Siliciu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Siliciu
AluminiuSiliciuFosfor
Carbon
   

14
Si
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Si
Ge
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Siliciu, Si, 14
Serie chimică metaloizi
Grupă, Perioadă, Bloc 14, 3, p
Densitate 2330 kg/m³
Culoare gri închis
Număr CAS 7440-21-3
Număr EINECS 231-130-8
Proprietăți atomice
Masă atomică 28,0855 u
Rază atomică 110 (111) pm
Rază de covalență 111 pm
Rază van der Waals 210 pm
Configurație electronică [Ne] 3s2 3p2
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 4
Număr de oxidare +1, +2, +3, +4
Oxid amfoter
Structură cristalină diamant
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 1413,9 °C ; 1687 K
Punct de fierbere 2899,9 °C ; 3173 K
Energie de fuziune 50,55 kJ/mol
Energie de evaporare 384,22 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 12,06×10-6 m³/kmol
Presiune de vapori 4,77
Viteza sunetului 8433 m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 1,90
Căldură specifică 700 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 2,52×10-4 S/m
Conductivitate termică 148 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 786,5 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 1577,1 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare 3231,6 kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare 4355,5 kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare 16.091 kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare 19.805 kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare 23.780 kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare 29.287 kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare 33.878 kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare 38.726 kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
28Si 92,23 % stabil cu 14 neutroni
29Si 4,67 % stabil cu 15 neutroni
30Si 3,1 % stabil cu 16 neutroni
32Si sintetic 172 de ani β- 0,224 32P
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Siliciul este un element chimic din grupa a IV-a a tabelului periodic al elementelor.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Siliciul a fost prima dată identificat de Jons Berzelius în anul 1823.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Siliciul este foarte răspândit în natură, însă nu în stare liberă,deși masa sa alcătuiește 27,5 % din cea a scoarței Pământului prin constituția silicată sub forma silicei (dioxidului de siliciu) și silicați cum ar fi mica, feldspatul, ș.a. Este al doilea element ca răspândire pe Pământ, după oxigen. Cuarțul este forma cristalină stabilă a bioxidului de siliciu, prezentându-se în stare pură sub formă de cristale incolore (cristal de stâncă), precum și varietăți colorate: ametistulviolet, citrinulgalben etc. Siliciul se găsește în graminee, în scheletul multor animale marine (diatomee și infuzori); după moartea acestor animale, scheletele se depun pe fundul mărilor formând kiselgurul sau pământul de infuzori.

Compușii siliciului[modificare | modificare sursă]

Bucăți de siliciură de magneziu sunt amestecate cu acid sulfuric diluat rezultând gaze de silan (hidrură de siliciu) și hidrogen. Bulele de silan se oxidează la contactul cu aerul, producând miniexplozii și rezultând mai departe în dioxid de siliciu și vapori de apă.

Siliciul este puțin reactiv. Acesta arde in oxigen la 600oC: Si+O2→SiO2.

Dintre halogeni, Si se combină la temperatura camerei numai cu F. Cu Cl și Br reacționează la 500oC formând tetrahalogenurile respective: Si+2F2 →SiF4, Si+2Cl2 →SiCl4. La încălzire, Si reacționeaza lent cu vaporii de apă la temperatura de 800 oC: Si+2H2O→SiO2+2H2↑. Este rezistent față de acizi, cu excepția acidului fluorhidric (HF), dar reacționeaza la cald cu hidroxizii alcalini formând silicați și degajând hidrogen.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Siliciul este folosit ca materie primă în construcția dispozitivelor semiconductoare și în fabricarea celulelor solare. Compușii siliciului au diverse utilizări: argila și caolinul sunt materii prime pentru fabricarea produselor ceramice și a cimentului, iar dioxidul de siliciu în fabricarea sticlei.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]