Demografia Spaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În Spania sunt vorbite patru limbi importante care sunt declarate ca limbi oficiale în anumite regiuni:

Catalana, galiciana și castiliana, mai comun denumită "spaniolă", sunt descendente ale limbii latine și au propriile lor dialecte; există de asemenea și alte dialecte romanice, ca și asturiana sau Bable în Asturias și părți din León, aragoneza în o parte din Aragón, și araneza (o variantă gascono-occitană) în Val d'Aran la nord-vest de Catalonia. Spaniola vorbită în Americi este descendentă a dialectului spaniol vorbit în sud-vestul Spaniei.

În anul 2008, populația Spaniei a atins oficial 46 milioane de locuitori, conform înregistrărilor din registrele municipale. Densitatea populației în Spania (91 loc./km patrat) este mai redusă decât în celelalte țări ale Europei de Vest, iar distribuția pe teritoriul țării este inegală. Cu excepția regiunii ce înconjoară capitala, Madrid, cele mai populate areale se găsesc de-a lungul coastei mediteraneene. Populația Spaniei s-a dublat în timpul secolului XX, îndeosebi datorită spectaculosului "boom demografic" dintre anii 1960 si 1970.

Spaniolii nativi reprezintă 88% din populația totală a Spaniei. După ce rata natalității si rata de creștere a populației a scăzut în anii 1980, populația a crescut din nou, inițial datorită spaniolilor emigranți în alte țări europene care s-au reîntors, și, mai recent, datorită numărului mare de imigranți care reprezintă 12% din totalul populației. Între aceștia se numără: latino-americani (39%), nord-africani (16%), est-europeni (15%), imigranți veniți din Africa Subsahariană (4%). În anul 2005 Spania a instituit un program ce a durat 3 luni, program prin care anumitor străini ce nu aveau acte până în acel moment, li s-a garantat rezidența legală.

O porțiune sesizabilă de rezidenți străini in Spania, provine de asemenea și din alte țări vest sau central-europene. Aceștia sunt în majoritate britanici, francezi, nemti,olandezi și norvegieni. Aceste populații preferă coasta Mediteranei și Insulele Baleare, unde aleg să-și petreacă viața cei care s-au pensionat sau cei care lucrează la distanță(de la propriul domiciliu).

Populații substanțiale descind din coloniștii spanioli și imigranți existenți în alte părți ale lunii, îndeosebi în America Latină. Începând cu finele secolului XV, un număr mare de coloniști iberici s-au așezat pe teritoriul Americii Latine, iar în prezent cei mai mulți latino-americani albi (aproximativ 1/3 din totalul populației) au origine spaniolă sau portugheză. În secolul XVI, aproximativ 240.000 de spanioli au emigrat, îndeosebi spre Peru și Mexico. Aceștia au fost însoțiți de încă 450.000 în următorul secol. Între anii 1846 si 1932 aproape 5 milioane de spanioli au plecat spre America, în special spre Argentina si Brazilia. Din 1960 până în 1975, aproximativ 2 milioane de spanioli au migrat spre alte țări vest-europene. În aceeași perioadă, circa 300.000 de persoane au părăsit Spania pentru America Latină.

Evoluția studiilor demografice în Spania[modificare | modificare sursă]

Unele stiințe s-au preocupat de problemele despre populație (istoria, medicina), în special în prima parte a secolului XX, dând naștere unor studii ce s-au publicat în reviste, instituții de sociologie, etc.

În anii '40 predominau studiile medicilor și sociologilor în care în prim-plan erau tematicile naturaliste (nașteri și decese). Sunt foarte reprezentative studiile asupra mortalității infantile, însă fără componenta spațiala, sunt importante de asemenea și studiile despre natalitate ale lui Ros Gimeno, cu tendințe pronataliste.Acesta a fost unul dintre precursorii studiului asupra geografiei populației în Peninsula Iberică. Perpina are de asemenea o contribuție asupra studiilor privitoare la distribuția populației.

În anii '50 primează studiile regionale derivate din geografia regională, ce au caracter descriptiv și explicativ, realizate de autori precum Jose Manuel Casas Torres și Manuel de Teran.

În anii '60 apar și alte tematici precum geografia istorică, cu studii realizate de Livi Bacci și Nadex, care analizează populația din sec. XVI până în sec. XX. Există și un curent ce se referă la fluxuri spațiale, deoarece Spania își începe ciclul demografic de migrație spre Europa și de asemenea cel din mediul rural spre mediul urban. Cei care evidențiază aceste aspecte sunt Cartelux și Garcia Barbancho.

