Ebraica biblică arhaică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ebraica biblică arhaică a fost o limbă în uz în vechiul Israel între secolele al X-lea și al VI-lea înainte de Hristos, interval care corespunde cu perioada Regilor din istoria evreiască pînă la exilul babilonian.

Limba s-a păstrat în textele biblice: Tanahul (Vechiul Testament), în special Tora (Cărțile lui Moise), și Cîntarea Deborei (Judecători, 5). Se mai numește vechea ebraică sau paleo-ebraică.