Alfabetul Fonetic Internațional

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru îndrumări privind transcrierile fonetice în Wikipedia vezi Wikipedia:Manual de stil (pronunție)
Pagina „AFI” trimite aici. Pentru un centru comercial vedeți AFI Palace Cotroceni
Acronimul AFI mai poate însemna Asociația Fonetică Internațională, cea care a creat alfabetul omonim, vezi mai jos.
„The Phonetic Teachers' Association”, vechea titulatură (în transcrierea fonetică originară) a Asociației Fonetice Internaționale, cea care a publicat în 1888 prima versiune a alfabetului.
Alfabetul Fonetic Internațional (în limba engleză), versiunea actualizată în 2005.

Alfabetul Fonetic Internațional (AFI) este un sistem de simboluri grafice destinat transcrierii sunetelor folosite în limba vorbită. În mod ideal aceste simboluri trebuie să poată reprezenta în mod unic și precis toate procesele fonologice din toate limbile și, atunci cînd este necesar, să poată preciza diferențe de ordin fonetic.

Generalități[modificare | modificare sursă]

Principiul general al AFI este de a asocia fiecărui segment de vorbire un simbol unic, evitînd grupurile de simboluri precum sh pentru sunetul ʃ (din șapcă). O altă caracteristică a acestui alfabet este aceea că nu distinge între sunete care, chiar diferite, nu se pot contrasta fonemic în nici o limbă. În cazurile cînd se dorește precizarea la nivel fonetic (și nu fonemic) se pot folosi, opțional, semne diacritice corespunzătoare.

Simbolurile din AFI sînt luate în mare parte din alfabetul latin și din cel grec, sau sînt modificări ale acestora. În schimb, pentru clicuri au fost preferate simboluri folosite în transcrierea unor limbi din Africa.

Transcrierile în AFI se includ fie în paranteze drepte: [eˈɡzem.plu], fie între bare oblice: /eˈɡzem.plu/. Diferența este aceea că o transcriere pur fonetică, fără a pretinde că toate simbolurile respective au valoare fonemică contrastivă, se scrie folosind parantezele drepte. Transcrierea fonemică, în general mai puțin complexă, deoarece sunetele unei singure limbi formează un subset redus, se scrie cu bare oblice. De exemplu o transcriere fonetică foarte minuțioasă a cuvntului englez pretzel (covrig) este [ˈpʰɹ̥ʷɛʔt.sˈəɫ̩] și marchează numeroase aspecte fonetice ale cuvîntului, convenabil de exemplu pentru comparația cu pronunțări în alte limbi; la rândul ei, transcrierea fonetică poate fi amănunțită, [ˈpʰɹ̥ʷɛʔt.sˈəɫ̩] sau mai largă, [ˈpʰɹɛt.səɫ̩]. O transcriere care se limitează la subsetul de foneme ale limbii engleze este varianta simplificată /ˈprɛtsəl/.

În această transcriere se marchează de obicei atît despărțirea în silabe, prin puncte, cît și accentul, printr-o liniuță verticală plasată sus înaintea silabei accentuate.

Origine[modificare | modificare sursă]

Alfabetul Fonetic Internațional a fost inițial dezvoltat de lingviști britanici și francezi sub direcția lui Paul Édouard Passy (1859-1940), în cadrul „Asociației Fonetice Internaționale”. Această asociație a fost fondată la Paris în 1886 sub numele Dhi Fonètik Tîcerz' Asóciécon, care era transcrierea fonetică la vremea aceea a numelui The Phonetic Teachers' Association (Asociația Profesorilor de Fonetică) după ce mai întîi a funcționat sub titulatura L'Association Phonétique des Professeurs d'Anglais (Asociația Fonetică a Profesorilor de Engleză).

După prima versiune a alfabetului, publicată în 1888, au urmat cîteva revizii în anii 1900, 1932, 1989 și 1993.

Vocale[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Vocală

Clasificarea vocalelor se face după mai multe criterii, cele mai importante fiind:

  • Gradul de deschidere a cavității orale, mai exact spațiul dintre limbă și palat. În acest sens de exemplu [a] este o vocală deschisă, iar [i] și [u] sînt vocale închise.
  • Locul în care limba se apropie cel mai mult de palat. Din acest punct de vedere vocala [e] este anterioară pentru că fluxul de aer se îngustează cu precădere într-o regiune mai apropiată de dinți, în timp ce [u], ca în cuvîntul „butuc”, este o vocală posterioară.
  • Gradul de rotunjire a buzelor. De exemplu vocala [o] este rotunjită, iar [e] este nerotunjită.
  • Caracterul oral sau nazal al emisiei sunetului. Dacă aerul iese în majoritate pe gură avem de a face cu o vocală orală. Limba română nu are vocale nazale, cu excepția unei ușoare nazalizări care se produce atunci cînd după o vocală, în aceeași silabă, urmează consoana nazală [n]. Limba franceză în schimb folosește mai multe vocale nazale.

Diagrama de mai jos prezintă vocalele clasificate după primele trei criterii, și anume deschidere, loc de articulare și rotunjire. Toate vocalele din diagramă sînt orale, iar tonul și lungimea nu sînt luate în considerare.


