Glicerol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Glicerol
Glycerin Skelett.svg
Nume IUPAC
Glicerină
Alte denumiri
Identificare
Număr CAS 56-81-5
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică C3H8O3
Aspect
Masă molară 92,093951 g/mol
Proprietăți
Densitate 1,261 g/cm3
Starea de agregare
Punct de topire 18,2 °C
Punct de fierbere 290 °C
Solubilitate
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor 1,68×10-4 mmHg (25 °C)
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
Fraze R
Fraze S
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Glicerolul (formula chimică CH2OHCHOHCH2OH) denumit și glicerină este cel mai simplu alcool trihidroxilic cu masa molară 92,09. Reprezintă un lichid siropos, incolor, dulce, solubil în apă și alcool cu punctul de fierbere la 290 °C. Glicerina se evaporă și îngheață greu, de exemplu soluția de 80% îngheață la -20,3 °C. Sub formă de esteri ai acizilor grași (gliceride), constituie componentul de bază al grăsimilor animale șe vegetale. Glicerina se obține prin saponificarea grăsimilor, iar în industrie din apele rămase de la fabricarea săpunului, prin fermentarea glicolică a zaharurilor. Sintetic se obține din propilena căpătată la cracarea petrolului. Glicerina se întrebuințează la obținerea nitroglicerinei, rășinilor sintetice, în tăbăcărie, la fabricarea hârtiei, în industria alimentară, în cosmetică și farmaceutică.[1]

Glicerina a fost descoperită de către Scheele, la 1780 în apele reziduale de la saponificarea grăsimilor. Prin această metodă se obține și astăzi pe scară mare. O altă metodă de fabricare se bazează pe fermentația glucozei cu drojdia de bere în prezenta sulfitului de sodiu. Despre procedeele moderne de sinteză, pornind de la propena din gazele de petrol. Glicerina cristalizează greu. Păstrată mai multă vreme la o temperatura sub 0 °C, formează cristale cu p.t. 20 de grade. Glicerina se utilizează în industria explozivilor, în farmacie și în cosmetică, în industria pielăriei și pentru fabricarea de mase plastice. Glicerina este higroscopică, ea absoarbe vapori de apă din atmosferă până la stabilirea unui echilibru. Glicerina (glicerolul) are punctul de fierbiere situat la 290 °C, fiind în totalitate stabilă până la acest prag, doar în lipsa oxigenului molecular din mediu (condiții anaerobe). Între punctul de inflamabilitate (180 °C) și punctul de fierbere, glicerina, în prezența oxigenului (condiții aerobe), degajă cantități variabile de acroleină, substanță toxică și poluantă. Acroleina nu se mai formează din glicerol la temperaturi mai mari de 290 °C, indiferent dacă oxigenul atmosferic este prezent sau absent. Glicerina se evaporă și îngheață greu, de exemplu soluția de 8.0% îngheață la -20,3 °C. Sub formă de esteri ai acizilor grași (gliceride), constituie componentul de bază al grăsimilor animale șe vegetale. Glicerina se obține prin saponificarea grăsimilor, iar în industrie din apele rămase de la fabricarea săpunului, prin fermentarea glicolică a zaharurilor. Sintetic se obține din propilena căpătată la cracarea petrolului. Glicerina este o substanță lichidă, relativ vâscoasă, cu densitatea mai mică decât a apei, incoloră, cu gust dulce și fără miros. Este ușor solubilă în apă și în alcool etilic. La rândul său, glicerolul este un bun solvent pentru diferite substanțe, fiind utilizat, mai ales în gemoterapie, fitoterapie și homeopatie pentru extragerea unor principii active de origine vegetală.

Glicerolul din corpul uman, derivă din hidroliza enzimatică a gliceridelor (vezi digestia și absorbția lipidelor). Sub influența unor enzime specifice (lipaze), are loc reacția de hidroliză, care fiind reversibilă, conduce atât la sinteza gliceridelor, cât și la degradarea acestora.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Enciclopedia sovietică moldovenească, Chișinău, 1972.