Hematit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hematit
Hematit gri
Formula chimică Fe2O3
Clasa mineralului oxizi
Sistem de cristalizare romboedric
Culoare nuanțe de gri, maronie-roșiatică, roșie
Urma roșu închis
Duritate 5,5 – 6,2
Densitate 5,2 - 5,4
Luciu metalic, mat
Transparență translucid - opac
Spărtura scoriată, neregulată
Clivaj inexistent
Habitus piramidal, cubic, romboedric, oolitic, rozete, coloane
Suprafața cristalului 1011, 1014, 1120, 2243
Cristale gemene polisintetic 1011, 0001
Proprietăți optice
Indicele de refracție no=3,22-2,90 ; ne=2,94-2,69
Refracția dublă δ=0,28-0,21 dispersie puternică; uniaxial negativă
Pleocroism bicromism roșu gălbui – roșu maroniu
Deviația optică cu două axe (negativ)
Alte caracteristici
reactivitatea chimică greu solubil în acid clorhidric
Minerale asemănătoare ilmenit, goethit, lepidolit
Radioactivitate inexistentă
Magnetism la temperatura ambiantă, inexistent
după încălzire - slab
Caracteristici deosebite

Hematitul (din greacă αίμα, însemnând „sânge”, datorită culorii roșii a unei varietăți ale sale) este forma minerală a oxidului feric, Fe2O3 (III). El cristalizează în sistemul romboedric și are aceeași structură cristalină ca ilmenitul sau corindonul. Culoarea sa poate să varieze, de la negru la gri-argintiu, de la maroniu la roșiatic sau chiar roșu. Este unul dintre cele mai importante minereuri de fier, fiind întâlnit de obicei în formațiunile feroase în benzi. Hematitul lustruit a fost considerat ca piatră prețioasă și utilizat pentru realizarea de ornamente, mai ales în Epoca victoriană. De asemenea, se utilizează pentru fabricarea de pigmenți, în industria vopselelor.

Zăcăminte importante de hematit au fost descoperite pe insula Elba, fiind extrase până în vremea etruscilor.

Identificarea pe planeta Marte a unor zone bogate în hematit gri, minereu de bază al fierului, a dus la întărirea ipotezei că în trecut pe planetă exista apă în stare liberă.[1]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Pârvu, G., Minerale și roci, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983