Glosar de geografie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Acest glosar de geografie conține termeni din domeniul geografic.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

  • abiosferă - zonă de litosferă care nu a fost supusă vreodată influenței organismelor vii sau substanțelor biogene.
  • abis:
- zonă de mare adâncime a fundului oceanic (sub formă de câmpii abisale, gropi abisale);
- deschizătură adâncă într-un versant muntos (calcaros) căreia nu i se vede fundul.
  • ablațiune:
- transport al materialului rezultat din dezagregarea rocilor;
- reducerea masei unui ghețar prin topire, evaporare sau desprinderea aisbergurilor.
  • aborigen - originar, născut în țara în care locuiește; sinonime: băștinaș, indigen; exemplu: aborigenii australieni.
  • abraziune - proces de roadere a țărmului de către apa mării și care generează terase, faleze, insule, tunele, nișe etc.
  • abrupt - porțiune dintr-un versant muntos, stâncos, puternic înclinat, formând pereți (ex: Bucegi, Piatra Craiului, etc).
  • absorbția hidrocarburilor - colectarea și reținerea hidrocarburilor deversate în mări și oceane cu ajutorul unor substanțe solide ca: nisip, cretă, în vederea îngreunării și precipitării lor.
  • absorbția radiației - reținerea de către vaporii și picăturile de apă, ozon, dioxid de carbon, oxigen, cristalele de gheață și particulele solide (praf) a unei părți din energia radiantă care străbate atmosfera și transformarea ei în energie calorică, mecanică, chimică sau electrică.
  • ac - stâncă izolată și ascuțită (colț) caracteristică zonelor de abrupt. (ex: Acele Morarului, Bucegi).
  • accident - neregularitate a reliefului apărută ca rezultat al interacțiunii agenților interni și externi.
  • activă, peșteră ~ - peșteră străbătută de un curs de apă.
  • activitate minieră - ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prelucrarea, concentrarea, extracția metalurgică și comercializarea produselor miniere.
  • acțiune dăunătoare a apelor - acțiune distructivă, manifestată de ape în anumite condiții climatice (ploi abundente, deszăpezire rapidă).
  • acumulare - proces de depunere a materialului detritic (de obicei la baza vesanților) transportat de apă, vânt, ghețari etc.; forme de acumulare: luncile, terasele, deltele, morenele, dunele etc.
  • acumulare nepermanentă - acumulare realizată prin bararea unui curs de apă sau ca incintă laterală îndiguită, având rol numai pentru atenuarea viiturilor.
  • acvifer - pânză sau nivel de apă subteran.
  • adaptare morfoclimatică - punere de acord a proceselor geomorfologice și a formelor de relief dintr-o anumită zonă geografică, cu condițiile climatice ale zonei respective.
  • afloriment:
- parte a unui zăcământ care apare la suprafața solului;
- loc unde apar la suprafața Pământului rocile sau mineralele, din cauza eroziunii sau a decopertării lor artificiale; deschidere geologică.
  • afluent - nume dat unei ape curgătoare secundare, considerată în raport cu apa curgătoare mai mare în care se varsă.
  • agenți geografici - forțe fizice sau organice care produc transformări continue în învelișul geografic, având ca sursă de energie în interiorul Pământului (agenți geografici interni sau endogeni) sau radiația solară, gravitația (agenți geografici externi sau exogeni).
  • agestru - vezi con de dejecție.
  • aglomerat vulcanic - rocă alcătuită din fragmente vulcanice rezultate din exploziile vulcanice și cimentate cu un material fin, tot vulcanic.
  • aglomerație urbană - zonă urbană suprapopulată; vezi și megalopolis.
  • agonă - locul geometric al punctelor de pe suprafața Pământului cu declinație magnetică nulă; reprezintă izogona de declinație nulă.
  • agrest - tip de savană împădurită, xerofitică, în partea cea mai umedă din caatinga braziliană.
  • aisberg - bloc de gheață desprins din calota polară și care plutește pe ocean.
  • albie - porțiunea unei văi ocupată permanent sau temporar de apă (vezi și vale); se deosebesc:
    • albia minoră - partea mai joasă a albiei, matca prin care apa curge permanent sau în cea mai mare parte a anului;
    • albia majoră - partea mai ridicată, lunca, acoperită de ape numai în timpul viiturilor mari.
  • albie părăsită - sector al albiei prin care nu mai are loc scurgerea apei, datorită apariției unui alt traseu.
  • albie de străpungere - porțiune a albiei creată prin străpungerea pedunculului unui meandru.
  • alcătuire morfologică - complex de forme de relief dintr-o anumită regiune.
  • alizee - vânturi care bat în regiunile intertropicale, în tot timpul anului, cu direcție constantă: de la nord-est spre sud-vest în emisfera nordică și de la sud-est spre nord-vest în emisfera sudică.
  • alogen - (despre populații) de origine străină; venit din altă parte.
  • aloglot - care aparține unei limbi diferite de cea oficială a unui stat, care se referă la o limbă diferită de cea oficială a unui stat.
  • alohton - care este străin față de un anumit loc.
  • alpin - care se referă la Munții Alpi și, prin extensiune, la fenomenele din regiunea cea mai înaltă a munților (de regulă peste 1.900 m).
  • altiplanație - vezi crioplanație.
  • altitudine - distanță verticală între un nivel sau un punct de pe suprafața uscatului și nivelul mijlociu al mării.
  • alunecare de teren - fenomen de deplasare a terenului în pantă, în special după ploi îndelungate.
  • aluviuni - material alcătuit din nisip, mâl, pietriș, transportat de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare.
  • alveolă eoliană - mică adâncitură a solului în regiunile deșertice, săpată în vânt cu ajutorul nisipului pe care îl poartă în suspensie.
  • amfidromic, punct ~ - nivelul maxim al mareelor.
  • amonte, în ~ - în susul văii, al apei; mai aproape de izvoare (vezi și aval).
  • antarctic - care este situat într-o regiune opusă celei arctice, la Polul Sud sau în regiunea Polului Sud; care are caractere proprii acestei regiuni.
  • antestepă - zonă de tranziție între zona de pădure și cea de stepă (sinonim: silvostepă).
  • anticlinal - cută (boltită) a scoarței terestre, formată din strate cu partea convexă în sus, având stratele cele mai vechi la interior.
  • antimeridian - meridian diametral opus altuia.
  • antioraș - periferie; în unele zone suprapopulate, orașul-centru, împreună cu periferiile sale denumite anti-orașe, se desfășoară pe zeci de kilometri.
  • antipozi - pereche de puncte diametral opuse pe suprafața globului pământesc.
  • antropogeografie:
- ramură a geografiei care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; geografie umană, geografia populației;
- ramură a geografiei, care a stat la baza geopoliticii și a teoriilor rasiste și șovine; a susținut că trăsăturile populației sunt determinate de mediul geografic la care este nevoită să se adapteze.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