  Vocale     Vezi și AFI, consoane. Modificare   
Deschidere Anterioritate
Anterioare Semiant. Centrale Semipost. Posterioare
Închise
Blank vowel trapezoid.svg
 
 
 
Cvasiînchise
Semiînchise
Mijlocii
Semideschise
Cvasideschise
Deschise
Legendă:
Celulele galbene corespund vocalelor din limba română.
Celulele crem indică vocale folosite rar în limba română.
Celulele gri corespund unor vocale rare, fără simbol fonetic.
În perechile de vocale, în stînga figurează varianta nerotunjită, iar în dreapta cea rotunjită.

Zonele colorate din tabel corespund celor șapte vocale din limba română standard. Simbolul fonetic [ǝ] corespunde literei ă din măr, iar [ɨ] corespunde lui î sau â din înapoi respectiv Pârvu.

Vocala ǝ este nerotunjită în limba română, dar poate fi rotunjită în alte limbi; definiția ei precizează că se obține într-o poziție relaxată a buzelor. Ce înseamnă o poziție relaxată depinde de limba respectivă, de exemplu ǝ din limbile română, franceză, engleză, rusă sînt toate mai mult sau mai puțin diferite.

Se observă că vocalele [e] și [o] apar de două ori. Acest lucru se datorează faptului că nu există nici o limbă în care să se diferențieze după gradul de deschidere trei tipuri de [e]. În limba română există unul singur, [e] din /ˈre.pe.de/. În limba franceză sau italiană se disting două variante, cea semiînchisă [e] și cea semideschisă [ɛ], ca de exemplu în cuvîntul francez déesse (zeiță), pronunțat [deˈɛsə]. Pentru simplificare, [e] median din limba română se scrie cu același simbol ca [e] semiînchis din franceză, chiar dacă fonetic ele sînt diferite. Același lucru este valabil și pentru cazul vocalei [o].

Consoane[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Consoană.

Consoanele se clasifică în trei mari grupe după modul în care se generează presiunea aerului în articularea lor. Toate consoanele din limba română fac parte din cea mai importantă dintre aceste grupe, și anume a consoanelor pulmonare, produse prin comprimarea aerului în plămîni. În alte limbi există consoane produse prin comprimarea aerului în glotă. Există de asemenea așa-numitele clicuri, consoane obținute prin crearea unei presiuni în aerul din cavitatea orală prin închiderea acesteia în două locuri, și apoi eliberarea bruscă a acestei presiuni. În fine există articulații combinate. O parte din aceste consoane exotice se pot întîlni sporadic și în limba română, dar nu ca parte integrantă a setului de sunete ale limbii ci numai în anumite interjecții.

La rîndul lor aceste grupe sînt divizate în continuare după modul și locul de articulare. Modul de articulare se referă la mecanismul de blocare și eliberare a fluxului de aer, astfel distingîndu-se consoane oclusive, fricative, africate, nazale, sonante și altele.

Prin loc de articulare al unei consoane se înțelege poziția de-a lungul canalului fonator în care se produce turbulența audibilă caracteristică acelei consoane. Astfel există, printre altele, consoane bilabiale, labiodentale, dentale, alveolare, palatale, velare.

Tabelul de mai jos cuprinde consoanele Alfabetului Fonetic Internațional.

  Consoane     Vezi și AFI, vocale. Editează   
Mod de
articulare
Loc de articulare
Bi-
labiale
Labio-
dentale
Dentale Alveo-
lare
Post-
alveo-
lare
Alveolo-
palatale
Retro-
flexe
Palatale Velare Uvulare Farin-
gale
Epi-
glotale
Glotale
Flux pulmonar
Oclusive p b t d ʈ ɖ c ɟ k ɡ q ɢ ʡ - ʔ -
Africate ʦ ʣ ʧ ʤ ʨ ʥ - -
Fricative ɸ β f v θ ð s z ʃ ʒ ɕ ʑ ʂ ʐ ç ʝ x ɣ χ ʁ ħ ʕ ʜ ʢ h ɦ
Sonante ʋ ɹ ɻ j ɰ - -
Vibrante ʙ r - - ʀ - -
Bătute ɾ ɽ - - - -
Fricative laterale - - - - ɬ ɮ - - - - - -
Sonante laterale - - - - l ɭ ʎ ʟ - - - - - -
Bătute laterale - - - - ɺ - - - - - -
Nazale m ɱ n ɳ ɲ ŋ ɴ - - - - - -
Flux glotal (explozive și implozive)
Oclusive explozive ʈʼ - -
Fricative explozive ɸʼ ʃʼ ɕʼ ʂʼ çʼ χʼ - -
Implozive ɓ ɗ ʄ ɠ ʛ - -
Flux velar (clicuri)
Clicuri centrale ʘ ǀ ǃ ǂ - - - - - - - - - -
Clicuri laterale - - - - - ǁ - - - - - - - - - -
Articulații multiple
Fricativă postalveolovelară: ɧ   Sonantă labiovelară: w   Fricativă labiovelară: ʍ   Sonantă labiopalatală: ɥ
Legendă:
Celulele gri corespund unor articulări considerate imposibile.
Celulele galbene corespund consoanelor din limba română.
Celulele crem indică alofone ale unor consoane din limba română.
În perechile de consoane, cea din stînga este surdă, iar cea din dreapta este sonoră.

Simboluri suprasegmentale[modificare | modificare sursă]

Diacritice[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Alfabetul Fonetic Internațional