Derivare (lingvistică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din alta.[1]

Nu există unitate de vederi printre lingviști în ceea ce privește ramura lingvisticii de care ține derivarea. Unii o includ în lexicologie, alții în morfologie ca parte a gramaticii, alții consideră formarea de cuvinte o ramură aparte a gramaticii sau a lingvisticii. În lingvistica limbii române este privită în mod tradițional ca un procedeu de îmbogățire internă a lexicului, deci ca ținând de lexicologie[2]

În literatura de specialitate anglofonă se întâlnește ideea că derivarea este unul din procedeele principale de formare a cuvintelor, celălalt fiind flexiuneea, acestea făcând parte din morfologie în sens larg. După Crystal 2008, spre deosebire de derivare, prin flexiune nu rezultă un cuvânt nou, ci aceasta schimbă forma gramaticală a aceluiași cuvânt, dar precizează că între derivare și flexiune nu există o limită clară, ilustrând dificultatea analizării unor afixe prin cazul lui -ly din limba engleză[3], care formează adverbe din adjective, de exemplu quickly „repede”, approximately „(în mod) aproximativ”[4].

În lingvistica limbii franceze se poate găsi de asemenea, în legătură cu derivarea, ideea opoziției dintre o „morfologie lexicală” și o „morfologie gramaticală”[5].

În lingvistica limbilor din diasistemul slav de centru-sud, formarea cuvintelor este inclusă în gramatică, făcând obiectul unei părți de rang egal cu morfologia în sens gramatical și cu sintaxa[6].

În lingvistica limbii maghiare sunt lucrări, de exemplu Kiefer (coord.) 2006, în care derivarea, în cadrul formării de cuvinte, este tratată și în partea despre morfologie[7], și în cea despre lexic[8]. În alta, A. Jászó (coord.) 2007, capitolul despre formarea de cuvinte, ce cuprinde un subcapitol despre derivare, este inclus într-o parte numită „Cuvântul”, făcând obiectul unui capitol de rang egal cu cel despre lexicologie, cu unul numit „Părțile de vorbire” și cu unul intitulat „Morfologia cuvântului”. În lingvistica acestei limbi se deosebesc prin denumiri diferite, pe de o parte mărci și desinențe, care în principiu sunt sufixe gramaticale, și pe de altă parte sufixe derivaționale. Ezitarea în privința acestora reiese și din faptul că unele sufixe sunt incluse în categorii diferite de diferiți lingviști sau sunt considerate ca făcând parte din două din ele. De exemplu sufixul verbului potențial este considerat de unii sufix derivațional, dar de alții marcă, sufixul de infinitiv este pentru unii pur și simplu sufix derivațional, pentru alții sufix derivațional gen marcă, sufixul de gerunziu este văzut de unii ca simplu sufix derivațional, de alții ca sufix derivațional gen desinență[9]. După Keszler 2000 există de asemenea mărci și desinențe care prezintă trăsături caracteristice sufixelor derivaționale, de exemplu marca comparativului de superioritate[10].

Tipuri de derivare[modificare | modificare sursă]

În română și în limbile amintite în acest articol, afixele derivaționale sunt sufixe, adăugate la o rădăcină sau după alt sufix, ori prefixe, plasate înaintea unui cuvânt. Diferența de funcție dintre ele este că sufixul poate trece cuvântul-bază în altă clasă lexico-gramaticală, dar prefixul nu o poate face singur, ci numai împreună cu un sufix.

Sufixul poate fi adăugat la o rădăcină care constituie singură un cuvânt (răutate), la un cuvânt deja format prin derivare (muncitorime)[11], la un cuvânt compus (fr auto-stopauto-stoppeur „autostopist”)[12] sau la o rădăcină care nu are existență independentă cu statut de cuvânt. În acest caz are loc de fapt o schimbare de sufix: fr traction „tracțiune, tractare” → tracter „a tracta”[13], hu repül „zboară” → repdes „zburătăcește”[14]

Exemple de prefixare sunt: ro răz- + a gândia se răzgândi[11], en un- + happy „fericit” → unhappy „nefericit”[15], fr re- + faire „a face” → refaire „a reface”[16], hr pot- + pisati „a scrie” → potpisati „a subscrie, a semna”[17]. În limba maghiară se aplică prefixe numai la verbe, aceste afixe rămânând și înaintea cuvintelor derivate de la verbele respective. Ele se deosebesc de cele din română și din alte limbi prin faptul că se pot detașa de verb, și sunt considerate o clasă de cuvinte gramaticale. Totuși li se recunoaște capacitatea de a funcționa și ca prefixe derivaționale: rá- + szed „culege” → rászed „înșeală, păcălește”[18]. Și în cazul prefixării poate fi vorba de schimbarea prefixului în cazul rădăcinilor care nu sunt cuvinte: a închide, a deschide[11].

