Episcopia de Bacău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Episcopia de Bacău
Subtitlu
Organism canonic superior Arhidieceza de Kalocsa-Kecskemét
Starea actuală desființată
Anul înființării 1391-1392, lipsă de personal bisericesc până la reînființarea din anul 1607
Anul desființării 1818
Reședința Bacău
Alte reședințe Iași, Lemberg, Sneatyn
Catedrală
Sfânta Fecioară Maria (demolată)
Biserica Sfântul Nicolae (după 1676 până la desființarea episcopiei)

Episcopia de Bacău (latină Dioecesis Baccoviensis seu Bachoviensisa, polonă Diecezja bakowska) a fost o episcopie romano-catolică cu sediul la Bacău, fondată propriu-zis în anul 1607 de către Papa Paul al V-lea.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Localizarea sediului fostei episcopii de Bacău (A): în anul 1531 a existat „Bărăția” - mănăstirea franciscanilor observanți, alungați de Ion Vodă cel Cumplit. În anul 1582 Ieronim Arsengo a refăcut o parte din mănăstire cu ajutorul domnitorului Petru Șchiopul iar Papa Clement al VIII-lea a inaugurat lăcașul drept catedrală și reședință a primului episcop, Bernandin Quirini. În 1676 râul Bistrița a surpat biserica (B) Biserica Sf. Nicolae rămăsese singura din târg. (C) Traseul fostului pârâu Negel, reper pentru fosta catedrală.

Ca urmare a activității misionare desfășurate, înainte și după întemeierea Moldovei, de către ordinele franciscan și dominican, pe teritoriul actual al Moldovei s-au dezvoltat diverse comunități catolice de rit latin. Acest lucru a obligat Sfântul Scaun să ridice episcopate la est de munții Carpați.[2]

În ținutul Moldovei (Valahia Minor), a luat ființă în 1227 prima episcopie catolică, anume Episcopia de Milcov (1227-1241), în 1371 Episcopia de Siret (1371-1434), în 1418 Episcopia de Baia (1413-1523), iar în 1607 Episcopia de Bacău (1607-1818). Misionarii care au activat erau călugări franciscani, iezuiți și dominicani veniți din Italia, Polonia și Ungaria.[3]

Călugări veniți de la mănăstirea din Șumuleu Ciuc (în maghiară Csíksomlyó)[4] în anul 1390[5] sau 1410 au întemeiat mănăstirea franciscană din Bacău[4] cu ajutorul soției lui Alexandru cel Bun, Losonczi Margit[5], așezământul aflându-se sub patronajul celei transilvănene. Mănăstirea a aparținut încă din anii 1475-1506 de Provincia „Sfântul Salvator” a Ungariei. În perioada anilor 1531-1572, domnul Moldovei Ion Vodă cel Cumplit i-a alungat pe franciscani și le-a dărâmat mănăstirea,[4] probabil ca reacție împotriva Poloniei care trimisese mulți misionari în Moldova (pentru pastorația celor peste 2000 de foști husiți, convertiți de preotul Mihai Fegedin din Trotuș).[6]

Domnitorul Petru Șchiopul a dat ajutor franciscanului conventual Ieronim Arsengo în anul 1582 să refacă câteva camere ale fostei mănăstiri distruse și dintr-un grajd a amenajat o capelă. Împreună cu franciscanii observanți care s-au întors au căutat să refacă viața catolică de la Bacău.[7] În plus, de la domnitor au primit satul Trebeș, locuit de 50 de familii catolice, cu două vii și două mori.[8] În cadrul mănăstirii, biserica cu hramul „Sfânta Fecioară” era lungă de 24 de pași, lată de 9 pași și prevăzută cu trei altare, sacristie și turn clopotniță, conform relatării călugărului franciscan minor conventual Bartolomeo Basetti de Piano, în anul 1643.[9]

Legatul papal, Alessandro Comulovi și consilierul domnitorului, Bartolomeo Brutti, îi voiau pe Arsengo ca episcop de Bacău, pentru a evita tutela polonă în numirea episcopilor în Moldova, așa cum s-a întâmplat cu episcopii de Siret și Baia. Însă la Roma, în 1591, a fost numit Bernandin Quirini, episcop de Argeș cu rezidența la Bacău[8] succesorii săi având până în secolul al XIX-lea titlul de episcopi de Bacău.[9]

