Potasiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Potasiul este elementul chimic notat cu simbolul K (Limba latină: kalium, din limba arabă: القَلْيَه al-qalyah “cenuşă de plante”). Numărul său atomic este 19, iar masa atomică este de 39.0983. u.a.m. Acest element chimic a fost izolat prima data din potasă. Este un metal alcalin de culoare alb-argintie, moale, care se oxidează rapid în aer. Este foarte reactiv cu apa, generând suficientă căldură pentru a aprinde hidrogenul evoluat.
În natură este întâlnit doar ca şi sare ionică, fiind dizolvat în apa de mare şi fiind întâlnit ca şi constituent al mineralelor. Ionul potasiu este necesar în funcţionarea celulelor vii, fiind prezent în ţesuturile vegetale şi animale. Cea mai mare concentraţie de potasiu o au celulele plantelor, în special în fructe.
Potasiul şi sodiul sunt substanţe chimice similare, deşi au funcţii diferite în organisme, în special la cele animale.
Cuprins |
[modifică] Răspândire în natură
Potasiul nu este răspândit în stare nativă deoarece reacţionează violent cu apa.[1] La fel ca şi alţi compuşi, potasiul are un procentaj de 1.5% din greutatea scoarţei terestre şi este al şaptelea element ca şi răspândire pe planetă.[2][3][1] Fiind foarte electropozitiv, potasiul metalic este foarte greu de obţinut din mineralele sale.
[modifică] Descoperire
Potasiul elementar nu a fost cunoscut în Roma Antică, iar numele lui nu derivă din latina clasică, ci mai degrabă din neo-latina. Numele kalium a fost împrumutat de la cuvântul "alkali", cuvânt de provenienţă arabă, al qalīy = "cenuşa calcinată". Denumirea de potasiu derivă de la cuvântul "potasă", substanţă al cărei nume uzual este dat carbonatului de potasiu şi care putea fi obţinută din resturile vegetale carbonizate. Prin încălzire, carbonatul eliberează dioxidul de carbon, iar produsul de reacţie este potasa caustica, nume dobândit datorită arsurilor chimice ce pot apărea în cazul contactului cu ţesutul uman.
Potasiul metalic a fost descoperit în anul 1807 în Anglia de către Sir Humphry Davy, care a obţinut potasiu din potasa caustică, prin electroliza sării topite cu nou-descoperita pila voltaică[4]. Înainte de secolul 18 nu se putea face o distincţie clară între potasiu şi sodiu. A fost primul metal care să fie izolat prin electroliză.[5] Davy a extras sodiul printr-o metodă similară, demonstrând astfel diferenţa dintre elementele chimice.[6]
[modifică] Productie
Potasiul metalic pur poate fi izolat prin electroliza hidroxidului de potasiu, proces care a fost puţin îmbunătăţit de la Davy încoace.[1] Metodele termice sunt folosite de asemenea în producţia de potasiu, folosind clorura de potasiu.
Sărurile de potasiu precum carnalitul, langbeinitul, polihalitul şi silvitul formează depozite scumpe în bazinele lacurilor vechi, făcând astfel extracţia lor să fie viabilă. Principala sursă de potasiu, potasa, este exploatată în regiuni precum Saskatchewan, California, Germania, New Mexico, Utah. De asemenea este găsit în abundenţă în Marea Moartă. La peste 900 de metri sub suprafaţa regiunii Saskatchewan sunt depozite mari de potasă, surse importante de potasiu şi săruri ale acestuia, cu câteva mine mari ce sunt operaţionale din perioada anilor '60. Saskatchewan a pionierat tehnica îngheţării sărurilor umede (formarea Blairmore) pentru a manevra mine shafts prin ele. Principala companie minieră este Corporaţia de Potasă din Saskatchewan. Oceanele reprezintă o altă sursă de potasiu, însă cantitatea prezentă într-un volum dat de apa de mare este relativ scăzut, în comparaţie cu sodiul.[7][8]
[modifică] Izotopii potasiului
Potasiul are 24 de izotopi cunoscuti. Trei izotopi sunt intalniti in natura in urmatoarele proportii: 39K (93.3%), 40K (0.0117%) and 41K (6.7%). Izotopul 40K de dezintegreaza in izotopul stabil 40Ar (11.2% din dezintegrari) prin captura electronica sau emisie de pozitroni, sau se descompune in 40Ca (88.8% din dezintegrari) prin dezintegrare beta; 40K are un timp de injumatarire de 1.250×109 de ani.
