Crimeea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Republica Crimeea.
Republica Autonomă Crimeea
Avtonmnaia Respublica Krîm
Автономна Республіка Крим
Avtonomna Respublica Krîm
Автономная Республика Крым
Qırım Muhtar Cumhuriyeti
Drapelul Crimeea Stema Crimeea
Imnul naționalrusă Нивы и горы твои волшебны, Родина
Nivy I gory tvoi volshebny, Rodina  (transliterație)
Câmpiile și munții tăi sunt magnifici, Țară Mamă

Amplasarea Crimeea
Amplasarea Crimeii față de Ucraina
Amplasarea Crimeea
Amplasarea Crimeii față de Rusia
Capitală Simferopol
44°56′N 34°6′E / 44.933°N 34.100°E / 44.933; 34.100
Limbi oficiale Rusă/Ucraineană
Limbi regionale recunoscute Tătară crimeeană
Etnonim 58.32% Ruși
24.32% Ucraineni
12.03% Tătarii crimeeni
Sistem politic Republică autonomă
 -  Președinte Serghei Kunițin
 -  Prim Ministru Serghei Aksionov
Regiune autonomă
 -  Declarată 18 octombrie 1921 
 -  Abolită 30 iunie 1945 
 -  Restaurată 12 februarie 1992 
 -  Constituție 21 octombrie 1998 
 -  Anexată de Rusia 16 martie 2014 
Suprafață
 -  Total 26,081 km² 
Populație
 -  Estimare 2014 1 967 200 locuitori 
 -  Recensământ 2001 2 033 700 locuitori 
 -  Densitate 75,4 loc/km² 
Monedă Grivnă ucraineană
Rubla rusă
Prefix telefonic +380
Domeniu Internet crimea.ua
Fus orar EET (UTC+4)
Crimeea în schema geopolitică regională între Rusia, CSI și pro-rușii ucraineni pe de-o parte, iar pe de altă parte Ucrainenii pro-europeni, Uniunea Europeană și NATO.

Crimeea (oficial Republica Autonomă Crimeea, în rusă Автономная Республика Крым, transliterat Avtonomnaia Respublika Krîm, în ucraineană Автономна Республіка Крим, transliterat Avtonomna Respublika Krîm, în tătară crimeeană Qırım Muhtar Cumhuriyeti) este o republică autonomă a Ucrainei, dar care ca urmare a crizei din 2014 a intrat, în urma unui referendum controversat, în cadrul Rusiei. Crimeea ocupă peninsula omonimă din nordul Mării Negre. Capitala republicii este Simferopol.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Antichitate[modificare | modificare sursă]

În antichitate peninsula era cunoscută în lumea greco-romană drept Regatul Bosforan (Regnum Bosfori) sau Bosforul Cimerian. Populația era un amestec de triburi și ramuri de triburi traco-cimeriene și scitice. La acestea s-au adăugat mai apoi negustorii greci și apoi romanii - militari, administratori, negustori, clerici etc. Alt nume care i se mai dă în antichitate - dar și mai târziu - este acela de Chersonez, mai târziu rămas pentru partea sudică dintre râul Bug și Nipru.

În secolele VI-XII Bosforul Cimerian, numit și Bosforan sau Chersonez, este ținta mai multor atacuri din partea slavilor păgâni. Populația românească din peninsulă, singura stabilă în epocă, se retrage în fața acestor atacuri fie în fortărețele Imperiului Roman de Răsărit, fie în peșteri naturale dar mai ales artificiale săpate în Munții Crimeii.[necesită citare]

În secolul al XIII-lea tătarii invadează Europa, cucerind printre altele și cea mai mare parte a Bosforului Cimerian, care va fi cunoscut de atunci înainte mai ales sub numele de Crâm sau Crimeea. Principatul de Mangop a rămas ca parte a Imperiului Roman de Răsărit (numit astăzi, incorect, Imperiul Bizantin) până la sfârșitul secolului al XV-lea. Ultimii apărători ai Mangopului în fața armatelor turco-tătare, apărători care au murit până la ultimul pe zidurile cetății, au fost ostașii lui Ștefan cel Mare, moștenitor al Mangopului prin soția sa, Maria de Mangop.

Între 1441 și 1783 cea mai mare parte a Crimeii a făcut parte din Hanatul Crimeii. O parte din porturile din sudul peninsulei erau controlate de Republica Genoveză. În afară de Peninsula Crimeii, în Hanatul Crimeii mai erau și alte teritorii, continentale, precum Sarmația sau Kuban, Cimeria (teritoriul dintre Nipru și țărmul de vest al Mării Azov), regiunea Donului de jos, Chersonezul (aflat între Bugul de Jos și Niprul de Jos, în sudul Zaporojiei de vest) și mai târziu Vozia sau Edisanul (între Bugul de Jos și Nistrul de Jos). Această ultimă regiune avea statut dublu, fiind inițial sub autoritatea Imperiului Roman, mai târziu a slavilor, apoi a Statului Berladnicilor, mai târziu sub autoritatea tătarilor, apoi sub cea a Moldovei (între Roman I și Bogdan al III-lea), mai apoi sub autoritatea mixtă a domnitorilor moldoveni și tătarilor, iar din vremea celei de-a doua domnii a lui Petru Rareș sub autoritatea mixtă - tipică Hanatului Crimeii în epocă - a turcilor și tătarilor. Regiunea Bugeacului, chiar și după cucerirea ei de către tătari, nu a făcut niciodată parte din Hanatul Crimeii, devenind din secolul al XVI-lea parte a Pașalâcului de Tighina.

