Limba norvegiană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
norvegiană
norsk
Pronunție nɔrsk] sau [nɔʃk]
Vorbită în Norvegia, Danemarca
Regiuni Scandinavia
Număr de vorbitori 5,0 milioane (locul 111)
Limbă-mamă nordică veche
Sistem de scriere alfabetul latin (variantă norvegiană
Tipologie lingvistică SVO
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în Norvegia (variantele bokmål și nynorsk)
Organ de reglamentare Språkrådet
ISO 639-1 no
ISO 639-2 nor
ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) nor
Extras
Declarația Universală a Drepturilor Omului – articol 1
În bokmål:
Alle mennesker er født frie og med samme menneskeverd og menneskerettigheter. De er utstyrt med fornuft og samvittighet og bør handle mot hverandre i brorskapets ånd.
În nynorsk:
Alle menneske er fødde til fridom og med same menneskeverd og menneskerettar. Dei har fått fornuft og samvit og skal leve med kvarandre som brør.
Vizitați Wikipedia în norvegiană!
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limba norvegiană (norsk, AFI [nɔrsk] sau [nɔʃk]) este o limbă germanică de nord care aparține familiei limbilor indo-europene. Norvegiana este vorbită ca limbă maternă de aproximativ cinci milioane de oameni, a căror majoritate locuiește în Norvegia. Limba norvegiană este inteligibilă și pentru vorbitorii limbilor suedeză și daneză.

Limba norvegiană s-a dezvoltat din limba nordică veche la sfârșitul primului mileniu după Hristos. În timpul stăpânirii daneze, ea a devenit în principal o limbă a poporului, fiind înlocuită cu daneza de către nobilime și orășeni. Preocuparea pentru a crea o variantă scrisă a limbii norvegiene pornește din secolul al XIX-lea; ca urmare directă, limba norvegiană contemporană folosește patru variante scrise – bokmål, nynorsk, riksmål și høgnorsk. Primele două sunt folosite de către guvernul și administrația din Norvegia.

Toate variantele scrise ale limbii norvegiene folosesc același alfabet, anume acel latin îmbogățit cu semnele Æ, Ø și Å. Majoritatea cuvintelor provin din nordica veche, iar împrumuturile germane au intrat în limbajul livresc. Astfel, ca și în daneză și suedeză (spre deosebire de islandeză), numărul formelor flexionare este mult redus. Articolul hotărât este postpus. Topica este de regulă de tip SVO. Norvegiana și suedeza sunt de asemenea limbi tonice, ceea ce înseamnă că pronunțarea silabelor se servește de tonuri diferite, prin care se schimbă semnificația cuvântului.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Evoluția limbii nordice vechi[modificare | modificare sursă]

Limbile Scandinaviei contemporane s-au dezvoltat din limba nordică veche. La rândul ei, aceasta a evoluat din limba protonordică. Conform tradiției, regele Harald Hårfagre a unificat toate regiunile Norvegiei în 872. În acea perioadă, alfabetul runic era folosit pentru a scrie limba nordică. Dovezile acumulate din mai multe părți ale Peninsulei Scandinave demonstrează faptul că limba vorbită pe teritoriul norvegian era foarte asemănătoare cu aceea vorbită în Suedia și Danemarca acelor timpuri. Limba norvegiană propriu-zisă a apărut la începutul secolului XII, când și alfabetul latin a început să se bucure de popularitate în regiune.

Sistemul de scriere[modificare | modificare sursă]

Alfabetul[modificare | modificare sursă]

Alfabetul limbii norvegiene constă în 29 de semne și este identic cu cel danez.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z Æ Ø Å
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z æ ø å

Literele c, q, w, x și z sunt folosite doar în împrumuturi. Æ, ø și å sunt considerate litere separate, întocmai ca â sau ș din română. De asemenea, câteva litere pot fi modificate folosind semne diacritice (accente ascuțite, grave și circumflexe): é, è, ê, ó, ò, â și ô. În varianta nynorsk, acestora se adaugă ì, ù și , ce pot apărea ocazional. Deși în cele mai multe situații marcarea lor nu este obligatorie, câteodată numai diacriticele servesc pentru a distinge semnificațiile diferite ale cuvintelor omonime (situația aduce cu cea a limbii italiene), de exemplu: for (prep. „pentru”), fór (p.s. „mersei”), fòr (s. „brazdă”), fôr (s. „furaj”). Împrumuturile pot să fie scrise și cu alte diacritice, mai ales cu ü, á și à.

Variante ale limbii scrise[modificare | modificare sursă]

Astăzi există patru variante ale limbii scrise, două dintre ele fiind folosite la nivelul oficial:

  • bokmål („limbă cărturărească”) este cel mai des folosită dintre cele patru variante și una dintre cele două oficiale. În scris, ea este folosită de 85% din locuitori, indiferent de dialectul lor. De asemenea, bokmål-ul este cel mai adesea predat studenților străini care învață limba norvegiană.
  • nynorsk („norvegiană nouă”) este folosită de către aproximativ 10% dintre locuitorii Norvegiei și aplicată la nivelul oficial împreuna cu bokmål. Contrar bokmål-ului, nynorsk-ul nu este bazat pe limba daneză, ci pe dialectele vorbite în Norvegia în timpul secolului XIX. Înainte de 1938, ea era numită landsmål („limbă națională”).
  • riksmål („limbă statală”) reprezintă o denumire perimată a bokmål-ului. Astăzi, ea reprezintă o variantă neoficială a limbii norvegiene, bazată pe regulile bokmål-ului valabile mai devreme de 1938. Deși în perioada 1938-1959 diferența dintre cele două variante a fost una însemnată, reformele din 1959, 1981 și 2005 au diminuat numărul deosebirilor.
  • høgnorsk („norvegiană înaltă”), uneori denumită landsmål, este o variantă foarte conservatoare a limbii, bazată pe nynorsk. Există și în limba islandeză o situație similară, cea a variantei numite háíslenska sau háfrónska.

Vocale[modificare | modificare sursă]

Standard Østnorsk
Vocale IPA Exemple
a /ɑ/ hamp
ai /ɑɪ̯/
au /æʉ/
e (scurt) /ɛ/, /æ/ frekk
e (lung) /e/, /æ/ september
e (slab) /ə/ døpe
ei /æɪ/, /ɛɪ/ hei
i (short) /ɪ/ sikt
i (long) /i/ avvik
o /u, o, ɔ/ hvor
oi /ɔʏ/ koie
u /ʉ/, /u/ frukt
y (scurt) /ʏ/ frykt
y (lung) /y/ fyd
æ /æ/, /ɛ/ lærd
ø /ø/
øy /øʏ/ høy
å /ɔ/ grått

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]