Dezintegrarea izotopului 40K to 40Ar activeaza o metoda folosita in datarea rocilor. Metoda conventionala de datare prin potasiu si argon presupune ca rocile nu contineau argon la momentul formarii si ca argonul radiogenic a fost retinut cantitativ (de exemplu 40Ar). Mineralele sunt datate prin masurarea concentratiei de potasiu si de 40Ar radiogenic acumulat. Mineralele cele mai potrivite pentru datare includ biotitul, muscovitul, hornblenda plutonica/metamorfica de grad inalt si feldspat vulcanic; mostre intregi de roci din curgerile vulcanice si intruziuni pot fi de asemenea datate daca sunt nealterate.
O alta aplicatie a izotopilor potasiului a fost in studiul meteorologic. Sunt de asemenea folositi in studiul ciclului biogeochimic, deoarece potasiul este un macronutrient necesar vietii.
Cantitatea de 40K care este raspandita in potasiul din natura (implicit in unii substituenti comerciali ai sarii) este suficienta pentru a indica faptul ca acele pungi cu substituenti sunt surse radioactive in demonstratiile la clasa. In animalele si oamenii sanatosi, 40K reprezinta cea mai mare sursa de radioactivitate, mai mare decat cea a izotopului 14C. Intr-un corp uman, cu masa de 70 kg, aproximativ about 4,400 de nuclei de 40K sunt dezintegrati per secunda.[9]
Activitatea potasiului natural este de 31 Bq/g.
[modifică] Proprietati fizice
Potasiul este cel de-al doilea metal care are o densitate redus; doar litiul este putin mai dens. Este un metal moale, cu un punct de topire scazut, fiind usor de taiat cu un cutit. In taietura proaspata, este un metal argintiu, insa in aer incepe imediat sa capete o culoare cenusie.[1]
La testul in flacara, potasiul si compusii sai emit o culoare pala de violet, care poate fi mascat intr-un galben puternic de catre sodiul continut, daca acesta este prezent. Sticla de cobalt poate fi folosita pentru a filtra culoarea galbena provocata de sodiu.[10] Concentratia de potasiu in solutie este determinata prin fotometria cu flama, spectrofotometria cu absorbtie atomica sau prin electrozi selectivi cu ioni.
[modifică] Propritati chimice
Potasiul trebuie sa fie protejat de aer atunci cand este stocat pentru a preveni coroziunea metalului provocata de oxidul si hidroxidul acestuia. De obicei, mostrele sunt pastrate intr-un mediu de hidrocarbura, unde nu reactioneaza cu metalele alcaline, precum uleiul mineral sau kerosenul.
La fel ca si alte metale alcaline, potasiul reactioneaza violent cu apa, producand hidrogen. Reactia este mult mai violenta decat cea a litiului sau a sodiului cu apa, si este suficient de exoterma pentru a cauza aprinderea hidrogenului rezultat.
- 2K(s) + 2H2O(l) → H2(g) + 2KOH(aq)
Deoarece potasiul reactioneaza rapdi chiar si cu urme de apa, si produsii sai de reactie sunt nonvolatili, este folosit uneori singur sau cu NaK (un aliaj cu sodiul care este lichid la temperatura camerei) pentru a usca solventii, metoda alternativa distilarii. In acest rol, serveste ca un desicant potent.
