Oxigen

Oxigen
Azot ← Oxigen → Fluor —   8 O                                                                                                                                                                                                                                           O S Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Oxigen, O, 8
Serie chimică	nemetale
Grupă, Perioadă, Bloc	6, 2, p
Densitate	1,429 kg/m³
Culoare	incolor
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	15,9994 u
Rază atomică	60 (48) pm
Rază de covalență	66 pm
Rază van der Waals	140 pm
Configurație electronică	[He] 2s2 2p4
Electroni pe nivelul de energie	2, 6
Număr de oxidare	-2, -1
Oxid	neutru
Structură cristalină	cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară	gaz paramagnetic
Punct de topire	-218,8 °C ; 54,36 K
Punct de fierbere	-183 °C ; 90,20 K
Energie de fuziune	0,22259 kJ/mol
Energie de evaporare	3,4099 kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	17,36×10-3 m³/kmol
Presiune de vapori	—
Viteza sunetului	317,5 m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)	3,44
Căldură specifică	920 J/(kg·K)
Conductivitate electrică	— S/m
Conductivitate termică	0,02674 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare	1313,9 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare	3388,3 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare	5300,5 kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare	7469,2 kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD MeV 14O sintetic 1,17677 min β+ 1,72 14N 15O sintetic 2,0357 min β+ 1,72 15N 16O 99,762 % stabil cu 8 neutroni 17O 0,038 % stabil cu 9 neutroni 18O 0,2% stabil cu 10 neutroni 19O sintetic 26,91 s β- 4,821 19F 20O sintetic 13,51 s β- 3,814 20F
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Oxigenul (din termenii grecești ὀξύς ‚oxys‘ „iute, ascuțit, acidulat“ și γεννάω ‚gennon-‘ „a naște, a crește“, „dezvoltator de aciditate“)este un element chimic din tabelul periodic având simbolul O și numărul atomic 8. Este un gaz. Este cel mai răspândit element chimic de pe pământ.

Importanța oxigenului pentru menținerea vieții

Oxigenul (O₂) reprezintă 21% din aer și este un element esențial pentru supraviețuirea tuturor vietuițoarelor de pe Pământ. Există totuși bacterii care pot trăi fără prezența oxigenului (de exemplu, bacteriile sulfuroase).

Descoperire

Oxigenul a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) și Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus o cantitate de oxid roșu de mercur într-o capsulă așezată sub un clopot de sticlă din care se scosese aerul și care a fost scufundat parțial în mercur. După încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat prezența unui gaz. Chimistul a numit noua prezență gazoasă „aer deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire - oxigen (oxus = acid, genae = a produce). Astfel cuvântul oxigen înseamnă producător de acizi. Denumirea propusă de Lavoisier provine dintr-o eroare a marelui chimist care considera că toți acizii conțin oxigen.

Răspândire

Oxigenul este cel mai răspândit element de pe planetă, găsindu-se atât în stare liberă cât și sub formă de compuși. În stare liberă, oxigenul se află fie sub formă moleculară în aer (21%), fie sub formă de ozon (O₃) în straturile superioare ale atmosferei. Oxigenul se găsește rareori și sub formă de oxozon,O₄. Oxigenul intră în compoziția unui număr mare de compuși, atât în substanțe organice (grăsimi, proteine, zaharuri, alcooli) cât și în substanțe anorganice (apa, oxizi, silicați, carbonați, azotați, fosfați, sulfați etc.)

Proprietăți fizice

Oxigenul este un gaz incolor, inodor, insipid și puțin solubil în apă. Este de 1,1 ori mai greu decât aerul. Acesta se lichefiază foarte greu la o temperatură de -183 °C

Proprietăți chimice

Toate reacțiile cu oxigenul poartă numele de arderi:

• Reacția cu nemetale: S + O₂ → SO₂
• Reacția cu unele metale
  • O₂ + 2Mg → 2MgO
  • 2Cu + O₂ → 2CuO
  • 3Fe + 2O₂ → Fe₃O₄
  • 2Ca + O₂ → 2CaO
  • 4Al + 3O₂ → 2Al₂O₃

Reacția oxigenului cu unele substanțe compuse: CH₄ + 2O₂→ CO₂ + 2H₂O

Întrebuințări

Oxigenul întreține viața și arderea. Se utilizează în medicină, aparat autonom de respirat sub apă în circuit închis pentru scafandri, albirea țesăturilor, sudură, tăierea metalelor, sinteza acizilor, motoare, obținerea experimentelor. Oxigenul prezintă cei mai mulți atomi.

Vezi și

• Teoria flogisticului
• Fotosinteză

Literatură

• Holleman-Wiberg: Lehrbuch der Anorganischen Chemie, 102. Auflage, de Gruyter, Berlin 2007, ISBN 978-3-11-017770-1, S. 497–540.
• Ralf Steudel: Chemie der Nichtmetalle, de Gruyter, Berlin 1998, ISBN 3-11-012322-3.
• N.N. Greenwood, A. Earnshaw: Chemie der Elemente, 1. Auflage, VCH Verlagsgesellschaft, Weinheim 1988, ISBN 3-527-26169-9, S. 775–839.
• Hans Breuer: dtv-Atlas Chemie, Band 1, 9. Auflage, dtv-Verlag, 2000, ISBN 3-423-03217-0.
• Nick Lane: Oxygen - the molecule that made the world, Oxford Univ. Press, Oxford 2003, ISBN 0-19-860783-0.
• Glenn J. MacPherson: Oxygen in the solar system, Mineralogical Society of America, Chantilly 2008, ISBN 978-0-939950-80-5.

Legături externe

• Oxigenul pe sistemul-periodic.go.ro
• Circuitul oxigenului, secretul Pămăntului, 4 octombrie 2007, Delia Zahareanu, Jurnalul Național

vezi și: