Berberi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Berber (dezambiguizare).
Berberi
Berber flag.svg
Steagul Imazighen, simbolul tuturor berberilor
Lehnert Landrock - Ouled Naïl Tunisie 1905.jpg
Tânără berberă, Tunisia, 1910
Populație totală

23.043.000 [1]

Regiuni cu populație semnificativă
 Maroc09,054,000[2]
 Algeria06,727,400[3]
 Niger01,465,000[4]
 Franța01,180,000[5]
 Spania0921,000[6]
 Mali0664,000[7]
 Libia0282.600[8]
 Tunisia0164,000[9]
 Olanda0153,000[10]
 Sahara Occidentală0138,000[11]
 Belgia089,000[12]
 Mauritania0101,600[13]
 Egipt055,000[14]
 Burkina Faso043,000[15]
 Italia038,000[16]
 Germania037,000[17]
 Regatul Unit06,000[18]
 Senegal02,400[19]
 USA0150[20]
Limbi vorbite
Limbi berbere, Araba, Franceza, Spaniolă (în Maroc și Spania)
Religii
Predominant Islamul.
Grupuri înrudite sau legate cultural
Egipteni

Berberii sunt un popor indigen al Africii de Nord (Magreb). În limba lor își spun Imazighen (în scrierea tifinağ : Imaziγen).

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Ezzin-ed-Din Zidan, în franceză "Zinedine Zidane" un fotbalist celebru din Marsilia, de origine algeriană berberă.

Cuvântul Berber apare odată cu sosirea Vandalilor în Africa de Nord și provine din latinescul Barbarus care el însuși se trage din grecescul βάρϐαρος (”străin”). Lingviștii au presupus că Vandalii, romanizați în mai puțin de o generație (romanizarea lor începuse încă din Spania, unde au lasat regiunii sudice numele de Andaluzia), au preluat acest termen de la Romanii din Africa de Nord, apoi l-au transmis arabilor în limba cărora se pronunță bărbăr (în arabă : بَربَر).

Cuvântul Imazighen (în tifinağ : Imaziγen) este pluralul cuvântului Amaziğ, care după învățații medievali Ibn Hazm și Ibn Khaldun ar însemna «părinte», «conducător», «om liber».

Istorie, limbi, religie[modificare | modificare sursă]

Pe lângă limba arabă pe care și-au însușit-o odată cu religia islamică ei vorbesc și limbile berbere[21]. Limbile berbere formează, împreună cu limba egipteană veche (azi limbă liturgică a bisericii copte) o ramură aparte din familia de limbi afro-asiatice, ramură numită odinioară hamitică. În antichitate au fost cunoscuți sub numele de nubieni, libieni sau mauri și au cunoscut pe rând stăpânirea romană, invaziile vandalilor și cucerirea arabă. Începând cu secolul VII, berberii acceptă treptat islamul și o dată cu acesta limba arabă[21]. De-a lungul istoriei, berberii și limbile lor au cunoscut influențe romane, punice, arabe, turcești și, mai nou, franceze.

Dinastia Almoravizilor și cea a Almohazilor, ambele de origini berbere, au construit imperii în nordul Africii și în Spania între secolele al XI-lea și al XIII-lea.[21]. Istoria triburilor berbere începe în jurul anului 3000 înainte de Cristos, ei fiind menționați în documente din Egipt, Grecia și Roma antică.Limba berberă face parte din grupul limbilor afro-asiatice și are un număr de 300 de dialecte diferite. De obicei este vorba numai de limbi vorbite, foarte puține dintre aceste dialecte dispunând și de o scriere proprie.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Berberii sau, în varianta locală a numelui, Imazighen, sunt locuitorii originari ai nordului Africii. Astăzi ei sunt distribuiți incontinuu pe un larg teritoriu care începe de la oaza Siwa în Egipt și se extinde până pe coasta Atlantic-ului, de la Marea Mediterană pînă la fluviul Niger, cuprinzând și partea sahariană a continetului african. Mult reduse, în ziua de azi, zonele în care se mai vorbesc limbi berbere sunt răspândite pe teritoriile unor state ca Algeria, Maroc, Libia, Tunisia[21] și Egipt[necesită citare]. Din anii 1990, intelectualii berberi încearcă să resusciteze interesul pentru aceste limbi[21], și astăzi există un real sentiment de aparținere culturală comună în toate comunitățile berbere. Există și un alfabet berber comun numit Tifinağ.

Mod de viață[modificare | modificare sursă]

Locuinte[modificare | modificare sursă]

Un element strâns legat de modul specific de viață al berberilor îl constituie locuințele acestora. Familiile berbere trăiesc în câteva încăperi săpate în stâncă și foarte rar au curent electric sau gaz. În interior, pe podeaua de pământ bătătorit sunt întinse covoare tradiționale, iar mobilierul este extrem de rudimentar. Podelele sunt înclinate în direcția intrării principale, pentru ca, în caz de inundație în anotimpul ploios, apa să curgă în afara locuinței. Pentru a câștiga ceva bani, berberii permit turiștilor să viziteze spațiul în care locuiesc. Autobuzele pline cu vizitatori opresc în apropierea locuințelor berbere, turiștii le vizitează și la întoarcere oferă proprietarilor câteva monede.

Limbile berbere
Berberi din Maroc la o sărbătoare tradiţională

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The Joshua Project, Affinity Blocs: Arab World Last Updated 15-Apr-2010
  2. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Morocco
  3. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Algeria
  4. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Niger
  5. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of France
  6. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Spain
  7. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Mali
  8. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Libya
  9. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Tunisia
  10. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Netherlands
  11. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Western Sahara
  12. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Belgium
  13. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Mauritania
  14. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Egypt
  15. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Burkina Faso
  16. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Italy
  17. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Germany
  18. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of United Kingdom
  19. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of Senegal
  20. ^ The Joshua Project, Ethnic People Groups of United States
  21. ^ a b c d e Enciclopedia universală Britannica, coord. Ilieș Câmpeanu, Cornelia Marinescu, București, Editura Litera, 2010, vol.2 ISBN 978-973-675-761-7 p. 200