Armata Roșie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Steagul de luptă al Armatei Roșii
Steagul Armatei Roșii

Armata Roșie a fost termenul folosit pentru forțele armate ale Uniunii Sovietice între 1918 și 1946. Denumirea datează din perioada războiului civil rus, când această armată era adversara „Armatei Albe”. Numele complet era Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor. Din 1946 armata URSS primește oficial numele de Armata Sovietică; totuși, în vorbirea informală, continuă să fie adesea denumită „Armata Roșie”.

Formarea Armatei Roșii[modificare | modificare sursă]

Soldați din Armata Roșie, în anii 1920-1930

Armata Roșie a fost creată la 28 ianuarie 1918. La început, țăranii și muncitorii erau membri pe bază de voluntariat. Comandamentul a fost format din oficiali ai fostei armate imperiale care au hotărât să-și ocupe funcțiile și după Revoluția din Octombrie, în 1917. Deoarece războiul civil lua amploare, Lenin a hotărât să introducă recrutarea obligatorie. În timpul războiului civil, Armata Roșie ajunsese la 5 milioane de persoane.

Organizarea Armatei Roșii a revenit lui Lev Davidovici Troțki, care înainte de revoluție ocupase o funcție în comitetul militar revoluționar. Bolșevicii (comuniștii) aveau o influență notabilă în cadrul armatei. Primul Război Mondial a slăbit moralul armatei, producându-se dezertări zilnice. Comuniștii au încercat cu destul de mult succes să creeze o stare de spirit revoluționară în locul patriotismului care se afla în declin.

Noile organe de conducere, sovietele, trebuiau să fie formate din „muncitori, soldați și țărani”, după cum spunea Partidul Bolșevic (comunist). Cu câteva luni înainte de revoluție, sute de unități ale armatei au participat la un congres militar ținut la Petrograd (astăzi Sankt Petersburg).

După ce Armata Roșie a fost creată, politica încorporării voluntare avea ca rezultat o armată instabilă și indisciplinată. Troțki a susținut recrutarea obligatorie, păstrarea ofițerilor țariști în funcții și comisariatul politic. A restabilit disciplina militară și a făcut lucruri care au afectat tradițiile. A explicat că armata nu putea fi dirijată de comitete revoluționare alese de soldați și a terminat spunând că tactica luptelor de gherilă care era practicată în anumite regiuni ale Rusiei este inadecvată pentru o luptă de o amploare ca aceea ce urma să înceapă.

Troțki a traversat el însuși toate fronturile, cu un tren blindat, timp de peste de doi ani. Albii dominau regiunile meridionale ale fostului imperiu, o parte din Rusia și Siberia, iar o perioadă de timp au primit ajutor de la aliații care triumfaseră în Primul Război Mondial. Albii au ajuns să amenințe serios Moscova, dar au fost înfrânți.

Din 1922 Uniunea Sovietică (moștenitoarea Imperiului Rus) , a incheiat cu Republica dela Weimar (mostenitoarea Imperiul German) Tratatul dela Rapallo (1922) . Acest pact a însemnat o puternică colaborare economică (oficial recunoscută) și una militară (oficial negată).Practic fără acest pact armatele celor două state nu se puteau dezvolta , în cazul Germaniei datorită restricțiilor militare ale Tratatului dela Versailles iar în cazul Rusiei datorită uriașei ineficiențe economice datorate socialismului . Cele două state nu au renunțat nici-odata la dorințele expansioniste fapt adeverit și cu ocazia ratificarii Pactul Ribbentrop-Molotov unde cei doi actori și-au împărțit Europa refăcând bazele unei colaborări economice și militare (nerecunoscute oficial).

Odată terminat războiul civil, Armata Roșie a invadat China , Finlanda iar în anii '30 au avut loc marile epurari unde mulți militari sovietici au fost uciși.

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Lansatoare de rachete Katiușa în timpul bătăliei de la Stalingrad.

În timpul celui de-al doilea război mondial Armata Roșie a acționat împotriva Poloniei , pe frontul de răsărit împotriva Germaniei și aliaților ei , împotriva Japoniei în Asia, continuarea războiului cu Finlanda. Armata Roșie a fost dotată cu noi tunuri antiaeriene, tunuri antitanc, alte tunuri de diferite calibre, și avioane foarte competitive[formulare evazivă]: MIG, Yak și Il2. Lansatorul de rachete numit familiar „Katiușa” sau „orga lui Stalin” era o armă de o mare putere distructivă. De asemenea, marina avea o foarte bună dotare. Comandantul suprem al Armatei Roșii era însuși Stalin, iar după el, în calitate de comisar al apărării, Semion Timoșenko, considerat unul dintre cei mai mari strategi din istoria sovietică[formulare evazivă]. Marele stat major era sub conducerea lui Gheorghi Jukov, care și-a început cariera în timpurile țariste și obținuse multe victorii contra Germaniei naziste.

Aliații , în special Statele Unite ale Americii , Marea Britanie și Canada au asigurat o uriașă cantitate material de război , transfer de tehnologie , suport logistic etc către URSS . [1][2]

Cei mai importați aliați ai Armatei Roșii au fost, în mod evident, clima teribilă a stepelor rusești și starea deplorabilă a infrastructurii.

Al doilea Război Mondial a însemnat pentru Armata Sovietică un enorm triumf (datorat, în mare parte, norocului și armatelor aliate) și în același timp, o mare pierdere de vieți omenești (mai mult de 13 milioane). Aceste imense pierderi au avut loc în bătăliile de retragere duse pentru apărarea Stalingradului, (azi Volgograd) și a Moscovei, în luptele de la Kursk (Rusia, 1943), considerată a fi cea mai mare bătălie terestră din istorie, iar mai apoi în retragerea nemților pînă la Berlin. Armata Roșie a intrat prima în capitala germană, iar soldații săi au arborat, simbolic, steagul roșu, pe clădirea parlamentului german (Reichstag).[necesită citare]

Războiul Rece[modificare | modificare sursă]

În anii de după război, Armata Roșie a fost redenumită Armata Sovietică. După terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Sovietică a fost parte a Tratatului de la Varșovia, în care erau integrate și națiunile care au rămas sub influența sovietică în Europa de Est. Armamentul său nuclear a crescut proporțional cu cel al Statelor Unite ale Americii. A invadat Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968, pentru a înăbuși revoltele anticomuniste din aceste țări. Ultimul război la care a participat a fost cel din Afganistan, între 1980 și 1988, în sprijinul guvernului prosovietic din această țară, care lupta împotriva unei revolte armate.

Dupa căderea regimului sovietic în 1991, Armata Sovietică a suferit substanțiale modificări.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Critici

  1. ^ Alexander Hill. „Did Russia Really Go It Alone? How Lend-Lease Helped the Soviets Defeat the Germans. http://www.historynet.com/did-russia-really-go-it-alone-how-lend-lease-helped-the-soviets-defeat-the-germans.htm. Accesat la 21/05/2017. 
  2. ^ „[en.wikipedia.org/wiki/Lend-Lease Lend-Lease]”. en.wikipedia.org/wiki/Lend-Lease. Accesat la 21/05/2017.