Istoria Spaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartagii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți în secolul V d. Hr. și atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În timpul dominației maure au existat mai multe state arabe, dintre care unul dintre cele mai puternice a fost califatul de Cordoba, condus de mai mulți emiri cu numele Abd er-Rahman. În 1492 Regina Isabella I de Castilia a început inchiziția spaniolă, care a durat peste 300 ani. Acesta a fost și anul în care i-a dat lui Cristofor Columb banii pentru prima sa călătorie pe Atlantic spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuși, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, și al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca și "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliția centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia și Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independență asistată de Franța, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică națiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi și sotisitoare și revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Disputele privind succesiunea la tron au devastat țara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupația din partea Franței în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, și a condus la o serie de conflicte armate și revolte între liberali și suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat și pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American dând 1898.

Secolul XX a însemnat inițial instaurarea păcii; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol și a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca și un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă. Creșterea polarizării politice, combinat cu creșterea violenței ce nu a putut fi stăpânită de autorități, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forțelor sale naționaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o națiune epuizată politic și economic.

Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată treaptat într-o economie industrială modernă cu un sector de turism încreștere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat, Prințul Juan Carlos și-a asumat titlurile de rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important în transformarea Spaniei într-un stat democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naționalități istorice - Țara Bascilor, Catalonia și Galicia - li s-a acordat o autonomie lărgită, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.

Începuturi[modificare | modificare sursă]

Spania este un stat creat în urma unor lupte religioase, în pricipal, între catolicism și islamism, dar și împotriva iudaismului (și într-o măsură mai mică, protestantism). Majoritatea din Peninsula Iberică au fost mai întâi creștinați, cand încă făceau parte din Imperiul Roman. Cum Roma a decăzut, triburile germanice au invadat cele mai multe insule din fostul imperiu.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Bătălia dintre Clovis I și vizigoți

Epoca întunecată[modificare | modificare sursă]

În următorii 410 ani, Spania a intrat sub stăpânirea vizigoților, care au fost convertiți la creștinismul arian, în jurul anului 360. Regatul vizigot și-a stabilit capitala la Toledo, regatul atingând apogeul în timpul domniei lui Leovigild.

Stapânirea vizigotă a dus la o expansiune succintă a arianismului în Spania, cu toate acestea, populația autohtonă rămânând majoritar catolică. În 587, Reccared, regele vizigot din Toledo, a fost convertit la catolicism și a lansat o mișcare pentru unificarea doctrinei.

Interiorul moscheii din Cordoba

În 711 un raid arab condus de Tariq ibn Ziyad, a traversat Strâmtoarea Gibraltar și l-a învins pe regele vizigot Roderic în Bătălia de la Guadalupe. Comandantul trupelor arabe, Musabin Nusair, a adus întăriri substanțiale, și până la 718 musulmanii dominau cea mai mare parte a peninsulei, menținând stăpânirea islamică până în 1492. Creștinii și-au mai exercitat autoritatea doar în nordul Peninsulei Iberice. Aici a fost stabilit marele centru de pelerinaj de Santiago de Compostela. În această perioadă, numărul musulmanilor a crescut foarte mult, deși majoritatea populației a rămas creștină. În timp ce, sub statutul de dhinnis, musulmanii tolerau pe creștini si evrei, au existat și exceptii.In 718,in regiunile muntoase din nordul Spaniei,vizigotul Pelayo a fost ales conducatorul in lupta impotriva arabilor.El a fondat Regatul Asturia,numit apoi Leon.In timp ce bascii luptau si ei cu arabii,au trebuit sa faca fata simultan si atacurilor regelui franc Carol cel Mare.Ei l-au ales pe Inigo Arista ca prim-rege al Navarrei,in 824.Regatul Castilliei si cel al Aragonului s-au despartit de Navarra in 1035.

Tarik ibn Ziyad

Era stăpânirii musulmanilor înainte de 1055 este în general considerată o ”Epoca de aur” pentru evrei, viața intelectuală și spirituală a acestora înflorind în Spania.Odata cu colapsul califatului Omeiazilor in secolul XI,Reconquista s-a pus in miscare prin luptele de eliberare a teritoriilor ocupate de berberi si arabi.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

In Evul Mediu,Spania a cunoscut un proces crestin lent de re-cucerire a teritoriilor musulmane.Cand in 1147,Almohads a preluat controlul asupra teritoriilor musulmane andaluziene,au inversat atitudinea toleranta din trecut ,si i-au tratat pe crestini cu cruzime.Pusi in fata alegerii cu moartea,convertirea sau emigrarea ,multi evrei si crestini au plecat.Crestinismul a oferit baza culturala si religioasa care au ajutat sa uneasca pe cei care s-au ridicat impotriva maurilor si au incercat sa ii scoata afara.Crestinismul si Biserica Catolica au contribuit la restabilirea stapanirii europene asupra Iberiei.