În anii '70 atenția este concentrată asupra populației, dar cu preponderență asupra tematicii fertilității, deoarece natalitatea în Spania începea să scadă.

Din anii '80 s-a consolidat cercetarea pe teme foarte diverse, primând o eterogenitate în care predomina geografia cantitativă și calitativă, asociate unor curente filosofice, ce se resimt până în prezent.

Se evidențiază 3 tematici:

-rata îmbătrânirii populației analizată pe baza creșterii speranței de viață și scăderii ratei natalității;

-diferențele dintre mediul rural si urban;

-deficitul înlocuirii generațiilor, aplanat de măsurile privitoare la fluxurile migratorii;

Asupra migrațiilor se realizează 2 tipuri de studii: cele care analizează Spania ca țară receptoare, cu puternice ramificații în sfera socialului (integrare, asimilare și inserare), si cele care analizează Spania prin prisma fluxurilor migratoare interne (mișcările pendulare, cele din timpul liber sau cele de reîntoarcere din mediul urban spre mediul rural).

Surse demografice în Spania[modificare | modificare sursă]

Studiul populației este în strânsă legătură cu existența surselor.La nivel general, sursele statistice au caracteristici variate: naturalețea lor se află în legatură cu instituția ce le creează și de asemenea obiectivul acestora și elaborarea, pentru a se obține informația finală.

Profunzimea temporală ne indică de când se elaborează informațiile. Periodicitatea mentionează durata de timp la care se repetă obsevația.Veridicitatea face referire la concordanța dintre date și realitate. Accesibilitatea se referă la cât de facilă sau nu este informația pentru utilizatori.

Există o serie de organisme care furnizează informații precum Institutul Național de Statistică, ce se ocupă de culegerea, elaborarea, analizarea și publicarea datelor statistice pentru Spania, fiind organismul național ce studiază populația, migrațiile, etc., încă din anul 1945.

Recensământul populației[modificare | modificare sursă]

Este principala sursă de informație, cea mai utilă și mai bogată în date, care se elaborează de asemenea și la nivel mondial. ONU definește recensămintele ca o serie de operațiuni ce includ reunirea, rezumarea, analizarea și publicarea datelor cu caracter demografic, cultural, economic și social a tuturor locuitorilor unei țări la un moment dat. Recensământul trebuie sa fie universal. Nu se pot face omiteri sau duplicate, numărarea este individuală și se realizează simultan (la momentul ales). În Europa se efectuează recensăminte încă din sec. XIII. Primele țări au fost Suedia și Danemarca. În Spania s-a realizat din anul 1857, deși au fost incercări și înainte, precum recensământul populației pe provincii. Din 1857 s-au realizat 15 recensăminte: 1857, 1860, 1877, 1897, 1900, 1910, 1920, 1930, 1940, 1950, 1960, 1970, 1981, 1991 și 2001.

Întrebările abordate în recensământ se grupează în mai multe secțiuni. Prima face referire la caracteristicile geografice, locul de naștere și de reședință.

A doua secțiune se referă la caracteristicile personale și legate de familie; cele personale fac referire la sex, stare civilă, data nașterii și naționalitatea, iar cele legate de familie urmăresc componentele acesteia încă din anul 1920, însă nivelul detaliilor este redus.

A treia secțiune este reprezentată de caracteristicile culturale, dintre care se subliniază nivelul de instrucție, începând cu anul 1950.

A patra secțiune se referă la caracteristicile economice. Prioritare sunt elementele ce țin de populația activă și alte variabile precum populația ce beneficiază de ajutor de șomaj, etc. Acest raport este unul foarte detaliat.

Registrul Civil[modificare | modificare sursă]

Este mijlocul prin care se elaborează statistici asupra mișcării naturale a populației. Aceste statistici au inceput a fi elaborate în 1863 din înregistrările ecleziastice și din 1870 depind de registrul civil.

Furnizează informații despre evenimentele ce se referă la viața populației, și anume: nașteri, decese și căsătorii. Desecele și căsătoriile sunt printre variabilele importante, contrastante comparativ cu ale altor țări, în care nu prezintă importanță. Informațiile sunt transmise spre Institutul Național de Statistică pentru a se elabora buletinele statistice ce compun mișcarea naturală. Noile tehnologii accelerează aceste procese.

