Constantin C. Giurescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nu confundați cu Constantin Giurescu.
Constantin C. Giurescu
Constantin C. Giurescu
Constantin C. Giurescu
Născut 26 octombrie 1901
Focșani, România
Decedat 13 noiembrie 1977, (76 de ani)
București, Republica Socialistă România
Ocupație Istoric
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române

Constantin C. Giurescu (n. 13/26 octombrie 1901, Focșani – d. 13 noiembrie 1977) a fost un istoric român, membru al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Este fiul lui Constantin Giurescu și tatăl istoricului Dinu C. Giurescu.

Constantin C. Giurescu și-a făcut studiile secundare și superioare la București, ajungând profesor universitar în 1926. În 1931 a fondat Revista istorică română. A fost alături de Gheorghe Brătianu și Petre P. Panaitescu un reprezentant important al curentului „Școala nouă de istorie”, care s-a remarcat prin opoziția făcută generației anterioare, reprezentată îndeobște de N. Iorga.

La capătul anilor '30 a fost un aderent al Dictaturii regale, deținând mai multe funcții importante în stat. A fondat și a condus Institutul de istorie națională din 1941 până în 1948. În 1948 a fost înlăturat din universitate, iar între 1950 și 1955 a fost deținut politic, în infama închisoare de la Sighet. A fost reabilitat ulterior, revenind în facultate (1963) și fiind primit în Academie (1974).

Date biografice[modificare | modificare sursă]

  • A urmat clasele primare și liceul la București;
  • Și-a luat licența și doctoratul tot la București;
  • A făcut studii la Paris;
  • Asistent al Muzeului Național de antichități București: octombrie 1920 - 1 ianuarie 1926;
  • Profesor la liceul din Focșani;
  • Membru al Școalei Române din Franța: octombrie 1923 - octombrie 1925;
  • Conferențiar suplinitor în 1926;
  • Profesor agregat la 1 martie 1927;
  • Director al Fundației Ion C. Brătianu: 1927 - 1930;
  • Liberal georgist și deputat: 1932 - 1933;
  • Directorul Revistei istorice române 1933;
  • Rezident Regal al ținutului Dunărea de Jos: februarie 1939;
  • Ministru al F.N.R.: 28 septembrie 1939 - 4 martie 1940;
  • Arestat la 6 mai 1950;[1]
  • Sosit la Închisoarea Sighet;[1] în timpul detenției a fost de două ori grav bolnav de icter, în 1951 și 1954.
  • Eliberat din pușcărie la 5 iulie 1955, cu domiciliu obligatoriu la Măzăreni pe 60 de luni.[1]

Contribuție istoriografică[modificare | modificare sursă]

Constantin C. Giurescu este autorul primelor studii importante și bine documentate asupra problematicii Sfatului domnesc și a dregătoriilor boirești, în două cărți, Contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1927) și Noi contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1926), depășind astfel contribuțiile aduse anterior de Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol și N. Iorga în domeniu.[2]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Legiuirea lui Caragea, un anteproiect necunoscut, București 1923
  • Le voyage de Niccolo Borsi en Moldavie
  • Les manuscrits roumains de la bibliothèque nationale, Paris 1925
  • Considerații asupra istoriografiei românești în ultimii 20 ani, Văleni 1926
  • Contribuțiuni la studiul marilor dregători în sec. XIV și XV, 1926
  • Un manuscript miscelaneu, 1926
  • Uciderea vizirului Mohammed Tobani Buiuc, 1926
  • Nicolae Milescu Spătarul, 1927
  • Organizarea financiară a Țării Românești, 1927
  • Une relation inedite sur la campagne de Pierre le Grand en Moldavie, 1927
  • Din istoria nouă a Dobrogei, 1928
  • Despre Vlahia Asăneștilor, 1931
  • Statut de l'Institut balcanique de recherches historiques, 1932
  • Istoria Românilor I-IV
  • Ureche și Simion Dascălul, Letopisețul Țării Moldovei, 1934
  • Principatele române la începutul secolului al XIX-lea, 1957
  • Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, București, 1966
  • Transilvania în istoria poporului român, Editura Științifică, 1967
  • Contribuții la studiul originilor și dezvoltării burgheziei române până la 1848, 1972
  • Jurnal de călătorie, Editura Sport-Turism, București, 1977

Distincții[modificare | modificare sursă]

  • 1966: Premiul „Bălcescu” al Academiei
  • 1969: Premiul Ministerului Învățământului
  • 1971: Ordinul Meritul Științific cl. I[3]
  • 1971: Om de știință emerit

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Giurescu 1994, p. 149
  2. ^ Stoicescu, Nicolae (1968), Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova (sec. XIV–XV), București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 8-9 
  3. ^ Decretul 439 din 1 decembrie 1971 privind conferirea ordinului „Meritul Științific” clasa I profesorului universitar Constantin C. Giurescu, Buletinul Oficial, nr. 150, 8 decembrie 1971 (B. Of. 150/1971), Accesat la 17 august 2010

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Giurescu, Constantin C. (1994), Cinci ani și două luni în penitenciarul din Sighet (7 mai 1950 – 5 iulie 1955), București: Editura Fundației Culturale Române 
  • P[enelea], G[eorgeta] (1978), „Giurescu, Constantin C.”, in Ștefănescu, Ștefan (coordonator științific), Enciclopedia istoriografiei românești, București: Editura științifică și enciclopedică, pp. 156–157 
  • Boia, Lucian (2012), Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București: Editura Humanitas 
  • Giurescu, Marina (2013), A World Torn Asunder: The Life and Triumph of Constantin C. Giurescu, Prefață de Paul E. Michelson, Bettie Youngs Books Publishing, ISBN 978-1-936332-76-2 

Legături externe[modificare | modificare sursă]