- albie secundară, care se desprinde din albia principală și pe care se scurge o cantitate mică de apă;
- ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare.
  • braț mort - ramificație părăsită a unei ape curgătoare, alimentată numai la revărsări.
  • brână - platformă în general ierboasă de-a lungul unui perete stâncos, de diferite lărgimi și înclinații, ce înconjoară un versant abrupt, întrerupând continuitatea acestuia în plan vertical.
  • brusă - regiune tropicală de stepă, presărată cu arbuști; formație vegetală din regiunea tropicală de stepă, în care predomină arbuștii.
  • buclă - porțiune a albiei unui curs de apă, având forma unei curbe foarte pronunțate.
  • bulboană - ochiuri de izvoare ascendente, izolate sau pe fundul unui lac sau râu.
  • bunget - partea cea mai ascunsă și mai deasă a unui masiv păduros.
  • busolă - instrument constituit dintr-un ac magnetic și care indică direcția meridianului magnetic, fiind folosit pentru determinarea direcției punctelor cardinale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

- albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, două râuri, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, irigații sau la construcții hidrotehnice;
- curs de apă îndiguit și drenat, cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile;
- cale de circulație pe apă în orașele așezate pe fluvii.
  • canal navigabil - canal care prin dimensiunile sale asigură navigația în bune condiții pentru diferite tonaje.
  • canará - (regionalism) stâncă (în mare); (în Dobrogea) abrupt stâncos care apare de sub loess.
  • canevas (geografic) - rețea de meridiane și paralele trasate în vederea întocmirii unei hărți.
  • canion - vale adâncă și îngustă, cu versanți foarte abrupți și cu fundul foarte îngust, de obicei ocupat de albia minoră.
  • canton:
- unitate teritorial-administrativă în unele țări, cum ar fi Franța, unde cantonul este mai mare decât comuna și mai mic decât arondismentul;
- fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană.
  • cap - proeminență a uscatului care înaintează mult în mare, exemplu Capul Verde, cel mai vestic punct al Africii (sinonim: promontoriu).
  • capitală - oraș de reședință, în care își au sediul organele supreme ale puterii de stat (guvern, parlament etc); oraș în care își au sediul organele de conducere ale unei unități administrative teritoriale mari.
  • captare - fenomen prin care un râu cu un nivel de bază mai coborât ajunge, prin eroziune regresivă (înaintarea izvoarelor) în bazinul unui râu vecin, cu nivelul de bază mai ridicat, mărindu-și bazinul și debitul.
  • carstică, regiune ~ - regiune constituită din roci solubile, în care circulația intensă a apelor subterane sau de suprafață creează forme caracteristice: lapiezuri, doline, puțuri, peșteri, chei etc.
  • carstificare - proces geologic de dizolvare a unei roci solubile, cum ar fi rocile calcaroase (calcita), ghipsul, sarea și unele tufuri vulcanice (limonit).
  • cartare - activitatea de urmărire pe teren și de transpunere pe hărți topografice a formațiunilor geologice dintr-o regiune.
  • cartier - parte distinctă a unui oraș, care se deosebește de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice, economice etc).
    • cartier-oraș - cartier cu o mare extindere.
    • cartier-satelit - cartier construit în jurul unui element central.
  • cartodiagramă - hartă care cuprinde diagrame reprezentând mărimea diferiților indicatori statistici, raportați la unități teritoriale.
  • cartografie - ramură a geografiei care se ocupă cu întocmirea și utilizarea hărților geografice.
  • cartogramă - reprezentare pe harta geografică, prin haşuri sau tente de culori de intensitate diferită, a unor date.
  • cartoreproducere - ramură a cartografiei care se ocupă cu studiul metodelor și mijloacelor de multiplicare a hărților și a planurilor.
  • cascadă - cădere de apă pe cursul unui râu, apărută ca urmare a unei rupturi de pantă în profilul longitudinal al văii (sinonim: cataractă).
  • catenă muntoasă - vezi lanț montan.
  • cataractă - vezi cascadă.
  • cavernă - vezi peșteră.
