Glosar de termeni militari

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Părţile componente ale unei puşti cu lunetă

Prezentul glosar conține termeni din domeniul militar, al armelor, al acțiunilor de război, al instituțiilor militare și polițienești și al protecției civile.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


A[modificare | modificare sursă]

  • abatere – depărtarea dintre punctul de spargere al unui proiectil și obiectiv.
  • abatiză - dispozitiv de apărare (baraj) făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crengi înfipte în pământ.
  • Abwehr - serviciu de informații și contrainformații al armatei Germaniei naziste, ce funcționa pe lîngă Marele Stat Major german.
  • academie militarăinstituție de învățământ militar superior și centru de activitate științifică militară.
  • acoperire:
- neregularități ale terenului care împiedică observarea terestră sau aeriană;
- protecția trupelor și obiectivelor împotriva loviturilor inamicului;
- acțiune de luptă prin care se asigură siguranța trupelor care se mobilizează și se concentrează.
- numărul de alice dintr-un cartuș care lovesc de la distanța de 35 m într-o țintă cu diametrul de 75 cm.
  • acoperirea spațiului terestru, aerian și maritim al țării - ansamblul de acțiuni militare, cu rol de siguranță strategică, desfășurate simultan sau succesiv de către marile unități ale tuturor categoriilor de forțe ale armatei și de celelalte forțe ale sistemului național de apărare pe frontiera de stat și în adâncimea teritoriului național.
  • acțiune de luptă – acțiune dusă în scopul nimicirii inamicului și menținerii terenului propriu.
  • acțiune demonstrativă - atac demonstrativ de forțe pe un fond de luptă, efectuat cu scopul inducerii în eroare a inamicului.
  • adamsită - substanță toxică de luptă, iritantă, strălucitoare.
  • adăpost – construcție care servește pentru protecția trupelor, a tehnicii de luptă sau a populației împotriva acțiunii inamicului, intemperiilor sau altor pericole.
Adăpost antiatomic în Elveția
  • adăpost antiatomic - lucrare de fortificație care servește la protecția contra exploziilor nucleare, a substanțelor radioactive, a radiației penetrante și a infectării radioactive.
  • adăpost antichimic - lucrare de fortificație care servește la protecția contra acțiunii dăunătoare a substanțelor chimice toxice.
  • adăpostire – neregularitate a terenului sau lucrare ușoară de amenajare a acestuia, care protejează trupele împotriva vederii inamicului.
  • adjutantofițer care îndeplinește, pe lângă un comandant, atribuții similare funcției de secretar.
  • administrație militară:
- parte a științei militare care se ocupă cu organizarea, întreținerea și mobilizarea forțelor armate și logistica trupelor;
- conducere, de către autorități militare, a unui teritoriu ocupat în urma unui război.
Tun fixat pe afet
  • afet – suport pe care se fixează țeava unor arme de foc.
  • agent de transmisiunimilitar care transmite ordine sau rapoarte de la un comandant la altul (vezi și ofițer de legătură).
  • agent dublu - persoană care se preface că spionează o organizație-țintă în numele unei organizații controlatoare, dar de fapt agentul este loial organizației-țintă.
  • agent în adormire - spion care este plasat într-o zonă fără a i se da o misiune, urmând a fi activat atunci când serviciul secret are nevoie de acesta.
  • agent triplu - persoană care se preface că este un agent dublu pentru organizația-țintă, dar de fapt în tot acest timp este loial organizației controlatoare.
  • agresiune armată:
- atacul neprovocat al unui stat împotriva altui stat cu folosirea forței armate în scopul de a-i cotropi teritoriile, a-i suprima independența;
- folosirea forței de către un stat împotriva suveranității, integrității teritoriale sau independenței politice a altui stat, ori în orice mod incompatibil cu Carta Națiunilor Unite.
- înștiințarea trupelor sau a populației despre un pericol apropiat și poate fi: aeriană, atomică, chimică, de luptă etc.;
- semnal prin care se anunță asemenea primejdie.
Ambulanță militară franceză
  • ambulanțăspital mobil în spatele frontului.
  • ambuscadă – intervenție mascată pe căile cele mai probabile de acțiune ale inamicului, în scopul atacării acestuia prin surprindere.
  • amfibiu – vehicul militar care se poate deplasa atât pe uscat cât și pe apă.
  • amiral – cel mai înalt grad în marina militară.
  • amiralitate – comandamentul superior al forțelor militare maritime ale unei țări.
  • amorsă – dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături explozive; poate fi: prin percuție, prin fricțiune, prin aprindere cu fitil sau electrică.
  • amplasament – lucrare genistică prin care se fixează pentru tragere o piesă de artilerie (tun, obuzier).
  • antepat – partea din lemn a unei arme, cu garnituri metalice, așezată sub țeavă, în fața trăgaciului (sinonim: piesa a treia).
  • antiaerian - destinat să lupte sau să apere împotriva atacurilor aviației.
  • aparat de ochire – ansamblu de piese care servește pentru îndreptarea armei de foc spre țintă; poate fi mecanic, opto-mecanic și electronic.