în decursul timpului au fost emise o serie de opinii în legătură cu data înființării Episcopiei Catolice de Bacău. Până la mijlocul secolului al XIX-lea se știa că Dieceza de Bacău a fost fondată spre sfârșitul secolului al XVI-lea de Papa Sixt al V-lea, când Bernardino Quirini a fost numit, în anul 1591.[9]

Recent s-a probat existența Episcopiei Catolice de Bacău încă de la 1391-1392 printr-un document (bulă) din 15 septembrie 1439, adresat către Papa Eugen al IV-lea de la Episcopului catolic Benedict de Severin, menționând[9] Episcopia Catolică înființată la Bacău de către Papa Bonifaciu al IX-lea în al treilea an al pontificatului său, pe lângă Episcopia de Siret deja existentă „din cauza marii mulțimi a catolicilor din Moldova și a împrăștierii lor neîndemânatice”.[10] O altă dovadă a existenței anterioare ar fi folosirea apelativului de „civitas” (ce desemna un oraș în care se afla sediul unui episcop) de către Benardino Quirini într-un raport din 7 ianuarie 1591[11] și scrisoarea trimisă de Papa Bonifaciu al IX-lea către Ordinul Cavalerilor Ospitalieri staționați la Bacău pe 15 aprilie 1400 unde folosea formula de „Civitas Bachovien(sis)”.[12] Biserica episcopală a rămas în cursul secolul XV-lea vacantă „din cauza desăvârșitei lipse de personal bisericesc”, menirea ei fiind preluată de către mănăstirea franciscanilor observanți – „Bărăția”.[9]

După distrugerea bisericii și mănăstirii, acestea au fost refăcute și date în cele din urmă de Papa Clement al VIII-lea drept reședință a episcopului Bernandino Quirini în anul 1597, și mai apoi devenind catedrală a episcopiei reînființate în 1607.[7]

După ocupația turcească a Țării Românești, episcopia a fost mutată la Bacău în anul 1607. Inițial, episcopia a aparținut de de Arhidieceza de Kalocsa-Kecskemét.

În anul 1606 domnitorul Ieremia Movilă i-a scris lui Papa Paul al V-lea, cerându-l pe Ieronim Arsengo ca episcop deoarece acesta cunoștea limba țării, în timp ce nunțiul din Polonia voia un episcop polonez. Alegerea lui Arsengo reprezenta o victorie a domnitorilor locali asupra pretențiilor regelui polon.[8] La data de 17 septembrie 1607 Papa Paul al V-lea l-a numit pe franciscanul Ieronim Arsengo episcop pentru catolicii din Moldova; el activând deja de 25 de ani la Bacău.[1]

În 1611, episcopia a fost răspândită pe un teritoriu vast, unde existau 35 de parohii, dar numai 9 aveau un preot rezident.

Începând cu a doua jumătate a secolul al XVII-lea episcopia a intrat în atenția Uniunii statale polono-lituaniane, acest lucru a implicat trecerea, de la 1621, a reședinței provinciei ecleziastice la Lemberg și numirea de episcopi franciscani polonezi cu acordul regelui Poloniei, cu obligația de a vizita cel puțin o dată pe an propria episcopie. De cele mai multe ori, datorită lipsei episcopului, se numea un vicar apostolic cu reședința la Iași.

Pentru o eficiență mai mare a activității misionare, Congregatio de Propaganda Fide a înființat în anul 1623 „Misiunea Canonică Franciscano-Conventuală”, cu sediul la Iași.[1] Aceasta a fost prima misiune a Congregației nou înființate, încredințând-o doi ani mai târziu franciscanilor conventuali. Primii convenți veniți proveneau din Pera și aveau avantajul de a nu fi suspectați de turci ca agenți ai Poloniei, rivala lor.[13]

În anul 1643 Bartolomeo Bassetti a plecat la Roma ca să susțină niște doleanțe cu privire la nereguli și alte cereri din biserica romano-catolică din Moldova:[14]

  • permisiunea de a deschide un seminar la Iași pentru moldoveni și secui; pentru aceasta, existau deja doi profesori, unul numit Iacob, pentru limba maghiară, și altul, Paul, pentru limba română;
  • diferite înlesniri și facultăți pentru preoții din pastorație;
  • pentru cultivarea științelor teologice între preoți, unde se cerea manuale de teologie morală, dogmatică și cărți despre hotărârile conciliilor ecumenice.[14]