  • Cazanele Dunării - excavațiuni de tipul marmitelor, de mari dimensiuni, existente pe fundul Dunării, în defileu și care face parte din Parcul Natural Porțile de Fier.
  • căldare glaciară - vezi circ glaciar.
  • căldare nivală - circ mic, apărut prin presiunea zăpezii.
  • câmpie - formă de relief cu suprafața netedă sau ușor ondulată, situată la altitudine mică; vezi și șes.
  • câmpie abisală - regiune situată pe fundul oceanelor situată sub 4.000 m adâncime și care este brăzdată de șanțuri abisale, lanțuri muntoase insule vulcanice și platouri (vezi și depresiune abisală).
  • câmpie de acumulare - câmpie alcătuită din depozite diferite (pietrișuri, nisipuri, argile, mâluri), care se depun în regiuni joase, de obicei foste funduri de lacuri.
  • câmpie de eroziune - câmpie apărută ca rezultat al acțiunii râurilor care distrug treptat un relief mai accidentat și mai vechi.
  • câmpie de subsidență - câmpie joasă, netedă, slab fragmentată, cu rețea hidrografică divagantă, formată din zonele continentale ca urmare a mișcărilor epirogenice negative.
  • câmpie eoliană - câmpie rezultată în urma acumulării nisipurilor de către vânturi în regiunile joase și netede.
  • câmpie fluviatilă - câmpie constituită din interfluviile, terasele și luncile râurilor în care predomină depozite aluvionare.
  • câmpie glaciară - câmpie rezultată în urma acțiunii de eroziune și acumulare a ghețarilor de calotă.
  • câmpie marină - câmpie rezultată în urma eroziunii țărmului de către valuri sau a depunerii nisipului de către acestea pe țărm.
  • ceatal - porțiune joasă de uscat, în formă de triunghi, formată în mod obișnuit din aluviuni, care provoacă difluența fluvială; exemple: ceatalul Dunării în amonte de Tulcea.
  • centrosferă - vezi barisferă.
  • centru - loc, localitate, parte dintr-o localitate, clădire etc. unde este concentrată o activitate de un anumit profil (industrială, comercială, administrativă, culturală).
- nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o fortificație;
- oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale.
- povârnișul unui deal, al unui munte, al unei văi etc;
- marginea unui continent, a unei insule etc. prin care aceasta vine în contact cu oceanul, cu marea sau cu un lac (sinonim: faleză).
  • cocioc:
-- nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare);
- baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu își poate împrospăta apa.
  • codru - pădure provenită din sămânță (pe cale naturală sau prin plantație) și destinată să fie menținută până la o vârstă înaintată, spre a produce lemn de dimensiuni mari și a se regenera tot prin sămânță.
  • colină - formă de relief mai mică decât dealul, rotunjită.
  • colmatare - fenomenul de depunere a mterialului transportat de ape, având ca rezultat ridicarea treptată a nivelului terenului, a fundului unui bazin sau al unei porțiuni dintr-o albie.
  • coluviu - material provenit din descompunerea rocilor, deplasat de pe versanți, în special sub acțiunea forței gravitaționale și acumulat la baza pantei.
  • comună:
- oraș medieval (dezvoltat în apusul Europei din vechile cetăți situate pe căile de comunicație comercială), care se bucura de o anumită autonomie politică;
- diviziune teritorială, administrată de un primar și de un consiliu local;
- unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate sau cătune și condusă de un consiliu popular comunal.
- indicare, pe hartă, a înălțimii diferitelor puncte de pe teren, în raport cu un plan luat ca bază, de obicei nivelul mării;
- cel mai înalt punct al unei forme de relief (vezi și înălțime).
  • crac:
- ramificație a unui deal, picior de deal sau de munte;
- ramificație a unei ape curgătoare (vezi și braț (de râu)).
- (prin extensie) albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare.
  • curs inferior (al unei ape curgătoare) - sector al apei care se află mai aproape de locul de vărsare, de mare decât de izvor.
  • curs superior (al unei ape curgătoare) - sector al apei care se află mai aproape de izvor decât de vărsare.
  • custură - creastă, culme stâncoasă și ascuțită, de obicei dințată.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