Structura populației pe vârste[modificare | modificare sursă]

Vârsta medie a populației rezidente în Spania, în anul 2006, era de 40,2 ani, și anume: 38,9 ani pentru bărbați și 41,6 ani pentru femei. 14,3% din populație are vârstă sub 15 ani, 69% între 15 și 64 de ani, în timp ce 16,7% din populație are 65 ani și peste.

Societatea spaniolă a fost amenințată de o îmbătrânire ireversibilă a populației, proces ce a fost ameliorat însă de sosirea imigranților începând cu anul 1990.Vârsta medie a populației străine rezidente în Spania era de 32,8 ani în 2004, comparativ cu 41 ani în medie a populației native.

Comunitățile autonome care aveau o populație majoritară de 65 ani, erau, conform INS 2006 Castilla y Leon(22,60%), Asturia(21,48%) si Aragon(20,47%). Pe de altă parte, regiunile unde grupele de vârstă au valori mai reduse sunt: Melilla y Ceuta, I-le Canare(12,35%), Murcia(13,80%), I-le Baleare(13,84%), Madrid(14,48%)si Andaluzia(14,70%).

Conform INS, în anul 2005 speranța de viață în Spania era situată într-o medie de 80,2 ani: 77 ani pentru bărbați si 83,5 ani pentru femei.

Structura populației pe sexe[modificare | modificare sursă]

În total, în anul 2007, Spania avea un numar de 22.860.775 femei (50,58% din totalul populației) și 22.339.962 bărbați (49,42%). Numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților în toate comunitățile autonome, cu excepția Insulelor Baleare, Canare, Murcia, Castilla la Mancha și orașele autonome Ceuta și Melilla.

Bărbații sunt majoritari în populația sub 49 ani, în timp ce femeile sunt mai numeroase în populația peste 50 ani. Este un fenomen universal ca la naștere numărul de bărbați să fie mai mare decât cel al femeilor, și cel mai frecvent în țările dezvoltate este ca femeile să dețină o rată mai mică a mortalității decât bărbații, indiferent de grupa de vârstă, deoarece cu cât se înaintează în vârstă, raportul bărbați/femei este mai redus. Cu toate acestea, în Spania există un vârf în acest raport, între 26 și 36 de ani, datorat faptului că aceasta este vârsta în care numărul de imigranți este mai mare și de aceea procentajul bărbaților este mai ridicat decât al femeilor.

Raportul bărbați/femei în Spania (2007):

-la naștere: 1,08 bărbați/femeie

-la 1 an: 1,06 bărbați/femeie

-la 15 ani: 1,06 bărbați/femeie

-la 30 ani: 1,07 bărbați/femeie

-la 45 ani: 1,01 bărbați/femeie

-la 65 ani: 0,93 bărbați/femeie

-la 80 ani: 0,67 bărbați/femeie

-total populație: 0,98 bărbați/femeie

Natalitatea și mortalitatea[modificare | modificare sursă]

Conform datelor de la Institutul Național de Statistică pentru anul 2006, s-au obținut următoarele informații cu privire la rata natalitățții în Spania:

-rata brută a natalității: 10,96/1000

-rata globală a fertilității (numărul de născuți la mia de femei cu vârste între 15 și 49 ani): 43/1000

-numărul mediu de copii/femeie: 1,38

-vârsta medie la nașterea primului copil: 29,3 ani

-vârsta medie în timpul maternității: 30,9 ani

-procentajul născuților de către mame necăsătorite: 28,4%

Date referitoare la rata mortalității în Spania în anul 2006:

-rata brută a mortalității: 8,43/1000

-rata mortalității infantile: 3,53(la 1000 de născuți vii)

Principalele cauze ale mortalității în Spania pentru anul 2001 au fost:

-pentru bărbați, principalele cauze ale mortalității au fost tumorele (originea a 32,50% din totalul deceselor), bolile sistemului circulator (29,63%), boli ale sistemului respirator (11,85%), cauze externe (5,91%) si boli ale sistemului digestiv (5,34%).

-pentru bărbați, cauzele concrete ale mortalității, ce au provocat un număr mare de decese au fost cardiopatia ischemică (11,56%),cancerul pulmonar (8,63%), boli cerebrovasculare (7,91%) și boli pulmonare obstructive cronice (5,99%).

