Războiul de Succesiune Austriacă
|
|
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți ajuta la rezolvarea lor sau să le discutați pe pagina de discuție.
Ștergeți etichetele numai după rezolvarea problemelor. |
| Războiul de Succesiune Austriacă | |
| Parte a | |
|---|---|
Bătălia de la Fontenoy, 1745; pictură în ulei de Pierre Lenfant |
|
| Informații generale | |
| Perioadă | 16 decembrie 1740 – 18 octombrie 1748 |
| Loc | Europa, America de Nord și India |
| Rezultat | Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748) Maria Tereza își păstrează tronul Austriei |
| Modificări teritoriale | anexarea Sileziei de către Prusia Ducatele de Parma, Piacenza și Guastalla revin Bourbonilor spanioli. |
| Combatanți | |
| modifică |
|
Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) a izbucnit odată cu moartea împăratului romano-german Carol al VI-lea, care instituise în timpul vieții sale Pragmatica Sancțiune, recunoscută inițial de toate puterile europene. Împotriva Mariei Terezia, fiica împăratului defunct, s-au ridicat următorii principi, care au emis pretenții asupra Țărilor Ereditare Austriece: Carol Albert de Bavaria, căsătorit cu Maria Amalia, fiica cea mică a împăratului Iosif I, fratele mai mare al defunctului Carol al VI-lea; Filip al V-lea al Spaniei, din dinastia de Bourbon, care succedase liniei spaniole a Casei de Habsburg, respectiv Frederick Augustus al Saxoniei, căsătorit cu Maria Josepha, fiica cea mare a împăratului Iosif I.
Regele Frederic al II-lea al Prusiei s-a folosit de ocazie pentru a condiționa recunoașterea Mariei Terezia ca succesoare, cu anexarea Sileziei de către Prusia.
Bavaria și Spania s-au aliat împotriva Austriei în anul 1741 prin Tratatul de la Nymphenburg (München), la care au aderat ulterior Prusia, Saxonia, Franța, Suedia, Regatul Napolitan, Palatinatul și Kölnul. Cu Austria s-au aliat Anglia și Țările de Jos, rivalii tradiționali ai Franței.
Un conflict european complicat în care principala problemă a fost dreptul împărătesei Maria Tereza a Austriei să moște-nească teritoriile tatălui ei, Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, și al soțului ei, Francisc I, să acceadă la titlul imperial. Pretențiile lui Francisc erau contestate de Carol Albert, elector de Bavaria(viitorul Carol al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman), sprijinit de Frederic al II-lea al Prusiei și Ludovic al XV-lea al Franței.Pe langă asta, Filip al V-lea al Spaniei și Maria Tereza erau într-o dispută privind controlul Italiei, iar Anglia contesta dominația Franței și Spaniei în Mediterana în Razboiul urechii lui Jenkins, și lupta pentru controlul Indiei și Americii.
Războiul a început prost pentru Austria. La moartea lui Carol al VI-lea în 1740, Frederic al II-lea a invadat Silezia, care făcea parte din regatul austro-habsburgic al Boemiei. Francezii au cucerit capitala Boemiei, Praga, o armata spaniolă a intrat în partea de nord a Italiei, stăpânită de austrieci, iar Carol Albert a fost ales Sfânt Împărat Roman. Dar după ce capturarea Sileziei de către Frederic II a fost confirmată prin tratat în 1742, Anglia a venit în ajutorul Austriei, și trupele conduse de George al II-lea al Marii Britanii i-au învins pe francezi la Dettingen in 1743. Savoia s-a alăturat Austriei și Angliei în Tratatul de la Worms din sept. 1743. În 1744-1745 Frederic II a reintrat în război , hotărât să păstreze Silezia. Între timp, Carol Albert a murit și Francisc I a fost ales Împărat romano-german în schimbul returnării de către Austria a cuceririlor sale din Bavaria către moștenitorul electorului. Frederic II a câștigat o serie de victorii împotriva Austriei, și Tratatul de la Dresda (1745) a confirmat stăpânirea sa asupra Sileziei. Lupta dintre Franța si Anglia s-a intensificat. Francezii au sprijinit invazia iacobină a Angliei iar în India francezii au cucerit în 1746 regiunea Madras, controlată de englezi, care au câștigat bătălii pe mare: lângă capul Finisterre, Spania, și Belle-Ile, Franța, în 1747. Până în 1748 toți participanții la război erau gata să facă pace, încheiată la Aix la Chapele.