  • apărare – formă de luptă folosită atunci când ofensiva nu mai este posibilă sau nu este indicată și al cărei scop constă în menținerea pozițiilor ocupate, respingerea ofensivei inamicului și crearea condițiilor pentru trecerea la ofensivă (sinonim: defensivă).
  • apărare civilă - vezi securitate civilă.
  • apărare antirachetă - sistem, armă sau tehnologie care are rolul de a detecta, urmări, intercepta și distruge rachete inamice ofensive.
  • Apelul de la Stockholm - document adoptat în 1950 prin care se cerea interzicerea necondiționată a armelor atomice.
  • aplicație tactică – formă de instruire care constă în rezolvarea practică a unor situații ipotetice de luptă și care se excută pe hartă sau pe teren.
  • arbaletă – armă de lansat săgeți sau proiectile, folosită în Evul Mediu și care constă într-un arc montat pe un pat de lemn.
  • arc - armă primitivă de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii.
Arcaşi călare din Rusia secolului al XVI-lea
Soldat armând o archebuză
- grupare de oameni înarmați, organizată și întreținută de stat în vederea războiului ofensiv sau de apărare;
- mare unitate operativă, constituită din mai multe unități tactice de același fel sau de arme diferite.
  • armată de cadre – armată regulată permanentă, care în timp de pace are efectivul de cadre (ofițeri și subofițeri) necesar instruirii contingentelor recrutate și care în caz de război se mărește până la completarea necesarului de mobilizare prin chemarea sub arme a rezervelor instruite.
  • armată de miliție – armată în care unitățile militare au, în timp de pace, numai un aparat de evidență și un număr redus de cadre de comandă.
  • armată terestră - componentă a forțelor armate ale unui stat, care acționează pe uscat, spre deosebire de forțele aeriene și de marina militară.
  • armată teritorială - armată formată din soldați rezerviști vârstnici, destinată apărării interne a teritoriului.
  • armă:
- unealtă sau mașină destinată nimicirii inamicului și care poate fi: armă albă, armă de foc sau armă de distrugere în masă;
- (ca specialitate) categorie de trupe din forțele armate, specializată și dotată în funcție de misiunile pe care le îndeplinește în luptă (exemple: infanterie, artilerie, aviație).
Armură a unui spahiu din secolul al XV-lea
- fabrică în care se realizează, se repară sau se depozitează arme și muniții.
- totalitatea mijloacelor de luptă.
  • artă militară – parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și ale războiului în ansamblu.
  • artificier - specialist militar în manipularea și folosirea explozibililor.
Artilerie prusacă în bătălia de la Bad Langensalza (1866)
- armă a trupelor de uscat, constituită din unități al căror armament de bază este format din tunuri, obuziere, aruncătoare de mine etc.;
- totalitatea pieselor (gurilor de foc) și instalațiilor care servesc la lansarea de proiectile (tunuri, obuziere, aruncătoare de mine etc.).
Aruncător de flăcări american portabil tip "M2A1-7"
Aruncător de grenade "Carl Gustav"
  • aruncător cu reacție – piesă de artilerie destinată lansării proiectilelor cu reacție.
  • aruncător de flăcări – armă care poate arunca la distanță lichid inflamabil, incendiind obiectivele inamice.
  • aruncător de grenade antitanc – gură de foc care servește pentru tragerea grenadelor reactive antitanc.
  • aruncător de mine – gură de foc întrebuințată pentru aruncarea de mine pe o traiectorie curbă (sinonim: brand).
  • asaltatac decisic asupra unei fortificații, localități, în scopul înfrângerii rezistenței inamicului și al cuceririi obiectivului respectiv.
  • asediu – procedeu de cucerire a punctelor fortificate ale inamicului prin încercuirea și atacarea lor sistematică.
  • asigurare chimică – totalitatea acțiunilor de luptă duse de către trupele chimice pentru nimicirea forței vii a inamicului, acoperirea cu fum a propriului dispozitiv și realizarea protecției antichimice a trupelor proprii.
  • asigurare de luptă – totalitatea măsurilor adoptate în vederea prevenirii unui atac prin surprindere din partea inamicului și în scopul creării condițiilor favorabile pentru intrarea în luptă a trupelor proprii.
  • asigurare genistică – totalitatea măsurilor și lucrărilor genistice executate în scopul facilitării acțiunilor proprii și îngreunării acțiunilor inamicului.
  • asigurare tehnică – totalitatea măsurilor adoptate în vederea unei bune funcționări, exploatări a tehnicii de luptă.
  • atac – moment decisiv al luptei, care constă în înaintarea impetuoasă a trupelor în ofensivă, cu sprijinul focului puternic al tuturor mijloacelor de luptă, în scopul nimicirii sau capturării inamicului.
  • ATMOS 2000 - obuzier autopropulsat de fabricație israeliană.
  • autoamfibiu – autovehicul militar special care se poate deplasa atât pe uscat cât și pe apă.
  • autoblindat - vehicul blindat, pe roți sau pe șenile, cu armament ușor, destinat misiunilor de cercetare, de siguranță și de legătură.
  • automat – vezi pistol-mitralieră.
  • autotun – piesă de artilerie montată pe o mașină de luptă, care, spre deosebire de tanc, nu are turelă.
  • avangardă - unitate militară care se deplasează în fața forțelor militare principale ca element de siguranță (vezi și ariergardă, avanpost).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


