Paladiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Paladiu
Pd-TableImage.png
Tabelul periodic
Proprietăți generale
Nume, Simbol, Număr atomic Palladium, Pd, 46
Serie chimică forma de trecere spre metale
Grupa, Perioada, Bloc 10, 5, d
Aspect argintiu metalic
Nr-CAS 7440-05-3
Cantitatea din scoarță 0,011 ppm
'
'
Proprietăți atomice
Masa atomică 106,42 u
Raza covalentă 131 pm
Raza Van der Waals 163 pm
Configurație electronică 4d105s
Distribuția electronică 2, 8, 18, 18, 0
Potențial de ionizare 804,4 kJ/mol
{{{punct-15a}}} {{{descrie15a}}}
{{{punct-15b}}} {{{descrie15b}}}
{{{punct-15c}}} {{{descrie15c}}}
grupa 2 1870 kJ/mol
{{{punct-15e}}} {{{descrie15e}}}
grupa 3 3177 kJ/mol
Proprietăți fizice
Stare de agregare solid
Structura cristalină cubică
Densitate 12,023 g/cm3
Magnetism
Punct de topire 1828,05 K (1554,90 °C)
Punct de fierbere 3236 K (2963 °C)
Volum molar 8,56 · 10-6 m3/mol
Energie de vaporizare 357 kJ/mol
Presiunea vaporilor 1,33 Pa bei 1825 K
căldura spcifică 244 J/(kg · K)
'
Viteza sunetului 3070 m/s bei 293,15 K
Conductibilitatea electrică 9,5 · 106 A/(V · m)
Conductibilitatea termică 71,8 W/(m · K)
Capacitate calorică specifică
Proprietăți chimice
Număr de oxidare (Oxid) 0, +2, +4
Echilibru acido-bazic PdO usor alcalin
Energie de combinare 0,915 V (Pd2+ + 2e- → Pd)
Electronegativitate 2,20 (Pauling-Skala)
'
{{{punct-30a}}} {{{descrie30a}}}
{{{punct-30b}}} {{{descrie30b}}}
{{{punct-30c}}} {{{descrie30c}}}
{{{punct-30d}}} {{{descrie30d}}}
{{{punct-30e}}} {{{descrie30e}}}

Paladiul este un element chimic cu simbolul Pd și cu numărul atomic 46. Paladiul este un metal rar, strălucitor, de culoare alb-argintiu, descoperit în 1803 de William Hyde Wollaston. Elementul este numit după asteroidul Pallas, care a fost denumit după epitetul zeiței grecești Atena, obținut de aceasta când l-a omorât pe Pallas.

Paladiul, împreună cu platina, rodiul, ruteniul, iridiul și osmiul formează un grup de elemente cunoscut ca și grupa platinei (PGM-uri). Metalele din grupa platinei au proprietăți chimice asemănătoare, dar paladiul are cel mai scăzut punct de topire și este cel mai puțin dens metal al grupei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Paladiul a fost descoperit de William Hyde Wollaston în 1803.[1][2] Acest element a fost numit de el în 1804 după asteroidul Pallas, descoperit cu 2 ani înainte. Wollaston a găsit paladiu amestecat cu platină într-un minereu din America de Sud prin dizolvarea minereului în apă, neutralizând soluția cu hidroxid de sodiu, și precipitând platina ca cloroplatinat de amoniu cu clorură de amoniu. a adăugat cianură de mercur pentru a forma cianura de paladiu, pe care a încălzit-o pentru a extrge platina.

În 2010, cercetători japonezi de la Universitatea Kyoto au creat pentru prima dată, cu ajutorul nanotehnologiei, un aliaj artificial similar cu paladiul.[3]Deoarece elementele rodiu și argint nu pot fi amestecate de obicei, nici măcar prin topire la temperaturi foarte ridicate (ele comportându-se oarecum ca apa față de ulei), cercetătorii au folosit o soluție din cantități egale de rodiu și argint, au vaporizat-o, și au amestecat puțin câte puțin alcool fierbinte, obținând particule cu diametrul de ca. 10 nanometri, atomii celor două metale fiind amestecați în mod egal. Aliajul are aceleași proprietăți ca și paladiul.