Uneori un cuvânt nou se formează prin adăugarea simultană a unui prefix și a unui sufix, procedeu numit derivare parasintetică: ro în- + dulce + -ia îndulci[11], fr in- + rădăcina lui user ’a uza’ + -ableinusable „inuzabil”[19], hr bez- „fără” + voda „apă” + -anbezvodan „fără apă”[20].

În lingvisticile unor limbi se mai tratează și derivarea numită regresivă sau inversă, care constă în formarea unui cuvânt nou prin suprimarea unui sufix lexical (auziauz) sau a unei desinențe fals interpretate ca afix lexical (nucănuc)[1]. Exemplu din franceză: attaquer „a ataca” → attaque „atac”[21].

Originea afixelor derivaționale[modificare | modificare sursă]

Un afix poate fi, pe de o parte format pe terenul unei limbi sau moștenit din limba de origine, pe de altă parte împrumutat. De exemplu în limbile romanice sunt unele afixe moștenite din limba latină și altele împrumutate din latină după formarea limbilor urmașe. Uneori afixul latinesc există și în forma moștenită, și în cea împrumutată. De pildă prefixul latinesc dis- există în franceză în cuvântul se déshabiller „a se dezbrăca” în forma moștenită, iar în disparaître „a dispărea” în forma împrumutată[22]. Sufixul latinesc -tas a fost moștenit de română în forma -tate (ex. răutate), iar sufixul -ismus a intrat în română prin împrumuturi, dar este aplicat și la cuvinte românești vechi: țăran + -ismțărănism[11].

Prefixele provin în general din prepoziții. În cazul limbilor romanice, cele mai multe au fost prepoziții numai în latină. În prezent este și prepoziție, și prefix bunăoară cel provenit din latinescul in-: ro în + groapă + -aa îngropa[11], fr en + fermer „a închide” (de exemplu ușa) → enfermer „a închide” (în ceva)[23]. În limbile din diasistemul slav de centru-sud sunt mai multe care au ambele funcții: hr iz „din” + baciti „a arunca” → izbaciti „a arunca afară”, od „de la” + maknuti „a deplasa” → odmaknuti „a îndepărta”[24] Și în acestea sunt prefixe împrumutate, ex. hr ultrazvuk „ultrasunet”[25].

Productivitatea și frecvența afixelor derivaționale[modificare | modificare sursă]

Afixe productive sunt cele cu care se formează cuvinte noi și în limba actuală. În română astfel sunt de pildă prefixul în- și sufixul -ism[11]. Neproductive sunt, de exemplu, în franceză, prefixul par- (parsemer „a presăra”)[26] și sufixul -ail (gouvernail „cârmă”)[27].

Afixele productive sunt de obicei și frecvente, dar pot fi și relativ rare, iar unele neproductive sunt totuși prezente într-un număr relativ mare de cuvinte actuale[28].

Derivarea după clasa lexico-gramaticală a cuvântului-bază și a celui derivat[modificare | modificare sursă]

Prin derivare se pot forma cuvinte din aceeași clasă lexico-gramaticală ca și cuvântul-bază, se poate schimba clasa cuvântului-bază sau se poate doar indica clasa cuvântului.

Cuvinte din aceeași clasă ca cele bază pot fi derivate atât cu sufixe, cât și cu prefixe. Cele din urmă formează numai astfel de cuvinte dacă nu sunt asociate cu sufixe. Prin astfel de derivare se pot forma:

  • verb din verb: ro a săraa desăra[29], fr boir „a bea” → buvoter „a bea cu mici înghițituri repetate”[30], saler „a săra” → dessaler „a desăra”[22], hr kašljati „a tuși” → kašljucati „a tuși repetat, cu intensitate mică”[31], hu szeret „iubește” → szerethet „poate iubi”[32];
  • substantiv din substantiv: ro cizmăcizmar, moșstrămoș[11], fr banane „banană” → bananier [33], succèsinsuccès[34], hr bačva „butoi” → bačvar „dogar”[35], hu csillag „stea” → csillagzat „constelație”[32];
  • adjectiv din adjectiv: ro caldcăld[36], cinstitnecinstit[37], fr vert „verde” → verdâtre „verzui”[38], religieux „religios” → areligieux „nereligios”[39], hr plav „albastru” → plavičast „albăstriu”[40], hu barna „maro” → barnás „maroniu”[41];
  • adverb din adverb: binebinișor[36];
  • numeral de alt fel din numeral cardinal: ro doidoime[36], fr trois „trei” → troisième „treime, treilea/treia”[42], hr deset „zece” → deseti „zecelea”[43], hu hat „șase” → hatod „șesime”[44].

