Poluarea apei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Poluare în Lachine Canal, Canada

Poluarea apei se poate prezenta sub diferite forme: chimică, dar și bacteriologică, poluare termică, iar cursurile sau masele de apă la care ne referim pot fi dulci, sălcii sau sărate, subterane sau de suprafață. Putem vorbi chiar de ploi sau rouă, de zăpezi sau ghețuri polare. Poluarea poate afecta de asemenea zonele de interfață, cum ar fi spre exemplu estuarele, zonele umede și în special sedimentele acumulate în acestea care pot absorbi și apoi elibera anumiți poluanți. Sedimentele pot fi foarte poluate, păstrând urmele unor poluări mai vechi (în astfel de zone se pot găsi spre exemplu mari cantități de plumb de la alicele folosite de vânători, acolo unde sunt practicate activități de vânătoare).

Lupta împotriva acestui tip de poluare este cu atât mai dificilă, cu cât ceea ce se găsește pe fundul apei sau este diluat în apă rămâne de cele mai multe ori invizibil, anumite toxine infiltrate în sol neproducându-și de cele mai multe ori consecințele decât după un lung interval de timp, numeroși poluanți acționând în sinergii complexe. Astfel deversarea accidentală a 4 000 de litri de tetraclorură de carbon, accident care s-a produs în apropiere de Erstein în 1970 și care a trecut aproape neobservat la vremea respectivă, douăzeci de ani mai târziu a dus la contaminarea pânzei freatice și a unei fântâni situate la șapte kilometri distanță în aval. Nitrații nu pot ajunge la anumite pânze freatice decât câteva zeci de ani mai târziu.

În Europa, directiva 2000/60/CE din 23 octombrie 2000[1] constituie cadrul care reglementează domeniul apei. Ea readuce în actualitate și subliniază orientările comunitare în legătură cu integritatea/le bon état ecosistemelor acvatice. Articolul 16 al acestei directive vizează creșterea nivelului de protejare a mediului acvatic prin măsuri specifice concepute în sensul reducerii progresive a reziduurilor, a emisiilor și pierderii de substanțe prioritare, respectiv stoparea sau suprimarea progresivă a reziduurilor, emisiilor și pierderilor de substanțe periculoase prioritare în mediul acvatic. Statele trebuie să introducă prevederile acestei directive în legislația națională.

Franța, de exemplu, a publicat o listă de activități periculoase și mortale pentru fauna acvatică,[2] recomandate prin Directiva 2000/60/CE[3] și pe sectoare de activitate industrială a substanțelor periculoase potențial prezente în reziduurile apoase ale întreprinderilor care desfășoară astfel de activități industriale, respectiv o altă listă a instalațiilor clasate vizate datorită monitorizării punctuale a anumitor substanțe; este vorba de câteva substanțe prioritare.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Gunoaiele de tip deșeuri menajere reprezintă adeseori dovada prezenței unor agenți poluanți (metale grele, germeni microbieni) care pun probleme legate de sănatea publică mai ales în regiunile în care apele de suprafață sunt utilizate ca apă potabilă sau la spălatul rufelor, al veselei, la igiena personală sau la prepararea hranei etc.

Poluările cele mai spectaculoase (în imaginea alăturată este vorba de săruri de fier) nu sunt întotdeauna și cele mai toxice, dar concentrațiile mari dintr-un produs care nu e neapat toxic (fierul, sarea de exemplu) pot duce la dispariția celor mai multeforme de viață.

Exemplu de specii a căror prezență trădează un înalt nivel de poluare organică a apei. Este vorba de bacterii filamentoase. În aval față de abatoarele sau fabricile de hârtie care nu dispun de instalații eficiente de epurare a apelor și în condiții de climă temperată, acestea reprezintă speciile cele mai rezistente la agenții poluanți organici (alături de o mică lipitoare de culoare maro, de larvele de tubifex, respectiv de chironomide, care sunt cunoscute de pescari și sub numele de larve de libelulă).

Pe țărmurile expuse vântului se depun suspensiile poluante aduse de vânt, cadavrele de animale, agenții poluanți dizolvați în țesuturile grase ale biofilmului sau absorbiți de deșeurile plutitoare ori de vegetale (în cazul de față lintița).

În funcție de modul în care sedimentele contaminate sunt sau nu sunt administrate, poluarea poate fi limitată sau difuză. În funcție de natura lor chimică, poluanții diluați în apă se ppot evapora în aer, pot fi bioconcentrați în lanțul trofic sau pot rămâne biodisponibili în sedimente după ce s-au depus.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cartoful a jucat un rol foarte perturbator în poluarea apei. Se poate constata că hiperbolizarea rolului feculentelor a creat un fel de compoziție florală în sânul ecosistemelor. Un fel de salată de fructe...

