Joseph Bonaparte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Joseph-Napoléon Bonaparte, rege al Neapolelui şi Siciliei, rege al Spaniei şi al Indiilor, conte de Survilliers (n. Corte, Franţa, 7 ianuarie 1768 - d. Florenţa, Italia, 28 iulie 1844) a fost fratele mai mare al împăratului francez Napoleon I, care l-a numit rege al Neapolelui şi Siciliei (1806-1808) şi mai târziu rege al Spaniei. A fost rege al Spaniei din 6 iunie 1808[1] până pe 11 decembrie 1813, însă se întorsese în Franţa încă de pe 13 iunie 1812.
Cuprins |
[modifică] Primii ani şi perioada napoleoniană
Bonaparte s-a născut sub numele de Giuseppe Buonaparte ca fiu al lui Carlo Buonaparte şi al Letiziei Ramolino la Corte, în Corsica. În calitate de avocat, politician şi diplomat a servit în Cinq-Cents şi a fost ambasadorul francez la Roma. S-a însurat cu Julie Clary pe 1 august 1794 în Cuges-les-Pins, Franţa. Au avut trei fiice, Julie Joséphine Bonaparte (1796–1796), Zénaïde Laetitia Julie Bonaparte (1801–1854) şi Charlotte Napoléone Bonaparte (1802–1839). El le-a numit pe cele două fiice supravieţuitoare ale sale drept moştenitoare. A avut de asemenea doi copii cu Maria Giulia, contesă de Atri (Giulio, născut în 1806 şi Teresa, născută în 1808).
În 1795 Joseph a fost admis în Consiliul Bătrânilor, unde şi-a folosit poziţia pentru a-şi ajuta fratele să răstoarne Directoratul.
Castelul de Villandry fusese ocupat de către guvernul revoluţionar francez, iar la începutul anului 1800 fratele lui Joseph, viitorul împărat Napoleon, a cumpărat castelul pentru el. În 1806, lui Bonaparte i s-a acordat comanda militară a Neapolelui şi curând după aceea a fost numit rege de către Napoleon, numai pentru a fi înlocuit doi ani mai târziu de către cumnatul său, Joachim Murat, atunci când Joseph a fost numit rege al Spaniei în august 1808, curând după invazia franceză.
A părăsit Neapole fără tragere de inimă şi a ajuns în Spania chiar la începutul revoltei acesteia împotriva dominaţiei franceze şi al Războiului peninsular, în care francezii au fost în cele din urmă alungaţi de către armatele spaniole şi britanice. După ce s-a retras cu majoritatea armatei sale în nordul Spaniei, a încercat să abdice de pe tronul spaniol în schimbul celui neapolitan; Napoleon s-a opus acestui plan şi a trimis întăriri pentru a ajuta în războiul de supunere a Spaniei. Restul domniei sale acolo a fost şubredă, războindu-se constant cu gherilele spaniole. Niciodată nu-şi va putea exercita controlul asupra întregii ţări.
Spaniolii l-au poreclit Pepe Botella („Sticlă Iosif”) această denumire părând a proveni din faptul că acesta era mai mereu beat. Cu toate acestea, altă teorie susţine că porecla a fost cauzată de o confuzie: atunci când Joseph Bonaparte ieşea afară din castelul unde locuia pentru a se uita prin împrejurimi cu o lunetă, aceasta arăta ca o sticlă, sau fusese făcută să arate ca o sticlă de către oponenţii săi.
Suporterii lui Joseph Bonaparte erau numiţi josefinos sau afrancesados (francizaţi). În timpul domniei sale a pus capăt Inchiziţiei spaniole, una din cauze fiind şi aceea că Napoleon era în relaţii proaste cu papa Pius al VII-lea în acea perioadă. În ciuda acestor eforturi pentru a-şi spori popularitatea, naţionalitatea şi sprijinul străin ale lui Bonaparte, plus apartenenţa acestuia la o lojă masonică[2], au garantat practic faptul că nu va fi acceptat niciodată ca monarh legitim de către majoritatea populaţiei spaniole. În timpul domniei sale asupra Spaniei, Venezuela şi-a declarat independenţa (1810) faţă de Spania, fiind prima naţiune care recurge la acest fapt. De-a lungul Războiului peninsular, comanda sa asupra forţelor franceze din Spania s-a dovedit a fi doar formală, deoarece comandanţii săi insistau ca fratele mai mic al regelui să fie de acord cu instrucţiunile lui Joseph înainte de a le urma.
Bonaparte a abdicat şi s-a întors în Franţa după înfrângerea din Bătălia de la Vittoria. A fost considerat de către bonapartişti ca fiind moştenitorul de drept al tronului Franţei după moartea fiului lui Napoleon, Napoleon al II-lea în 1832, deşi nu a întreprins mai nimic în vederea preluării puterii.
[modifică] În America
Bonaparte a trăit o perioadă de timp în Statele Unite, iniţial în New York City şi Philadelphia, unde casa sa a devenit sediul activităţii expatriaţilor [3] francezi, însă mai târziu s-a mutat pe o proprietate numită Point Breeze în Bordentown, New Jersey, lângă râul Delaware. Casa lui Joseph era pe un deal din cauza temerii sale de a nu fi atacat de vreun agent al inamicilor Franţei, Anglia sau Spania, precum şi de americani ostili cauzei sale. Subsolul conţine tunele care sunt fortificate cu cărămizi şi erau destul de înalte pentru ca o persoană să meargă stând dreaptă în picioare.[4] Se crede de asemenea că a întâlnit Diavolul din Jersey în timp ce vâna acolo. [5]
Joseph Bonaparte s-a întors în Europa unde a murit la Florenţa, Italia şi a fost îngropat în complexul de clădiri Les Invalides din Paris.[6]
[modifică] Moştenire
- Golful Joseph Bonaparte din Northern Territory, Australia, este numit după el.
- Lacul Bonaparte, localizat în oraşul Diana, New York, Statele Unite, este numit de asemenea în onoarea lui.
- Un personaj principal din Băiatul de aur de Clifford Odets se numeşte Joe Bonaparte, în memoria acestuia.
[modifică] Referinţe
- ^ Gazeta de Madrid din 14 iunie pagina 568
- ^ Ross, Michael Regele fără tragere de inimă, 1977, pag. 34-35
- ^ Programul evenimentelor istorice PHMC
- ^ Joseph Bonaparte la Point Breeze
- ^ Folclor american: Joseph Bonaparte şi Diavolul din Jersey
- ^ Kwoh, Leslie (duminică, 10 iunie 2007). „Da, un Bonaparte s-a ospătat aici”, The Star-Ledger. Accesat pe data de 19 februarie 2008. „Bordentown cu greu pare locaţia potrivită pentru un palat european pompos, însă somnoroasa comunitate din Burlington County a fost odată pe măsura unui rege. Joseph Bonaparte, care abandonase tronul Spaniei în timp ce fratele mai mic, Napoleon, pierdea controlul asupra Europei, se desfăta cu meniuri generoase de stridii, pui şi vin în timp ce trăia pe pământ locuit probabil de către pescari nativi americani care se stabiliseră acolo cu mii de ani înainte, a descoperit o clasă de arheologie a Universităţii Monmouth.”
[modifică] Vezi şi
- Alan Schom Napoleon Bonaparte: O viaţă