Sub prezidiul Episcopului Ștefan-Atanasie Rudzinski s-a ținut la Bacău un Sinod diecezan privind situația vieții catolice din principat, între 27 aprilie1 mai 1663, singurul cunoscut în istoria Bisericii Catolice din Moldova. Evenimentul a fost consemnat într-un raport pe care episcopul l-a trimis Papei Alexandru al VII-lea și Congregației de Propaganda Fide la 7 mai 1663,[15] autoritatea din urmă apreciind eforturile episcopului. La Sinod au participat preoții Joannes Battista Berkuze – paroh la Cotnari, Andreas Antonius Rzeczkowski – paroh de Baia, Suceava și Neamț; Michael Rabcsony – paroh de Săbăoani și Roman; Joannes Zlatany – paroh de Huși, Bârlad și Galați și Ioan Botezătorul Bărcuță din Cotnari.[16] Probleme discutate au fost abuzurile clericilor, ale credincioșilor și ale altora, precum și ignoranța religioasă a catolicilor: unii preoți cereau taxe prea mari pentru botez și, din această cauză, mulți credincioși amânau botezul copiilor lor până adunau suma cerută; alți preoți nu voiau să dea sacramentul Maslului, pe motiv că nu se obișnuia; alții nu doreau să dea canon la spovadă, spunând că penitentul trebuie să și-l impună singur. Câțiva dascăli veniți din Transilvania învățau poporul că trebuie să primească Sfânta Euharistie sub ambele specii. În alte locuri se admiteau nași ortodocși la botez, iar dacă se întâmpla ca părinții copilului să moară, atunci ei îl luau și îl creșteau după religia lor; abuzuri legate de căsătorie, influența protestantă și ortodoxă în rândul catolicilor, atât a laicilor, cât și a preoților.[14]

La 3 august 1751 Sfântul Scaun, la cererea episcopului dominican Raimund-Stanislav Jezierki, a desemnat de la Arhiepiscopia latină de Lemberg localitatea Sneatyn drept reședință a Episcopiei de Bacău, pentru că episcopul nu mai putea veni în Moldova.[17]

Datorită prezenței turcilor, din secolul al XVIII-lea, episcopii au fost mutați cu reședința la nord (Iași sau la Sneatyn).

În anul 1774, episcopia avea 10 biserici parohiale și aproximativ 8000 de oameni botezați.

Între sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea funcția de episcop a rămas vacantă timp de aproximativ două decenii, ca urmare a suprimării polono-lituaniene. Sfântul Scaun a găsit o cale să numească, după moartea lui Iosif-Bonaventura Berardi în 1818, vizitatori apostolici, episcopi, prefecți apostolici sau preoți în Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884), formă de organizare precursoare Episcopiei Romano-Catolice de Iași.[18]

Cu toate acestea, Episcopia de Bacău era încă prezentă în anuarele pontificale până în anul 1840.

Comunităție catolice de sub patronajul episcopiei[modificare | modificare sursă]

Marco Bandini a scris în Codex Bandinus situația celor 42 de localități care aveau sau avuseseră populație catolică. În urma acestuia au prezentat situația localităților și alți vizitatori.[14]

  • Adjudeni – o localitate veche, datând dinainte de 1420, comunitatea a fost afectată de predicile husiților. În relatarea lui Petru Bogdan Baksič, avea 100 de locuitori, fără biserică. Credincioșii mergeau la biserica din Săbăoani sau la cea de la Tămășeni. Bandinus a menționat 30 de familii cu 63 de credincioși. Satul a rămas timp îndelungat ca moșie ce a aparținut unor mănăstiri.[14]
  • Amăgei – fost sat. În anul 1599 avea o biserică închinată Sfintei Treimi și se celebra Liturghia numai duminica, iar în cursul săptămânii credincioșii mergeau la Cotnari. Bandinus a găsit în această localitate 99 de catolici. Alături de această informație, misionarul mai menționează: „Amadsei, hoc est deceptor tum quia homines incolunt arte decipiendi prepollentos, tum quia vinum, quod ibi nascitur bibones suavitate deceptos prosternit”. Localitatea este menționată până la sfârșitul secolului al XVII-lea.[14]
  • Bacău – Bandinus a scris că Bacăul a fost reședința episcopului catolic. Existau 680 de locuitori, catolicii fiind mai numeroși decât ortodocșii, cu care împărțeau alternativ conducerea târgului. Credincioșii au avut contact cu husiții.[14]
  • Baia – la fel ca Bacăul, Baia era un oraș în declin, știindu-se faptul că avusese în trecut o populație de 6.000 de locuitori. La acel moment mai avea 40 de case, cu 256 de catolici. Rămăsese intactă doar catedrala catolică. Sașii stabiliți în acel loc au fost asimilați de ortodocșii majoritari. La fel ca locuitorii Romanului, dețineau vii la Cotnari și făceau comerț cu vin în sudul țării. A fost mare centru comercial și târg domnesc de vamă, reședința superiorului vicariatului Ruteniei, centru episcopal între anii 1413 și 1523.[14]