Fenomenul poluării apei este fără îndoială la fel de vechi ca și sedentarizarea omului și primele meșteșuguri ale acestuia (drenaje acide datând pe alocuri de milenii, contaminarea bălților, a puțurilor și lacurilor cu excremente animale sau umane...).

În Franța, sunt păstrate în arhive diferite ordonanțe și articole de jurisprudență care prevăd debarasarea cursurilor de apă și a malurilor acestora de eventualele gunoaie. Dar jurisprudența nu evocă poluarea ca motiv al respectivelor prevederi, ci doar voința de a elimina posibilitatea apariției unor obstacole anormale în albia apelor curgătoare susceptibile de a frâna cursul acestora și de a provoca inundații în perioadele cu viituri ori de a priva anumite localități sau categorii de activități (mori, vopsitorii, tăbăcării...) de apă în perioadele cu debit normal.

Cu titlu de exemplu putem prezenta astfel, la începutul sec. al XVIII-lea (1737), pe numitul Michel Noël care citează articolul 42 din „instrucțiunile și obiectul reformei apelor și pădurilor care au servit în parte la elaborarea ordonanței din 1669 și a regulamentului din 6 noiembrie 1665”, dispunând (în legătură cu râul Bièvre, afluent al Senei) o „amendă corespunzătoare pentru cei care vor arunca lucruri dăunătoare în albia Râului sau care vor arunca murdării în albie sau pe mal, & 500 de livre pentru particularii sau ofițerii care nu le-au înlăturat ori n-au cerut celor în drept să le înlăture”3. Articolul 44 din același text prevede ca albia râului Bièvre „să fie menținută liberă, în acest scop orice batardouri, diguri, țăruși, trunchiuri de copaci, butoaie și orice alte obiecte care împiedică în vreun fel oarecare cursul normal al apei, deopotrivă cu orice canal prin care se deviază o parte din apa râului vor fi suprimate pe cheltuiala celor care le-au făcut sau depozitat, fiind interzis oricărei persoane să procedeze astfel, în caz contrar trebuind să suporte amenda corespunzătoare”3. Articolul 45 prevede că râul Bièvre trebuie să fie „curățat în fiecare an în perioadele prevăzute în prezentele instrucțiuni pe cheltuiala morarilor și a proprietarilor de mori în locurile unde este necesar să se facă curățenie, iar materialele rezultate în urma acestei acțiuni vor fi depozitate pe malul râului pe o distanță în lărgime de șase picioare și vor aparține mai sus menționaților proprietari sau morari care au efectuat lucrările de curățare și care au în grijă întreținerea malurilor...”3.

Pentru o mai bună informare[modificare | modificare sursă]

Principalele concluzii ale studiilor realizate pe baza informațiilor disponibile de către Institutul Francez al Mediului sunt următoarele:

  • Se constată o contaminare generalizată a apelor de suprafață și a celor litorale cu anumite substanțe, apele subterane fiind mai puțin afectate.
  • Pesticidele reprezintă aproape un sfert din cauzele de neconformitate a apelor care serversc la alimentarea populațiilor.

O primă etapă ar consta în strângerea tuturor informațiilor disponibile pentru a caracteriza mai bine impactul reziduurilor de pesticide asupra organismelor acvatice.

Soluții[modificare | modificare sursă]

Utilizarea de produse sanitare ecologice – există o gamă la fel de bogată ca și în centrele comerciale clasice. Ele pot fi găsite în toate magazinele bio și în piețele regionale. Trebuie de asemenea diminuată poluarea apei prin lichidele reziduale ale uzinelor și evitată aruncarea deșeurilor menajere în apă. În acest sens factorii responsabili de la EXERA (Association des Exploitants d'Équipements de Mesure, de Régulation et d'Automatisme – Asociația Utilizatorilor de Echipamente de Măsură, de Reglare și Automatizări) preocupați de această problemă au cerut efectuarea unui studiu IRA (Institut Régional d’Administration – Institutul Regional de Administrație) despre felul cum sunt detectate peliculele de hidrocarburi de la suprafața apei pentru a cunoaște mijloacele de detectare și fiabilitatea lor.

