Lajos Batthyány
Contele Lajos Batthyány de Németújvár (n. , Pressburg, Imperiul Austriac – d. , Pesta, Regatul Ungariei) a fost primul prim-ministru al Ungariei, exercitându-și mandatul în timpul Revoluției Maghiare din 1848-1849. A fost împușcat de un pluton de execuție la Pesta în 6 octombrie 1849, în aceeași zi cu cei 13 ofițeri revoluționari maghiari executați la Arad.
Cariera politică
[modificare | modificare sursă]Tatăl său era contele József Sándor Batthyány (1777-1812), iar mama lui era Borbála Skerlecz (1779-1834). Părinții lui s-au separat la scurt timp după nașterea lui, iar mama lui s-a stabilit la Viena, împreună cu Lajos și cu fratele lui. La moartea tatălui său, micul Lajos avea doar cinci ani, iar mama lui a moștenit o avere imensă și a dus o viață luxoasă. Educat inițial acasă de un profesor particular, Lajos a fost trimis apoi de mama lui la o școală internat. Și-a revăzut rar mama în anii următori. A crescut ca un copil aproape orfan și a dobândit un caracter dificil și rebel.
Primii ani
[modificare | modificare sursă]La vârsta de 16 ani Batthyány a absolvit studiile medii la școala-internat Schottengymnasium(en)[traduceți] din Viena, după s-a înscris pentru studii superioare la Universitatea din Zagreb.[8] Începând din 1826 a urmat un stagiu militar de patru ani în Italia, unde a fost avansat locotenent și a obținut licența în drept. În această perioadă a dus o viață frivolă și a acumulat mari datorii în așteptarea vârstei când va intra în posesia moștenirii, pe care a obținut-o la vârsta de 24 de ani după o ceartă lungă cu mama lui. S-a întors în 1830 la moșiile sale din comitatul Vas și s-a familiarizat cu cultura și limba maghiară.
În același an, 1830, a devenit membru ereditar al Camerei Superioare a Parlamentului Ungariei, fără a avea în acel moment ambiții politice.
În decembrie 1834 s-a căsătorit cu Antónia Zichy (fiica lui Károly Zichy și a Antóniei Batthyány). Au avut trei copii: Amália Batthyány (1837-1922), Ilona Batthyány (1842-1929) și Elemér Batthyány (1847-1932). Potrivit prietenilor săi, soția lui, Antónia, l-a încurajat pe Lajos Batthyány să-și asume responsabilități mai mari în domeniul politic. Cumnata lui, Karolina Zichy, era soția contelui György Károlyi (1802-1877), comite, om politic și președinte al Academiei Maghiare de Științe. Aceste două familii s-au aflat apoi în centrul vieții publice, politice și culturale din Ungaria.
Politici reformiste
[modificare | modificare sursă]Batthyány a devenit mai implicat în politică începând cu Dieta de la Pozsony din 1839-1840 și a fost lider al opoziției. El a elaborat un plan precis de reforme. Batthyány i-a sfătuit pe stenografi să înregistreze întocmai discuțiile purtate în Camera Superioară a Ungariei începând din anul 1840.
Batthyány a împărtășit ideile politice și economice ale contelui István Széchenyi. La începutul anilor 1830 a promovat creșterea cailor în Ungaria, apoi și a altor animale, și a fondat Asociația Economică Maghiară. Batthyány, urmând sfatul lui Széchenyi, a susținut creșterea viermilor de mătase: a plantat mai mult de 50.000 de duzi la ferma lui cu scopul de a crește viermi de mătase. Asociația Economică din comitatul Vas, cu sediul la Szombathely, a fost fondată cu sprijinul lui Batthyány.
În ciuda adeziunii inițiale la ideea lui Széchenyi că noua mișcare reformistă trebuia condusă de tinerii nobili maghiari, Batthyány s-a apropiat de avocatul Lajos Kossuth și a început să colaboreze îndeaproape cu aceasta din 1843.
În sezonul parlamentar 1843-1844 Batthyány a fost liderul opoziției pentru întregul parlament și a criticat politica internă și externă a Monarhiei Habsburgice.
După dizolvarea parlamentului Batthyány s-a mutat la Pesta și a fost ales în 1845 ca președinte al Biroului Electoral Central. El a îndeplinit în acea perioadă un rol important în numeroase asociații economice (printre care Asociația Comercială și Asociația producătorilor de zahăr din Ungaria) și a înființat Védegylet (într-o traducere aproximativă: „Societatea de Apărare”). Pe 15 martie 1847 a avut loc fuziunea mișcărilor politice reformatoare maghiare și a fost fondat astfel Partidul Opoziției (Ellenzéki Párt). Primul președinte al partidului a fost ales contele Batthyány.