Titularii episcopiei[modificare | modificare sursă]

  1. Pietro Deodato Bácksiè (1641-1644 – vizitator apostolic),
  2. Marco Bandulovich (Bandini) (1644-1650 – administrator-vizitator apostolic),
  • Mathias-Marian Kurski (1651-1661 – observant),
  • Ștefan-Atanasie Rudzinski (1662-1675 – observant),
  1. Petru Parcevich (1668-1671 – vizitator apostolic)
  2. Cazimir Domokos (1672 – vizitator apostolic[19])
  3. Stefan Taploczai – vizitator franciscan[19])
  • Iacob Gorecki (1678-1679 – dominican),
  1. Vitius Pilutius (1678-1683 – vizitator apostolic)
  • Iacob Dluski (1681-1693 – conventual, a fost torturat de cazaci[A] și a plecat înapoi în Polonia[19]),
  • Amandus-Victorin Ciesejko (1694-1698 – dominican, nu a ajuns niciodată la Bacău[19]),
  • Stanislav-Francisc Bieganski (1698-1709 – conventual, a venit la Bacău de două ori),
  • Ioan Damaschin Lubienecki (1711-1714 – dominican, a venit la Bacău o singură dată),
  • Adrian Skrzetuski (1715, mort înainte de a fi consacrat episcop[19]),
  • Ipsaphat Perysowicz (1717-1732 – conventual),
  • Toma Slubicz Zalecki (1732, mort înainte de a fi consacrat episcop[19]),
  • Raimund-Stanislav Jezierki (1732-1782 – dominican),
  1. Candidus Ossolinski (1766-1773, episcop auxiliar)
  2. Petru-Dominic Karwosiecki (1774-1782, episcop auxiliar)

Cu excepția primului și a ultimilor doi, ceilalți episcopi titulari la Episcopia Bacăului au fost polonezi, numiți de către regele polon printr-un privilegiu deosebit și confirmați de papă. Cu excepția titularilor Arsengo, Lubienecki, Dluski, episcopii polonezi nu au rezidat la Bacău, mulțumindu-se cu o vizită sau chiar nici una. Astfel se explică intervențiile speciale ale vizitatorilor apostolici Bácksiè, Bandini, Parcevich, Pilutius. Păstoririle sporadice, fără un seminar local pentru formare de cler indigen, asaltată de vitregii multiple către sfârșitul secolului XVII-lea, a dus criza la apogeu. Vacantările mai mici, de câțiva ani, ca și cea mai îndelungată („napoleoniană”), de două decenii, se explică prin dificultățile politice, religioase de la acea vreme.[18]

Majoritatea catolicilor din Moldova s-au refugiat în Transilvania, de unde au revenit împreună cu alții în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.[18]

Amplasament[modificare | modificare sursă]

Bărăția și biserica cu hramul Fecioarei Maria erau situate în partea de nord-est a orașului, pe vechea stradă a Bucovinei, lângă vărsarea pârâului Negel în râul Bistrița. În anul 1676, râul Bistrița a surpat biserica și aceasta a rămas numai pe jumătate pe uscat. După 1676 s-a amenajat o capelă și câteva camere de locuit în locul bisericii și a fostei mănăstiri.[7] După descrierea preotului Bartolomeo Basetti din anul 1643, fosta biserică avea 20-25 de pași și jumătatea rămasă în apă avea circa 10 pași. Centrul de cult al catolicilor s-a mutat la Biserica Sfântul Nicolae de la marginea orașului. În 1728 a fost reconstruită iar în anul 1835 era iar în ruine. S-a început construcția actualei biserici în anul 1839 și a fost terminată șapte ani mai târziu de către Petru Rafail Arduini.[20]

Mărturiile unor călători străini[modificare | modificare sursă]

„În timp de trei zile, am terminat de vizitat cinci sate vecine și, în ziua de 29 noiembrie, am vrut să vizităm mai întâi, la Bacău, biserica mitropolitană a catolicilor din Moldova.