În 1783 regiunea a fost anexată de Imperiul Țarist. În toate regiunile Hanatului Crimeii cucerite de ruși populația creștină stabilă era alcătuită din români. Rusia i-a mutat pe acești români în Munții Caucaz sau Siberia, uneori aducând în locul lor români din Basarabia, dar de cele mai multe ori înlocuindu-i cu ruși, sârbi, bulgari sau ucraineni. Ultimele sate românești din Crimeea au fost găsite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar nu au intrat decât marginal în cercetările etnologice făcute asupra așezărilor românești din răsăritul Nistrului în acei ani.

Ca urmare a Războiul Crimeii (1853-1856) o parte din populația tătară a emigrat în Dobrogea, Anatolia și alte regiuni ale Imperiului Otoman.

Uniunea Sovietică[modificare | modificare sursă]

Pe data de 18 octombrie 1921 s-a înființat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. Tătarii constituiau atunci 25% din populație.

În Al Doilea Război Mondial trupele germane, ajutate de cele românești, au ocupat Crimeea. După ce au recăpătat controlul asupra regiunii, în 18 mai 1944 autoritățile sovietice au deportat întreaga populație tătară în Asia Centrală, pe motiv că aceasta ar fi colaborat cu ocupanții fasciști. Se estimează că 46% dintre deportați au murit de foame și boli. În 26 iunie 1944 minoritățile greacă, bulgară și armeană au fost de asemeni deportate în Asia Centrală. În 30 iunie 1945 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea a fost transformată într-o simplă regiune a Rusiei.

În 19 februarie 1954 regiunea Crimeea a fost transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucraineană, printr-un decret al Sovietului Suprem al URSS, fără ca populația locală să fie întrebată dacă este de acord cu asta.[1] La acea dată, la conducerea Uniunii Sovietice se afla Nikita Sergheevici Hrușciov care, din 1908 până în 1931, trăise și activase în Ucraina.

În ultimii ani ai URSS, o parte din foștii deportați tătari s-au reîntors în zonă. Locuită în majoritate absolută de ruși, Crimeea este de câteva decenii subiectul unor dezbateri locale, interne (pentru Ucraina) și internaționale extrem de delicate.

Ucraina[modificare | modificare sursă]

După desființarea URSS, Crimeea a devenit parte din noul stat independent, Ucraina. Fiind o peninsulă, industria navală a crescut încet. Totodată, tătarii crimeeni s-au întors din exil și s-au restabilit în Crimeea.

Pe 5 mai 1992 a fost creat propriul guvern al Republicii Crimeea,[2][3] în următoarea zi fiind creată și constituția.[4] Pe 19 mai Crimeea a acceptat să facă parte din Ucraina și a renunțat la un guvern propriu, dar comuniștii crimeeani au forțat guvernul de la Kiev să extindă statutul autonom al Crimeii.

Pe 14 octombrie parlamentul crimeean a creat postul de președinte al Crimeii, acesta fiind alcătuit pe moment dintr-un consiliu de tătari. Conflictele s-au mai liniștit, dar pe 17 martie 1995, parlamentul ucrainean a intervenit și l-a înlăturat pe Meshkov, din cauza acțiunilor sale de integrare cu Rusia.

După o constituție interimară, actuala constituție a fost pusă în aplicare, schimbând numele țării în Republica Autonomă Crimeea. Pe 24 august 2009 au avut loc proteste anti-ucrainiene în Crimeea, acestea fiind alcătuite în mare parte de etnici ruși. Ei sperau că Rusia va negocia cu Crimeea, la fel cum a negociat cu Osetia de Sud și Abhazia.[5] Pe 27 aprilie 2010 a erupt un haos în parlamentul ucrainian, după ce parlamentul a reînnoit tratatul prin care a extins staționarea navelor ruse în Crimeea până în 2042.

La 21 noiembrie 2013 au început Protestele din Ucraina, care s-au amplificat urgent. Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut Rusiei să trimită trupe în Crimeea pentru a proteja cetățenii ruși de acolo. Sub acest pretext, trupele ruse au ocupat rapid peninsula.[6]

La 23 februarie 2014, ca o formă de răspuns la protestele din Ucraina care s-au soldat cu plecarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici, au avut loc proteste ale unor grupuri rusofone din Crimeea care se opuneau noilor schimbări politice de la Kiev și doreau alipirea Crimeii de Rusia. Acestora li se opuneau grupuri de ucrainieni și tătari crimeeni care sprijineau protestele din Ucraina.[7][8]

Ca urmare a protestelor rusofonilor și în condițiile prezenței armatei ruse, la 16 februarie 2014 a fost organizat un referendum, în urma căruia Crimeea s-a declarat independentă, ea fiind anexată imediat după aceea de către Federația Rusă.

