Moinești

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Moinești
—  Municipiu  —
Moinești
Moinești
Stemă
Stemă
Moinești se află în România
Moinești
Moinești
Moinești (România)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 46°27′N 26°28′E / 46.450°N 26.467°E / 46.450; 26.46746°27′N 26°28′E / 46.450°N 26.467°E / 46.450; 26.467

Țară Flag of Romania.svg România
Județ Stema judetului Bacau.svg Bacău

SIRUTA 20876

Reședință Moinești[*]
Localități componente Moinești[*], Găzărie

Guvernare
 - Primar Valentin Vieru[*][3] (ALDE, )

Suprafață
 - Total 46,04 km²

Populație (2011)[1][2]
 - Total 21787 locuitori
 - Densitate 453 loc./km²
 - Recensământul anterior, 2002 24.210 locuitori

Fus orar UTC+2
Cod poștal 605400

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Poziția localității Moinești
Poziția localității Moinești

Moinești este un municipiu în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Găzărie și Moinești (reședința).

Așezare[modificare | modificare sursă]

Municipiul se află în partea de nord-vest a județului, pe malurile Tazlăului Sărat și ale afluentului acestuia, pârâul Gâzu. Este străbătut de șoseaua națională DN2G, care îl leagă spre sud-vest de Comănești (unde se termină în DN12A) și spre est de Bacău (unde se termină în DN2). Din acest drum, la Moinești se ramifică șoseaua județeană DJ117, care duce spre sud-est la Poduri, Berzunți și Livezi (unde se termină în DN11).[4]

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Moinești

     Români (88,97%)

     Romi (5,08%)

     Necunoscută (5,65%)

     Altă etnie (0,28%)



Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Moinești

     Ortodocși (87,03%)

     Romano-catolici (4,86%)

     Penticostali (1,49%)

     Necunoscută (5,69%)

     Altă religie (0,89%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Moinești se ridică la 21.787 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 24.210 locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (88,98%), cu o minoritate de romi (5,09%). Pentru 5,65% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,04%), dar există și minorități de romano-catolici (4,87%) și penticostali (1,5%). Pentru 5,7% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[5]

Moinești - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Google Earth

Politică și administrație[modificare | modificare sursă]

Municipiul Moinești este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, Valentin Vieru[*], de la Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]

    Partid Consilieri Componența Consiliului
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 10                    
Partidul Social Democrat 5                    
Partidul Național Liberal 3                    
Candidat independent 1                    

Istorie[modificare | modificare sursă]

Prima atestare documentară a orașului datează din anul 1467, iar în lucrarea Descriptio Moldaviae, savantul umanist Dimitrie Cantemir menționează satul Moinești în preajma Tazlăului Sărat. În 1832 este atestat un târg pe teritoriul actual al municipiului. În această perioadă s-a format în târg o comunitate evreiască puternică, ce a rezistat până la instaurarea comunismului. Printre evreii născuți în Moinești se numără Moșe David Iancovici, Mordechai Bernstein, Tristan Tzara și Moses Rosen, fost șef-rabin al cultului mozaic din țară.

Din orașul Moinești a emigrat, în 1882, primul grup de evrei sioniști care a inițiat colonia evreiască Roș Pina în Palestina.[7]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Moinești avea statut de comună rurală, reședință a plășii Muntelui a județului Bacău și era formată din satele Târgușorul-Moinești, Lunca-Moinești, Pârâul-Moinești și Dealu Mare, având în total 3777 de locuitori. În comună existau 15 fabrici de petrol, un herăstrău de apă, o fabrică de lumânări de stearină, o fabrică de prelucrare a lemnului, o școală de băieți deschisă în 1862, una de fete deschisă în 1867 și una evreiască, două biserici ortodoxe și una catolică, iar principalul proprietar de pământ era „Societatea de comerț și industrie a petroleului Moinești-Tazlău-Solonțul”.[8] La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului mai funcționau și comunele Văsâești (în aceeași plasă) și Valea Arinilor (în plasa Trotușul a aceluiași județ). Comuna Valea Arinilor era alcătuită din satele Lucăcești (reședința), Valea Arinilor, Tazlău, Chiliile, Asău și Gârlele, cu o populație totală de 2833 de locuitori. Existau și aici 16 fierăstraie de apă, 14 fabrici de petrol, o fabrică de cherestea cu aburi, două școli mixte (la Lucăcești și Valea Arinilor) și cinci biserici (una în fiecare sat cu excepția satului Gârlele).[9] Comuna Văsâești avea în compunere satele Văsâești, Leorda, Vermești, Urminișu (Hângani) și Șipoteni, având în total 1911 locuitori; aici erau o școală mixtă deschisă în 1885 la Văsâești și patru biserici (una în fiecare sat).[10]

