Pedro Calderón de la Barca
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pedro Calderón de la Barca (n. 17 ianuarie 1600, Madrid - d. 25 mai 1681, Madrid) a fost un important poet şi dramaturg spaniol.
Cuprins |
[modifică] Date biografice
Calderón de la Barca a fost obligat indirect de către părinţii săi să devină preot, ei condiţionând moştenirea sa de exersarea oficiului de preot. Astfel, Calderón a studiat în cadrul Colegiului Imperial de iezuiţi din Madrid. A continuat în universităţile din Alcalá şi Salamanca, dar în 1620 abandonează studiile religioase şi optează pentru cariera militară, spre supărarea tatălui său. Este posibil ca acest eveniment să fi fost reflectat mai târziu în operele dramatice ale lui Calderón, în care se regăsesc conflicte edipice între taţi şi fii.
Trei ani mai târziu a debutat ca dramaturg cu o comedie intitulată „Amor, honor y poder” („Dragoste, onoare şi putere”). Ca toţi tinerii cu educaţie din vremea sa, Calderón a călătorit în Italia şi Flandra, iar, începând cu 1625, a contribuit la Curtea regală cu un repertoriu dramatic apreciat de regele Filip al IV-lea al Spaniei. De altfel, în 1635 a compus „El mayor encanto, el amor” („Cea mai mare încântare, dragostea”) cu ocazia inaugurării teatrului din cadrul Palatului Bunei Retrageri (Palacio del Buen Retiro), fiind de asemenea organizatorul a multe şi rafinate spectacole dramatice, pentru care a contat cu colaborarea unor scenografi italieni precum Cosme Lotti sau Baccio del Bianco, precum şi cu muzicieni excelenţi.
A fost numit de către rege Cavaler al Ordinului Santiago şi s-a remarcat ca soldat în serviciul Ducelui de Infantado, în timpul asediului de la Fuenterrabía (1638) şi a războiului civil din Catalonia (1640). Hitoronisit preot în 1661, la puţin timp a fost numit capelan la Reyes Nuevos de Toledo. Pe atunci era deja dramaturgul cel mai apreciat la Curte, iar în 1663 regele l-a desemnat capelanul său onorific, ceea ce îl obligă pe Calderón să-şi mute reşedinţa la Madrid, unde va muri în 1681, fiind considerat unul din cei mai mari dramaturgi ai epocii sale.
[modifică] Opera
Creaţiile dramatice ale lui Calderón de la Barca reprezintă culminarea modelului teatral baroc creat spre sfârşitul secolului XVI de către Lope de Vega.
Conform calculelor sale din anul morţii, Calderón este autorul a cincisute optzeci de acte sacramentale, intermedii şi alte opere minore precum poemul „Psale et sile” sau alte piese ocazionale. Deşi mai puţin prolific decât modelul său, genialul Lope de Vega, Calderón se arată superior acestuia din punct de vedere tehnic, ducând la perfecţiune formula dramatică a lui Lope prin reducerea numărului de scene şi eliminarea elementelor lirice nefuncţionale. Operele devin astfel un spectacol baroc complet, care acordă importanţă scenografiei şi muzicii, elemente puţin importante pentru Lope de Vega.
Calderón de la Barca utilizează în mod frecvent piese anterioare, din care elimină scene inutile; reduce din numărul de personaje şi din bogăţia polimetrică a teatrului lopesc. De asemenea, sistematizează exuberanţa creativă a modelului său şi construieşte opera în jurul unui singur protagonist. Calderón caută de multe ori efectul teatral, în detrimentul celui liric. A. Valbuena Briones a semnalat ca în stilul lui Calderón se pot distinge două registre.
[modifică] Primul registru
În prima parte a operei sale, Calderón reordonează, condensează şi reelaborează ceea ce în opera lui Lope era difuz şi haotic, stilizând realismul costumbrist şi apropiindu-l astfel de stilul curtezan. În ele sunt prezente multe personaje reprezentative pentru epoca sa şi condiţia sa socială, toate având în comun cele trei teme ale teatrului baroc spaniol : dragostea, religia şi onoarea.
Onoarea este în mod special o temă mulţumită căreia Calderón s-a făcut remarcat, cu opere precum „El alcalde de Zalamea” („Primarul din Zalamea”), în care are loc un conflict între onoarea individuală (demnitatea umană) a unui ţăran înstărit, Pedro Crespo, a cărui fiică a fost violată de un căpitan de orgine nobilă, şi onoarea corporativă (esprit de corps) a căpitanului. Onoarea, ca patrimoniu al spiritului înfruntat cu justiţia, cazul Primarului din Zalamea, sau pasiunea amoroasă ce orbeşte sufletul, cazul operei „El mayor monstruo” („Cel mai mare monstru”) sau gelozia în „El médico de su honra” („Doctorul onoarei sale”).
[modifică] Al doilea registru
În cea dea doua parte a operei sale, dramaturgul inventează, depăşind repertoriul cavaleresc, o formă poetico-simbolică necunoscută până la el şi care va configura un teatru esenţialmente liric, ale cărui personaje tind către simbolic şi spiritual. Este cazul unor drame filozofice şi teologice, acte sacramentale şi comedii mitologice sau palatine.
Calderón este cunoscut pentru crearea acestor personaje de tip baroc, dezechilibrate în interiorul lor datorită unei pasiuni tragice, aşa cum apar în „El príncipe constante”, „El mágico prodigioso” sau în „La devoción de la cruz”. Personajul său cel mai cunoscut este teribilul Sigismund de Polonia din „La vida es sueño” („Viaţa este vis”) considerată capodopera teatrului calderonian. Această operă, paradigma comediilor sale filozofice, reuneşte şi dramatizează problemele transcendentale ale epocii sale : libertatea sau puterea voinţei în faţa destinului, scepticismul în faţa aparenţelor sensitive, precarietatea existenţei, considerată un simplu vis şi, în sfârşit, idea consolatoare că, inclusiv în vise, se poate totuşi realiza binele. Această operă are mai multe variante. Pe plan secund apare şi tema educaţiei, cultivată mai apoi de scriitorii secolului al XVIII-lea.
Tot în acest al doilea registru duce la perfecţiune aşa-numitul „auto sacramental”, piese alegorice de un singur act, reprezentând tema euharistiei. Pentru a da câteva exemple, se pot menţiona „El gran teatro del mundo” („Marele teatru al lumii”) sau „La cena del rey Baltasar” („Cina regelui Baltazar”).
