Drept

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Cuvântul Drept derivă din latinesculdirectus”, ceea ce înseamnă linie dreaptă, riglă, drept. Corespondentul perfect identic al termenului este „jus” - drept, dreptate, licit.

Dreptul în general[modificare | modificare sursă]

Definiția dreptului[modificare | modificare sursă]

În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății.

Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă persoană sau grupă de persoane.

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate.

Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv (ca parte a dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv.

Prin extensie, prin Drept se înțelege și știința - obiect de învățământ superior - care studiază aceste reguli sub toate aspectele.

Norma de drept[modificare | modificare sursă]

Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, instituită sau sancționată de autoritatea publică, aplicată din conștiința juridică a oamenilor și, în caz de abatere, prin constrângerea asigurată de autoritatea publică.

Norma de drept sau norma juridică se caracterizează deci prin:

  • Generalitate, manifestată prin aceea că regula de conduită prescrisă este tipică, ea urmând să se aplice ori de câte ori se ivesc condițiile prevăzute în ipoteza ei.
  • Impersonalitate, în sensul că se adresează unui număr nedeterminat de persoane.
  • Obligativitate, ceea ce înseamnă că norma juridică reprezintă o dispoziție care trebuie aplicată, la nevoie, prin intervenția forței de constrângere a autorității publice.
  • Validitate, acesta insemnând pe de o parte existența ca atare a normei, iar pe de altă parte, legalitatea actului de emitere a acestei norme. Cu alte cuvinte, norma trebuie să fie în vigoare și să existe un act legal al emiterii ei.
  • Coercibilitate. Dacă în principiu norma este reprezentată de bună voie, prin esența sa însă ea este coercibilă, în cazul în care nu se aplică, aplicarea ei putându-se realiza cu forța.

După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în:

  • Norme imperative sau categorice sunt normele de la dispoziția cărora nu se admite nici o derogare, sub sancțiune.
  • Norme pemisive sau dispozitive sunt normele care lasă subiectelor de drept latitudinea de a-și alege comportarea în ipoteza dată.

Elementele normei juridice sunt:

Izvoarele de drept[modificare | modificare sursă]

Principalul izvor formal de drept este actul normativ, adică actul autorității publice competente cuprinzând norme juridice, reprezentat prin noțiunea de lege, ce constituie ansamblul de reguli a căror aplicare este garantată de stat.

Legile sunt de trei categorii:

  • Constituționale, care reglementează cele mai importante relații sociale, constituind baza juridică a celorlalte legi. Ele se referă la forma de guvernământ, definesc structurile și atribuțiile puterilor în stat, formulează și proclamă drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
  • Organice, legi care reglementează organizarea și atribuțiile unor organe ale statului, sistemul electoral, regimul proprietății, raporturile de muncă în general, organizarea administrativă a teritoriului.
  • Ordinare, legi adoptate în baza Constituției, reglementând cele mai variate relații sociale.

Drept public[modificare | modificare sursă]

  • Drept penal - reglementează relațiile dintre individ și societate, individ ca membru al societății organizate (în stat) și societatea în întregul ei (statul). Dreptul penal prin Codul Penal și alte legi stabilește care din acțiunile sau inacțiunile oamenilor au caracter penal și astfel necesită o tragere la răspundere a personei sau persoanelor care se fac vinovate.
  • Drept procesual penal - reglementează modul de desfășurare a proceselor cu caracter penal în instanță
  • Drept administrativ- totalitate de norme juridice și principii de drept, care se referă la organizarea și funcționarea administrației publice.
  • Drept bancar- reglementează activitatea băncilor și a altor instituții de credit

Drept privat[modificare | modificare sursă]

Raporturile de drept privat sunt caracterizate de o egalitate a subiectelor raportului juridic.

  • Drept civil- reglementează raporturile patrimoniale si nepatrimoniale în care părțile figurează ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi personale legate de individualitatea persoanei, precum și condiția juridică a persoanelor fizice și a altor subiecte colective, în calitatea lor de participante la raporturile juridice civile.
  • Drept procesual civil - reglementează modul de desfășurare a proceselor în instanță, altele decât cele cu caracter penal.
  • Drept comercial- este definit ca fiind o ramură a dreptului privat, cuprinzând ansamblul reglementărilor privind relațiile sociale cu caracter de comercialitate. Obiectul dreptului comercial este raportul juridic comercial, adică o relație socială formată pe baza unei norme juridice comerciale și în care participanții devin titulari de drepturi și obligații comerciale și a căror poziție juridică este egală.
  • Dreptul muncii- cuprinde normele juridice aplicabile relațiilor individuale și colective care se nasc între patroni (persoane fizice sau persoane juridice) și salariații care prestează muncă sub autoritatea lor. Izvorul acestor relații îl constituie contractul individual de muncă.
  • Dreptul familiei - cuprinde norme de reglementare a relațiilor sociale ce au la bază familia
  • Dreptul proprietății intelectuale - reglementează dreptul de autor și alte drepturi conexe, dreptul de proprietate industrială, precum și alte relații sociale ce țin de domeniul proprietății intelectuale

Diferența între sistemul de drept romano-german și cel anglo-saxon[modificare | modificare sursă]

Sistemul de drept romano-german este diferit de cel anglo-saxon (american sau britanic) în sensul că jurisprudența (hotărârile judecătorești) și doctrina (comentariile de specialitate) sunt considerate izvoare indirecte de drept, adică nu au aplicabilitate directă ci, mediată, doar dacă judecătorul apreciază că sunt utile cauzei, pe când legea este considerată izvor direct.

Alte ramuri ale Dreptului[modificare | modificare sursă]

Mai sunt de menționat:

Ca obiecte de învățământ:

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Mică enciclopedie a dreptului”, Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Drept