B[modificare | modificare sursă]

– lucrare genistică (de fortificație) executată în scopul întârzierii sau opririi înaintării inamicului (exemple: baraj antitanc, baraj exploziv etc.);
- foc dens și rapid de artilerie sau de arme automate, care are ca scop oprirea atacului inamicului.
  • baraj chimic – lucrare executată de trupele chimice, care constă în infectarea terenului și a aerului cu substanțe toxice de luptă.
  • baraj de mine marine – ansamblu de mine, dispuse sub apă, în scopul lovirii navelor inamice.
  • barbetă – pereți verticali în chiurasă care limitau spații în care erau fixate în trecut tunurile unor nave de război.
  • barcă de asalt – ambarcație mică ce servește pentru trecerea pe malul apărat de inamic în acțiunile de forțare a cursurilor de apă și de debarcare a desantului maritim.
  • baricadă – lucrare de apărare folosită mai ales în luptele de stradă, amenajată din materiale ca: vehicule, saci cu nisip, pietre, bârne etc.
  • bastiment de război – v. navă de luptă.
  • bastingaj - grup de dulapuri sau rastele, instalate în cazarma unei nave de război, destinate depozitării hamacelor și sacilor cu efecte ale echipajului.
  • bastion – lucrare de fortificație, de formă poligonală sau cilindrică, aparată de un șanț și amplasată la colțurile unei fortărețe.
  • baston de cauciuc - baston din plastic dur, având în interior o inserție de metal, aflat în dotarea agenților de poliție sau de pază pentru autoapărare sau ca mijloc de intimidare (vezi și tonfa).
  • baston de mareșal - un fel de baston scurt, purtat de un mareșal.
  • batalion – subunitate militară compusă din mai multe companii.
  • batalion de asaltbatalion întărit cu tancuri, artilerie, aruncătoare de flăcări etc., folosit în al Doilea Război Mondial perntru cucerirea obiectivelor fortificate.
  • baterie – subunitate de artilerie, similară companiei, dotată cu tunuri, obuziere etc.
  • bază de plecare – fâșie de teren, amenajată din punct de vedere genistic, pe care o ocupă trupele în vederea plecării la ofensivă.
  • bază militară - regiune special amenajată și dotată în vederea executării acțiunilor militare; poate fi: bază terestră, aeriană, maritimă sau mixtă.
Soldat trăgând cu bazooka
- distanță, măsurată pe orizontală, de la gura de foc până la obiectul în care se trage (sinonim: distanță de tragere).
- distanță maximă la care poate trage o gură de foc.
  • bătălie - ansamblu de ciocniri prin care se caută obținerea de rezultate militare importante, angajînd numeroase forțe de uscat, aeriene și navale, ale trupelor proprii și ale agresorului, desfășurate pe spații întinse și într-un timp mai mult sau mai puțin îndelungat (vezi și luptă, război).
  • beligerant - termen care definește situația juridică a unui stat, națiune care se află în război; statele beligerante au anumite drepturi și obligații prin legile și obiceiurile războiului.
  • berbec - mașină de război folosită în trecut la spargerea zidurilor și a porților unei cetăți asediate.
Mortierul Die Dicke Bertha ("Berta cea grasă")
Little boy, prima bombă atomică, lansată asupra Hiroshimei
  • bombă atomicăarmă de distrugere în masă bazată pe reacția nucleară (vezi și armă atomică).
  • bombă cu dispersie - muniție formată din mai multe bombe de dimensiuni mai reduse, care sunt dispersate pe suprafețe mari.
  • bombă cu hidrogen – armă de distrugere în masă, bazată pe declanșarea unei reacții termonucleare, care, neavând încărcătura limitată ca la bomba atomică, poate avea efect mai puternic decât acesta din urmă.
  • bombă de aviație - mijloc de luptă de aviație, constând din încărcătură explozivă (clasică sau nucleară), incendiară, luminoasă sau chimică, introdusă într-un înveliș aerodinamic prevăzut cu ampenaje pentru stabilizare.
  • boom militar - dezvoltare bruscă și artificială a producției, prin militarizarea economiei și creșterea cheltuielilor militare.
  • box - armă albă, alcătuită dintr-o placă de metal cu găuri pentru degete, zimțată în exterior, cu care se atacă ținând pumnul strâns.
  • brand – v. aruncător de mine.
  • breșă:
- culoar realizat în barajele și în obstacolele inamicului în scopul trecerii trupelor;
- străpungere realizată într-un dispozitiv de luptă inamic.
- măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în trecut ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești;
- baston cu măciulie în vârf care aparține tamburilor-majori care conduc fanfarele militare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


C[modificare | modificare sursă]

- parte a războiului care cuprinde mai multe operații strategice, executate într-o perioadă determinată de timp, pe un anumit teritoriu și după o concepție unică, urmărind realizarea unui scop strategic.
- termen utilizat pentru a arăta destinația de război a anumitor materiale, de exemplu: bucătărie de campanie, pat de campanie, ținută de campanie.
Militar aplicându-și o mască de camuflaj
- vopsirea costumelor militarilor, armelor și mașinilor de război în culori asemănătoare cu cele ale mediului pentru a fi mai greu vizibile de către inamic;
– operație de acoperire și de ascundere a surselor de lumină, în vederea protecției pe timp de noapte împotriva observării inamicului.
  • camufletexplozie subterană a cărei acțiune nu se manifestă la suprafață, ci produce doar un gol în adâncime
  • canonadă – tragere a unui număr mare de lovituri cu multe guri de foc de artilerie, într-un timp relativ lung.
  • canonierănavă de luptă înzestrată cu artilerie și destinată serviciului de pază a litoralului și a fluviilor.
  • cantonament – staționare temporară a unor trupe militare într-o regiune; loc unde sunt instalați cei cantonați.
  • cap de pod:
- porțiune de teren menținută sau cucerită pe malul opus al unei ape sau pe litoralul maritim, în scopul trecerii la ofensivă sau al continuării ei;
- teritoriu străin folosit de un stat agresiv ca bază pentru desfășurarea acțiunilor militare împotriva altui stat.
  • capacitate de apărare – grad de pregătire a unui stat sau a unui grup de state în vederea respingerii unei agresiuni.
  • capacitate de luptă – posibilitate a trupelor de aduce acțiuni de luptă în orice moment și care depinde de pregătirea de luptă, de starea moral-politică a trupelor, de gradul de completare cu efective și cu tehnică, precum și de pregătirea tehnicii pentru luptă.
Generalul Wilhelm Keitel semnând Actul capitulării Germaniei (8/9 mai 1945)
  • capitulare – încetare a ostilităților militare de către forțele armate ale inamicului sau de o parte din acestea, ca o consecință a unui raport de forțe care face ca cel ce capitulează să nu poată continua lupta.
  • capitulare necondiționată - capitulare fără alte condiții decât cele prevăzute de dreptul internațional.
  • caporalgrad militar imediat inferior aceluia de sergent.
  • caporal de schimb – militar din compunerea unei gărzi, care are ca îndatorire principală schimbarea și instalarea santinelelor.
  • capsă - căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la armele de foc, în mine etc. pentru a provoca explozia unei încărcături.
  • captură:
- (în războiul terestru) bunurile mobile ale unui stat intrate în proprietatea altui stat, ca urmare a unei capitulări, predări ori în urma ocupației teritoriului;
- (în războiul maritim) luarea, ca pradă, a unei nave inamice sau a unei nave neutre care acordă ajutor inamicului.
Carabina americană M4
– activitatea de pregătire a intrării și instalării trupelor în cantonament (sinonim: încartiruire);
- denumire prescurtată a echipei care execută această activitate.
Cartușe de diferite tipuri și mărimi
  • cartușmuniția armamentului portativ, compusă din tubul-cartuș cu capsă, din încărcătura de pulbere și din glonț.
  • cartuș de exercițiu – cartuș fără încărcătură, destinat pentru exercițiile de încărcare și descărcare a armei.
  • cartuș de instrucție – cartuș cu încărcătură redusă de pulbere, cu greutate mai mică decât cea a cartușului de război.
  • cartuș de manevră – cartuș folosit pentru imitarea tragerilor de luptă.
  • cartuș de război – cartuș folosit în luptă.
  • cartuș de semnalizare – tub de carton conținând o încărcătură de pulbere cu ajutorul căreia se aruncă pastile pirotehnice, care produc prin ardere semnale luminoase de diferite culori; este destinat transmiterii unor ordine.
  • cartuș filtrant – cutia măștii contra gazelor, în care se află substanțele filtrante.
  • cartușieră:
- geantă sau cutie, prinsă de centură, în care militarii poartă cartușele;
- brâu de piele sau de pânză cu locașuri tubulare, în care se țin cartușele.
- călăreț îmbrăcat în armură;
- platoșă grea, făcută din diferite materiale, adaptată pentru om și pentru cai.
Militari francezi utilizând o catapultă pentru lansarea grenadelor
- mașină de război folosită în Antichitate la atacul cetăților, care putea proiecta pietre sau recipiente cu substanțe inflamabile;
- dispozitiv pentru lansarea unor planoare sau avioane;
- dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului, în vederea parașutării în caz de avarie.
- grad de ofițer între locotenent major și maior; cel mai mare grad de ofițer inferior;
- comandant al unei nave, care în largul mării îndeplinește și funcția de delegat de stare civilă, ca și pe cea de notar.
  • căpitan de rangul 1, 2, 3 – grade de ofițer în marina militară, corespunzătoare gradelor de colonel, locotenent colonel, maior din armata terestră.
  • căpitan-locotenent – grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de căpitan din armata terestră.
  • cătare – parte din dispozitivul de ochire al unei arme de foc, montată deasupra gurii țevii și care, împreună cu înălțătorul, servește la luarea liniei de ochire.
  • cătușe - inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă mâinile (uneori și picioarele) arestaților sau prizonierilor.
  • câmp de luptă – fâșie de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru.
  • câmp de mine – baraj genistic exploziv, format dintr-o fâșie de teren (sau de apă) pe care sunt instalate mine.
  • câmp de observare – spațiu cuprins cu privirea sau cu un aparat optic, în limitele căruia se desfășoară o activitate de observare.
  • câmp de tragere:
– porțiune de teren special amenajată pentru executarea exercițiilor militare de tragere;
- unghiul orizontal sau vertical în limitele căruia o gură de foc poate executa tragerea prin modificarea poziției țevii, fără a se schimba poziția afetului.
  • CBU - denumirea unor bombe cu dispersie americane, dintre care cele mai notabile sunt: CBU–87 CEM și CBU–97.
  • ceapraz – șiret sau panglică cu care se împodobesc hainele militare.
  • Ceasul Apocalipsei - ceas simbolic, administrat de Bulletin of the Atomic Scientists, care arată câte minute ar dura până la anihilarea omenirii în eventualitatea unui război nuclear.
  • CEKA - una din organizațiile poliției politice sovietice, creată de Lenin.
  • Central Intelligence Agency - (prescurtare CIA) serviciu secret extern al SUA.
  • centură de fortificații – linie de lucrări de apărare permanentă (forturi, cazemate etc.) în jurul unei localități importante.
  • cercetare – culegere și studiere a datelor despre inamic, teren, populație, resurse etc. și care se execută prin incursiuni, ambuscade, observare, ascultare, fotografiere etc.
  • cercetaș – militar special instruit pentru a executa misiuni de cercetare.
  • Cercul Militar Național – importantă instituție militară a României, în care au loc diverse manifestări cultural-artistice.
Cheson de artilerie (în dreptunghiul roșu)
Însemnul de colonel în Armata Română
  • colonelgrad de ofițer între locotenent-colonel și general maior; este cel mai mare grad de ofițer superior.
  • colți antitanc – elemente de baraj genistic antitanc, constituit din bârne, grinzi, blocuri de piatră, îngropate la un capăt și dispuse pe mai multe rânduri în eșichier.
  • comandament – organ de conducere a unei unități, a unei mari unități sau a unei instituții militare.