Hidroxidul de potasiu reactioneaza puternic cu dioxidul de carbon pentru a produce carbonat de potasiu, fiind folosit la indepartatea urmelor de CO2 din aer.
Compusii potasiului in general sunt foarte solubili in apa, datorita energiei mari de hidratare a ionului K+. Ionul potasiu este incolor in apa.
Metodele de separare a potasiului prin precipitare, uneori pentru analiza gravimetrica, includ metode precum utilizarea tetrafenilboratului de sodiu, acidului hexacloroplatinic si cobaltinitritului de sodiu.
[modifică] Ionii de potasiu in organism
[modifică] Functie biochimica
Cationii de potasiu sunt importanti in functionarea neuronilor (creier si nervi) si influentarea echilibrului osmotic dintre celule si lichidul interstitial, cu o distributie mediata in toate animalele (insa nu in toate plantele) de catre asa-numita pompa de Na+/K+-ATP.[11]
Potasiul poate fi detectat gustativ deoarece provoace trei din cele cinci senzatii gustative, conform concentratiei. Solutiile diluate ale ionului de potasiu au un gust dulce (permitand concentratii moderate in lapte si sucuri), in timp ce concentratiile mai mari devin acre/alcaline, si la final confera un gust sarat. Combinatia dintre amar si sarat de catre suplimentarea prin ingestia lichidelor cu continut ridicat de potasiu reprezinta o provocare palatabila.[12]
[modifică] Polarizarea membranei
Potasiul este important in preventing muscle contraction si trimiterea tuturor semnalelor nervoase in organismele animale prin potentialul de actiune. Prin natura lor electrostatica si prin proprietatile lor chimice, ionii de K+ sunt mai mari decat ionii de Na+, iar canalele si pompele ionice din celulele membranelor pot sa deosebeasca cele doua tipuri de ioni, pompand activ sau permitand trecerea pasiva a unuia din ei, in timp ce al doilea ion este blocat. [13]
Un deficit de potasiu in fluidele corpului conduce spre o conditie medicala, care poate fi fatala, numita hypokalemia, care survine din diaree, diureza si voma. Simptomele includ slabiciuni musculare, reflexe scazute, paralytic ileus, ECG abnormalities si in cazurile severe paralizie respiratorie, alkaloza si aritmie cardiaca.
[modifică] Filtrarea si excretia
Potasiul este un micronutrient mineral esential in nutritia umana; este cationul major din interiorul organismelor animale, fiind important in mentinerea echilibrului fluidelor si electrolitilor din corp. Cationii de sodiu sunt prezenti in plasma sanguina in cantitatea de 145 miliechivalenti per litru (3345 miligrame) si potasiul in fluidele celulelor in cantitatea de 150 miliechivalenti per litru (4800 miligrame). Plasma este filtrata prin glomerulii rinichilor in cantitati mari, ce pot atinge nivelul de 180 litri pe zi.[14] Prin aceasta, 602,000 de miligrame de sodiu si 33,000 de miligrame de potasiu sunt filtrate zilnic. Cantitatea de element care trebuie reabsorbita din dieta este preferabil a se situa la nivelul de 1000-10,000 miligrame de sodiu si 1000-4000 miligrame de potasiu. Sodiul trebuie reabsorbit in asa maniera incat volumul sanguin sa fie constant, la fel si presiunea osmotica; potasiul trebuie absorbit incat sa mentina concentratia serului la 4.8 miliechivalente (aproximativ 190 miligrame) per litru.[15] Pompa de sodiu din rinichi trebuie sa opereze mereu pentru a conserva sodiul; potasiul trebuie de asemenea conservat, insa pe masura ce cantitatea de potasiu din plasma sanguina este foarte mica si cantitatea de potasiu din celule este de treizeci de ori mai mare, acest lucru nu reprezinta o problema pentru organism. Din moment ce potasiul este pompat pasiv[16][17] comparativ cu sodiul, ca raspuns la un aparent echilibru Donnan,[18] urina nu poate scadea nivelul de potasiu din ser, exceptand situatiile cand excreta apa in mod activ la sfarsitul procesarii. Potasiul este secretat de doua ori si reabsorbit de trei ori inainte ca urina sa ajunga la tuburile colectoare.[19] La acel punct, de obicei concentratia de potasiu este aceeasi cu cea din plasma. Daca este eliminat din dieta, exista o excretie minima obligatorie de potasiu de catre rinichi, de aproximativ 200 mg pe zi, cand serul ajunge la nivelul de 3.0-3.5 miliechivalente per litru in aproape o saptamana,[20] si nu poate fi eliminat total. Deoarece nu poate fi stopat complet, decesul intervine atunci cand toata cantitatea de potasiu a corpului scade catre apropierea functionarii pe jumatate. La sfarsitul procesarii, potasiul este secretat inca o data daca nivelurile serului sunt prea mari.