Schimbarea clasei lexico-gramaticale se face prin sufixare sau prin derivare parasintetică:

  • verb din substantiv: ro china chinui[36], fr zigzagzigzaguer „a umbla în zigzag[45], hr komad „bucată” → komadati „a face bucăți”[46], hu vaj „unt” → vajaz „unge cu unt”[47];
  • verb din adjectiv: ro trista întrista[11], fr rouge „roșu” → rougir „a (se) înroși”[45], hr star „bătrân” → starjeti „a îmbătrâni” (intranzitiv)[48], hu fehér „alb” → fehérít „albește” (tranzitiv)[47];
  • verb din adverb: ro departea depărta[49], fr bisbisser „a bisa”[50], hr nazad „înapoi” → nazadovati „a se da înapoi”[48], hu távol „departe” → távolít „depărtează”[47];
  • verb din interjecție sau din onomatopee: ro vaia se văicări[51], fr miaoumiauler „a mieuna”[52], hr muuumukati „a face muuu” (ca vaca)[48], hu jaj „vai” → jajgat „se văicărește”[14];
  • substantiv din verb: ro a sărisăritură[11], fr chercher „a căuta, a cerceta” → chercheur „căutător, cercetător”[45], hr čitati „a citi” → čitatelj „cititor”[35], hu privatizál „privatizează” → privatizálás „privatizare”[53];
  • adjectiv din verb: ro a mâncamâncabil[11], fr discuter „a discuta” → discutable „discutabil”[54], hr djeliti „a împărți” → djeljiv „care se poate împărți”[55], hu rág „roade, mestecă” → rágós „greu de ros, de mestecat”[56];
  • adjectiv din substantiv: ro dureredureros[36], fr crasse „jeg” → crasseux „jegos”[45], hr grad „oraș” → gradski „orășenesc”,[57], hu város „oraș” → városi „orășean, orășenesc”[41];
  • adjectiv din adverb: hr jučer „ieri” → jučerašnji „de ieri”[58], hu hátul „în spate” → hátul „din spate”[44];
  • adverb din adjectiv: hu vidám „vesel” → vidáman „cu veselie”[59], fr lentlentement[60];
  • adverb din substantiv: ro bărbatbărbătește[36], fr diable „drac” → diablement „al dracului de”[61], hu olasz „italian” → olaszul „italienește”[59].

În unele gramatici ale limbii maghiare nu se consideră că există adverbe derivate din alte părți de vorbire, ci că acestea primesc sufixe gramaticale de tip desinență care formează complemente[62].

Tot în unele gramatici maghiare[63], modurile nepersonale ale verbului sunt considerate părți de vorbire nominale aparte formate prin derivare din verb: ír „scrie” → írni „a scrie” (infinitiv), író „care scrie” (participiu prezent), írt „scris” (participiu trecut), megírandó „de scris” (participiu viitor), írva „scriind” (gerunziu).

Afixele pentru marcarea clasei lexico-gramaticale se aplică rădăcinilor care nu pot constitui cuvinte de sine stătătoare (vezi mai sus Tipuri de derivare).

Există afixe care se pot aplica unor cuvinte din mai multe clase lexico-gramaticale. De exemplu în franceză, sufixul de infinitiv se poate adăuga la substantive, adjective, adverbe, interjecții sau onomatopee: zigzagzigzaguer „a merge în zigzag”, rouge „roșu” → rougir „a (se) înroși”, bisbisser „a bisa”, miaoumiauler „a mieuna”. În maghiară, sufixul formator de adjective -talan/-telen[64] se aplică adjectivelor, substantivelor și verbelor: bátor „curajos” → bátortalan „fără curaj”, öröm „bucurie” → örömtelen „lipsit de bucurie”, tehet „poate face” → tehetetlen „neputincios”[10].

Una și aceeași rădăcină poate primi sufixe lexicale diferite. De exemplu, de la rădăcina hu szem „ochi; grăunte, bob, boabă” există derivatele szemcse „granulă”, szemecske „bobiță”, szemelget „a culege boabă cu boabă”, szemereg „a ploua mărunt”, szemerkél „a ploua mărunt”, szemes „sub formă de grăunțe”, szemez „a curăța de păstăi”, szemlél „a examina cu privirea”, szemölcs „neg” etc. Pe de altă parte, un cuvânt deja derivat poate fi derivat mai departe, de exemplu szemölcs + -sszemölcsös „cu negi”. Exemplu de derivare mai complexă: ad „a da” + -atadat „dată” (informație) + -oladatol „a documenta” + -hatadatolhat „a putea documenta” + -atlanadatolhatatlan „imposibil de documentat” + -ságadatolhatatlanság „imposibilitate de a documenta”[65].

