Oxigenoterapie hiperbară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Centru de oxigenoterapie hiperbară modern ce dispune de multiple facilităţi

Oxigenoterapia hiperbară (engleză - Hyperbaric Oxygen Therapy - HBOT) este o metodă de tratament ce constă în plasarea pacientului într-o incintă rezistentă la presiune care conține oxigen pur sau aer îmbogățit în oxigen (amestec respirator Nitrox), la o presiune superioară celei atmosferice.

Începuturile oxigenoterapiei hiperbare datează încă din anul 1662 când medicul englez Henshaw, efectuează primele tratamente cu o cameră hiperbară construită de el, numită „Domicilium”, pe care o presuriza cu aer comprimat.

Carl Wilhelm Scheele descoperă elementul oxigen în anul 1773 fără a-l denumi, iar în anul 1777 Antoine Lavoisier introduce termenul oxigen.

Ceva mai târziu, în anul 1837 Pravaz în Franța construiește cea mai mare cameră hiperbară de atunci, utilizată pentru a trata diferite afecțiuni pulmonare, iar în 1877, Fontaine concepe prima cameră hiperbară mobilă recomandată pentru tratamentul de reducere a herniei, precum și pentru pacienți cu astma, emfizem, bronșită cronică, anemie. Cu această cameră s-au efectuat 27 de intervenții pe durata a trei luni.

În anul 1895, fiziologul Haldane a demonstrat calitățile terapeutice ale oxigenului hiperbar.

În anul 1928, Cunningham construiește cea mai mare cameră hiperbară la acea dată, în Cleveland, Ohio. Camera era din oțel, înaltă de cinci etaje și diametrul de 22 metri. Fiecare etaj avea căte 12 paturi cu toate facilitățile unui adevărat hotel.

După anii 1950...60, oxigenoterapia hiperbară a cunoscut o raspândire internațională în special datorită cercetărilor efectuate de școlile medicale de la Churchill Davidson din Londra, Boerema din Amsterdam și Smith and Sharp din Glasgow.

Metoda de tratament constă în administrarea oxigenului într-un cheson special sau barocameră, de tip multiloc sau monoloc.

În chesoanele multiloc, presurizarea se face cu aer, oxigenul fiind utilizat exclusiv pentru respirație din măști oro-nazale cu deversor. Avantajul principal al acestui tip de cheson constă în posibilitatea ca un doctor să însoțească pacientul în interiorul lui și să-i acorde asistența necesară. Există chiar săli întregi de operație, amenajate în chesoane spațioase, complex dotate.

În chesoanele monoloc, atât presurizarea cât și respirația se efectuează cu oxigen pur, existând avantajul extinderii tratamentului hiperbar la o gamă largă de aplicații însă și dezavantajul pericolului de explozie datorat atmosferei bogate în oxigen, care are o presiune parțială ridicată.

Oxigenoterapia hiperbară se poate aplica cu succes în următoarele cazuri:

Oxigenoterapia hiperbară nu este o metodă unică și exclusivă de tratament, ci complementară unor metode clasice care astfel devin mai eficiente.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]


Legături externe[modificare | modificare sursă]

Firme producătoare[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dinu Dumitru, Vlad Constantin: Scafandri și vehicule subacvatice, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986.