Potasiul este pompat pasiv prin peretele celular. Cand ionii se misca prin pompe, acestea au anumite spatii pe fiecare parte a peretelui celular si doar un singur spatiu poate fi deschis. Ca rezultat, sunt fortati sa intre 100 de ioni pe secunda. Porii au doar un singur spatiu, iar acest tip de ioni pot trece de la un numar de 10 milioane la 100 de milioane de ioni pe secunda.[21] Porii au nevoie de calciu pentru a se putea deschide[22] desi se crede ca acesta actioneaza in mod revers, blocand cel putin unul din pori.[23] Gruparile carbonil din interiorul porilor aminoacizilor mimetizeaza hidratarea apei ce are loc in solutiile apoase[24] prin natura incarcarilor electrostatice al celor patru grupari carbonil din interiorul porilor.[25]
[modifică] Potassium in the diet and by supplement
[modifică] Aportul adecvat
Un aport adecvat de potasiu pentru a sustine viata este garantat prin consumarea unor alimente variate, in special legume. Cazele clare de deficienta de potasiu sunt rare la indivizii care au o dieta echilibrata. Alimentele cu un continut ridicat de potasiu includ sucul de portocale, cartofii, bananele, rosiile, broccoli, soia, orezul brun, usturoiul, caisele si avocado, desi este intalnit des in majoritatea fructelor, legumelor si carnurilor.[26]
[modifică] Aportul optim
Studiile epidemiologice si studiile pe animale pentru a studia hipertensiunea au indicat ca dietele cu continut inalt de potasiu pot reduce riscul aparitiei hipertensiunii si infarctelor (printr-un mecanism independent de presiunea sanguina) si un deficit de potasiu combinat cu un aport inadecvat de tiamina a produs boli cardiace la sobolani.[27] Cu aceste rezultate, aportul optim de potasiu este disputat. De exemplu, in anul 2004 directivele Institutului de Medicina specificau o doza optima recomandata de 4,000 mg de potasiu (100 miliechivalente), desi majoritatea americanilor consuma doar jumatate din acea cantitate pe zi, care i-ar categoriza ca fiind deficienti conform acestei recomandari.[28] Similar, in Uniunea Europeana, in Germania si Italia, deficitul de potasiu este comun.[29]
[modifică] Supliment medical si boli
Suplimentele pe baza de potasiu in medicina sunt utilizate in diureticele ansei si tiazidelor, clase de diuretice care elimina sodiul si apa, insa au ca efect secundar pierderea potasiului in urina. O varietate de suplimente medicale si non-medicale sunt disponibile. Sarurile de potasiu precum clorura de potasiu pot fi dizolvate in apa, insa gustul sarat/amar din cauza concentratiei mari de ioni de potasiu fac ca suplimentele lichide palatabile de concentratie mare sa fie greu de formulat.[12] Suplimentele medicale tipice au doze ce variaza de la 10 miliechivalente (400 mg, aproximativ egale cu o cana de lapte) la 20 miliechivalente (800 mg) per doza. Sarurile de potasiu sunt de disponibile in tablete sau capsule, care pentru scopuri terapeutice sunt formulate pentru a permite potasiului sa iasa incep din matrita, pe masura de concentratia mare de ioni de potasiu poate ucide tesutul, si poate cauza leziuni mucoase gastrice sau intestinale. Din acest motiv, suplimentele cu potasiu fara prescriptie sunt limitate in Statele Unite la doar 99 mg de potasiu.