- formă de relief mai mică decât dealul (vezi și colină).
- ridicătură mică de pământ înălțată la marginea unui șanț, a unei gropi etc.
- accident de teren într-o suprafață relativ plană; poate fi un accident pozitiv (de exemplu o movilă) sau negativ (de exemplu un crov);
- diferența de înălțime între două unități morfologice limitrofe.
- lac adânc, subteran (în peșteri), vârtej, vâltoare, bulboacă;
- loc pe cursul unei ape, unde curentul de apă capătă o mișcare de rotație, formând o adâncitură și antrenând tot ce întâlnește acolo; bulboană, vârtej, sorb.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • ecuator - linia imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul acestuia, perpendicular pe axa polilor.
  • eluvionare - spălarea spre adâncime a unor componente din orizonturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații.
  • emisferă - fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei terestre, mărginite de ecuator.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • fund (al unei văi, al unui pârâu) - linia ce mai joasă a unei depresiuni, partea inferioară a unei cavități naturale.
  • fus - porțiunea tronconică a unui vârf de catarg situată imediat sub măr.
  • fus orar - porțiune din suprafața globului pământesc în care este legal în vigoare aceeași oră și care este cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • găvan - vezi crov.
  • gârlă - depresiune alungită în lunca unui râu, acoperită permanent sau temporar cu apă, făcând legătura între râu și lacurile de luncă.
- apă curgătoare (mai mică); braț al unei ape curgătoare.
  • genune:
- prăpastie adâncă, abis, hău;
- (pe cursul unei ape) loc întins cu adâncime foarte mare.
- sferă pe a cărei față interioară este reprezentată în relief scoarța terestră în scopul studierii acesteia;
- hartă în relief realizată la o scară foarte mare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

- regiune relativ rigidă din punct de vedere tectonic, situată în spatele unui sistem muntos cutat, de exemplu Bazinul Transilvaniei față de Carpații Orientali;
- zonă imediată și apropiată de aprovizionare cu mărfuri a unui oraș.
  • hipsografie:
- ramură a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea reliefului după altitudine;
- totalitatea formelor de relief dintr-o regiune, analizate după altitudine; ( vezi și orografie).
  • hoancă - (regionalism) adâncitură în formă de vale mică între dealuri; afundătură naturală lipsită de apă.
  • horn - relief cu aspect de piramidă triunghiulară, carcateristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]

