Lingvistică
 | Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Lingvistica[1] este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional. Un lingvist este o persoană care se angajează în acest studiu.
Etimologie[modificare | modificare sursă]
Termenul românesc lingvistică este împrumutat din franceză linguistique[2], care la rândul său a fost împrumutat din limba germană[3] Linguistik. Termenul german este un derivat al cuvântului lingua, din limba latină.
Istoricul lingvisticii[modificare | modificare sursă]
Primele reflecții lingvistice apar la hinduși acum peste 2500 de ani. Cel mai important gramatician hindus este Pāṇini, care a scris în sanscrită o lucrare de o complexitate și finețe algebrică, cu numele Aștadhyayii („Cele opt cărți”).[necesită citare] Acest gramatician al secolului V sau IV î.Hr. enumeră încă 68 de gramaticieni indieni care l-au precedat, ceea ce arată că a existat o îndelungată tradiție orală a gramaticii hinduse înainte de secolele IV-V î.Hr. Pe lângă multe altele, Pāṇini numește cele cinci categorii de sunete după felul lor (velare, palatale, retroflexe, dentale, labiale) și împarte fonemele limbii sanscrite după aceste categorii. Prin aceasta, el a precedat cu 2000 de ani lingvistica modernă, care a ajuns la aceleași rezultate în parte datorită descoperirii limbii sanscrite.
În Europa, găsim mărturii ale reflecțiilor asupra limbajului încă din Antichitate, cu filosofi precum Platon. Totuși a trebuit să se aștepte secolul al XX-lea, pentru a se degaja o abordare științifică a faptelor de limbă. Ferdinand de Saussure a contribuit mult la descrierea limbajului și a limbilor, îndeosebi prin influentul său Cours de linguistique générale (1916) care a devenit clasic în acest domeniu[4][5] și a impus concepția structurală a limbajului, care domină, în mare măsură, lingvistica contemporană în ciuda conflictelor școlilor.[6] André Martinet a contribuit și el la această disciplină cu lucrarea sa Éléments de linguistique générale prezentând diverse fapte de limbă. Se poate cita și Noam Chomsky, care a pus bazele lingvisticii generative, care este un model printre altele.
Domenii ale lingvisticii teoretice[modificare | modificare sursă]
Lingvistica teoretică este adesea împărțită în domenii separate și mai mult sau mai puțin independente, care corespund diferitelor niveluri de analiză ale semnalului lingvistic:
- fonetica: studiază sunetele sau fonele produse de aparatul fonator uman;
- fonologia: studiază sunetele sau fonemele unei limbi date;
- morfologia: studiază tipurile și forma lemelor/monemelor;
- sintaxa: studiază combinarea monemelor pentru a forma enunțuri sau fraze;
- semantica: studiază sensul lemelor, frazelor și enunțurilor;
- stilistica: studiază stilul unui enunț literar sau nu (stilul constituie o abatere de la un standard?);
- pragmatica: studiază utilizarea (literală, figurată sau alta) a enunțurilor în actele enunțării ;
- coerența: studiul factorilor de coerență în tratamentul limbajului natural.
Curente lingvistice[modificare | modificare sursă]
- Curentul comparatist (Franz Bopp, Jacob Grimm, Rasmus Christian Rask, Wilhelm von Humboldt etc.)
- Curentul naturalist (August Schleicher, Max Müller, Alexandru Lambrior)
- Curentul psihologist (Heymann Steinthal, Aleksandr Potebnya)
- Curentul neogramatic (Karl Brugmann, Hermann Osthoff, Hermann Paul)
- Curentul idealist (Hugo Schuchardt, Karl Vossler)
- Curentul neolingvistic (Matteo Bartoli, Giulio Bertoni)
- Curentul sociologic (funcțional) (Ferdinand de Saussure, Charles Bally, Albert Sechehaye, Henri Frei)
- Curentul structuralist (Antoine Meillet, Roman Jakobson, Jan Niecisław Baudouin de Courtenay, Louis Hjelmslev, Emanuel Vasiliu)
- Curentul etnolingvistic (Edward Sapir)
- Curentul semanticist (Rudolf Carnap, Chase Stuart)
- Curentul latinist (curent în lingvistica română: Timotei Cipariu, Aron Pumnul, George Bariț, August Treboniu Laurian, Ion C. Massim)
- Curentul istorico-popular (curent în lingvistica română: Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu)
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Rar, se folosește și termenul sinonim, glotologie, care provine din limba italiană: glottologia
- ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române.
- ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique, p. 414.
- ^ L'actualité du saussurrisme. Algirdas Julien Greimas à l'occasion du Format:40e de la publication du Cours de linguistique générale (texte paru dans Le Français moderne, 1956, Nr. 24, p. 191-203).
- ^ Gabriel Bergounioux, Cours de linguistique générale, Ferdinand de Saussure, Encyclopædia Universalis.
- ^ Jean-Pierre Cometti, Paul Ricœur, « Langage philosophies du », Encyclopædia Universalis, consulté le 20 noiembrie 2014.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Ferdinand de Saussure, Cours de linguistique générale, (1916), reeditare, 1995 Payot. ISBN 978-2-228-88942-1.
- Georges Mounin, Istoria lingvisticii, Ed. Paideia, Seria ISTORII, 1999, 368 pagini. ISBN 973-9368-59-X
- André Martinet, Éléments de linguistique générale, 4e édition, Armand Colin, 1996. ISBN 978-2-200-26573-1.
- Noam Chomsky, (1972). Studies on Semantics in Generative Grammar; (1975) Questions de sémantique, Paris, Seuil;
- Alexandru Graur (coord.), Introducere în lingvistică, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Științifică, București, 1972.
- Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de terminologie lingvistică, Ed. Albatros, 1980
- Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
- Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7