-pentru femei, principalele grupuri de cauze ale mortalității au fost bolile sistemului circulator (39,86%), tumorile (21,47%), boli ale sistemului respirator (8,79%) și boli ale sistemului digestiv (4,87%).

-pentru femei, cauzele concrete ale mortalității, ce au provocat un număr mare de decese au fost bolile cerebrovasculare (12,68%), cardiopatie ischemică (9,70%), insuficiență cardiacă (7,36%) și alte boli ale inimii (5,05%).

Sporul natural al populației în Spania în anul 2006 a fost de 2,53/1000.

Distribuția populației[modificare | modificare sursă]

Densitatea populației în Spania, de 91,4 loc./km patrat în 2008, este mai mică decât în majoritatea altor tări din Europa Occidentală, iar distribuția în teritoriu este foarte inegală.

Populația spaniolă se concentrează îndeosebi în 2 areale:

Zonele de coastă și proximitatea acestora: Zonele de coastă și cele apropiate de acestea sunt cele mai populate și unde se găsesc cele mai mari nuclee de populație în arii metropolitane, spre exemplu: Barcelona, care își extinde aria de influență asupra întregii coaste catalane, Valencia, Alicante-Elche-Murcia-Cartagena, Sevilla-Cadiz-Malaga-Granada, Bilbao-Guipuzcoa-Santander, Asturia, La Coruna-Vigo, Palma de Mallorca etc.

Madrid este o zonă foarte populată, fiind și orașul cel mai mare din Spania, capitala țării, al treilea municipiu din U.E. (depășit doar de Londra și Berlin), iar aria sa metropolitană este tot a treia din U.E. (depașită de Paris și Londra). În această arie se găsesc orașe precum Mostoles, Alcala de Henares, Fuenlabrada, Alcorcon, Leganes, Getafe, etc, ce depășesc 100.000 de locuitori. Această arie este atât de populată deoarece Madrid este capitala tării, iar influența sa se extinde și asupra provinciilor Toledo și Guadalajara, formând o amplă regiune metropolitană.

Cu toate acestea, interiorul tării sufera probleme de depopulare, situații de acest fel regăsindu-se in orașele Zaragoza, Valladoid și Cordoba.

Zece provincii importante în funcție de rata populației:

Absolută (INS 2009) Relativă (densitatea) (în loc./km²)
  1. Madrid
  2. Barcelona
  3. Valencia
  4. Alicante
  5. Sevilla
  6. Málaga
  7. Murcia
  8. Cádiz
  9. Vizcaya
  10. La Coruña
  • 6.386.932
  • 5.487.935
  • 2.575.362
  • 1.917.012
  • 1.900.224
  • 1.593.068
  • 1.446.520
  • 1.230.594
  • 1.152.658
  • 1.145.488
  1. Madrid
  2. Barcelona
  3. Vizcaya
  4. Guipúzcoa
  5. Alicante
  6. Santa Cruz de Tenerife
  7. Las Palmas
  8. Valencia
  9. Baleares
  10. Málaga
  • 796,2
  • 700,4
  • 517,1
  • 366,9
  • 329,6
  • 313,5
  • 266,5
  • 238,3
  • 222,6
  • 217,0

Arii metropolitane:


Aria metropolitană Populația estimată (2008)
1 Aria metropolitană Madrid 6.138.056[1]
5.179.900[2]
6.321.398[3]
2 Aria metropolitană Barcelona 4.542.490[1]
3.905.300[2]
4.971.701[3]
3 Aria metropolitană Valencia 1.705.742[1]
1.407.100[2]
1.384.871[3]
4 Aria metropolitană Sevilla 1.499.673[4]
1.360.361[1]
1.343.680[3]
5 Aria metropolitană Bilbao 953.152[5]

904.439[6]
1.144.125[3]

