Războiul de Succesiune Austriacă

Războiul de Succesiune Austriacă
Parte a
Bătălia de la Fontenoy, 1745; pictură în ulei de Pierre Lenfant
Informații generale
Perioadă	16 decembrie 1740 – 18 octombrie 1748
Loc	Europa, America de Nord și India
Rezultat	Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748) Maria Tereza își păstrează tronul Austriei
Modificări teritoriale	anexarea Sileziei de către Prusia Ducatele de Parma, Piacenza și Guastalla revin Bourbonilor spanioli.
Combatanți
Regatul Franței Regatul Prusiei Regatul Spaniei Bavaria (1741–45) Electoratul Saxoniei (1741–42) Sicilia Napoli Republica Genova Suedia (1741–43)	Monarhia Habsburgică Marea Britanie Hanover Provinciile Unite Saxonia (1743–45) Regatul Sardiniei Rusia (1741–43, 1748)

Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) a izbucnit odată cu moartea împăratului romano-german Carol al VI-lea, care instituise în timpul vieții sale Pragmatica Sancțiune, recunoscută inițial de toate puterile europene. Împotriva Mariei Terezia, fiica împăratului defunct, s-au ridicat următorii principi, care au emis pretenții asupra Țărilor Ereditare Austriece: Carol Albert de Bavaria, căsătorit cu Maria Amalia, fiica cea mică a împăratului Iosif I, fratele mai mare al defunctului Carol al VI-lea; Filip al V-lea al Spaniei, din dinastia de Bourbon, care succedase liniei spaniole a Casei de Habsburg, respectiv Frederick Augustus al Saxoniei, căsătorit cu Maria Josepha, fiica cea mare a împăratului Iosif I.

Regele Frederic al II-lea al Prusiei s-a folosit de ocazie pentru a condiționa recunoașterea Mariei Terezia ca succesoare, cu anexarea Sileziei de către Prusia.

Bavaria și Spania s-au aliat împotriva Austriei în anul 1741 prin Tratatul de la Nymphenburg (München), la care au aderat ulterior Prusia, Saxonia, Franța, Suedia, Regatul Napolitan, Palatinatul și Kölnul. Cu Austria s-au aliat Anglia și Țările de Jos, rivalii tradiționali ai Franței.

Un conflict european complicat în care principala problemă a fost dreptul împărătesei Maria Tereza a Austriei să moște-nească teritoriile tatălui ei, Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, și al soțului ei, Francisc I, să acceadă la titlul imperial. Pretențiile lui Francisc erau contestate de Carol Albert, elector de Bavaria(viitorul Carol al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman), sprijinit de Frederic al II-lea al Prusiei și Ludovic al XV-lea al Franței.Pe langă asta, Filip al V-lea al Spaniei și Maria Tereza erau într-o dispută privind controlul Italiei, iar Anglia contesta dominația Franței și Spaniei în Mediterana în Razboiul urechii lui Jenkins, și lupta pentru controlul Indiei și Americii.

Războiul a început prost pentru Austria. La moartea lui Carol al VI-lea în 1740, Frederic al II-lea a invadat Silezia, care făcea parte din regatul austro-habsburgic al Boemiei. Francezii au cucerit capitala Boemiei, Praga, o armata spaniolă a intrat în partea de nord a Italiei, stăpânită de austrieci, iar Carol Albert a fost ales Sfânt Împărat Roman. Dar după ce capturarea Sileziei de către Frederic II a fost confirmată prin tratat în 1742, Anglia a venit în ajutorul Austriei, și trupele conduse de George al II-lea al Marii Britanii i-au învins pe francezi la Dettingen in 1743. Savoia s-a alăturat Austriei și Angliei în Tratatul de la Worms din sept. 1743. În 1744-1745 Frederic II a reintrat în război , hotărât să păstreze Silezia. Între timp, Carol Albert a murit și Francisc I a fost ales Împărat romano-german în schimbul returnării de către Austria a cuceririlor sale din Bavaria către moștenitorul electorului. Frederic II a câștigat o serie de victorii împotriva Austriei, și Tratatul de la Dresda (1745) a confirmat stăpânirea sa asupra Sileziei. Lupta dintre Franța si Anglia s-a intensificat. Francezii au sprijinit invazia iacobină a Angliei iar în India francezii au cucerit în 1746 regiunea Madras, controlată de englezi, care au câștigat bătălii pe mare: lângă capul Finisterre, Spania, și Belle-Ile, Franța, în 1747. Până în 1748 toți participanții la război erau gata să facă pace, încheiată la Aix la Chapele.