  • comandament suprem – cel mai înalt organ în timp de război, care conduce operațiile forțelor armate ale unui stat sau ale unui grup de state.
  • comandant – miltar numit prin ordin să conducă o (sub)unitate sau o mare unitate, fiind șeful întregului personal din subordine.
  • comandă:
- funcție de conducere a unei (sub)unități sau a unei mari unități militare;
- exercitarea funcției de comandant;
- ordin al comandantului exprimat într-o formă scurtă, stabilită precis de regulamentele militare, pentru obținerea executării simultane a diferitelor mișcări ale militarilor.
Trupă britanică de comando în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
  • comando - detașament cu efectiv redus, constituit din oameni selecționați și instruiți în mod special pentru acțiuni dificile și periculoase, în condiții speciale (subversiuni, debarcare, desant aerian, acțiuni în spatele frontului inamic etc.).
  • combatant – persoană care face parte din forțele armate destinate să participe direct la luptă.
  • combinezon HAZMAT - echipament de protecție individuală ce protejează purtătorul de materiale periculoase sau pompierii în timpul acțiunii de stingere a incendiilor.
  • comenduire – organ militar însărcinat cu supravegherea îndeplinirii regulamentare a serviciului de gardă, cu menținerea ordinii și a disciplinei militare.
  • comisariat militar – organ militar local al puterii de stat în fiecare regiune administrativă și care se ocupă cu problemele de interes militar.
  • comisar militar - șeful unui comisariat militar.
  • compánie – subunitate militară care intră în compunerea batalionului și care este organizată pe plutoane.
  • companie de onoare – denumire pe care o poartă o compánie când îndeplinește rolul de gardă de onoare.
  • compunere de luptă – totalitatea forțelor și mijloacelor ale unei (sub)unități, mari unități destinate îndeplinirii unei misiuni de luptă.
  • concentrare:
- chemare în armată, în timp de pace, a unor rezerviști, pentru a-și completa pregătirea militară sau pentru alte necesități;
- acțiunea de strângere a trupelor și a mijloacelor de luptă într-o anumită localitate, regiune.
  • concentrare de trupeforțe și mijloace de luptă grupate într-un anumit loc.
  • conflict armat – vezi: război.
  • conflict de frontieră – mici ciocniri între organele de pază a frontierelor unor state învecinate, ciocniri care se pot transforma în conflicte internaționale (sinonim: incident de frontieră).
  • conflict internațional – diferend, litigiu între state.
  • consemn – totalitatea îndatoririlor specifice ale șefului unei gărzi militare, conforme cu misiunea pe care o are garda.
  • consemnare – interzicere a militarilor de a părăsi cazarma, din locul de staționare sau de a părăsi nava de luptă pentru un anumit timp, din motive de securitate, sanitare sau disciplinare.
  • consolidarea succesului – totalitatea măsurilor în vederea menținerii obiectivelor cucerite și continuarea acțiunilor de luptă.
  • contingent – totalitatea cetățenilor născuți în același an, care au fost luați în evidența comisariatelor militare.
  • contraamiralgrad de ofițer în forțele maritime militare, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat.
  • contraatac – ripostă ofensivă în lupta de apărare, în scopul anihilării inamicului și al restabilirii apărării (sinonim: contralovitură).
  • contrabaterie – acțiune de foc dusă de către artileria proprie împotriva bateriilor de artilerie ale inamicului.
  • contraescarpă – baraj antitanc, săpat pe contrapante în scopul măririi înclinării acestora, astfel încât încercarea tancurilor de a-l trece să ducă la răsturnarea acestora.
  • contralovitură – vezi: contraatac.
  • contraofensivă – trecere de la apărare la ofensivă, care se execută în momentul în care inamicul nu mai poate dezvolta ofensiva și care, spre deosebire de ofensivă, se pregătește în timpul operației de apărare și se execută fără pauză.
  • contrapregătire – lovire a grupării principale de forțe ale inamicului, înaintea începerii ofensivei inamice, în scopul obstrucționării sau întârzierii acesteia.
  • contraspionaj - serviciu de stat însărcinat cu urmărirea și contracararea actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor.
  • contratorpilor
- denumirea veche a distrugătorului din marina militară;
- navă de război rapidă, care are misiunea de a urmări și distruge torpiloarele.
  • copiii războiului - termen care se referă la acei copii care și-au petrecut copilăria în timpul unui război, ori s-au născut după război în urma unui viol sau a unei relații cu militar din tabăra inamică.
  • cordon:
- șir de posturi militare care efectuează serviciul de pază;
- linie, șir de soldați care păstrează ordinea în anumite situații.
  • corectarea tragerii – operație care se execută în timpul unei trageri, cu scopul de a mări efectul acesteia, apropiind cât mai mult centrul de împrăștiere al loviturilor de centrul obiectivului.
  • corecție de ochire – modificare adusă elementelor de ochire ale unei arme de foc (distanță, unghi orizontal), ținându-se seama de erorile proprii aparatului de ochire, precum și de mișcarea țintei.
  • corp (de armată) – unitate tactică-operativă de arme cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie (exemple: corp de tancuri, de aviație etc.)
  • corp de gardăclădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară pe timpul executării serviciului de pază.
  • corvetă - navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune, mică decât fregata și mai mare decât bricul.
  • costum de protecție anticaloric - echipament de protecție individual care asigura protecția pompierilor la incendii sau în vecinătatea surselor foarte intense de căldură.
  • costum de protecție contra apei - echipament de protecție individual confecționat din material de foaie de cort, care se folosește cu scopul de a proteja utilizatorul contra efectului apei.
  • creastă militară – aliniamentul punctelor de pe o formă de relief (deal, înălțime etc.) de la care se poate vedea suprafața acesteia până la bază.
  • crimă de război - încălcare a legilor războiului din timpul unui conflict armat, care cade sub incidența dreptului internațional.
  • criminal de război – persoană care a comis crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii și umanității.
  • crochiu – reprezentare simplă a terenului, executată grafic din vedere și care se anexează la rapoartele de luptă ale trupelor.
  • crucieră – acțiune de luptă pe apă pe comunicațiile maritime ale inamicului, dusă timp îndelungat și la mari distanțe de bazele proprii, având ca scop dezorganizarea sistemului de transporturi ale inamicului.
  • crucișătornavă de luptă protejată prin cuirasă și dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete; este mai mică decât un cuirasat și servește ca avangardă într-o escadră, la recunoașteri etc.
  • cucerire - vezi ocupație militară.
  • cuib de foc – armă automată (piesă antitanc) și poziția de tragere întărită a acesteia, ferită de observarea terestră și aeriană a inamicului și care deschide focul prin surprindere.
  • cuirasat – termen vechi care denumește navele de luptă, protejate prin cuirasă puternică și care ulterior au suferit modificări calitative, obținând denumirea de navă de linie.
  • cuirasă:
- înveliș de protecție a navelor de luptă împotriva proiectilelor și a bombelor;
- îmbrăcăminte defensivă din metal sau piele, care acoperea pieptul și spatele războinicilor din vechime.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