6 Aria metropolitană Málaga[4] 923.104[5]
822.417[7]
907.354[3]
7 Aria metropolitană centrală a Asturiei 863.050[1]
440.931[3]
8 Aria metropolitană Alicante-Elche 785.020[1]
471.387[3]
9 Aria metropolitană Murcia-Orihuela[1] 763.723[1]
654.596[3]
10 Aria metropolitană Las Palmas de Gran Canaria 741.826[1]
668.382[3]
11 Aria metropolitană Zaragoza 715.894[5]753.045[8]
733.762[9]
667.774[3]
12 Aria metropolitană Vigo 666.292[1]
411.703[3]
13 Aria metropolitană Bahía de Cádiz-Jerez[4] 632.249[4]
407.950[3]
14 Aria metropolitană Santa Cruz de Tenerife-La Laguna 581.947[1]
450.475[3]
15 Aria metropolitană Palma de Mallorca 509.116[5]
523.549[3]
16 Aria metropolitană Granada 500.469[10]
498.365[5]
458.223[3]
17 Aria metropolitană Tarragona 423.360[5]
410.074[3]
18 Aria metropolitană San Sebastián 413.617[5]
407.601[3]
19 Aria metropolitană La Coruña 408.068[5]
379.729[3]
20 Aria metropolitană Valladolid 395.984[5] 407.148[11]
378.566[3]
21 Aria metropolitană Santander-Torrelavega 393.621[1]
183.466[3]
22 Aria metropolitană Castellón de la Plana 386.906[1]
476.056[3]
23 Aria metropolitană Alcira - Játiva 348.582[1]
24 Aria metropolitană Pamplona 328.511[5]
310.169[3]


Municipii după numărul de locuitori (valori absolute)[modificare | modificare sursă]

Municipiile cu un număr mai mare de 150.000 de locuitori în anul 2009 (conform INS) au fost următoarele:

  1. Madrid: 3.255.944
  2. Barcelona: 1.621.537
  3. Valencia: 814.208
  4. Sevilla: 703.206
  5. Zaragoza: 674.317
  6. Malaga: 568.305
  7. Murcia: 436.870
  8. Palma de Mallorca: 401.270
  9. Las Palmas de Gran Canaria 381.847
  10. Bilbao 354.860
  11. Alicante 334.757
  12. Córdoba 328.428
  13. Valladolid 317.864
  14. Vigo 297.332
  15. Gijón 277.554
  16. Hospitalet de Llobregat 257.038
  17. La Coruña 246.056
  18. Vitoria-Gasteiz 235.661
  19. Granada 234.325
  20. Elche 230.112
  21. Oviedo 224.005
  22. Santa Cruz de Tenerife 222.417
  23. Badalona 219.547
  24. Cartagena 211.996
  25. Tarrasa 210.941
  26. Jerez de la Frontera 207.532
  27. Sabadell 206.493
  28. Móstoles 206.478
  29. Alcalá de Henares 204.574
  30. Pamplona 198.491
  31. Fuenlabrada 197.836
  32. Almería 188.810
  33. Leganés 186.066
  34. San Sebastián 185.357
  35. Santander 182.700
  36. Castellón de la Plana 180.005
  37. Burgos 178.966
  38. Albacete 169.716
  39. Alcorcón 167.967
  40. Getafe 167.164
  41. Salamanca 155.619
  42. Logroño 152.107
  43. San Cristóbal de La Laguna 150.661

Rata densității la nivel de municipii[modificare | modificare sursă]

  1. Hospitalet de Llobregat: 20.246 loc./km²
  2. Barcelona: 15.867 loc./km²
  3. Badalona: 9.844 loc./km²
  4. Bilbao: 8.559 loc./km²
  5. Fuengirola: 6.864,6 loc./km²
  6. La Coruña: 6.500 loc./km²
  7. Valencia: 5.916 loc./km²
  8. Madrid: 5.198 loc./km²
  9. Sevilla: 5.029 loc./km²
  10. Móstoles: 4.665 loc./km²
  11. Las Palmas de Gran Canaria: 3.766 loc./km²
  12. Vigo: 2.725 loc./km²
  13. Granada: 2.693 loc./km²
  14. Tarragona: 2.205 loc./Km²
  15. Palma de Mallorca: 1.760 loc./Km²
  16. Hospitalet de Llobregat: 20.246 loc./km²
  17. Barcelona: 15.867 loc./km²
  18. Badalona: 9.844 loc./km²
  19. Bilbao: 8.559 loc./km²
  20. Fuengirola: 6.864,6 loc./km²
  21. La Coruña: 6.500 loc./km²
  22. Valencia: 5.916 loc./km²
  23. Madrid: 5.198 loc./km²
  24. Sevilla: 5.029 loc./km²
  25. Móstoles: 4.665 loc/km²
  26. Las Palmas de Gran Canaria: 3.766 loc/km²
  27. Vigo: 2.725 loc/km²
  28. Granada: 2.693 loc/km²
  29. Tarragona: 2.205 loc/Km²
  30. Palma de Mallorca: 1.760 loc/Km²