Anuarul Socec din 1925 consemnează trecerea comunei Moinești în rândul comunelor urbane, având 4950 de locuitori și fiind reședința plășii Comănești.[11] Comuna Valea Arinilor își schimbase denumirea în Lucăcești, după cea a reședinței, și rămăsese cu satele Gârlele Găzăriei, Lucăcești, Tazlău de Sus, Valea Arinilor și Bolătău (după speararea satului Asău pentru a forma o comună de sine stătătoare), sate ce aveau o populație totală de 3580 de locuitori.[12] Comuna Văsâești avea 3414 locuitori în satele Glodurile, Hângani, Leorda, Șipoteni, Văsâești și Vermești.[13]

În 1931, comuna Văsâești fusese desființată, fiind împărțită între comuna Comănești (satele Glodurile, Vermești, Șipoteni și Leorda) și orașul Moinești (satele Hângani și Văsâești).[14]

Străzile General Nicolae Șova și Zorilor, la depărtare se vede cimitirul evreiesc

În 1950, Moinești a devenit oraș raional, reședință a raionului Moinești din regiunea Bacău. În 1964, comuna Lucăcești a fost desființată și ea, orașului Moinești revenindu-i satul de reședință al acesteia.[15] În 1968, orașul a pierdut statut de centru administrativ, devenind oraș al județului Bacău, reînființat. Satele Albotești, Dealu Mare, Hângani, Lucăcești, Lunca și Văsâești au fost atunci desființate și comasate cu localitatea urbană Moinești, satul Găzărie (fost Gârlele-Găzăriei) rămânând singura localitate distinctă aparținătoare orașului.[16][17] Orașul a fost declarat municipiu în 2001.[18]

Monumente istorice[modificare | modificare sursă]

În municipiul Moinești se află situl arheologic de interes național de pe „Dealul Cetățuia” din fostul sat Lucăcești, unde s-au găsit urmele unei cetățui dacice din secolele I î.e.n.–I e.n. În rest, în municipiu se mai află trei alte obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Cuvioasa Paraschiva” (construită în 1776 și cu transformări în 1847) aflată în fostul sat Hânganu; și fosta școală primară de băieți (1894), astăzi atelier al școlii „Ștefan Luchian”. Monumentul eroilor din Războiul Ruso-Turc din 1877–1878, ridicat în 1908, este clasificat ca monument memorial sau funerar.

Economie[modificare | modificare sursă]

Zona orașului Moinești dispune de resurse naturale precum petrol, gaze naturale, sare și material lemnos. Aflat la intersecția dintre Carpații Orientali și Subcarpați, municipiul Moinești se caracterizează printr-o așezare colinară strategică ce a permis dezvoltarea unui oraș împărțit în mai multe zone principale: centru (strada Tudor Vladimirescu), Lucăcești, Văsâiești, Hangani, Micleasca, Măgura. Moinești a cunoscut o perioadǎ de înflorire economică în perioada 1950-1980 ca urmare a dezvoltării extracției petrolului.[19]

Industria petrolieră[modificare | modificare sursă]

În secolul al XV-lea sunt menționate gropile de păcură de la Lucăcești (1440–1442), iar în secolul al XVIII-lea cele din sudul Depresiunii Dărmănești și în jurul localității Moinești. Marco Bandini relata în 1646 faptul că locuitorii din satele Mosoare, Poieni, Dofteana și Păcuri foloseau ca leac țițeiul extras prin puțuri.[19] Mai târziu, Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” amintește de existența și exploatarea petrolului din această regiune.[19]

Extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată prin exploatări primitive, apoi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin sonde mecanice și în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m, extracția a fost o prezență permanentă în peisajul industrial al zonei. Începuturile industriei petroliere în România au loc în bazinul Râul Trotuș, respectiv pe Valea Tazlăului și în Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele petrolifere se lărgesc mult, cuprinzând spații tot mai mari în zona paleogenului carpatic.[19]

Extracția primitivă a petrolului din zonă nu a fost un fapt oarecare, ci a reprezentat la timpul său o activitate economică de mare importanță, efectuată cu mijloace și în condiții de-a dreptul impresionante. Oamenii acestor locuri, constrânși de condiția materială precară în care se aflau, acceptau să lucreze în condiții neînchipuit de grele.[19]