La nivel național[modificare | modificare sursă]

  • Înființarea unei linii de recuperare a ambalajelor goale și a produselor fitosanitare neutilizate;
  • Înăsprirea controalelor în legătură cu utilizarea produselor fitosanitare. Legea orientării agricole din iulie 1989 a sporit competențele de control ale administrației, prevăzând pedepse aspre în caz de infracțiune la vânzarea sau utilizarea produselor;
  • Efectuarea unor studii prealabile ale viitorului dispozitiv de control obligatoriu al pulverizatorilor agricoli;
  • Dezvoltarea tehnicilor de protejare biologică a culturilor ca substitut posibil al utilizării produselor chimice;
  • Crearea de stații de epurare și aducerea la nivelul normelor actuale a celor existente.

La nivel regional[modificare | modificare sursă]

Programul prevede intensificarea activității grupurilor regionale însărcinate cu lupta împotriva poluării apei cu pesticide sub autoritatea prefecților. Măsurile susținute de Stat sunt centrate pe acțiuni preventive dezvoltate pe versanți sau bazine prioritare. Aceste acțiuni includ emiterea unui diagnostic al cauzelor poluării pe fiecare bazin în parte, un plan de activități de formare și consiliere, de diagnosticare a poluării difuze și punctuale la nivelul exploatărilor agricole, amenajarea unor zone tampon și a unor investiții colective care să limiteze transferul pesticidelor în ape. În plus s-a hotărât ca încă de la 1 ianuarie 2000 să fie aplicat principiul „poluatorul plătește” în cazul unor poluări difuze de origine agricolă prin crearea unei „Taxe de poluare” aplicată produselor fitosanitare în cadrul taxei generale asupra activităților poluante. Această taxă este aplicată în funcție de cantitatea de substanțe considerate periculoase care intră în compoziția produselor comercializate. Nivelul taxei variază în funcție de toxicitatea substanțelor. Produsele care nu conțin substanțe considerate periculoase nu sunt supuse acestei taxe al cărei obiectiv este dublu:

  • a-i incita pe producători să elaboreze substanțe mai puțin toxice pentru om și mediul înconjurător;
  • a-i incita pe agricultori să aleagă substanțele cele mai puțin nocive.

Cu prilejul înființării acestei taxe a fost realizată o largă informare a utilizatorilor în legătură cu pericolele legate de substanțele care intră în compoziția produselor fitosanitare. Apa ocupă mai bine de 60 % din suprafața pământului. Dar numai 3 % din această cantitate este apă dulce, 2 % din ea fiind blocată în regiunile polare. Cu alte cuvinte doar 1 % din volumul total de apă ne este accesibil.

  • evitați să urinați în mare sau în lacuri, în râuri, fluvii, oceane sau pâraie...

Poluarea cu nitrați[modificare | modificare sursă]

Prezenți în sol în stare naturală sau în soluții, ei pătrund în pământ și în apele subterane, apoi ajung în cursurile de apă. Nitrații sunt o consecință a utilizării îngrășămintelor chimice pe bază de azot. Având formula chimică NO3, ei provoacă degradarea calității apei. În agricultură pesticidele și celelalte produse chimice sunt antrenate de apele pluviale în râuri.

Plan de acțiune contra nitraților[modificare | modificare sursă]

O directivă europeană din 1991,[4] denumită „directiva nitraților” constituie principalul instrument care reglementează lupta împotriva poluării cu azot provenit din surse agricole. Ea se referă la toate sursele de azot: îngrășăminte chimice, dejecții animale din zootehnie și reziduuri agroalimentare.

Transpusă în legislația franceza, această directivă se traduce concret în definirea zonelor vulnerabile. Ne referim la zonele prioritare în care este organizată lupta împotriva poluării apelor cu nitrați de origine agricolă. Acțiunile care vor trebui desfășurate sunt definite prin programe de acțiune susținute de reglementări la nivel de prefectură.[5]

Poluarea cu fosfați[modificare | modificare sursă]

Poluarea cu fosfați, la fel ca și cea cu nitrați de altfel, provoacă la nivelul apelor de suprafață un proces de eutrofizare sau chiar de hipertrofizare.

Poluarea cu metale grele[modificare | modificare sursă]

Poluarea oceanelor cu metale grele (plumb, mercur, arseniu și cadmiu) este datorată unor emisii provenind de la activitățile umane și îmbracă forme diverse. În principal este vorba de combinatele siderurgice și de incineratoarele de gunoi, dar și de anumite instalații miniere abandonate.[6] Prin intermediul apelor pluviale și al celor reziduale, metalele grele ajung în oceane. Ușurința cu care agenții poluanți sunt preluați de apele reziduale în urma diferitelor procese de spălare depinde în mare măsură de anumite condiții specifice (suprafață specifică, formă, dimensiuni...).[7]

Poluarea bacteriologică[modificare | modificare sursă]

Existența unei poluări bacteriologice se evidențiază spre exemplu în nivelul ridicat al coliformelor fecale.[8] (J.S.B.) Procentul de bacterii coliforme este considerat drept un bun indicator al calității apei.

