Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol
Logotipo del PSOE.svg
Președinte José Antonio Griñán
Fondat 2 mai 1879
Membri 217.000 (2012)[1]
Sediu Calle de Ferraz, nr. 70, Madrid
Ideologie politică Social-democrație
Poziție politică Centru-stânga
Afiliație internațională Internaționala Socialistă
Afiliație europeană Partidul Socialiștilor Europeni
Grup europarlamentar Alianța Progresivă a Socialiștilor și Democraților
Culori Roșu
Site web www.psoe.es
Vezi și Politica Spaniei

Partide politice
Alegeri

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (spaniolă Partido Socialista Obrero Español, PSOE) este un partid politic social-democrat din Spania.[2][3][4][5][6] În spectrul politic se situează în centru-stânga. Acesta a condus țară în perioada 1982-1996 și 2004-2011.

Rezultate electorale[modificare | modificare sursă]

Congresul Deputaților[modificare | modificare sursă]

An electoral Partid Congresul Deputaților Rezultat
# din
voturi
 % din
voturi
# din
locuri
+/–
1977 PSOE 5.371.866 29,3 (#2) 118/350 în opoziție
1979 PSOE 5.469.813 30,4 (#2) 121/350 3 în opoziție
1982 PSOE 10.127.392 48,1 (#1) 202/350 81 la guvernare
1986 PSOE 8.901.718 44,1 (#1) 184/350 18 la guvernare
1989 PSOE 8.115.568 39,6 (#1) 175/350 9 la guvernare
1993 PSOE 9.150.083 38,8 (#1) 159/350 16 la guvernare
1996 PSOE 9.425.678 37,6 (#2) 141/350 18 în opoziție
2000 PSOE 7,.918.752 34,2 (#2) 125/350 16 în opoziție
2004 PSOE 11.026.163 42,6 (#1) 164/350 39 la guvernare
2008 PSOE 11.289.335 43,9 (#1) 169/350 5 la guvernare
2011 PSOE 7.003.511 28,8 (#2) 110/350 59 în opoziție

Membri notabili[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ruiz Castro, M. (27 mai 2013). „La militancia en tiempos de crisis (spanish)”. ABC. http://www.abc.es/espana/20130526/abci-afiliados-partidos-crisis-201305242232.html. Accesat la 12 decembrie 2013. 
  2. ^ Merkel, Wolfgang; Alexander Petring, Christian Henkes, Christoph Egle (2008). Social Democracy in Power: the capacity to reform. London: Taylor & Francis. ISBN 0-415-43820-9 
  3. ^ Nikiforos P. Diamandouros; Richard Gunther (9 mai 2001). Parties, Politics, and Democracy in the New Southern Europe. JHU Press. pp. 315–. ISBN 978-0-8018-6518-3. http://books.google.com/books?id=IT2VCWiYRCcC&pg=PA315. Accesat la 14 iulie 2013 
  4. ^ Dimitri Almeida (27 aprilie 2012). The Impact of European Integration on Political Parties: Beyond the Permissive Consensus. CRC Press. pp. 71–. ISBN 978-1-136-34039-0. http://books.google.com/books?id=oD7bKbo0FYEC&pg=PT71. Accesat la 14 iulie 2013 
  5. ^ Richard Collin; Pamela L. Martin (2012). An Introduction to World Politics: Conflict and Consensus on a Small Planet. Rowman & Littlefield. pp. 218–. ISBN 978-1-4422-1803-1. http://books.google.com/books?id=-vSlx-_Z408C&pg=PA218. Accesat la 18 iulie 2013 
  6. ^ Ari-Veikko Anttiroiko; Matti Mälkiä (2007). Encyclopedia of Digital Government. Idea Group Inc (IGI). pp. 397–. ISBN 978-1-59140-790-4. http://books.google.com/books?id=iDrTMazYhdkC&pg=PA397. Accesat la 18 iulie 2013 

Legături externe[modificare | modificare sursă]