atmosferic - structură de altitudine definită de un sistem talveg dorsal staționar.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

- (despre ploaie) cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios;
- (despre ape curgătoare) care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă.
- (în America de Nord) vârtej de vânt extrem de violent, devastator, dar cu arie de acțiune restrânsă, adesea însoțit de ploaie torențială, provocat de pătrunderea maselor de aer rece din vest peste aerul cald și umed din Golful Mexic;
- (în vestul Africii) furtună puternică, catastrofală, de scurtă durată, cu extindere relativ mare, provocată de întâlnirea aerului cald al musonului de sud-vest cu aerul din Sahara.
  • transport vest-est - proces în cadrul circulației generale a atmosferei care deplasează elemente ca momentul, căldura, umiditatea, particule materiale, vorticitate etc., către est printr-un punct fix sau printr-un plan longitudinal fix date.
  • trăsnet - descărcarea electrică ce se produce între nori și pământ.
  • trombă - vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză.
  • tsunámi - valuri maritime devastatoare, provocate de cutremure, care invadează coastele Oceanului Pacific.
  • tunet - zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet).
  • turbion - circulație giratorie a aerului în jurul unui ax orientat arbitrar, vector definit prin: , unde este vectorul vorticității și este vectorul vântului (sinonim: vorticitate).
  • turbion absolut - turbion măsurat într-un sistem de coordonate absolute; este suma turbionului relativ cu cea a turbionului Pământului, respectiv parametrul Coriolis (sinonim: vorticitate absolută).
  • turbion geostrofic - turbion staționar cu axa orizontală format în partea de sub vânt a unui obstacol orografic, care însoțește uneori undele de mare amplitudine; în aeronautică, este cunoscut sub denumirea de “rotor” și este considerat ca extrem de periculos pentru aeronavele mici prin turbulența creată (vezi și vorticitate geostrofică).
  • turbion potențial - vorticitatea pe care ar avea o coloană de aer delimitată de două suprafețe izentrope adiacente dacă aceasta ar fi adusă la o latitudine “standard” arbitrară apoi ar fi extinsă sau redusă la o grosime “standard” arbitrară.
  • turbion relativ - turbion (de regulă componenta verticală a acestuia) măsurat într-un sistem de coordonate fixe în raport cu suprafața terestră.
  • turbion termic - turbionul vântului termic calculat plecând de la distribuția liniilor de grosime dintr-un strat atmosferic; se determină cu ajutorul formulei: , în care f este forța Coriolis, este operatorul izobaric Laplace și h este grosimea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • val Kelvin(-Helmholtz) - tip rar de nori care se formează atunci când două straturi diferite de aer trec unul peste celălalt cu viteze diferite, iar stratul superior este mai rapid; stratul din mijloc duce mănuchiuri de aer din cel de jos în cel de sus, astfel răcindu-se și condesându-se.
  • vânt - mișcare orizontală a maselor de aer provocată de diferența de presiune atmosferică dintre două regiuni.
  • vânt ageostrofic - diferența vectorială dintre vântul real (observat) și vântul geostrofic (sinonim: componenta ageostrofică a vântului).
  • vânt alobaric - viteza vântului rezultată atunci când forța Coriolis este egală cu accelerația locală a vântului geostrofic.
  • vânt de gradient - mișcarea uniformă a aerului, de-a lungul izobarelor, condiționată de forța gradientului baric, forța Coriolis și forța centrifugă; în cazul izobarelor rectilinii și paralele, vîntul de gradient este geostrofic, iar în cazul izobarelor circulare și paralele, el este geociclostrofic.
  • vânt dominant - vântul cel mai frecvent într-o regiune dată în decursul anului.
  • vânt geostrofic - vânt teoretic rezultat din echilibrul dintre forța orizontală de presiune și componenta orizontală a forței de deviere datorată rotației terestre.
  • vânt subgeostrofic - vânt a cărui viteză este mai mică decât cea a vântului geostrofic corespunzător.
  • vânt suprageostrofic - vânt ce are viteza mai mare decât cea a vântului geostrofic corespunzător.
  • vânt termic - creșterea vectorului vântului geostrofic de la un nivel inferior la unul superior, depinzând de gradientul orizontal mediu de temperatură al stratului; mai este denumit componenta termică a vântului.
  • vârtej:
- vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare;
- sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.).
  • vertex - punctul cel mai vestic atins de un ciclon în emisfera nordică, de la care acesta își schimbă direcția.
  • viitură - creșterea bruscă a nivelului apei dintr-un râu, ca urmare a creșterii debitului (de exemplu în cazul averselor) și care poate provoca mari pagube.
  • vírga - picături de apă care se văd căzând din nori sub forma unor fâșii, dar nu ajung la suprafața Pământului din cauza evaporării.
  • viscol - zăpadă ridicată de la suprafata solului de un vânt tare si turbulent; în timpul viscolului poate să ningă sau nu.
  • viscol de altitudine - viscol caracterizat prin ridicarea zăpezii la mari înălțimi, încât cerul nu se mai vede.
  • viscol la sol - viscol în care zăpada nu se ridică mai sus de circa 2 m.
  • vizibilitate - distanță maximă până la care poate fi văzut un obiect și care depinde de puritatea atmosferei, contrastul dintre obiect și fond; astfel, ceața, ploaia, ninsoarea, fumul, praful reduc vizibilitatea.
  • vorticitate - vezi turbion.
  • vorticitate absolută - vezi turbion absolut.
  • vorticitate geostrofică - vorticitatea sau turbionul vântului geostrofic (vezi și: turbion geostrofic).
  • vorticitate potențială - vezi turbion potențial.
  • vorticitate relativă - vezi turbion relativ.
  • vorticitate termică - vezi turbion termic.
  • vreme - stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc determinat, caracterizată prin totalitatea elementelor meteorologice (temperatură, presiune, umiditate, nebulozitate, precipitații, vânt); este determinată de radiația solară și de circulația maselor de aer.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Y[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

  • zai - amestec de apă cu gheață aciformă.
  • zăpadă - precipitații atmosferice solide constând din cristale de gheață care se asociază formând fulgi.
  • zăpór - îngrămădire de sloiuri de gheață într-un anumit punct al unui râu, care se produc în perioada topirii podului de gheață, și care poate genera inundații.
  • zefir - vânt slab, călduț care bate primăvara; în România bate din vest.
  • zonă climatică - regiune a Pământului cu caracteristici climatice proprii, determinate de variația latitudinală a elementelor climatice.
  • zonă de protecție - zonă, având raza de 10 ori înălțimea obiectelor din jur, pentru protecția (împotriva unor influențe modificatoare) platformelor meteorologice.
  • zonă de stagnare - termen folosit în studiile de poluare care desemnează o zonă din stratul de aer de la sol, în care persistă cel puțin pentru patru zile următoarele condiții: un vânt geostrofic sub 15 noduri (7 m/sec), fără pasaje frontale și fără precipitații.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Runcanu, Toma; Bacinschi Dumitru – Dicționar de meteorologie, Societatea Meteorologică Română, București 2014, ISBN 978-973-0-17096-2
  • D.Țîștea, D.Bacinschi, R.Nor, „Dicționar Meteorologic”, C.S.A. Institutul Meteorologic, București, 1965
  • Dr. C. Savin, „Dicționar Științific Poliglot”, Editura Tipored, București, 1996

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.