Acest tip de poluare își află originea în dejecțiile animale provenind din sectorul zootehnic (situație în care se înregistrează și un conținut ridicat de nitrați) sau în gunoiul menajer... Impact negativ au desigur gunoaiele care conțin germeni bacterieni de origine intestinală.

Ape acide provenind din minerit[modificare | modificare sursă]

Articol separat: ape acide provenind din minerit. Este vorba de soluții minerale adeseori acide care sunt emise continuu ca urmare a activităților miniere.

Deșeuri din plastic[modificare | modificare sursă]

Mari cantități de ambalaje și deșeuri din plastic sunt aruncate în oceane. Ifremer (Institut français de recherche pour l'exploitation de la mer – Institutul francez de cercetare pentru exploatarea mării) a evocat cantități de ordinul a 50 de milioane de tone de deșeuri care se găsesc între 0 și 250 m adâncime în golful Gascogne, 15 000 de tone de pungi din plastic circulând la adâncimi mici, în timp ce 50 000 de tone de pungi s-au depus deja pe fundul golfului.[9]

Ultimul stadiu de fragmentare a acestor deșeuri constă în ceea ce se numește „lacrimile de sirenă”, adică granulele fine de plastic omniprezente și indestructibile, având dimensiuni ce variază între câțiva milimetri și 20 de microni sau chiar mai puțin.

Alte tipuri de poluare[modificare | modificare sursă]

  • Diferitele tipuri de cremă solară sunt acuzate pe baza unor studii științifice că distrug fauna și flora din mediul acvatic. Un astfel de studiu efectuat de laboratoarele Empa (laborator federal de încercări și cercetare aparținând Domeniului Universităților Politehnice Federale din Elveția) demonstrează impactul negativ pe care îl au aceste produse asupra păstrăvilor din râuri.[10] · [11] · [12] Potrivit ziarului Figaro, în 2008, „o echipă de cercetători italieni a demonstrat că în zonele turistice frecventate (Egipt, Thailanda, Indonezia) prezența în apă a acestor substanțe care constituie de fapt un ecran față de razele soarelui reprezintă o amenințare pentru recifii coralieni. Cauza o reprezintă desigur substanțele chimice care filtrează razele ultraviolete, distrugând astfel microalgele indispensabile vieții coralilor. Ar fi mai bine, din acest punct de vedere, să se utilizeze produse de proveniență minerală în locul celor chimice”.[13] · [14] · [15]
  • Numeroase produse chimice foarte solubile în apă sunt susceptibile de a duce la contaminarea nu numai a apelor de suprafață, ci și a pânzelor freatice, așa cum se întâmplă de exemplu în cazul percloraților.

Poluarea pe zone geografice[modificare | modificare sursă]

Poluarea apei în China[modificare | modificare sursă]

Apele curgătoare din China sunt supuse unui fenomen de poluare din ce în ce mai accentuat. Astfel, începând de pe la mijlocul anilor 1980, nivelul poluării fluviului Galben s-a dublat.[16] Uzinele poluante din regiunile industriale situate în estul țării își deversează deșeurile toxice în apele fluviului. Poluarea și creșterea traficului fluvial au provocat dispariția delfinului de China (care era numit și delfinul de Yang Țî). Poluarea apei ar fi de fapt răspunzătoare de cele 118 000 de decese cauzate de cancer în cursul anului 2004. De altfel 75 % din lacurile chinezești suferă de eutrofizare. Înainte de 2011, apele uzate din Lhassa erau deversate în râuri fără a fi supuse niciunui fel de operație de tratare. În luna iulie 2011 a fost dată în exploatare o uzină de tratare a apelor uzate, având capacitatea de a trata 50 000 de tone de apă uzată pe zi[17].