Sensul afixelor derivaționale[modificare | modificare sursă]

Afixele derivaționale poartă foarte multe nuanțe de sens sau sensuri față de cuvântul-bază[66].

Pentru formarea substantivelor există sufixe:

  • diminutivale, care pot fi totodată hipocoristice (care exprimă afecțiune) sau meliorative (cu sens apreciativ, uneori atenuând sensul peiorativ al cuvântului-bază): băieț, prost;
  • augmentative: băiețoi;
  • peiorative (depreciative): mâncău;
  • moționale (care formează substantive masculine de la substantive feminine, sau invers): curcan (← curcă), ingineră (← inginer);
  • colective: rufărie;
  • pentru nume abstracte: bunătate;
  • pentru nume de agent: morar;
  • pentru nume de instrument: șurubelniță;
  • pentru nume de loc: fierărie;
  • pentru nume proprii de familie: Oprescu.

La rândul lor, prefixele pot fi:

  • privative (care exprimă lipsa, excluderea): desperechea;
  • negative: neîncredere;
  • iterative (care exprimă repetarea): realege;
  • diminutive: hr sulud „nebunatic”[67];
  • augmentative: hr prebogat „foarte bogat”, hipermoderan „hipermodern”[67];
  • care exprimă precedența: fr préétablir „a prestabili”[68].

Din alt punct de vedere semantic, afixele se pot grupa în polisemantice, omonime, sinonime și antonime.

Un sufix polisemantic este de exemplu -tor, care poate forma adjective (delăsător), nume de instrument (stingător), nume de agent (desenator), nume abstracte (numărătoare) etc.

Sufixul hu -at/-et, bunăoară, care face ca verbul să fie factitiv, nu este polisemnatic, ci omonimul lui -at/-et care formează un substantiv de la același verb: ír „scrie” → írat „face/pune să scrie” vs. irat „scriere, document”.

Există sufixe sinonime, dar sunt rare cazurile când același cuvânt-bază acceptă mai mult de unul. Astfel se pot menționa mai multe sufixe pentru nume de agent, în cuvintele supraveghetor, rotar, plut, iaurgiu, cără, fochist. Exemplu de cuvânt de la care s-au format cuvinte cu două sufixe sinonime este fr dédouaner „a vămui”, care a dat dédouanage și dédouanement „vămuire”[50].

De sufixe antonime se poate vorbi de pildă în cazul unuia diminutiv și a unuia augmentativ aplicate aceleiași baze, ex. băiețel vs. băiețoi[36].

