Oxid de potasiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Oxid de potasiu
__ O2-       __ K+Structura cristalină a oxidului de potasiu
__ O2-       __ K+
Structura cristalină a oxidului de potasiu
Nume IUPAC
Oxid de potasiu
Alte denumiri
Identificare
Număr CAS 12136-45-7
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică K2O
Aspect solid galben-pal
Masă molară 94,20 g/mol
Proprietăți
Densitate 2,35 g/cm3
Starea de agregare solidă
Punct de topire >350 °C descomp.
Punct de fierbere
Solubilitate cu apa formează hidroxid de potasiu
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Reglementări europene
C : Coroziv
Coroziv,
Fraze R
Fraze S
NFPA 704

NFPA 704.svg

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Oxidul de potasiu este un compus anorganic cu formula chimică K2O. Este o substanță de culoare galben-pal, Este alcătuit din doi atomi de potasiu și unul de oxigen.

Obținere[modificare | modificare sursă]

Oxidul de potasiu poate fi preparat prin reacția directă dintre oxigen și potasiu metalic, din care se obține peroxid de potasiu, K2O2. Acest compus este tratat cu potasiu pentru a se obține în cele din urmă oxidul: [1]

K2O2 + 2 K → 2 K2O

Alternativ și mult mai convenabil, K2O se poate sintetiza prin încălzirea azotatului de potasiu cu potasiu metalic:

2 KNO3 + 10 K → 6 K2O + N2

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Oxidul de potasiu este un oxid bazic și reacționează violent cu apa pentru a forma compusul caustic hidroxid de potasiu. Este delicvescent și absoarbe apa din atmosferă, inițiând această reacție. [2]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. "Inorganic Chemistry" Academic Press: San Diego, 2001. ISBN 0-12-352651-5.
  2. ^ Wells, A.F. (1984) Structural Inorganic Chemistry, Oxford: Clarendon Press. ISBN 0-19-855370-6.