Compuși[modificare | modificare sursă]

Paladiul există în stările de oxidare 0, +2, +4; starea +4 de oxidare este comparativ de rară. Un exemplu major de paladiu(IV) este hexacloropaladiul(IV).

Paladiul reacționează cu clorul pentru a da clorura de paladiu(II); se dizolvă în acid azotic și precipită acetatul de paladiu(II) în surplusul de acid nitric. Acești 2 compuși și bromura de paladiu(II) sunt reactivi și semi-prețioși, făcându-i puncte de început convenabili pentru chimia paladiului. Toți 3 compușii nu sunt monomerici; clorura și bromura trebuie să fie des refluxate în acetonitrit pentru a obține acetonitrit mai reactiv si monomeri mai complecși, ca de exemplu: [4][5]

PdX2 + 2 MeCN → PdX2(MeCN)2 (X = Cl, Br)

Clorura de paladiu(II) este materialul de bază pentru mulți alți catalizatori ai paladiului. Este folosit în prepararea catalizatorilor paladiului eterogeni: paladiu pe sulfatul de bariu, paladiu pe carbon și clorura de paladiu pe carbon.[6] Reacționează cu trifenilfosfina în diferiți solvenți pentru a obține dicloratul de bi(trifenilfosfina) de paladiu(II), un catalizator util.[7] Când se dorește, catalizatorul poate fi format in situ.

PdCl2 + 2PPh3 → PdCl2(PPh3)2

Hidruri[modificare | modificare sursă]

Paladiul formeaza hidruri si solutii solide cu hidrogenul. Prin dizolvarea hidrogenului se produce modificarea forma paladiului. Căldura de formare a hidrurii de paladiu e de 9,58 kcal/mol[8].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ W. P. Griffith (2003). „Rhodium and Palladium - Events Surrounding Its Discovery”. Platinum Metals Review 47 (4): 175–183. http://www.platinummetalsreview.com/dynamic/article/view/47-4-175-183. 
  2. ^ Wollaston, W. H. (1804). „On a New Metal, Found in Crude Platina”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London 94: 419–430. doi:10.1098/rstl.1804.0019. 
  3. ^ http://www.yomiuri.co.jp/dy/features/science/T101230003933.htm
  4. ^ Anderson, Gordon K.; Lin, Minren; Sen, Ayusman; Gretz, Efi (1990). „Bis(Benzonitrile)Dichloro Complexes of Palladium and Platinum”. Inorganic Syntheses. Inorganic Syntheses 28: 60–63. doi:10.1002/9780470132593.ch13. ISBN 9780470132593. 
  5. ^ O. A. Zalevskaya, E. G. Vorob’eva1, I. A. Dvornikova and A. V. Kuchin (2008). „Palladium complexes based on optically active terpene derivatives of ethylenediamine”. Russian Journal of Coordination Chemistry 34 (11): 855–857. doi:10.1134/S1070328408110110. 
  6. ^ Ralph Mozingo (1955), „Palladium Catalysts”, Org. Synth., http://www.orgsyn.org/orgsyn/orgsyn/prepContent.asp?prep=cv3p0685 ; Coll. Vol. 3: 685 
  7. ^ Norio Miyaura and Akira Suzuki (1993), „Palladium-catalyzed reaction of 1-alkenylboronates with vinylic halides: (1Z,3E)-1-Phenyl-1,3-octadiene”, Org. Synth., http://www.orgsyn.org/orgsyn/orgsyn/prepContent.asp?prep=cv8p0532 ; Coll. Vol. 8: 532 
  8. ^ R.V. Bucur, Rev. roum. phys. 6, 269, 1961

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • F. Bota, Efecte izotopice în mecanismul reacției de oxidare anodică a sistemului [Pd-H] [Pd-D], UBB, 1972
  • M. Petrescu (coord) Tratat de știința și ingineria materialelor metalice vol 3 Metale. Aliaje. Materiale speciale. Materiale compozite, Editura Agir, București, 2009

Legături externe[modificare | modificare sursă]