Batthyány l-a sprijinit pe Kossuth atât moral, cât și financiar. Kossuth a devenit reprezentant al comitatului Pesta în dieta din 1847. Apoi Batthyány a fost lider al opoziției în Camera Superioară, în timp ce Kossuth a avut același rol în Camera Inferioară.
Guvernul Batthyány
[modificare | modificare sursă]
Batthyány a făcut parte din delegația maghiară care s-a întâlnit cu împăratul Ferdinand I al Austriei. Delegații maghiari au cerut o autonomie mai mare pentru Ungaria și formarea unui guvern maghiar, care să fie autoritatea politică supremă pe teritoriul Ungariei. Împăratul și-a dat acordul în 17 martie 1848 și l-a însărcinat pe contele Batthyány să formeze un guvern. Pe 23 martie 1848, în calitate de șef al guvernului, Batthyány a prezentat Dietei lista miniștrilor primului guvern al Ungariei.
Prima sarcină a noului guvern a fost să stabilească măsurile politice care trebuiau implementate. După ce acestea au fost convenite, guvernul a început punerea lor în practică pe 11 aprilie 1848. La acel moment situația politică internă și externă a Ungariei era instabilă, iar Batthyány s-a confruntat cu multe probleme. Prima și cea mai importantă acțiune a guvernului a fost organizarea forțelor armate și a administrației locale. El a insistat că armata austriacă, atunci când se află pe teritoriul Ungariei, trebuie să respecte constituția maghiară, iar această solicitare a fost admisă de autoritățile Imperiului Austriac. El a încercat să-i repatrieze pe militarii imperiali recrutați de pe teritoriul Ungariei. A înființat gărzile naționale, a căror misiune era să asigure menținerea ordinii publice interne. În mai 1848 a început să organizeze o armată revoluționară maghiară independentă. Batthyány a preluat controlul gărzilor naționale până la întoarcerea în țară a generalului Lázár Mészáros. În același timp, el a fost ministru de război.
Batthyány a fost un conducător foarte capabil, dar s-a aflat în mijlocul unui conflict între monarhia austriacă și separatiștii maghiari. În ciuda devotamentului lui Batthyány față de monarhia constituțională austriacă și de păstrarea constituției, împăratul a fost nemulțumit de activitatea lui. Pe 29 august, cu acordul parlamentului, Batthyány și Ferenc Deák s-au dus la împărat pentru a-l ruga să le ceară sârbilor să capituleze și să-l oprească pe feldmareșalul Jelačić, comandantul trupelor imperiale din Croația, care plănuia să atace Ungaria. În același timp, Batthyány i-a propus lui Jelačić separarea pașnică a Croației - care făcea parte din teritoriile supuse Coroanei Ungariei - de Ungaria. Eforturile politice ale lui Batthyány nu au avut succesul scontat: chiar dacă împăratul l-a eliberat formal pe Jelačić de atribuțiile sale, armata lui Jelačić a invadat Ungaria pe 11 septembrie 1848.
Această situație a cauzat demisia lui Batthyány și a membrilor guvernului său, cu excepția miniștrilor Kossuth, Szemere și Mészáros. Mai târziu, la cererea arhiducelui Ștefan, palatinul Ungariei, Batthyány a devenit din nou prim-ministru. Pe 13 septembrie Batthyány a solicitat declanșarea unei revolte populare maghiare și i-a cerut palatinului să o conducă. Cu toate acestea, palatinul a demisionat din funcție la ordinul împăratului și a părăsit Ungaria.
Împăratul nu a recunoscut noul guvern pe 25 septembrie și l-a numit pe feldmareșalul conte Philipp Franz von Lamberg în funcția de comandant al armatei maghiare. Trei zile mai târziu, Lamberg a fost asasinat de rebelii maghiari la Pesta. Între timp, Batthyány s-a deplasat din nou la Viena pentru a căuta un nou compromis cu împăratul.
Eforturile lui Batthyány de a organiza Armata Revoluționară Maghiară au avut totuși succes: noua armată i-a învins pe croați în Bătălia de la Pákozd din 29 septembrie 1848.
Dându-și seama că nicio înțelegere cu împăratul nu ma era posibilă, Batthyány a demisionat din nou din funcția de prim-ministru pe 2 octombrie 1848 și l-a desemnat ca succesor pe Miklós Vay, care a refuzat propunerea. În același timp, el a demisionat, de asemenea, din Parlament.