D[modificare | modificare sursă]

  • daca - paloș curb, armă caracteristică a dacilor.
  • datorii de război - credite de rambursat, de regulă unui alt stat, credite ce au fost create prin costurile ridicate necesare finanțării unui război.
  • debarcare - transportarea pe un litoral inamic a trupelor de desant maritim în scopuri militare.
  • debit de foc - numărul de lovituri care se poate trage cu o gură de foc într-o anumită unitate de timp, fără a se provoca scoaterea ei din serviciu (sinonim: regim de foc).
  • declanșator manual de alarmă incendiu - dispozitiv destinat declanșării manuale a unei alarme de incendiu, respectiv a unui semnal de pericol.
  • declarație de război - declarație oficială, prin care un stat anunță un altul, despre încetarea păcii între părți și trecerea la o stare de război.
  • defensivă - vezi: apărare.
  • defilat - care este ascuns de vederea inamicului, în spatele unei acoperiri.
  • degazare - neutralizarea efectelor substanțelor toxice de luptă (vezi și: protecție antichimică).
  • degradare - pedeapsă pentru infracțiuni care constă în pierderea gradului militar, în îndepărtarea din armată sau interzicerea de a purta decorații.
  • demascare - defecțiune în aplicarea regulilor și cerințelor mascării, care dă posibilitatea inamicului de a identifica obiectivul sau acțiunea mascată.
  • demilitarizare – distrugere a instalațiilor militare și interzicerea de a construi altele noi, precum și interzicerea de a menține forțe armate pe un anumit teritoriu.
  • deminare - înlăturarea minelor dintr-un baraj de mine și care se execută de pionieri sau de alți militari pregătiți special.
  • demobilizare - trecere a forțelor armate de la starea de război la starea de pace, prin lăsarea la vatră a unei părți din efectiv, prin redarea în circuitul economic a materialelor care prisosesc și prin trecerea economiei la producția de pace.
  • densitate - raportul dintre cantitatea forțelor și a mijloacelor de luptă și lărgimea frontului pe care acționează acestea.
  • densitate de foc – numărul de proiectile, mine etc. trase pe o unitate de suprafață a unui obiectiv și într-un timp determinat.
  • Departamentul Securității Statului - serviciul secret de informații al României comuniste (denumire uzuală: Securitatea).
  • desant:
- trupe destinate a fi debarcate sau parașutate pe teritoriul ocupat de inamic;
- trupe de infanterie transportate pe tancuri (desant pe tanc).
  • desant pe tanc - tactică a armelor întrunite, unde subunitățile de infanterie sau de cercetare sunt transportate de către tancuri într-o luptă și debarcă în faza finală a acesteia.
  • desfășurare - trecere a unei (sub)unități sau mari unități de la dispozitivul de marș la dispozitivul de luptă sau premergător de luptă.
  • despăgubiri de război - formă de recunoaștere a răspunderii materiale a unui subiect de drept internațional pentru distrugerile provocate unui alt subiect (de regulă stat).
  • despresurare - scoatere, prin acțiuni de luptă, a unei grupări de forțe proprii sau eliberare a unui obiectiv din încercuirea realizată de inamic.
  • detașament - reuniunea temporară a unui număr de (sub)unități sub o comandă unică, în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă.
  • detector - aparat, dispozitiv pentru detectarea substanțelor toxice de luptă, a radiațiilor nucleare, a undelor radioelectrice, a minelor etc.
  • detector de metale - aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii.
  • detector de mine - aparat electronic cu ajutorul căruia se descoperă minele metalice îngropate, instalate în zidărie, aflate sub apă etc.
  • detector de proximitate - aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată.
  • detonator - element al focosului, dispus în partea care intră în încărcătura de explozie a proiectilului și având rolul de a amplifica impulsul dat de capsa detonantă.
  • detunător - partea posterioară a țevii unei arme de foc de infanterie în care intră tubul cartuș.
  • deviație - abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale.
  • dezactivare - îndepărtare a substanțelor radioactive de pe armament, tehnică de luptă, lucrări de apărare, teren, din apă, alimente.
  • dezarmare:
- luarea cu forța a armelor inamicului;
- renunțarea la înarmare și desființarea (totală sau parțială) a forțelor militare sau a mijloacelor de pregătire de război ale unui stat.
  • dezertare - infracțiune militară care constă în lipsa nejustificată a unui militar de la unitate sau de la locul serviciului.
  • dezvoltarea succesului - ansamblul măsurilor adoptate pentru exploatarea rezultatelor favorabile obținute în luptă, în scopul nimicirii complete a inamicului.
  • difosgen - substanță toxică de luptă, asemănătoare fosgenului.
  • direcție de atac - linie care marchează orinetarea atacului de la aliniamentul de plecare până la obiectivul de cucerit.
  • direcție secundară - fâșie de teren în care marile unități duc acțiuni de luptă cu o parte din forțe și mijloace pentru a ajuta acțiunea trupelor de pe direcția principală.
  • disciplină militară - respectarea cu strictețe de către militarii de toate gradele a ordinii și regulilor stabilite prin legile și regulamentele militare.
  • dislocare - mutare într-un alt loc a unor trupe armate, impreună cu infrastructura logistică a acestora.
  • dispersare - dispunere a trupelor pe subunități la anumite distanțe reciproce, pentru a evita aglomerarea și a limita efectul focului inamic.
  • dispozitiv de luptă - gruparea forțelor și mijloacelor unei (mari) unități în vederea unei acțiuni de luptă.
  • dispozitiv de marș - gruparea forțelor și mijloacelor unei (sub)unități sau mari unități pe timpul deplasării dintr-un loc în altul.
  • distanță de tragere - distanță, măsurată pe orizontală, de la gura de foc până la obiectiv.
  • distrugătornavă militară foarte rapidă, de tonaj redus, echipată cu armament de artilerie, rachete și torpile și folosită la urmărirea și distrugerea torpiloarelor (vezi și contratorpilor).
  • distrugere reciprocă asigurată - doctrină, bazată pe teoria descurajării, care precizează că utilizarea pe scară largă a armelor de distrugere în masă ar rezulta în anihilarea completă, totală și irevocabilă, atât a atacatorului cât și al apărătorului.
  • divizie - mare unitate formată din regimente (brigăzi, batalioane), exemple: divizie de infanterie, divizie mecanizată, de tancuri, de artilerie, de aviație, de desant aerian etc.
  • divizion - subunitate de artilerie sau cavalerie care corespunde batalionului.
  • divizion de nave - unitate în forțele maritime militare compusă din mai multe nave de același tip.
  • dorobanț - soldat de infanterie din Principatele Române.
  • dragă - aparatură tehnică de luptă cu ajutorul căreia se curăță o anumită zonă din mare sau dintr-un fluviu de minele lansate de inamic.
  • dragórnavă de luptă pentru dragajul minelor și pentru explodarea acestora (sinonim: navă dragoare).
  • drapel de stat - semn distinctiv oficial al unui stat, a cărui descriere se află în constituția acestuia.
  • drapelul unității - semn distinctiv al unei unități militare, pătrat tot timpul în incinta acesteia, iar, în caz de război, pe câmpul de luptă al unității.
  • drum de coloană - drum amenajat sumar, în scopul de a se asigura deplasarea trupelor în zonele unde nu sunt căi de comunicație suficiente.
  • DȘK - mitralieră grea antiaeriană sovietică, dotată cu afet, folosită mai ales în al Doilea Război Mondial.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