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Crimeea este subdivizată în 25 de regiuni: 14 raioane și 11 orașe municipii, oficial cunoscute ca "teritorii guvernate de consilii locale".[9] Chiar dacă orașul Sevastopol este localizat în Peninsula Crimeea, este administrativ separat față de restul Crimeii și este unul din cele orașe cu statut special din Rusia. Sevastopolul, fiind administrativ separat, este integrat în infrastructura întregii peninsule.

Raioane[modificare | modificare sursă]

Subdiviziuni ale Crimeii
1. Bahcisarai
2. Bilohirsk
3. Djankoi
4. Kirovske
5. Krasnohvardiiske
6. Krasnoperekopsk
7. Lenine
8. Nijniohirski
9. Pervomaiske
10. Rozdolne
11. Saki
12. Simferopol
13. Sovețki
14. Ciornomorske

Municipii[modificare | modificare sursă]

15. Alușta
16. Armiansk
17. Djankoi
18. Eupatoria
19. Kerci
20. Krasnoperekopsk
21. Saki
22. Simferopol
23. Sudak
24. Feodosia
25. Ialta

Orașe majore[modificare | modificare sursă]

Populație[modificare | modificare sursă]

După recensământul ucrainean din 2001, populația Crimeii era de 2.033.700 locuitori,[10] din care 58,32% ruși, 24,32% ucraineni, 12,1% tătari crimeeni, 1,44% bieloruși, 0,54% tătari, 0,43% armeni, 0,22% evrei, 0,15% greci și alții.[11] Limba rusă a fost declarată drept limbă maternă de 77% din populație, 11,4% au declarat maternă limba tătară crimeeană și 10,1% limba ucraineană.

Ani Populație Ucraineni Tătarii
crimeeni
Ruși Polonezi Bulgari Germani Evrei Țigani Armeni Greci Bieloruși Moldoveni
1897 762 804 61 112 196 854 404 463 55 418 1 433 8 938 18 048 9 726 2 259
1926 713 823 77 405 89 218 301 398 4 514 11 377 43 631 45 926 649 10 713 16 036 3 842 556
1939 1 126 429 154 123 218 879 558 481 5 084 15 344 51 299 65 452 2 064 12 923 20 652 6 726 1 483
1959 1 201 517 267 938 857 883 1 202 26 433
1970 1 813 502
1979 2 182 927 558 829 15 280 1 493 122 6 548 24 012 4 365 4 365
1989 2 430 495 625 919 38 365 1 629 542 6 157 2 186 2 356 17 731 1 676 2 794 2 684 50 054 6 609
2001 2 413 228 576 647 245 291 1 450 394 4 459 2 282 2 790 5 531 1 896 10 088 3 036 35 157 4 562

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Day in history - 20 January”. RIA Novosti. http://www.ukrweekly.com/Archive/1991/499101.shtml. Accesat la 6 august 2007. 
  2. ^ Catching up with 'Europe'? Constitutional Debates on the Territorial-Administrative Model in Independent Ukraine. http://taylorandfrancis.metapress.com/openurl.asp?genre=article&issn=1359-7566&volume=12&issue=2&spage=65. Accesat la 16 decembrie 2006. 
    The Crimea Conundrum: The Tug of War Between Russia and Ukraine on the Questions of Autonomy and Self-Determination. http://www.springerlink.com/content/b3e4b28e1301017b/. Accesat la 25 martie 2007. 
  3. ^ Eastern Europe, Russia and Central Asia 2004, Routledge, 2003, ISBN 1857431871 (page 540)
  4. ^ Russians in the Former Soviet Republics by Pål Kolstø, Indiana University Press, 1995, ISBN 0253329175 (page 194)
  5. ^ Russia and Ukraine in Intensifying Standoff
  6. ^ Ianukovici recunoaste, cu lacrimi in ochi, ca a dat Crimeea pe mana rusilor: A fost o greseala!
  7. ^ Russia puts military on high alert as Crimea protests leave one man dead”. The Guardian. 26 februarie 2014. http://www.theguardian.com/world/2014/feb/26/ukraine-new-leader-disbands-riot-police-crimea-separatism. Accesat la 27 februarie 2014. 
  8. ^ http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/rusia-isi-joaca-viitorul-in-crimeea-327297.html
  9. ^ Infobox card — Avtonomna Respublika Krym”. Verkhovna Rada of Ukraine. http://gska2.rada.gov.ua:7777/pls/z7502/A005?rdat1=24.02.2007&rf7571=2. Accesat la 23 februarie 2007. 
  10. ^ Regions of Ukraine / Autonomous Republic of Crimea”. 2001 Ukrainian Census. http://2001.ukrcensus.gov.ua/eng/regions/reg_crym/. Accesat la 16 decembrie 2006. 
  11. ^ Results / General results of the census / National composition of population”. 2001 Ukrainian Census. http://2001.ukrcensus.gov.ua/eng/results/general/nationality/Crimea/. Accesat la 16 decembrie 2006. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]