Demisia
[modificare | modificare sursă]Batthyány s-a alăturat ca simplu soldat gărzii naționale conduse de József Vidos și a luptat împotriva brigăzii imperiale conduse de generalul Kuzman Todorović, dar pe 11 octombrie 1848 a căzut de pe cal și și-a rupt brațul.
După ce s-a însănătoșit, Batthyány și-a reluat activitatea politică și s-a opus refugierii Parlamentului la Debrețin. La propunerea sa Parlamentul a trimis o delegație maghiară (din care făcea parte Batthyány) care să se întâlnească cu generalul Alfred de Windisch-Grätz pentru a-i cunoaște intențiile. Generalul austriac nu a vrut să se întâlnească cu Batthyány, ci doar cu ceilalți membri ai delegației.
Pe 8 ianuarie 1849 Batthyány s-a întors la Pesta, fiind capturat în Palatul Károly și întemnițat în cazarma din cetatea Buda. Atunci când Armata Revoluționară Maghiară s-a apropiat de Pesta, Batthyány a fost scos din castelul Buda și transportat la Pozsony, de unde a fost dus apoi la Ljubljana și Olmütz (azi Olomouc, Republica Cehă). Ungurii au încercat să-l salveze de mai multe ori, dar Batthyány le-a cerut să nu o facă. Batthyány a insistat permanent că acțiunile sale au fost legitime și că tribunalul militar nu avea competența să-l judece.
Execuția
[modificare | modificare sursă]
Pe 16 august 1849 Tribunalul Militar din Olmütz a stabilit sentința lui Batthyány. Inițial membrii tribunalului au vrut să-l condamne pe Batthyány doar la o pedeapsă cu închisoarea și să-i confiște averea, dar la presiunea prințului Schwarzenberg și a administrației imperiale austriece l-au condamnat la moarte.
Batthyány a fost transportat la Pesta pentru a putea cere grațierea feldmareșalului Haynau, guvernatorul militar al Ungariei, dar acesta din urmă a confirmat sentința de condamnare la moarte pe 3 octombrie 1849 și a decis ca fostul prim-ministru maghiar să fie spânzurat. În ultima ei vizită, soția lui Batthyány i-a strecurat clandestin un pumnal. Batthyány a încercat să se sinucidă, tăindu-și vena jugulară, dar nu a reușit. Din cauza cicatricilor de pe gât, curtea marțială a hotărât schimbarea modului de aplicare a pedepsei din spânzurare în executare prin împușcare.
În seara zilei de 6 octombrie Lajos Batthyány a fost drogat și condus în curtea interioară a Noii Clădiri. Pierduse mult sânge în urma tentativei de suicid și a trebuit susținut de doi oameni. A fost ușurat să vadă că nu va fi spânzurat. Generalul Johann Kempen, comandantul districtului militar Buda și Pesta,[9] a înțeles că era foarte greu să execute sentința în aceste circumstanțe. Nedorind să întârzie punerea în aplicare a sentinței, a hotărât să-l împuște în cap. Batthyány a îngenunchiat în fața plutonului și a strigat: "Éljen a haza! Rajta, vadászok!" („Trăiască patria! Haideți, vânători!”).[10]
Lajos Batthyány a fost înmormântat în cripta bisericii franciscane din Pesta. După încheierea Compromisului austro-ungar din 1867, rămășițele sale pământești au fost mutate în 1870 într-un mausoleu nou-construit în cimitirul Kerepesi.
Lucrări
[modificare | modificare sursă]Discursurile parlamentare ale lui Batthyány sunt păstrate în ziarele și în jurnalele politice contemporane. Eseul său cu privire la cultivarea sfeclei de zahăr a fost tipărit în periodicul Magyar Gazda în anul 1842.
In memoriam
[modificare | modificare sursă]- Mausoleul lui Batthyány din cimitirul Kerepesi din Budapesta (Ungaria), construit de către Albert Schickedanz la comanda primăriei orașului Székesfehérvár
- Portretul lui Batthyány realizat de Miklós Barabás
- Monumentul dedicat lui Batthyány (în maghiară Batthyány Lajos-örökmécses) la intersecția străzilor Báthory și Hold din cartierul Lipótváros al Budapestei. El se află pe locul unde a fost executat Lajos Batthyány în 6 octombrie 1849.
- Piața Batthyány și Strada Batthyány din Budapesta. În 2008 a fost dezvelită o statuie a lui Batthyány în Piața Batthyány.
- Fundația Batthyány Lajos (înființată în 1991)
- Medalionul Asociației Batthyány,[11] emis în 1994, proiectat de László Szlávics, Jr.
