Limbă regională sau minoritară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Limbă regională)
Salt la: Navigare, căutare

O limbă regională sau minoritară este un idiom diferit de limba oficială a unui stat, și care este folosit în mod tradițional de cetățenii care constituie un grup numeric inferior restului populației. O limbă regională sau minoritară poate fi asociată unei anumite zone a statului în care este folosită, sau poate fi non-teritorială, adică neasociabilă cu o anumită arie geografică[1].

Statutul limbilor regionale sau minoritare[modificare | modificare sursă]

Europa

     State care au ratificat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.

     State care au semnat, dar nu au ratificat Carta.

     State membre ale Consiliului Europei care nu au semnat Carta.

     State nemembre ale Consiliului Europei.

În unele țări, limbile regionale sau minoritare au un statut legal, fiind recunoscute oficial. Legislația acestor țări fixează cadrul folosirii acestor limbi și eventual prevede diferite măsuri de protecție și de promovare.

În majoritatea statelor din Europa există limbi regionale sau minoritare recunoscute oficial. Este vorba de acele țări membre ale Consiliului Europei care au semnat și au ratificat, sau numai au semnat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare. De menționat că aceasta nu se referă și la variantele regionale (dialecte, graiuri) ale limbii oficiale și nici la limbile imigranților în statul respectiv[2].

În România[modificare | modificare sursă]

În România, care a semnat și ratificat Carta, sunt recunoscute 20 de limbi ale minorităților naționale, precizate în declarațiile atașate la instrumentul de ratificare, împreună cu modul în care se aplică prevederile Cartei la diferitele limbi în domeniul învățământului, justiției, administrației publice, serviciilor publice, mass-mediei, activităților culturale, vieții economice și sociale, precum și al schimburilor transfrontaliere, conform legislației române[3].

Un exemplu din această legislație este Legea administrației publice locale care prevede că „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne[4]. De asemenea, Legea educației naționale prevede că învățământul public se desfășoară și în limbile minorităților naționale[5].

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, articolul 1 (accesat la 2 noiembrie 2015).
  2. ^ Carta, art. 1, paragraful a), alineatul II.
  3. ^ fr Declarații pentru Cartă (accesat la 2 noiembrie 2015).
  4. ^ Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată în 2007, articolul 19 (accesat la 2 noiembrie 2015).
  5. ^ Legea educației naționale nr. 1/2011, articolul 10 (accesat la 2 noiembrie 2015).