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Constantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
  2. ^ Afirmații ale lui Hristea 2003, fără exemple de lingviști.
  3. ^ Crystal 2008, p. 138.
  4. ^ Eastwood 1994, p. 3.
  5. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 163.
  6. ^ Exemplu, Barić 1997, pp. 285–390.
  7. ^ Kiefer 2006, pp. 60–68.
  8. ^ Gerstner 2006, pp. 465–469.
  9. ^ Afirmație a lui Keszler 2000 fără exemple de lingviști.
  10. ^ a b Keszler 2000.
  11. ^ a b c d e f g h i j k Hristea 2003
  12. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 166.
  13. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 188.
  14. ^ a b Cs. Nagy 2007, p. 303. În maghiară forma de bază a verbului este rădăcina sau tema sa, identică de regulă cu forma de persoana a III-a singular a indicativului prezent. La aceasta se adaugă sufixele derivaționale.
  15. ^ Bussmann 1998, p. 25.
  16. ^ Dubois 2002, p. 136.
  17. ^ Barić 1997, p. 295.
  18. ^ Bokor 2007, p. 245.
  19. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 190.
  20. ^ Barić 1997, p. 296.
  21. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 187.
  22. ^ a b Grevisse; Goosse 2007, p. 181.
  23. ^ TLFi, articolul enfermer.
  24. ^ Barić 1997, p. 379.
  25. ^ Barić 1997, p. 295.
  26. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 192.
  27. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 164.
  28. ^ Cs. Nagy 2007 p. 308.
  29. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul prefix.
  30. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 981.
  31. ^ Barić 1997, p. 375.
  32. ^ a b Cs. Nagy 2007, p. 305.
  33. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 165.
  34. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 182.
  35. ^ a b Barić 1997, p. 307. o.
  36. ^ a b c d e f g Constantinescu-Dobridor 1998, articolul sufix.
  37. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul prefix.
  38. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 171.
  39. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 181.
  40. ^ Barić 1997, p. 361.
  41. ^ a b Cs. Nagy 2007, p. 313.
  42. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 763.
  43. ^ Barić 1997, p. 218.
  44. ^ a b Cs. Nagy 2007, p. 314.
  45. ^ a b c d Grevisse; Goosse 2007, p. 164.
  46. ^ Barić 1997, p. 376.
  47. ^ a b c Cs. Nagy 2007, p. 310.
  48. ^ a b c Barić 1997, p. 377.
  49. ^ Dexonline, articolul depărta.
  50. ^ a b Grevisse; Goosse 2007, p. 165.
  51. ^ Dexonline, articolul văicări.
  52. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 212.
  53. ^ Cs. Nagy 2007, p. 311.
  54. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 169.
  55. ^ Barić 1997, p. 360.
  56. ^ Cs. Nagy 2007, p. 312.
  57. ^ Barić 1997, p. 364.
  58. ^ Barić 1997, p. 366.
  59. ^ a b Kiefer 2006, p. 67.
  60. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 180.
  61. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 1208.
  62. ^ Kálmánné Bors; A Jászó 2007, p. 397.
  63. ^ De exemplu Cs. Nagy 2007, pp. 314–315.
  64. ^ În maghiară, majoritatea sufixelor au două sau trei variante cu vocale diferite, pentru a fi aplicate conform regulilor armoniei vocalice.
  65. ^ Gestner 2006, pp. 465–466.
  66. ^ Secțiune după Constantinescu-Dobridor 1998, articolele sufix și prefix, în afară de informațiile din surse indicate separat.
  67. ^ a b Barić 1997, p. 368.
  68. ^ Grevisse; Goosse 2007, p. 183.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • hr Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 7 august 2016)
  • hu Bokor, József, Szófajtan (Părțile de vorbire), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp.  197–253 (accesat la 7 august 2016)
  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Albatros, 1980
  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (accesat la 7 august 2016)
  • en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 7 august 2016)
  • hu Cs. Nagy, Lajos, A szóalkotás módjai (Modalitățile formării de cuvinte), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, 293–319 (accesat la 7 august 2016)
  • Dicționare ale limbii române (Dexonline) (accesat la 7 august 2016)
  • fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
  • en Eastwood, John, Oxford Guide to English Grammar (Ghidul Oxford al gramaticii engleze), Oxford, Oxford University Press, 1994, ISBN 0-19-431351-4 (accesat la 7 august 2016)
  • hu Gerstner, Károly, A magyar nyelv szókészlete (Lexicul limbii maghiare), Kiefer, Ferenc (coord.), Magyar nyelv (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 963-05-8324-0, pp. 437–480; online: A magyar nyelv szókészlete (Lexicul limbii maghiare), A magyar nyelv (Limba maghiară), Digitális Tankönyvtár (Bibliotecă didactică digitală) (accesat la 7 august 2016)
  • fr Grevisse, Maurice; Goosse, André, Le bon usage. Grammaire française (Folosirea corectă a limbii. Gramatică franceză), ediția a XIV-a, Bruxelles, De Boeck Université, 2007, ISBN 978-2-8011-1404-9
  • Hristea, Theodor, Procedee interne de îmbogățire a vocabularului, Dominte, Constantin, Introducere în teoria lingvistică. Antologie pentru Seminarul de Teorie a Limbii, Universitatea din București, 2003 (accesat la 7 august 2016)
  • Hristea, Theodor, Derivarea regresivă, Dominte, Constantin, Introducere în teoria lingvistică. Antologie pentru Seminarul de Teorie a Limbii, Universitatea din București, 2003 (accesat la 7 august 2016)
  • hu Kálmánné Bors, Irén; A. Jászó, Anna, Az egyszerű mondat (Propoziția simplă). A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 345–436 (accesat la 7 august 2016)
  • hu Keszler, Borbála, A szóképzés (Derivarea), Magyar Nyelvőr, nr. 1, 2000, pp. 59–73 (accesat la 7 august 2016)
  • hu Kiefer, Ferenc, Alaktan (Morfologie), Kiefer, Ferenc (coord.), Magyar nyelv (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 963-05-8324-0, pp. 54–79; online: Alaktan (Morfologie), A magyar nyelv (Limba maghiară), Digitális Tankönyvtár (Bibliotecă didactică digitală) (accesat la 7 august 2016)
  • fr Trésor de la langue française informatisé (Tezaurul limbii franceze informatizat) (TLFi) (accesat la 7 august 2016)