Strămoși
[modificare | modificare sursă]| Contele Lajos Batthyány de Németújvár | Tatăl: contele Sándor József Batthyány de Németújvár |
Bunicul patern: contele Miksa Batthyány de Németújvár |
Străbuniul patern: contele Zsigmond Batthyány de Németújvár |
| Străbunica paternă: Rozália von Lengheim | |||
| Bunica paternă: Magdolna Flässer |
Străbunicul patern: | ||
| Străbunica paternă: | |||
| Mama: Borbála Skerlecz de Lomnicza |
Bunicul matern: Ferencz Skerlecz de Lomnicza |
Străbunicul matern: Sándor Skerlecz de Lomnicza | |
| Străbunica maternă: Anna Frosty de Barkócz | |||
| Bunica maternă: Rozália Kis de Nemeskér |
Străbunicul matern: Sándor Kis de Nemeskér | ||
| Străbunica maternă: Zsófia Daróczy de Királydarócz |
Galerie
[modificare | modificare sursă]-
Portret realizat în 1839 de Friedrich Lieder -
Portret realizat de Miklós Barabás -
Manifestație maghiară din 1848, pictată de László Bellony. În centru se află Lajos Batthyány, Sándor Petőfi și Lajos Kossuth. -
Portret realizat în 1868 de Mór Than -
Mausoleul lui Batthyány din Cimitirul Kerepesi din Budapesta -
Mausoleul lui Batthyány după renovare -
Monumentul lui Batthyány din cartierul budapestan Lipótváros
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Képviselők és főrendek a dualizmus kori Magyarországon (PDF), p. 381, accesat în
- ^ Batthyány, Ludwig Graf (BLKÖ)[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ „Lajos Batthyány”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Lajos Batthyany, Find a Grave, accesat în
- ^ „Lajos Batthyány”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ BATTHYÁNY Lajos Ferenc, Data Collection of the Hungarian Peerage, accesat în
- ^ „Lajos Batthyany (1807-1849)”, Find A Grave, accesat în
- ^ later, in 1855, he was given the Freedom of the City of Pest.Díszoklevéllel gyarapodott a Magyar Nemzeti Múzeum [News from the Hungarian National Museum] (în Hungarian), Hungarian National Museum, , arhivat din original la , accesat în
- ^ Hermann, Róbert, Az 1848-49-es forradalom és szabadságharc vértanúi – október 6 [Martyrs of the Hungarian Revolution of 1848–49 – 6 October] (PDF), arhivat din original (PDF) la , accesat în
- ^ „gróf Batthyány Lajos Emlékérem 1994” [Lajos Batthyány Medallion 1994] (în maghiară). art95.hu. Arhivat din original la . Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- József, Szinnyei (), Magyar írók élete és munkái [Hungarian writers' lives and works] (în hungarian), Budapest: Arcanum, ISBN 963-86029-9-6
- András, Gergely, Batthyány Lajós gróf [Count Batthyány Lajos] (în hungarian), Budapest: Balassi Bálint Magyar Kulturális Intézet Nemzeti Évfordulók Titkársága (Bálint Balassi Hungarian Cultural Institution, Secretariat of National Anniversaries), pp. 5–9, ISBN 963-87210-5-7
- Magyar Nagylexokon 3 [Hungarian cyclopaedia] (în hungarian), Budapest: Akadémia, , pp. 376–377, ISBN 963-05-6821-7
Legături externe
[modificare | modificare sursă]| Funcții politice | ||
|---|---|---|
| Precedat de Arhiducele Ștefan ca palatin al Ungariei |
Prim-ministrul Ungariei 1848 |
Succedat de Bertalan Szemere |
| Precedat de funcție nou creată |
Ministrul de război Interimar 1848 |
Succedat de Lázár Mészáros |
| Precedat de Lajos Kossuth |
Ministrul finanțelor Interimar 1848 |
Succedat de Ferenc Duschek |
| Precedat de József Eötvös |
Ministrul religiei și educației Interimar 1848 |
Succedat de Mihály Horváth |
.svg){kind=small}
- Nașteri în 1807
- Decese în 1849
- Oameni din Bratislava
- Nobili maghiari
- Politicieni maghiari
- Revoluționari maghiari
- Participanți la Revoluțiile de la 1848
- Prim-miniștri ai Ungariei
- Maghiari executați
- Oameni executați prin împușcare
- Politicieni executați
- Persoane executate în Ungaria
- Nașteri pe 10 februarie
- Decese pe 6 octombrie