Acest târg a fost odinioară principala reședință a voievozilor Moldovei, mai ales în timpul în care distingea soția voievodului Ștefan, unguroaica Margareta, și în acea vreme exista un palat al principelui, în partea de miazăzi a târgului. Palatul zace acum îngropat sub ruinele sale. Așezarea târgului este încântătoare, căci la răsărit scaldă un râu foarte repede, Bistrița, care curge la vale dinspre nord, din munții Transilvaniei, și, continuându-și cursul cale de patruzeci de mile ungurești, puțin mai jos de Bacău se varsă în râul Siret, unde își pierde chiar și numele. [...]

Casa episcopală se află în partea nordică a târgului, iar prin apropierea ei, dinspre nord-est, curge râul Bistrița care face o cotitură; mai este udată și de un pârâu cu albie adâncă, ce curge de la apus spre miazăzi. Această casă episcopală este numită în popor mănăstire; ea își plânge acum ruina, împreună cu Biserica Moldovei, nu atât din pricina nestatorniciei vremurilor și a soartei efemere a principilor Moldovei, cât din pricina lipsei de grijă a episcopilor.

Pentru că, de fapt, nu am putut să găsesc până acum nimica scris despre Episcopatul Moldovei, și nici nu există vreo arhivă a Bacăului sau catalog al întâmplărilor, al vremurilor și al persoanelor din care să fi putut afla ceva despre secolele trecute, îmi amintesc însă că am citit unele lucruri la Gonzaga și la cardinalul Pázmány, nu despre episcopat, ci despre mănăstirea din Bacău, pe care le adaug mai jos. Dacă nu mă înșel, în anul 1304 a fost întemeiată Moldova, la Bacău, o mănăstire de către soția[21] voievodului Moldovei, fiica voievodului Transilvaniei, pentru frații minori observanți. [...]

[...] am poruncit să fie chemați toți catolicii octogenari și cei aproape centenari și, sub jurământ, am auzit de la ei aceste informații: „În urmă cu 70 de ani, când eram mai tineri, ne aducem aminte că, în acel loc în care stă episcopul a fost o mănăstire și tot acolo au locuit călugări”. [...] Între alți bătrâni, sunt trei foarte vârstnici care își amintesc bine că în mănăstirea din Bacău au trăit 12 monahi și descriu configurația mănăstirii în felul următor: acolo unde este acum casa episcopului, la apus, era o altă construcție, mult mai impunătoare, de case înșirate în lung, și cu o curte spațioasă, făcută din lemn pe o temelie de piatră. [...] Ultimul guargian a fost un oarecare părinte Francisc, ungur, care era numit de popor Ferencz Barat și era tuturor drag pentru zestrea rară a virtuților <sale>.[22]
—Marco Bandini

Note[modificare | modificare sursă]

A Nume general dat în armata polono-lituaniană cavaleriei ușoare. De multe ori în cadrul unităților de cavalerie ușoară nu exista nici un singur etnic cazac. Erau organizați după modelul cavaleriei ușoare otomane sau tătărești, nefiind înarmați cu pistoale precum reitierii suedezi.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Diaconescu, Traian (). Codex Bandini – Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648 – Introducere, glosar, traducere. p. 29. 
  2. ^ Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 66
  3. ^ ercis.ro. „Episcopia Romano-Catolică de Iași, Dieceza de Iași – Scurt Istoric”. Accesat în . 
  4. ^ a b c Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 67
  5. ^ a b harghita.ro. „Complexul baroc de la Șumuleu”. Accesat în . 
  6. ^ Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. p. 20. 
  7. ^ a b c d Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. p. 21. 
  8. ^ a b c d Dumea, Emil (). Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea. p. 40. 
  9. ^ a b c d e Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 70
  10. ^ Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 71
  11. ^ Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 76
  12. ^ Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 77
  13. ^ a b Dumea, Emil (). Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea. p. 41. 
  14. ^ a b c d e f g h catoliciidinmoldova.ro (arhivat). „Episcopia de Bacău”. Accesat în . 
  15. ^ Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 90
  16. ^ Coșa, Anton; Înființarea și evoluția Episcopieie Catolice de Bacău, Carpica, XXXII/ 2003, Editura Documentis, Iași, p. 91
  17. ^ a b Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. p. 23. 
  18. ^ a b c Diaconescu, Traian (). Codex Bandini – Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648 – Introducere, glosar, traducere. p. 30. 
  19. ^ a b c d e f Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. p. 24. 
  20. ^ Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. p. 22. 
  21. ^ Bandini, Marco (). Vizitarea generală a tuturor bisericilor de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648. p. 146. 
  22. ^ Bandini, Marco (). Vizitarea generală a tuturor bisericilor de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648. p. 148. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]