Indivizii care sufera de boli renale pot suferi anumite reactii adverse datorate consumului excesiv de potasiu din alimentatie. Pacientii cu insuficienta renala care fac dializa trebuie sa aiba in vedere limitele aportului de potasiu, rinichii fiind cei care controleaza excretia potasiului si instalarea hiperkalemiei pot declansa aritmii cardiace fatale.
[modifică] Aplicatii
Aproximativ 93% din productia mondiala de potasiu este consumata de industria ingrasamintelor.[8]
[modifică] Aplicatii biologice
.jpg)
Ionii de potasiu sunt o componenta esentiala in nutritia plantelor si sunt intalniti in cele mai multe tipuri de soluri. Principala utilizare in domeniul agriculturii, horticulturii si culturile hidroponice este cea de ingrasamant ca si clorura de potasiu, sulfat de potasiu sau azotat de potasiu.
In celulele animale, ionii de potasiu sunt vitali in mentinerea celulelor vii.
Sub forma clorurii de potasiu, poate fi utilizat in oprirea activitatii cardiace, de exemplu la operatiile pe inima si in solutiile folosite in executarea prin injectia letala.
[modifică] Aplicatii alimentare
Ionul de potasiu este un nutrient necesar pentru viata si sanatatea umana. Clorura de potasiu este utilizat ca un substitut pentru sarea de masa de catre cei care vor sa reduca aportul de sodiu pentru a putea controla hipertensiunea. Listele Departamentului de Agricultura al Statelor Unite au considerat ca pasta de tomate, sucul de portocale, sfecla, bananele, cartofii si multe alte alimente ca fiind alimente cu un continut de potasiu optim. United States Department of Agriculture Potassium ion is a nutrient necessary for human life and health.[30]
Tartratul de potasiu si sodiu, sau sarea Rochell (KNaC4H4O6) este principalul constituent al prafului de copt. Bromatul de potasiu este un oxidant puternic, folosit ca imbunatatitor al fainii (E924) pentru a imbunatatii aluatul si a-i imbunatati cresterea.
Bisulfitul de potasiu este folosit ca un conservant alimentar, de exemplu in vinuri si in fabricarea berii (insa nu si in carnuri). Este folosit si in inalbirea textilelor si in tabacirea pieilor.
[modifică] Aplicatii industriale
Vaporii de potasiu sunt utilizati in unele tipuri de magnetometri. Un aliaj de potasiu si sodiu este o substanta lichida la temperatura camerei, fiind folosita ca un mediu pentru transferul de caldura. Poate fi folosit ca un desicant pentru producerea solventilor uscati.
Potasiul metalic reactioneaza viguros cu toti halogenii pentru a forma halitii corespunzatori potasiului, care sunt saruri albe si solubile in apa cu o morfologie cristalina in sistem cubic. Bromura de potasiu si iodura de potasiu sunt folositi in emulsiile fotografice pentru a fi corespondentii halitilor fotosensibili ai argintului.
Hidroxidul de potasiu este o baza puternica, fiind folosita in industrie in neutralizarea acizilor puternici si slabi, astfel avand o utilizare in controlul pH-ului si in fabricarea sarurilor de potasiu. Totodata este folosit in fabricarea sapunuriloe, uleiurilor si in reactie de hidroliza a uleiurilor, de exemplu a esterilor si in detergentilor industriali.