Dupa secole de recureriri,in care spanioli au luptat pentru a-i izgoni pe musulmani,Inchizitia Spaniola impotriva musulmanilor si evreilor a fost stabilita de catre Regele Ferdinand si Regina Isabella pentru a finaliza purificarea religioasa a Peninsulei Iberice.In secolele care au urmat ,Spania s-a vazut insusi,ca bastion al catolicismului si puritatii doctrinare.

Epoca coloniala si moderna[modificare | modificare sursă]

Spania a dus catolicismul spre ”Lumea Noua” si Filipine ,insa regii Spaniei au insistat asupra independentei fata de ”interventia”papei,episcopii avand interzis sa raporteze acestuia.In sec.XVIII,conducatorii spanioli s-au tras mai departe de papalitate,alungand iezuitii din imperiu in 1767.Inchizitia a fost in cele din urma eliminata in 1830,si chiar dupa,libertatea religioasa a fost negata in practica,daca nu si in teorie.Catolicismul a devenit religia statului in 1851,cand parlamentul spaniol a semnat o intelegere cu Sfantul Scaun,care a militat ca Madrid sa plateasca salariile clerilor si sa subventioneze alte cheltuieli ale Bisericii Catolice,ca o compensatie pentru confiscarea proprietatilor bisericesti in Desamortizacion de Mendizabal.La acest pact s-a renuntat in 1931,cand a doua Constitutie a Republicii Spaniole a impus o serie de masuri anticlerice ,care au amenintat hegemonia bisericii in Spania,provocand biserica sa ii acorde sprijin lui Francisco Franco in revolta de cinci ani mai tarziu.In Razboiul Civil care a urmat,aproximativ 7000 de preoti au fost omorati de catre comunisti si anarhisti din zonele republicane.

Sub Franco[modificare | modificare sursă]

Aparitia regimului Franco a restaurat drepturile bisericii.In timpul lui Franco,catolicismul a fost singura religie ce a avut statut legal.Alte servicii de cult nu au putut fi anuntate si numai Biserica Catolica putea detine proprietati sau publica carti.Guvernul nu numai ca a continuat sa plateasca salariile preotilor si sa subventioneze biserica,ci de asemenea a asistat la reconstruirea cladirilor bisericilor afectate de razboi.Au fost interzise avorturile si vinderea de contraceptive.Homosexualitatea si toate alte forme sexuale permisive au fost, de asemenea, interzise.Era obligatorie religia catolica cu instruirile sale,chiar si in scolile publice.Franco a garantat in schimb ,dreptul de a numi episcopi in Spania,dreptul de veto asupra numirilor clerilor-preoti parohi.In 1953 aceasta cooperare a fost oficializata intr-o noua intelegere cu Vaticanul,care a facut ca biserica sa beneficieze de un set de privilegii:casatorii canonice obligatorii pentru toti catolici;scutire de fiscalitate de la guvern:subventii pentru noi constructii;cenzura materialelor care biserica le considera ofensatoare;dreptul de a intemeia universitati;de a functiona statiile radio si de a publica reviste si ziare;protectie impotriva intruziunii proprietatilor bisericii de catre politie si scutire de serviciul militar.

Proclamarea Consiliului al doilea de la Vatican in favoarea libertatii religiei in 1965 a oferit mai multe drepturi altor religii confesionale in Spania.In 1960,Vaticanul a incercat sa reformeze biserica in Spania,prin numire interioara,sau hotarand episcopi,prin aceastea eludand sugrumarea lui Franco asupra preotilor din tara.Multi preoti tineri,sub influenta straina, au devenit”preoti lucratori”si au participat in agitatia anti-regimului.Multi dintre ei au sfarsit ca politicieni de stanga sau inchisi in inchisoarea rezervata preotilor prizonieri.In 1966 regimul lui Franco a adoptat o lege care a eliberat alte religii de multe din restrictiile de mai devreme,reafirmand privilegiile Bisericii Catolice.Orice incercare de revizuire a Intelegerii din 1953 a intampinat rezistenta dictatorului.

Restaurarea monarhiei[modificare | modificare sursă]

In 1976,totusi,Regele Juan Carlos a renuntat la dreptul de a numi episcopi,mai tarziu,in acelasi an,Madrid-ul si Vatican-ul semnand un nou acord care a restaurat dreptul biseriici de a numi episcopii,aceasta fiind de acord la revizuirea Intelegerii care implica o separare treptata financiara dintre biserica si stat.Bunurile bisericii nefolosite in scopuri religioase ,urmau sa fie supuse impozitarii,si treptat,dependenta bisericii de subventiile statului urma sa fie redusa.Acest obiectiv ,pentru reducere,nu a fost insa respectat si biserica a continuat sa primeasca subventie publica prin 1987(11 milioane $,doar in acel an).