E[modificare | modificare sursă]

- parte a dispozitivului de luptă, a dispozitivului operativ sau a unei coloane în marș; dispunerea pe eșaloane se face în funcție de introducerea acestora succesivă în luptă;
- unitate de transport (tren, coloană de mașini etc.).
  • eșalonare - dispunerea în adâncime a elementelor unui dispozitiv de luptă, de marș sau de staționare.
  • eșalonarea apărării - dezvoltarea apărării în adâncime, prin crearea unor fâșii de apărare dispuse succesiv.
  • etapă:
- distanță parcursă de trupe pe timpul unui marș, în 24 de ore;
- o parte a unei aplicații (operații) militare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


F[modificare | modificare sursă]

- (în Grecia antică) formațiune de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte;
- grupare politică paramilitară de tip fascist (exemplu: Falanga Spaniolă);
- grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop.
- comandă de tragere;
- împușcătură, tragere cu orice tip de armament.
- teritoriu în care se duc acțiuni militare în timpul războiului;
- partea dinspre inamic a unui dispozitiv de luptă;
- mare unitate operativă compusă din mai multe armate;
- partea spre care este orientată o formație militară.
- încărcătură mare de exploziv, îngropată în pământ sau instalată sub apă;
- recipient încărcat cu substanțe toxice de luptă, substanțe radioactive sau amestec incendiar și al cărei conținut este împrăștiat prin explozie.
  • fuzant:
- (despre proiectile) care se sparge în aer;
- (despre focoase) care funcționează în aer, într-un anumit punct al traiectoriei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


G[modificare | modificare sursă]

- subunitate militară înarmată, destinată pentru paza materialelor și obiectivelor militare, precum și pentru paza persoanelor aflate la arest;
- persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva.
- apărătoare metalică la mânerul unei săbii, care protejează mâna împotriva loviturilor adversarului.
- soldat infanterist care acționa cu grenada;
- soldat dintr-o unitate de elită a infanteriei, în unele țări;
- soldați din garda lui Napoleon.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


H[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


I[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Î[modificare | modificare sursă]

  • împresurare – v. încercuire.
  • încartiruire - vezi: cartiruire.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


J[modificare | modificare sursă]

- poliție militară care are sarcina de a păzi și de a menține ordinea; localul unde își are sediul;
- corp de armată în regimul burghezo-moșieresc, însărcinat în special cu paza și cu menținerea ordinii la sate.
Militari depunând jurământul
  • jurământ militar – legământ solemn prin care fiecare militar se obligă să slujească cu devotament patria și armata căreia îi aparține, fiind un document de stat care constituie legea de bază a vieții și activității militare.
  • jurnal de observare – document al postului de observare, în care sunt înscrise rezultatele observării asupra câmpului de luptă.
  • jurnalul acțiunilor de luptă – document de stat-major în care este descrisă zilnic pregătirea și desfășurarea acțiunilor de luptă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


K[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


L[modificare | modificare sursă]

- loc de staționare a trupelor în corturi sau în barăci; tabără, campament.
- centru de detenție și supraveghere a prizonierilor de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


M[modificare | modificare sursă]

- soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt;
- cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială.
- deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura acestuia;
- pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război.
- (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem;
- loc întărit unde staționeaza trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără.
- lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar;
- adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


