Metal
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Metalele sunt elemente chimice cu proprietăţi fizice specifice, precum: luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi electricitate, ductil şi maleabil, şi solid la temperatură obişnuită (cu excepţia mercurului).
In tabelul periodic al elementelor 80 % sunt metale, unde însă trebuie aminntit că trecerea de la categoria metale la nemetale nu se produce brusc ci treptat fiind o serie de elemente de tranziţie între cele două categorii numite semimetale.
Proprietatea metalelor de a fi buni conducători de electricitate se datorează structurii atomice a lor, având electroni liberi care la apariţia unei diferenţe de potenţial vor avea o mişcare dirijată.
Cuprins |
[modifică] Aliaje
Un aliaj este un amestec de 2 sau mai multe metale, dar poate include şi nemetale.
- Oţelul - un aliaj de fier şi carbon. Cromul şi nichelul sunt adăugate pentru a-i mări rezistenţa la oxidare.
- Superaliajele de nichel, cobalt şi alte elemente sunt folosite la navele spaţiale şi motoare.
[modifică] Procesele naturale de formare a metalelor
| Tip de zăcământ | Proces | Metale obţinute |
|---|---|---|
| Zăcăminte primare în zone de activitate vulcanică şi eruptivă de formare a rocilor | Metalele se separă de alte roci şi se adună odată cu răcirea magmei. | Uraniu şi platină |
| Zăcăminte primare în zone de activitate vulcanică şi eruptivă de formare a rocilor | Metalele dizolvate în apă şi vapori foarte fierbinţi precolează prin rocile înconjurătoare | Aur, argint, mercur, cupru |
| Zăcăminte aluvionare se gasesc în râuri | Pepitele eliberate din zăcămintele primare prin eroziune sunt spălate de râuri şi depuse în locuri unde apa curge mai încet. Au provocat multe „goane după aur”, cum a fost cea din California, din 1848-1849 | Aur, uraniu, cositor, platină. |
| Zăcăminte oceanice răsuflatori hidrotermale | Minerale dizolvate din crustă se colectează pe fundul mării | Cupru, fier, zinc |
| noduli | Pe fundul mării se formează aglomeraţii de sedimente bogate în minerale | Mangan, fier, cupru, nichel, cobalt |
[modifică] Metale preţioase
Aurul, argintul şi platina se găsesc în stare pură iar frumuseţea, raritatea şi stabilitatea lor chimică le fac foarte valoroase.
Aurul nu îşi schimbă culoarea şi nu se corodonează. Este foarte maleabil: din 10 g se poate întinde o foaie de 3 m lăţime sau o sârmă de 1 km.[necesită citare] E un bun conductor electric. În prezent aurul se foloseşte ca etalon internaţional de valoare, monetărie, pentru confecţionarea bijuteriilor şi a obiectelor religioase, la plombe dentare, ecrane pentru radiaţii electromagnetie şi circuite electronice.
Argintul, cel mai răspândit metal preţios, are multe proprietăţi similare cu ale aurului, dar este mai uşor şi se oxidează mai repede.
Platina are un punct foarte înalt de topire şi nu se oxidează.
[modifică] Titlul unui metal preţios
Titlui unui metal preţios indică continutul de metal preţios fin al unui aliaj, exprimat in miimi. Titlul se mai poate exprima în carate. Pentru metale, 1 carat înseamnă a 1/24-a parte. Aurul pur are 24 de carate; aur de 18 carate înseamnă 18 părţi aur şi şase părţi alte elemente, folosite de obicei pentru mărirea durităţii aliajului.
[modifică] Marcarea
Marcarea aurului, argintului şi platinei este cea mai veche formă de protecţie a consumatorului. Marcarea metalelor preţioase şi a aliajelor acestora este operaţiunea de atestare a conţinutului de metal preţios fin prin aplicarea marcii de titlu, a mărcii de garanţie proprie a producatorului intern, a importatorului şi/sau a vanzatorului cu amănuntul ori, dupa caz, a marcii de certificare.[1]
- Marca de garanţie proprie - semn individual înregistrat la Autoritatea Natională pentru Protecţia Consumatorilor, care se aplică pe bijuteriile şi obiectele din metale preţioase sau din aliajele acestora de către producătorul intern, importatorul sau vânzătorul cu amanuntul.
- Marca titlului - semnul convenţional, diferit în funcţie de titlul metalului preţios, care se aplică pe bijuteriile şi obiectele din metale preţioase şi aliajele acestora.
- Marca de certificare - semn convenţional care se aplică pe bijuterii şi pe obiectele din metale preţioase sau aliaje ale acestora de către Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, în cazul în care producătorul intern, importatorul şi/sau vânzătorul nu sunt autorizaţi sau nu doresc să îşi aplice marca de garanţie proprie, la cererea acestora.
Marca oficială garantează că piesa a fost testată şi de altcineva decât de producător şi se conformează standardelor de puritate.
[modifică] Note
- ^ OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România, modificată prin OUG 24/2003