Azotatul de potasiu sau salpetrul de India este obtinut din surse naturale precum guano si evaporiti sau fabricar prin procesul Haber, fiind un oxidant utilizat in praful de pusca sau in ingrasaminte. Cianura de potasiu este folosita in industrie in dizolvarea cuprului si a metalelor pretioase precum aurul si argintul prin formarea complecsilor; aplicatiile acesteia includ mineritul aurului, electroplatinarea si electroformarea acestor metale. Totodata este folosita in sinteza organica pentru a forma nitrilii. Carbonatul de potasiu (potasa) este utilizat in fabricarea sticlei, sapunului si ca un desicant usor.
Cromatul de potasiu (K2CrO4) este utilizat in cerneluri, vopseluri, pete, explozibili si artificii, chibrituri. Fluorosilicatul de potasiu (K2SiF6) este utilizat in confectionarea sticlelor specializate, ceramica si smalturi. Sarea lui Rochell (KNaC4H4O6) este folosita in argintarea oglinzilor.
Superoxidul de potasiu KO2 este un compus solid de culoare portocalie care poate fi folosita ca o sursa portabila de oxigen si ca un absorbant de dioxid de carbon. Este utilizat in sistemele portabile de respiratie. Este folosit de scara larga de submarine si navete spatiale, avand un volum mai mic decat al O2 (g).
4KO2 + 2CO2 --> 2K2CO3 + 3O2
Cloratul de potasiu este un oxidant puternic, fiind folosit in fabricarea chibriturilor si in agricultura ca erbicid. Sticla poate fi tratata cu topitura de azotat de potasiu pentru a intari sticla, care este mai puternica decat sticla normala.
[modifică] Precauţii
Potasiul reacţionează în mod violent cu apa, producând hidrogen gazos, care de obicei se aprinde. Este ţinut în uleiuri precum cel mineral sau kerosen, pentru a opri reacţia dintre metal şi vaporii de apă prezenţi în aer. Cu toate acestea, spre deosebire de litiu şi sodiu, potasiul nu trebuie ţinut definitiv în ulei. Dacă este menţinut în acest mediu mai mult de şase luni spre un an, pe metal se poate forma peroxid sensibil la şoc, fiind un factor periculos care poate determina o explozie prin deschiderea capacului mediului colector. Este recomandat ca potasiul, rubidiul sau cesiul să nu fie stocate mai mult de trei luni, decât dacă sunt ţinute într-un mediu cu gaz inert (fără oxigen) sau în vid.[31]
[modifică] Note
- ^ a b c d Mark Winter. Potassium: Key Information. Webelements.
- ^ Potassium, Chris Woodford, pagina 6
- ^ Potassium, Greg Roza, pagina 12
- ^ A text-book on chemistry, John William Draper, pagina 264
- ^ Enghag, P. (2004). “11. Sodium and Potassium”, Encyclopedia of the elements, Wiley-VCH Weinheim. ISBN 3527306668.
- ^ Davy, Humphry (1808). „On some new Phenomena of Chemical Changes produced by Electricity, particularly the Decomposition of the fixed Alkalies, and the Exhibition of the new Substances, which constitute their Bases”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London 98: 1–45. DOI:10.1098/rstl.1808.0001.
- ^ Ober, Joyce A.. Mineral Commodity Summaries 2008:Potash. United States Geological Survey. Accesat în 2008-11-20.
- ^ a b Ober, Joyce A.. Mineral Yearbook 2006:Potash. United States Geological Survey. Accesat în 2008-11-20.
- ^ background radiation - potassium-40 - γ radiation.
- ^ Anne Marie Helmenstine. Qualitative Analysis - Flame Tests. About.com.
- ^ Campbell, Neil (1987). Biology, pag. 795, Menlo Park, Calif.: Benjamin/Cummings Pub. Co.. ISBN 0-8053-1840-2.
- ^ a b Potassium Without the Taste. Accesat în Feb 14, 2009.