N[modificare | modificare sursă]

  • NATO - organizație guvernamentală regională creată în scopul asigurării securității comune a statelor membre prin cooperare și consultare în domeniile politic, militar și economic, precum și în domeniul social-științific și în alte sectoare, apărută inițial ca o contrapondere a Pactului de la Varșovia.
  • navă de desant - vezi vas de debarcare.
  • navă de luptă - navă care aparține forțelor maritime militare și este aptă să execute o misiune de luptă (sinonim: bastiment de război).
  • navă de război - vezi navă militară.
  • navă dragoare - vezi dragor.
  • navă militară - navă specială destinată războiului naval și care face parte din marina militară a unui stat (sinonim: navă de război).
  • NFPA - National Fire Protection Association (NFPA) este o asociație din Statele Unite, care se ocupă cu crearea și menținerea standardelor sistemelor de stingere a incendiilor și codurilor private și cu drepturi de autor protejate referitoare la protecția civilă.
  • NORAD - organizație înființată de Statele Unite în cooperare Canada, și reprezintă un sistem de control aerospațial și avertizare aerospațială pentru America de Nord.
  • Nr. 6 - numele primului test chinez al unei bombe cu hidrogen, lansate în 1967.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


O[modificare | modificare sursă]

  • obiectiv:
- porțiune de teren, localitate, fortăreață asupra cărora este orientată o operațiune militară sau prezintă interes în timp de război;
- țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe.
  • obuzier - gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate înapoia unor obstacole înalte.
  • ocupație militară - staționarea temporară a forțelor armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; sinonim: cucerire.
  • ofițer de informații - ofițer în cadrul serviciilor speciale care se ocupă cu dobândirea, evaluarea, analiza și valorificarea informațiilor secrete.
  • ofițer în rezervă - ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei.
  • ofițer superior - ofițer cu grad mai înalt decât al căpitanului.
  • operație (sau operațiune) - totalitatea acțiunilor de luptă duse de către unitățile operative și strategice după un plan unic, pentru îndeplinirea unor scopuri operative sau strategice.
  • operațiune aeriană - totalitatea acțiunilor duse pe una sau mai multe direcții aeriene operativ-strategice, în scopul distrugerii unor obiective importante ale inamicului.
  • operațiune de apărare antiaeriană a teritoriului - totalitatea acțiunilor duse de trupele apărării antiaeriene a teritoriului, în scopul nimicirii inamicului aerian și a zădărnicirii operațiilor aeriene ale acestuia.
  • operațiune de desant aerian - manevră realizată cu grupări operative de desant aerian (lansat sau debarcat) în adâncimea operativă a inamicului și combinată cu acțiuni ofensive frontale, pentru a întoarce apărarea acestuia.
  • operațiune militară - acțiune militară de mare amploare, în vederea realizării unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia.
  • Orchestra Roșie - numele creat de Gestapo pentru două cercuri de rezistență antinazistă în teritoriile ocupate de al treilea Reich în al Doilea Război Mondial.
  • ordin de chemare - dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate.
  • ordin de zi - act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități.
  • ordine de bătaie - modalitatea de organizare ierarhică, structura de comandă, puterea, dispoziția trupelor și echipamentelor unităților precum și compunerea unei forțe armate.
  • ordine publică - ansamblu de norme juridice care stau la baza funcționării unui stat de drept.
  • Ordinul comandoului - ordin secret emis de Hitler la 18 octombrie 1942 care cerea executarea tuturor membrilor comandourilor aliate.
  • ostaș - vezi militar.
  • oștean - vezi militar.
  • oțel de Damasc - tip de oțel folosit pentru săbii, caracterizat prin duritate și rezistență la rupere.
  • "Oțel Rapid" - armă individuală destinată luptei antipersonal la distanțe mici (până la 50 m), de origine românească.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


P[modificare | modificare sursă]

Poliţist cu scut și cască


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


R[modificare | modificare sursă]

- unitate militară de bază mai mică decât brigada, compusă din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.);
- totalitatea militarilor care fac parte dintr-o astfel de unitate.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


S[modificare | modificare sursă]

  • S-400 Triumf - denumirea unor sisteme de apărare aeriană din Rusia, dezvoltată de către Almaz Central Design Bureau ca o perfecționare a familiei S-300.
Sabie de cavalerie ușoară din secolul al XIX-lea
- tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, suflând în el, proiectile de mici dimensiuni;
- armă cu care musulmanii aruncau substanțe incendiare asupra, trupelor inamice.
- armă defensiva de lemn, de metal sau de piele, cu care războinicii își apărau corpul de lovituri; sinonim: pavăză;
- blazon de forma acestei arme;
- persoană sau lucru care protejează; protecția oferită de acestea.
- soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare;
- militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii.
- ramură a științei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare de mare amploare;
- arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Ș[modificare | modificare sursă]

  • șanț - fortificație de apărare împotriva armelor de foc, constând dintr-un săpătură lungă și adâncă, cu un parapet făcut din pământul scos.
  • șașka - tip special de spadă, cu o lamă cu un singur tăiș, cu mâner pentru o mână, fără gardă, folosită de cazaci.
  • șiș - armă albă, constând dintr-un pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascunsă într-un baston, care îi servește drept teacă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


T[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Ț[modificare | modificare sursă]

  • țepușă - armă de apărare folosită mai ales în Evul Mediu, care consta într-un sistem de pari ascuțiți, care erau proiectați de pe ziduri asupra inamicului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


U[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


V[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


W[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Z[modificare | modificare sursă]

- spațiu de operații militare;
- porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții.
- soldat francez dintr-un corp special de infanterie (cu uniformă asemănătoare portului arab) care a existat în Algeria;
- soldat algerian dintr-un corp indigen de infanterie ușoară.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Vezi și[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.