Munte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Muntele McKinley (sau Denali, 6.194 m) din Alaska (Statele Unite ale Americii) are cea mai mare altitudine vizibilă bază-vârf dintre toate vârfurile planetei noastre, măsurând aproximativ 5.400 m între punctele sale extreme.

Munte este o formă de relief care este o ridicătură a scoarţei pământului care se extinde deasupra terenului limitrof pe o suprafaţă limitată, fiind mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă şi depăşind înălţimea de 800 de m. Există desigur un mare spaţiu de libertate în a aprecia pe plan local ceea ce constituie un munte sau nu.

Munţii acoperă suprafeţe de aproximativ 52% din Asia, 36% din America de Nord, 25% din Europa, 22% din America de Sud, 17% din Australia şi doar 3% din Africa. Per ansamblu, circa 22% din suprafaţa uscatului Terrei este muntoasă. De asemenea, 1 din 10 oameni locuiesc în zone montane. Absolut toate fluviile şi râurile importante ale planetei izvorăsc şi sunt alimentate din surse montane, respectiv mai mult de jumătate din umanitate depinde vital de apa montană.

Adjectivele muntos şi montan sunt utilizate pentru a descrie suprafeţele montane şi lucrurile asociate cu acestea. Substantivele muntean (munteni) şi montaniard (montaniarzi) desemnează locuitorii permanenţi ai munţilor, respectiv pe cei care sunt frecvent prezenţi ca oaspeţi a muntelui în calitate de iubitori ai acestuia.

Munţii României sunt Munţii Carpaţi, cu cele trei subdiviziuni ale lor, Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali, respectiv Munţii Dobrogei.

Acest articol trebuie pus în formatul standard Puteţi contribui la îmbunătăţirea conţinutului şi a formei sale.

[modifică] Istoric

În istoria Terrei, munţii s-au format şi au dispărut continuu, înălţându-se semeţi doar pentru a fi apoi erodaţi şi transformaţi în banale deluşoare. Cei mai înalţi sunt cei mai tineri. Muntele Everest a început să prindă contur abia cu circa 15 mln de ani în urmă, în epoca maimuţelor antropoide. În deplasarea lor continuă pe faţa pământului, plăcile continentale şi cele oceanice se lovesc unele de altele, uneori înregistrându-se coliziuni frontale: aceste ciocniri sunt cele care duc la formarea marilor lanţuri muntoase. Când o placă oceanică alunecă sub una continentală, rocile sale sunt împinse în adâncurile fierbinţi ale Terrei şi se topesc; o parte a acestor roci topite formează un şir de vulcani la suprafaţă. Concomitet, placa continentală se încreţeşte de-a lungul liniei frontale, născând alţi munţi când două plăci continentale se ciocnesc un volum uriaş din scoarţa terestră este împins în sus, aşa cum se întâmplă la coicnirea a două trenuri, văzută cu încetinitorul. Odată munţii formaţi însă, asupra lor se abat alte forţe ale naturii, erodându-i până ce întregul proces se reia, în decursul a mln. de ani. Formarea munţilor este un ciclu fără sfârşit, masive aflate în diverse stadii ale acestui ciclu putând fi întâlnite pretutindeni în lume.

[modifică] Principalele lanţuri muntoase

Multe lanţuri fac parte la rândul lor din alte lanţuri mai mari. Unul din principalele lanţuri coboară pe coasta de vest a Americii, altul formează Alpii şi Atlasul, până la Himalaia, în sud-estul Asiei.

[modifică] Tipuri de munţi

• Munţii de încreţire se formează acolo unde straturile cutate de roci sunt împinse în sus, de-a lungul marginii unei plăci continentale la ciocnirea a 2 plăci. Astfel s-a format majoritatea munţilor, inclusiv: Alpii, Himalaia şi Apalaşii.
• Munţii bloc se formează prin deplasarea rocilor de-a lungul unei falii în scoarţa Pământului. Astfel s-au format Sierra Nevada din Califirnia, Grand Tetons din Wyoming şi munţii de-a lungul Marelui Graben African.

[modifică] Muntele Chimborazo, în Ecuador

Muntele Chimborazo, în Ecuador, este punctul de pe Pământ cel mai îndepărtat de centrul său. Deşi are doar 6267 m peste nivelul mării, acest pisc andin e cu 2 150 m mai îndepărtat de centrul Terrei decât Everestul datorită convexităţii Pământului în jurul Ecuatorului.

[modifică] Vechi şi nou

Suprafaţa Pământului e un etern câmp de luptă între forţa ascendentă de formare a munţilor şi forţele de eroziune a gheţii, apei şi gravitaţiei.

După formarea unui lanţ, dezagregarea începe să distrugă suprafaţa rocilor. Gheţarii, râurile şi căderile de pietre transportă aceste resturi lăsând în urmă piscuri şi creste individuale şi numeroase văi. În acest stadiu se află masivele mai tinere, precum Alpii şi Himalaia, care au început să se formeze acum 4,5-10 milioane de ani.

Odata cu continuarea dezagregarii şi a eroziunii, piscurile se transformă treptat în dealuri rotunjite. Se poate observa în unele părţi din Scoţia şi Canada, unde munţii s-au format acum circa 460-390 milioane de ani.

[modifică] Himalaia şi podişul Tibet

Munţii Himalaia sunt formaţi din roci sedimentare care s-au depus întâi în mare.

Acum circa 40 milioane ani, placa indo-australiană se mişca spre nord-vest, înspre placa eurasiatică. Rocile vechi de pe fundul mării, aflate între ele, au fost treptat împinse în sus, formând începuturile munţilor Himalaia şi ale podişului Tibet. La un moment dat, placa indiana a intrat sub Eurasiatică împingând şi mai sus munţii.

Plăcile se mai mişcă şi azi una spre cealaltă cu o viteză de câţiva centimetri pe an. Iar întreaga regiune s-a ridicat cu circa 3 000 m în ultimele milioane de ani.

[modifică] Cei Mai Înalţi Munţi Din Lume

1. Everest Nepal/China (8848 m)

2. K2 (Chogori sau Godwin Austen) Pakistan/China (8611 m)

3. Kanchenjunga Nepal/India (8585 m)

4. Lhotse 1 Nepal/China (8501 m)

5. Makalu Nepal/China (8481 m)

[modifică] Legături externe

• Asociaţia Hai-Hui Târgu-Jiu pentru Turism, Sport şi Ecologie

Caută Munte în Wikţionar, dicţionarul liber.

Acest articol din domeniul geografiei este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea sa !