Băile (minele) de petrol nu erau altceva decât gropi cu diametrul de 4–5 m și adânci de circa 20 m, executate cu mijloace rudimentare, în care mai apoi se aduna țițeiul ce era scos manual la suprafață. Mai grea era munca în puțuri, în care, fiind strâmte (cu diametrul de 1 m) și uneori foarte adânci (peste 100 m), punea pe lucrătorul care-l săpa și-i aplica în jur împletituri de nuiele, într-o continuă nesiguranță. Lipsit de aer, care se pompa cu ajutorul unor foale de la suprafață, acesta avea deasupra sa mereu coșul cu pământ ce era tras de gurari afară, coș care nu rareori cădea peste lucrătorul din puț, curmându-i viața.[19]

Băile și puțurile au ajuns la un număr de ordinul sutelor, atunci când ele constituiau mijloace unice pentru extracția petrolului. Încă înainte de folosirea sondelor mecanice (1863), gropile au permis extragerea unei cantități importante de țiței, care nu numai că acoperea cerințele locale, dar era încărcat în butelii mari și vândute pe piața internă și chiar externă (Turcia, Austro-Ungaria, Rusia). „Neguțătorii străini prețuiau la păcura românească, îndeosebi înșurile de ardere. De aceea mari caravane de butelii pline de lichid negru și vâscos se îndreptau aproape în fiecare săptămână spre clienții bogați din felurite țări ale Europei”.[19]

Acest fapt era încurajat în zonă și de domeniile feudale, care, acaparând regiunile bogate în petrol, și-au dezvoltat o economie complexă de tip agro-industrial. Astfel, pe domeniul Ghika apar zeci de gropi de petrol la Dofteana, Tisa-Comănești, Moinești, etc. și aici se instalează și prima sondă cu foraj mecanic din România (Mosoare, 1861).[19]

Extracția mecanică cu ajutorul sondelor reprezintă un pas important în dezvoltarea industriei petroliere de aici. Alături de sonde, apar un număr mare de distilerii, fiecare proprietar încercând să-și instaleze mijloace cât mai complete pentru valorificarea acestei bogății. La Lucăcești apăruseră deja primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din 1837-1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844). Acestea sunt primele distilerii din țară,. După distileriile din această regiune, la aproape un deceniu se construiesc rafinăriile de la Araci (1849) și Râfov (1857) Ploiești.[19]

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în exploatarea petrolului din bazinul Trotușului își fac apariția o serie de societăți capitaliste, din care unele cu capital străin.[19]

În acest sens menționăm o serie de filiale ale marilor monopoluri internaționale: Steaua Română — filială a lui Royal Dutch Shell Oil, Astra Română și Societatea Româno-Americană — filiale ale lui Standard Oil etc. Ele au reușit în scurt timp să extragă mari cantități de petrol.[19]

Petrolul din județul Bacău, deși de calitate foarte bună, date fiind dificultățile de extracție, participa cu o pondere mică în balanța energetică a țării. Abia după naționalizare, când se trece la o nouă organizare a exploatărilor și în special după 1952, când în extracție se introduce sistemul de forare cu turbină, producția de petrol în bazinul Trotușului crește simțitor.[19]

În 1980 prin intermediul forajelor de mare adâncime, au reintrat în exploatare perimetrele vechi din Depresiunea Dărmănești și Subcarpații Moldovei și-au extins cele existente în neogenul subcarpatic și paleogenul carpatic. Regiunea se numără printre cele mai importante sub raportul rezervelor și producției, iar cele două rafinării din zonă (Dărmănești și Gheorghe Gheorghiu Dej (Onești)) prelucrează petrolul extras din bazinul râului Trotuș și o parte din petrolul importat din țările arabe.[19]

Gazele de sondă sunt asociate cu petrolul și au început să fie captate și dezbenzina-te doar de câteva decenii. Inițial erau folosite pentru uz casnic și pentru ardere în Termocentrala Comănești. În prezent cea mai mare parte a acestora este dirijată spre Combinatul Petrochimic Borzești, unde constituie o valoroasă materie primă pentru obținerea cauciucului sintetic, maselor plastice și rășinilor sintetice.[19]

Lista rafinăriilor ce au existat în Moinești și în satele din preajmă după ordinea cronologică:

A. Distileriile de la Solonț, Zemeș, Valea Arinilor, Găzărie, etc. La Lucăcești apăruseră deja primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din 1837-1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844). Acestea sunt primele distilerii din România și primele din lume.[20]