Poluarea apei în India: situația fluviului Gange[modificare | modificare sursă]

Poluarea Gangelui în India reprezintă un caz foarte particular: pe de o parte ea reprezintă consecința activităților industriale care, pe de altă parte, este agravată mai ales de comportamentul populației locale. Astfel industriile în expansiune deversează în apa fluviului cantități alarmante de produse chimice care conțin crom, arseniu... Din acest punct de vedere orașele cele mai poluante sunt Kanpur și Calcutta. De exemplu, Kanpur aruncă zilnic în fluviu 400 de milioane de litri de ape uzate, neavând capacitatea tehnică de a le trata. Pe de altă parte, agricultura intensivă care a permis obținerea autonomiei alimentare a țării pe vremea lui Nehru a devenit astăzi o amenințare din cauza pesticidelor, a nitraților și îngrășămintelor care ajung în cele din urmă în cursurile de apă. Și în sfârșit, Gangele fiind considerat sacru, milioane de pelerini beau apă direct din fluviul în care se și spală, fac baie, aruncă rămășițele pământești ale defuncților... în disprețul oricăror riscuri sanitare. Gravitatea situației necesită măsuri urgente, dar guvernul este prea puțin interesat, prioritatea lui constituind-o dezvoltarea economică. Cât despre populație, și ea se mobilizează cu destul de multă greutate.

Poluarea apei în lacurile Brienz și Thoune din cantonul Berna, Elveția[modificare | modificare sursă]

În Elveția, apele lacului Thoune, ca și ale lacului Brienz, au fost afectate de faptul că în ele au fost scufundate în mod intenționat anumite cantități de muniții care au devenit astfel o sursă potențială de poluare. (De altfel jumătate din lacurile elvețiene ascund în adâncurile lor muniții de război, în timp ce alte țări s-au debarasat de munițiile vechi sau neexplodate aruncându-le în mare.) Militarii au aruncat în lacul Thoune mari cantități de muniție perimată, de muniție neexplodată și de materiale explozive – ele sunt evaluate la 500-600 de tone (din totalul de peste 8 000 de tone care se evaluează că a fost aruncat în lacurile elvețiene, ne de puține ori cu tot cu capsa detonatoare care conține metale toxice). În principiu este vorba mai ales de bombe, grenade, obuze, cartușe și de reziduuri explozive, inclusiv TNT. Toate aceste muniții conțin numeroase metale și produse toxice a căror cinetică este foarte puțin cunoscută într-un mediu cum este apa unui lac. Nu știm deocamdată nici dacă și în ce măsură eventuale reacții exotermice sau alte fenomene fizico-chimice pot provoca urcarea spre suprafața apei a unor toxine care inițial se considera că sunt stabilizate în apele puțin oxigenate și reci de pe fundul lacului. Se poate presupune totuși că la un moment dat este posibil să aibă loc un fenomen de eutrofizare sau de distrofizare în condițiile în care materialele respective conțin cantități importante de fosfați și nitrați, chiar dacă cea mai mare parte a lor par încă în bună stare, potrivit rapoartelor oficiale. Într-un articol publicat pe 28 octombrie 2003 în revista Bund, specialiștii germani recomandau acoperirea muniției cu un strat de gheață artificială care însă, în această situație, ar trebui să fie întreținută. O altă problemă ar fi impactul unei anumite deplasări a fundului lacului ca urmare a unei alunecări brutale și importante de teren sau a unui cutremur de pământ, două fenomene a căror frecvență și probabilitate ar putea crește ca urmare a modificărilor climatice și în legătură cu care articolul respectiv arată că percepția unui astfel de risc este subestimată în Elveția. Ar trebui de asemenea ca factorii responsabili să se asigure că în categoria muniției scufundate nu există și muniție chimică. De asemenea ar trebui cunoscută mai bine hidrologia lacurilor și în special riscul de resurgență sau acela al existenței sau apariției unor izvoare termale, sărate ori acide pe fundul lacurilor în situația actuală sau în caz de seism, cu atât mai mult, cu cât apele râului Aar care alimentează lacurile Brienz și Thoune sunt utilizate ca ape de răcire pentru două centrale nucleare.

În 2004, Ursula Haller a depus o sesizare la Consiliul Național, propunând ca muniția aruncată pe fundul lacurilor elvețiene să fie recuperată și distrusă după ce, în 2003, domnul Gresch făcuse același demers pe lângă Marele Consiliu de la Berna, dar fără niciun rezultat (propunerea a fost respinsă pe data de 15 septembrie 2004).

Poluarea apei în cinematografie[modificare | modificare sursă]

  • Water’s mamas, de Marina Galimberti, documentar în trei părți despre acțiunile întreprinse pentru a facilita accesul la sursele de apă în România, Ucraina și Sri Lanka. 78 min. Rapsode production.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Pénurie Pollution Corruption. Le dossier de l'eau. ed. Seuil. Marc Laimé.
  • John R. McNeill : Something New Under the Sun - An Environmental History of the Twentieth-Century World (New York: Norton, 2000), chap. 5. Trad. fr. Du nouveau sous le soleil: Une histoire de l'environnement mondial au Format:S- (Seyssel: Champ Vallon, 2010).

Legături externe[modificare | modificare sursă]