Notație infixată

Ordinea operanzilor și operatorului în notația infixată

Notația infixată^[1]^[2] este notația comună (normală^[3]), folosită în mod obișnuit în expresiile aritmetice și logice. Se caracterizează prin plasarea operatorilor între operanzi, cum ar fi semnul plus în expresia 2 + 2.

Folosire[modificare | modificare sursă]

Expresiile binare sunt adesea notate printr-un simbol infixat, cum ar fi a ∈ A când a este un element al mulțimii A. În geometrie, dreptele perpendiculare a și b sunt notate $a\perp b\ ,$ iar în geometria proiectivă două puncte b și c sunt în perspectivă când $b\ \doublebarwedge \ c$ în timp ce sunt conectate printr-o proiectivitate când $b\ \barwedge \ c.$

Notația infixată este mai dificil de tratat de către computere decât notația prefixată (de exemplu, + 2 2) sau cea postfixată (de ex. 2 2 +). Totuși, multe limbaje de programare o folosesc datorită familiarității sale. Este practic universal folosită în aritmetică, de ex. 5 × 6.^[4]

Alte notații[modificare | modificare sursă]

Notația infixată trebuie distinsă de notația de tip funcție, unde simbolul unei funcții sugerează o anumită operație, iar argumentele acesteia sunt operanzii. Un exemplu de astfel de notație de funcție ar fi S(1, 3) în care funcția „S” ar nota adunarea: S(1, 3) = 1 + 3 = 4.

Ordinea operațiilor[modificare | modificare sursă]

În notația infixată, spre deosebire de notațiile prefixată sau postfixată, pentru a indica ordinea în care se intenționează efectuarea operațiilor sunt necesare paranteze, care înconjoară grupuri de operanzi și operatori. În absența parantezelor, ordinea operațiilor este determinată de anumite reguli de precedență.