  1. Rafinăria (distileria) Nechifor Choss, fondată în 1840 în satul Lucăcești, prima rafinărie primitivă din lume.
  2. Rafinăria Michael Heimsohn, fondată în anul 1844, aceeași tehnologie folosită de către Nechifor Choss.
  3. Rafinăria (găzăria) Iosif Theiler, fondată în 1855, Moinești.
  4. Rafinăria Aleicu Leibu, fondată în 1857 la Valea Arinilor.
  5. Rafinăria Inochentie Marchidan, fondată în 1858 la Solonț (Salonți) - Stoinești.
  6. Rafinăria S.R.I.C.P. București (prima mare rafinărie dotată cu rezervoare din tablă de oțel și instalații moderne la nivel mondial, după o investiție timp de doi ani) fondată în 1895 în satul Albotești (astăzi înglobat Moineștiului).
  7. Rafinăria Steaua Română, filială a Royal Dutch Shell, fondată în 1898 pe locul fostei rafinării Nechifor Choss, în satul Lucăcești.

B. În anul 1908 zona Moinesti cuprindea întru hotare 51 fabrici de gaz derivate;

  1. Fabrica Columbia (româno-americană), în anul 1926 introduce în premieră mondială la Moinești procedeul cracării termice pentru obținerea de randamente mărite;
  2. Rafinăria Danube-Oil. fondată în 1932 la Găzărie.

După Al Doilea Război Mondial fabricile erau falimentare, pe urmă fiind închise definitiv cu excepția rafinăriei S.R.I.C.P care a fost mutată la Dărmănești în 1949.

Personalități locale[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultate alegeri locale. PSD pierde primaria Targu Jiu. Mihail Genoiu castiga in Craiova cu o prezenta slaba la vot, Pro TV, 12 iunie 2017 
  4. ^ Google Inc. Google Maps – Moinești. Cartografiere de Google, Inc. https://www.google.ro/maps/@46.4788535,26.4918698,14z. Accesat la 17 martie 2014. 
  5. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  6. ^ Lista competitorilor care au obținut mandate” (XLSX). Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 2016. http://www.2016bec.ro/wp-content/uploads/2016/06/Export_mandate-2.xlsx. 
  7. ^ Through Moinesti Towards Eretz IsraelThrough Moinesti Towards Eretz Israel”. Romanianjewish.org. http://www.romanianjewish.org/en/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_11.html#i10. Accesat la 1 august 2016. 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Moinești, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 379–380. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  9. ^ Lahovari, George Ioan (1902). „Valea-Arinilor, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 703–704. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei5/roumanie_geo_5_text.pdf. 
  10. ^ Lahovari, George Ioan (1902). „Văsîești, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 736. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei5/roumanie_geo_5_text.pdf. 
  11. ^ Comuna urbană Moinești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/ampage?collId=gdc3&fileName=scd0001_20030122001ropage.db&recNum=40. Accesat la 17 martie 2014. 
  12. ^ Comuna Lucăcești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/ampage?collId=gdc3&fileName=scd0001_20030122001ropage.db&recNum=50. Accesat la 17 martie 2014. 
  13. ^ Comuna Armășești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/ampage?collId=gdc3&fileName=scd0001_20030122001ropage.db&recNum=57. Accesat la 17 martie 2014. 
  14. ^ „Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 30. 15 iulie 1931. 
  15. ^ Lahovari, George Ioan. „Decretul nr. 798 din 17 decembrie 1964 privind modificarea anexei la Legea nr. 3/1960 pentru îmbunătățirea împărțirii administrative a teritoriului Republicii Populare Romîne”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. București: Stab. grafic J. V. Socecu. 
  16. ^ Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-3-1968-(46891).html. Accesat la 17 martie 2014. 
  17. ^ Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-2-din-16-februarie-1968-republicata-privind-organizarea-administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania-emitent-marea-adunare-nationala-46045.html. Accesat la 17 martie 2014. 
  18. ^ Legea nr. 580/2001 privind declararea ca municipiu a orașului Moinești, județul Bacău”. Lege5.ro. http://lege5.ro/Gratuit/gmzteoby/legea-nr-580-2001-privind-declararea-ca-municipiu-a-orasului-moinesti-judetul-bacau. Accesat la 17 martie 2014. 
  19. ^ a b c d e f g h i j k l m n Văcărașu, Iulia (1980). Valea Trotușului. Sport-Turism. p. 97, 98, 99, 100 
  20. ^ [1]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Moinești