Judecată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru alte utilizări ale numelui Judecată, vezi Judecată (dezambiguizare).


Judecata este ideea apartenenței unei însușiri la un obiect sau ideea neapartenenței însușirii respective la obiect. În cazul în care ideea exprimă apartenența însușirii la un obiect ea se numește judecată sau propoziție logică afirmativă, iar dacă exprimă neapartenența unei însușiri la un obiect este o judecată negativă sau propoziție logică negativă.

Exemple:

  • Judecată afirmativă: „Omul este animal spiritual”
  • Judecată negativă: „Omul nu este animal spiritual”

Analiza judecății[modificare | modificare sursă]

Compoziție[modificare | modificare sursă]

Judecata are două elemente:ideea obiectului de cunoscut si ideea unei insușiri ce ar putea aparține sau nu obiectului vizat de noțiunea obiectului.

Ideea obiectului reflectat de gândire este noțiunea obiectului.Noțiunea obiectului este primul element necesar în sistemul judecății fiind numit subiect logic. Noțiunea obiectului poate fi exprimatată în limbaj printr-un semn vizual ca de exemplu un cuvânt scris sau un cuvant vorbit desemnând o existență materială sau spirituală.

Ideea insușirii adică noțiunea însușirii a cărei apartenență se afirmă sau se neagă cu privire la unul și același obiect este predicatul logic și poate fi exteriorizată prin semn perceptibil vizual sau auditiv ca de exemplu printr-un cuvânt scris sau pronunțat al unei limbi.

Exteriorizarea perceptibila a judecății este propoziția logică.Ea poate avea în funcție de gradul de generalitate al judecații o forma mai mult sau mai puțin generala.

Structura judecății[modificare | modificare sursă]

Structura judecații este dată de legatura dintre notiunea obiectului și notiunea insușirii lui posibile.Legatura dintre notiunea obiectului și noțiunea insușirii posibile poate fi o legatura de negare logică a aparteneței proprietății sau de afirmare a apartenenței proprietații la obiectul vizat.

Ideea legăturii dintre obiectul reflectat și însușire se exprimă în limbaj prin cuvântul „este”.Ideea neapartenenței insușirii la obiect se exprima lingvistic prin expresia «nu este».

Funcția judecății[modificare | modificare sursă]

Funcția judecății este de exprimare a adevărului, adică de reflectare a stării de fapt a obiectului de cunoscut.