A durat pana in 1978,cand noua Constitutie Spaniola a confirmat dreptul spaniolilor la liberttaea religioasa si a inceput procesul de destabilizare a catolicismului ca religie de stat.Redactorii Constitutiei au incercat sa faca fata intensei controverse ce se crease in jurul suportului statului fata de biserica,dar nu au reusit pe deplin.Scrierea initiala a Constitutiei nici macar nu mentiona biserica,care a fost inclusa,ca un gand ulterior si doar dupa intense presiuni din partea conducerii bisericesti.Articolul 16 desfiinteaza Catolicismul ca religia catolica si ofera libertate religioasa non-catolicilor,ca drept legal de stat,astfel inlocuind politica de toleranta limitata pentru non-catolici si practicile religioase non-catolice.Articolul afirma in continuare ,totusi ca”autoritatile publice iau credintele religioase in considerare si trebuie sa mentina relatiile ulterioare de cooperare cu Biserica Catolica si alte confesiuni.”In plus,Articolul.27,de asemenea,a starnit controverse,aparand sa pledeze in favoarea subventiilor guvernamentale pentru privat,scoli-afiliate biserici.Aceste scoli au fost dur criticate de socialisti spanioli pentru ca au creat si perpetuat un sistem scolar bazat pe clasa,separat si inegal.Constitutia,oricum,nu include afirmatia precum ca majoritatea spaniolilor sunt catolici sau ca statul ar trebui sa ia in considerare invataturile Catolice.Constitutia declara Spania un stat „non-confesional”.

Ajutorul guvernamental catre biserica a fost o problema dificila.Biserica a sustinut ca,in schimbul subventiilor ,statul a primit serviciile educationale ,sociale si de sanatate,a mii si sute de preoti si calugari care au ocupat functii vitale,pe care statul insusi nu le-ar fi efectuat.Cu toate acestea,Intelegerea revizuita ar fi trebuit sa vina in ajutorul statului fata de biserica,cu un sistem care sa permita contribuabililor sa desemneze o anumita parte din impozitele lor,in mod direct la biserica.Prin 1985,contribuabililor li sa pemis sa deduca pana la 10%din venitul lor impozabil pentru donatii la biserica catolica.Partial din cauza protestelor impotriva acestui aranjament,din partea reprezentantilor altor grupuri religioase ai Spaniei,legislatia fiscala a fost schimbata in 2007,astfel incat contribuabili sa poate alege intre a da 0,52% din impozitul lor pe venit la biserica sau alocarea acestuia spre bunastarea guvernului si bugetul cultural.Timp de trei ani guvernul va continua sa ofere bisericii subventii reduse,dupa acestea, aceasta continuand sa subziste din propriile resurse.Guvernul va continua ,oricum,programul de subventionare asupra scolilor catolice,care in 1987 a costat contribuabili spanioli cam 300 milioane$,inafara de salariile profesorilor,care au fost achitate direct de catre Ministerul de Educatie si Stiinta.

Spania democratică[modificare | modificare sursă]

Intr-o populatie de aproximativ 39 milioane la inceputul perioadei de tranzitie,numarul non-catolicilor era probabil nu mai mare de 300.000.Cam 250.000 dintre acestia erau de alta credinta crestina,inclusiv mai multe culte protestante,Martorii lui Iehova si Mormonii.Numarul evreilor in Spania a fost estimat la aproximativ 13.000 in Comunitatea Evreiasca Murcia.Mai mult de 19 din fiecare 20 de spanioli au fost botezati catolici.Aproximativ 30% din catolici botezati au facut acest lucru in mod regulat,desi aceasta cifra a scazut la 20% in orasele mari.In 1979,aproximativ 975 dintre casatorii erau efectuate in conformitate cu religia catolica.Un raport din 1982 facut de biserica ,sustinea ca 82% dintre copii nascuti in anul precedent au fost botezati in biserica. Cu toate acestea ,s-au produs schimbari fundamentale in locul biserici in societate.O astfel de schimbare a fost imbunatatirea situatiei economice a majoritati spaniolilor,ceea ce a facut societatea mai materialista si mai putin religioasa.Alta noutate a fost schimbarea masiva a populatiei de la sat si ferme in centrele urbane,unde biserica a avut o influenta mai mica asupra valorilor membrilor sai.Aceste schimbari au transformat felul in care spanioli si-au definit identitatea lor religioasa.

