Álmos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Álmos
Almos2.jpg
Álmos
Date personale
Născut820 d.Hr. Modificați la Wikidata
Hanatul Khazar[*] Modificați la Wikidata
Decedat895 d.Hr. (75 de ani) Modificați la Wikidata
Țaratul Bulgar, Transilvania Modificați la Wikidata
PărințiÜgyek[*]
Emese[*] Modificați la Wikidata
CopiiÁrpád Modificați la Wikidata
CetățenieHanatul Khazar[*] Modificați la Wikidata
Ocupațieșef de trib[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Arpadiană
Mare principe al ungurilor Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorLebedias[*]
SuccesorÁrpád

Principele Álmos (AFI: [a:lmoʃ], născut Almutzes,[1] n. 820 d.Hr., Hanatul Khazar[*] – d. 895 d.Hr., Țaratul Bulgar, Transilvania) a fost tatăl lui Árpád, fondatorul primei case regale ungurești.

Elemente istorice[modificare | modificare sursă]

Fiul lui Ögyek și al Emesei, foarte probabil s-a născut în anul 820.[necesită citare] Numele adevărat a fost Almutzes.[1] Istoricul Paul Lazăr Tonciulescu a menționat originea kavară a lui Álmos.[3]

Pornindu-se de la constatarea că Álmos, Árpád și majoritatea descendenților direcți aveau nume de origine turcică și luându-se în considerație și alte aspecte, s-a presupus originea kavaro-khazară a numelor.[4] În opinia lui Victor Spinei, teoria este deocamdată nedovedită, întrucât etimologia antroponimelor nu este întotdeauna relevantă pentru descendența etnică, în anumite situații comunitățile subordonate politic adoptând onomastica grupurilor dominante din punct de vedere politico-militar.[4]

Migrarea din Etelköz în Panonia[modificare | modificare sursă]

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Preistoria maghiarilorVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].
Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Ceangăi#Teoria originii maghiare orientaleVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Între 894 și 899 khazarii, într-o alianță formată cu uzii, i-au invadat pe pecenegi alungându-i spre apus. Aceștia din urmă s-au oprit mai întâi în Rusia Kieveană în anul 915, unde au încheiat un tratat de pace cu cneazul vareg Igor. Ulterior au început la rândul lor să îi invadeze pe maghiarii stabiliți în noul teritoriu, Etelköz, alungându-i definitiv în Bazinul Carpatic.[5] Sub supunerea triburilor kavare, conduse de kavarul Álmos, maghiarii au fost dirijați spre Panonia prin pasul Ugorscoe „trecătoarea ungurilor” din Carpații Nordici[3] (astăzi Pasul Verecke).[6][7] Este foarte posibil ca o parte din triburile kavaro-maghiare să fi trecut în Panonia și prin Pasul Uz, trecătoarea fiind cunoscută de khazari.[3] Pecenegii au ocupat cu această ocazie un teritoriu vast cuprins între Nipru, Dunăre și Carpați.[5] Ocupația pecenegilor a luat sfârșit în jurul anului 1050, când au fost presați de uzii veniți dinspre răsărit, aceștia din urmă lăsând în zona fostului Etelköz două hidronime: Uz și Oituz și la gurile Dunării denumirea Uzo-Limna, în traducere „mlaștinile uzilor”.[8]

A întărit alianțele cu ceilalți șase lideri ai grupurilor tribale maghiare (Ond, Kond, Elõd, Huba, Tas și Tühütüm).

Álmos a fost șeful celor 3 triburi kavare, aparținând neamului turcic al khazarilor. Cele 3 triburi au condus la rândul lor restul triburilor maghiare din Etelköz în Panonia în anul 896.[1] A preluat comanda triburilor maghiare prin 858 și a păstrat acest rol de conducător până la moarte, prin 895.

Contrar obiceiurilor tribale, a reușit să transmită puterea fiului său, Árpád.

Cât privește cauza morții sale sunt două ipoteze:

  1. a fost asasinat;
  2. un posibil sacrificiu uman (pe care el l-a acceptat senin).

În cronicile maghiare din secolele XIV-XV se menționează că Álmos in terra Erdelw occisus est („a fost ucis în Ardeal”). După Istoricul Paul Lazăr Tonciulescu, asasinarea lui nu se putea realiza decât de populația locală românească, pe care kavarii au întâlnit-o în drumul lor, ca urmare a jafurilor săvârșite. Niciuna din cronici nu menționează ce măsuri au fost luate împotriva asasinilor.[3]

Elemente legendare[modificare | modificare sursă]

Conform legendei, mama sa - Emese - ar fi văzut în vis un Turul (o pasăre sacră, Falconiformes) zburând spre ea și fecundând-o; ar mai fi visat și că ea ar fi pântecele din care se nasc mulțime de mari regi, dar că aceștia ar fi domnit în pământuri străine. Această legendă explică de altfel și numele fiului ei Álmos (adică: "acela care a fost visat"), dar legenda voia totodată să explice și originea divină a suveranilor maghiari.

Cât despre moartea sa, aceasta ar fi fost prevestită de o profeție conform căreia el ar fi fost strămoșul unei dinastii de mari suverani, dar că nu va avea nicicând privilegiu de a păși în Panonia.

Ambele legende au ajuns la noi din și prin codexuri medievale din sec. al XIII-lea adică într-o epocă deja creștină. De aceea cercetătorii istorici consideră că nu ar fi cu totul de exclus faptul ca autorul (sau redactorul) codexurilor medievale să fi preluat elemente din povestirile biblice; într-adevăr, sunt evidente asemănările cu Buna-Vestire făcută de înger Mariei și cu narațiunea vieții lui Moise, care a fost împiedicat prin moarte să intre în pământul Canaan, spre care a condus poporul pe care l-a eliberat.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Paul Lazăr Tonciulescu; Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena), Editura Miracol, București, 1996, pag. 6
  2. ^ Paul Lazăr Tonciulescu; Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena), Editura Miracol, București, 1996, pag. 9
  3. ^ a b c d Paul Lazăr Tonciulescu „Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor”, (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena), editura Miracol, București, 1996, pag. 8
  4. ^ a b Victor Spinei; Marile migrații din estul și sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Editura Institutului European, Iași, 1999, ISBN 973-586-166-6, pag. 33
  5. ^ a b Cumanii și episcopia lor ..., Ferenț, 1931, pag. 2
  6. ^ Victor Spinei; The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009, pag. 71
  7. ^ Dragotă, Aurel. Aspecte de multiculturalitate spirituală. Rit și ritual funerar în Transilvania și în Europa centrală și de sud-est (secolele IX-XI p. Ch) (PDF). Alba Iulia: Altip. p. 23. ISBN 978-973-7724-98-4. Accesat în . 
  8. ^ Cumanii și episcopia lor ..., Ferenț, 1931, pag. 4

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Györffy, G., Święty Stefan I.: Król Węgier i jego dzieło, Warszawa 2003, s. 67-71.


Predecesor:
Levedi (?)
lider al triburilor maghiare
850 - 895

Succesor:
Árpád