Distribuția populației pe insule[modificare | modificare sursă]

  1. Tenerife: 899.833 loc.
  2. Mallorca: 862.397 loc.
  3. Gran Canaria: 838.397 loc.
  4. Lanzarote: 141.938 loc.
  5. Ibiza: 129.562 loc.
  6. Fuerteventura: 103.167 loc.
  7. Menorca: 93.915 loc.
  8. La Palma: 86.996 loc.
  9. La Gomera: 22.769 loc.
  10. El Hierro: 10.892 loc.
  11. Formentera: 9.552 loc.
  12. Arosa: 4.982 loc.
  13. La Graciosa: 648 loc.(în 2008)
  14. Ons: 77 loc.
  15. Tabarca: 73 loc.
  16. Cíes: 3 loc.

Populația străină[modificare | modificare sursă]

Conform recensământului din anul 2006, 9,27% din populația Spaniei este de naționalitate străină. Imigrările la un nivel mai înalt au început în anii '90. Din anul 2000, Spania primea numărul cel mai mare de imigranți dintre toate țările lumii, cu excepția Statelor Unite.În prezent, rata netă a imigrărilor ajunge doar la 0,99%, ocupând locul 15 în Uniunea Europeană și locul 53 la nivel global. Este, de asemenea, a 9-a țară conform procentajului imigranților în cadrul U.E., după țări precum Statele Unite, Rusia, Germania, Franța, Canada sau Regatul Unit. Majoritatea imigranților care vin în Spania provin din Iberoamerica (36,2%), urmată de Europa Occidentală (21,06%), Europa de Est (17,75%) și Magreb (14,76%). Distribuția geografică a populației străine este neregulată, concentrată în general de-a lungul coastei mediteraneene și în Madrid și împrejurimi.

Religia[modificare | modificare sursă]

76,7% din populația Spaniei se declară Biserica Catolică, 20% se declară atei, 1,6% se declară ca aparținând altor religii (musulmani, Creștinism ortodox, Protestantism, evrei, etc.) și 1,7% din populație se abține, conform unui chestionar realizat în anul 2008. Este important de menționat că mulți spanioli se declară catolici, deși nu sunt practicanți: 55,3% din spanioli declară că nu frecventează bisericile sau se folosesc de servicii religioase foarte rar, în timp ce 17% spun că merg la biserică în fiecare duminică sau chiar de mai multe ori pe săptămână.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n Conurbaciones en 2008 según el proyecto AUDES5
  2. ^ a b c Format:Cita web
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w Format:Cita web
  4. ^ a b c d Plan de Ordenación del Territorio de Andalucía (POTA completo en pdf), Decreto 206/2006, de 28 de noviembre de 2006, publicado en el BOJA nº 250 de 29 de noviembre de 2006, Título IV: Zonificación, Capítulo 2, art. 156 Identificación de las Unidades Territoriales, letra e, Las Unidades de los Centros Regionales. Corresponden a los ámbitos de las estructuras urbanas que conforman los Centros Regionales: Sevilla, Córdoba y Jaén (insertos geográficamente en el Valle del Guadalquivir); Granada (inserta en la Depresión Intrabética); y Huelva, Bahía de Cádiz-Jerez, Bahía de Algeciras, Málaga y Almería, (que conforman el frente litoral de Centros Regionales).
  5. ^ a b c d e f g h i j Proyecto Audes
  6. ^ Según las Directrices de Ordenación del Territorio de Euskadi con la definición del Área funcional del Bilbao metropolitano
  7. ^ Decreto 213/2006 de 5 de diciembre, publicado en Boletín Oficial de la Junta de Andalucía número 250 de 29 de diciembre de 2006.— Plan de Ordenación del Territorio de la Aglomeración urbana de Málaga — pag. 15
  8. ^ Carácter y localización de las nuevas empresas en el área metropolitana de Zaragoza (1997-2000)
  9. ^ Interpretación del hecho metropolitano
  10. ^ Format:Cita web
  11. ^ Según lo definido por las Directrices de Ordenación del Territorio de Valladolid y su Entorno (DOTVaEnt), documento realizado por el instituto de Urbanística de la Universidad de Valladolid, y aprobado por Decreto 206/2001, de 2 de agosto, de la Junta de Castilla y León

Legături externe[modificare | modificare sursă]