A fi un catolic in Spania,a avut putin si mai putin de-a face cu participarea regulata la Slujba si mai mult de a face cu respecatrea rutinei de ritualuri importante,cum ar fi:botezul,casatoria si ingroparea mortilor.Un sondaj realizat in 1980 a aratat ca,desi 82% dintre spanioli au crezut in catolicism,foarte putini dintre acestia s-au considerat a fi foarte buni practicieni ai credintei.In cazul tineretului,procentaje chiar mai mici au fost inregistrate la”foarte buni” sau ”practicieni” catolici.

In contrast cu o epoca anterioara,atunci cand respingerea bisericii a mers impreuna cu educatia,la sfarsitul anilor 1980,studiile au aratat ca cu cat o persoana era mai educata,cel mai probabil el sau ea erau practicanti Catolici.Aceasta noua acceptiune a biserici s-a datorat intr-o masura si retinerii bisericii fata de politica.Ca o schimbare semnificativa fata de epoca pre-Razboi civil,biserica a acceptat necesitatea separarii religiei de stat,si a descurajat pana si crearea unui partid Crestin Democrat din tara.Legaturile traditionale dintre politica si biserica nu au mai cunoscut preferinte politice,in 1982 la alegerile generale,mai mult de jumatate dintre practicieni catolici ai tarii votand cu PSOE.Desi conducerea socialista profesa agnoticism-ul,potrivit sondajelor,intre 40 si 45% dintre membrii partidului au avut convingeri religioase,si mai mult de 70% din acestia declarau ca sunt catolici,aproximativ jumatate intrand in partid dupa moartea lui Franco.

Un indicator important al schimbarilor care au avut loc in rolul bisericii a fost reducerea numarului de spanioli in Ordinele Sfinte.In 1984 Spania a avut mai mult de 22.000 preoti de mir,aproximativ 10.000 calugari hirotoniti si aproximativ 75.000 calugarite.Scaderea numarului reflecta impactul razboiului civil,in care au murit mai mult de 4000 preoti de mir.Deficitul de preoti tineri a reflectat criza generala in vocatii in intreaga lume,care a inceput sa fie simtita in 1960,efectele sale fiind simtite acut in Spania.Criza a fost observata prin scaderea numarului de tineri care se alatura preotiei si prin numarul crescand de preoti care parasesc Ordinele Sfinte.Numarul de seminaristi din Spania a scazut de la mai mult de 9000 in 1950 la doar 1500 in 1970,desi a crescut usor in 1982 la aproximativ 1700.In 2008 erau doar 1221 studenti in scolile catolice.

Schimbari in sensul social al vocatiilor religioase au fost,probabil,o parte a problemei.A avea un preot in familie nu mai era o mandrie a familiei,asa cum ar fi fost in trecut.Motivul principal in majoritatea cazurilor a fost biserica,prin interzicerea casatoriilor pentru preoti.Cum secolul XX se apropia de sfarsit,a aparut un dezechilibru grav intre cei care alegeau sa intre in preotie si a celor care parasesc preotia.Efectele acestei crize au fost deja vizibile in scaderea numarului de preoti de mir ,de la 23.620 in 1979 la doar 22.000 in 1983 si 19.307 in 2005.Numarul maicilor s-a redus 6,9%de la 54.160 in perioada 2000-2005.

Un alt semn al diminuarii rolului biserici in Spania, a fost diminuarea importantei secularului institut religios Opus Dei (Lucrarea lui Dumnezeu). Opus Dei a fost un organism la nivel mondial care nu a aderat la o filosofie politica in special, si care sustine ca a fost apolitica. Organizatia a fost fondata in 1928 de un preot spanial, Josemaría Escrivá de Balaguer y Albás, ca o reactie la secularizarea tot mai mare de universitati spaniole. In pofida angajamentului public la o pozitie apolitica, membri Opus Dei ocupau functii cheie in regimul lui Franco, in special in campul economico-politic, la sfarsitul anului 1950 si inceputul anului 1960. Membrii Opus Dei au dominat grupul liberalilor tehnocrati care au deschis calea economiei Spaniei autarhice dupa 1957. Dupa asasinarea prim-ministrului Luis Carrero Blanco in 1973 (adeseori numindu-se ca acesta ar fi fost un membru Opus Dei), influenta institutului a scăzut enorm. Mentinerea secretului mentinerii ordinii si activitatilor sale, a ajutat la mentinerea pozitiei puternice de influenta a Spaniei. Astazi, Opus Dei este mai degraba o simpla institutie printre grupuri multiple, competitive in lupta pentru putere intr-o societate deschisa si pluralista.

Legături externe[modificare | modificare sursă]