  • înălțime (a unui punct) - depărtarea punctului pe verticală, măsurată de la un plan orizontal oarecare luat ca bază (ex. nivelul mării, vezi și cotă).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

  • jgheab - scobitură în formă de canal, făcute de ploi și ape în stânci; locul cuprins între două picioare de munte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

- șes de-a lungul unei ape curgătoare, caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi;
- pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • mamelon - înălțime de teren rotundă din creștetul căruia terenul coboară în toate direcțiile; se poate găsi fie pe crestele munților, fie pe spinarea dealurilor.
  • maquis - formație deasă de tufișuri și de arbori veșnic verzi, adaptați la secetă, caracteristică regiunii mediteraneene.
  • marmită - scobitură rotundă săpată de un râu sau de vânt în stâncă, găvan (vezi și crov).
  • matcă - albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat, făgaș, vad;
- (rar) izvor al unei ape curgătoare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

- locul de unde începe să se formeze bazinul hidrografic al unui râu sau torent;
- partea superioară a unei văi.
  • obcină :
- culme muntoasă prelungă, cu înălțimea de 1.000-1.600 m, dominată, din loc în loc, de vârfuri nu prea înalte și care provine din fragmentarea paralelă sau radiară a suprafețelor de eroziune; este o formă de relief caracteristică pentru Carpații Orientali, numele de obcină fiind frecvent din Maramureș până în zona munților Nemira.
- versant comun, constituind hotarul dintre două proprietăți.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • padină:
- loc aproape plan sau ușor scobit, aflat pe vârful unui munte sau a unui deal, între doi munți sau două dealuri, pe coastă ori chiar la poalele muntelui sau dealului (vezi și: platou, plai);
- mică depresiune circulară sau alungită, formată de obicei pe loess;
- teren umed, mlăștinos.
  • paleogeografie - ramură a disciplinelor geologice care se ocupă cu studierea și reprezentarea pe hartă a condițiilor fizico-geografice care au existat în diferite etape ale istoriei geologice a Pământului.
  • pas - vezi trecătoare.
  • peisaj geografic - vezi landșaft.
  • periglaciară, zonă ~ - regiune de la periferia ghețarilor pleistoceni și actuali, cu climă, procese și forme de relief caracteristice, determinate de condiții fizico-geografice specifice (alternanța îngheț-dezgheț, soluri afectate de îngheț peren, vânturi cu intensități mari etc.).
  • perimontan - (despre forme de relief, regiuni etc.) situat in jurul munților, la poalele acestora.
  • peripolar - vezi circumpolar.
  • perisíp - vezi cordon litoral.
  • peșteră - cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație (sinonime: grotă, cavernă).
  • picior de munte - partea inferioară, în general împădurită, a unei spinări de munte ce se desprinde dintr-un vârf sau dintr-o culme.
  • piemont - formă de relief situata la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă.
  • plai:
- picior de munte ușor înclinat, acoperit cu pășuni si care se prelungește până în zona pădurilor;
- (în sens figurat) potecă, drum de munte.
- formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran;
- povârniș abrupt sau adâncitură formata prin prăbușirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren.
- ridicătura naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin;
- ridicătură de teren în formă de prag; treaptă de stâncă greu de trecut;
- perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă.
  • proiecție azimutală (sau zenitală) - proiecție la care punctele de pe glob sunt proiectate direct pe un plan; exemple: proiecția gnomonică, proiecția stereografică, proiecția ortografică.
  • proiecție azimutală echidistantă - proiecție neperspectivă, conformă în punctul central și echidistantă de la acest punct; se folosește luând ca centru o bază navală, un aerodrom sau o stație radio, de la care se pot măsura distanțele și relevmentele.
  • proiecție cilindrică - proiecție perspectivă la care suprafața globului este proiectată pe un cilindru.
  • proiecție conformă - proiecție la care unghiurile de pe glob sunt reprezentate în mărime adevărată.
  • proiecție ortografică - proiecție perspectivă la care ochiul observatorului se află la infinit, iar planul de proiecție este perpendicular pe dreapta ce unește ochiul observatorului și centru Pământului.
  • proiecție ortomorfică - proiecție la care formele sunt respectate, adică scara este constantă de-a lungul unei direcții; proiecția Mercator este ortomorfică pe suprafețe mici.
  • proiecție stereografică - proiecție perspectivă pe un plan tangent la glob, ochiul observatorului aflându-se la antipod; se folosește la întocmirea hărților zonelor polare.
  • promontoriu - vezi cap.
  • protecția mediului - ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare.
  • punct cardinal - fiecare dintre cele patru puncte principale în care meridianul și paralela locului se intersectează cu linia orizontului și după care se poate determina poziția unui corp pe Glob (nord, sud, est, vest); direcția determinată de fiecare dintre aceste puncte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

- curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei;
- loc de unde țâșnește din pământ apa, formând o mocirlă.
  • silvostepă - vezi antestepă.
  • sistematizarea teritoriului - activitate care urmărește reglementarea utilizării teritoriului într-un mod eficient.
  • sol - strat afânat, moale și friabil care se găsește la suprafața scoarței Pământului și care, împreună cu atmosfera învecinată, constituie mediul de viață al plantelor.
  • speologie - știință care se ocupă cu studiul complex al peșterilor.
  • stepă - formațiune vegetală, caracteristică regiunilor cu climă semiaridă, alcătuită din plante care se dezvoltă rapid imediat ce apar condiții favorabile.
  • sufoziune - proces de spălare și de trasnportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

  • șa - vezi curmătură.
  • șanț tectonic submarin - vezi depresiune abisală.
  • șes - întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

- denumire a pădurii de conifere siberiene;
- subzona pădurilor de conifere din nordul zonei temperate a emisferei boreale, care se întinde din nord-vestul Europei prin Asia până la Oceanul Pacific, iar în America de Nord îndeosebi în Canada.
  • takâr - denumire dată în regiunile aride din Asia Centrală, terenurilor argiloase salinizate, a căror suprafață crapă în perioadele secetoase, desfăcându-se în plăci poligonale.
  • talveg - linie care unește punctele cu cea mai mare adâncime de-a lungul albiei unui râu sau de-a lungul unei văi și care constituie direcția de curgere a apelor.
  • tău - apă stătătoare puțin adâncă; vezi și: baltă, iezer.
  • Terasele de orez din Cordiliera Filipineză - culturi agricole din Filipine, înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
  • teritoriu dependent - formațiune statală care nu deține o independență deplină, adică un alt stat îi reprezintă interesele și ia decizii în numele acestuia.
  • teritoriu de stat - spațiul în interiorul căruia este așezata populația unui stat format din teritoriul terestru (solul si subsolul), teritoriul maritim (apele interioare și marea teritorială) și teritoriul aerian (format din coloana de aer care se găsește deasupra solului și deasupra teritoriului maritim, fiind delimitat orizontal prin frontierele terestre, fluviale și maritime.
  • tihăráie - (altă variantă: tihăríe) povârniș pe coasta unui munte; râpă abruptă; loc râpos, sălbatic, acoperit cu vegetație deasă.
  • tinóv - mlaștină de turbă, acidă, situată, în general, în zone submontane.
  • topliță:
- izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna;
- braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă.
- curs de apă temporar pe pantele repezi și neregulate ale munților și dealurilor, cu debit variabil, care curge impetuos peste creste, în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor;
- formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

- loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos și apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul;
- albie, matcă (a unei ape curgătoare);
- canal de irigație, jgheab.
  • val - undă formată în bazinele oceanice sau lacustre prin mișcarea oscilatorie a maselor de apă datorită vântului.
  • val seismic - val care se formează pe suprafața oceanelor și a mărilor ca rezultat al unei schimbări bruște în relieful fundului oceanic sub acțiunea unui cutremur.
  • vale - formă de relief, îngustă și alungită, situată sub nivelul ținuturilor învecinate, creată în general prin acțiunea unei ape curgătoare sau străbătută (permanent sau temporar) de o astfel de apă (vezi și albie).
  • vale antecedentă - vale transversală formată într-o regiune afectată de mișcări de ridicare a scoarței de către un curs de apă.
  • vale epigenetică - vale formată de un curs de apă care s-a adâncit la început în roci ușor erodabile ce acopereau un strat de roci mai dure.
  • vatra unui vulcan - vezi cuptorul unui vulcan.
  • vâlceá - vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară.
  • vâlcel - ramificația cea mai mică a unei văi montane, la originea sau pe cursul ei superior.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Y[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

- dezgheț, viitură, avalanșă;
- barieră de gheață în râurile navigabile.
  • zonă:
- porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adâncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene;
- suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș, al unei comune;
- întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector;
- fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.