- ^ Lockless SW, Zhou M, MacKinnon R.. Structural and thermodynamic properties of selective ion binding in a K+ channel. Laboratory of Molecular Neurobiology and Biophysics, Rockefeller University. Accesat în 2008-03-08.
- ^ Potts, W.T.W.; Parry, G. (1964). Osmotic and ionic regulation in animals, Pergamon Press.
- ^ Lans HS, Stein IF, Meyer KA (1952). „The relation of serum potassium to erythrocyte potassium in normal subjects and patients with potassium deficiency”. Am. J. Med. Sci. 223 (1): 65–74. DOI:10.1097/00000441-195201000-00011.
- ^ Bennett CM, Brenner BM, Berliner RW (1968). „Micropuncture study of nephron function in the rhesus monkey”. J Clin Invest 47 (1): 203–216.
- ^ Solomon AK (1962). „Pumps in the living cell”. Sci. Am. 207: 100–8.
- ^ Kernan, Roderick P. (1980). Cell potassium (Transport in the life sciences), New York: Wiley. ISBN 0471048062.; p. 40 & 48.
- ^ Wright FS (1977). „Sites and mechanisms of potassium transport along the renal tubule”. Kidney Int. 11 (6): 415–32. DOI:10.1038/ki.1977.60.
- ^ Squires RD, Huth EJ (1959). „Experimental potassium depletion in normal human subjects. I. Relation of ionic intakes to the renal conservation of potassium”. J. Clin. Invest. 38 (7): 1134–48. DOI:10.1172/JCI103890.
- ^ Gadsby DC (2004). „Ion transport: spot the difference”. Nature 427 (6977): 795–7. DOI:10.1038/427795a.; for a diagram of the potassium pores are viewed, see Miller C (2001). „See potassium run”. Nature 414 (6859): 23–4. DOI:10.1038/35102126.
- ^ Jiang Y, Lee A, Chen J, Cadene M, Chait BT, MacKinnon R (2002). „Crystal structure and mechanism of a calcium-gated potassium channel”. Nature 417 (6888): 515–22. DOI:10.1038/417515a.
- ^ Shi N, Ye S, Alam A, Chen L, Jiang Y (2006). „Atomic structure of a Na+- and K+-conducting channel”. Nature 440 (7083): 570–4. DOI:10.1038/nature04508.; includes a detailed picture of atoms in the pump.
- ^ Zhou Y, Morais-Cabral JH, Kaufman A, MacKinnon R (2001). „Chemistry of ion coordination and hydration revealed by a K+ channel-Fab complex at 2.0 A resolution”. Nature 414 (6859): 43–8. DOI:10.1038/35102009.
- ^ Noskov SY, Bernèche S, Roux B (2004). „Control of ion selectivity in potassium channels by electrostatic and dynamic properties of carbonyl ligands”. Nature 431 (7010): 830–4. DOI:10.1038/nature02943.
- ^ Potassium Content of Food and Drink. Accesat în 2008-09-18.
- ^ Folis, R.H. (1942). „Myocardial Necrosis in Rats on a Potassium Low Diet Prevented by Thiamine Deficiency”. Bull. Johns-Hopkins Hospital 71: 235.
- ^ Grim CE, Luft FC, Miller JZ, et al. (1980). „Racial differences in blood pressure in Evans County, Georgia: relationship to sodium and potassium intake and plasma renin activity”. J Chronic Dis 33 (2): 87–94. DOI:10.1016/0021-9681(80)90032-6.
- ^ Karger, S. (2004). „Energy and nutrient intake in the European Union” (pdf). Ann Nutr Metab 48 (2 (suppl)): 1–16.
- ^ )Potassium / K (mg.) Content of Selected Foods per Common Measure, sorted by nutrient content | USDA National Nutrient Database for Standard Reference, Release 20 http://www.nal.usda.gov/fnic/foodcomp/Data/SR20/nutrlist/sr20w306.pdf
- ^ Thomas K. Wray. DANGER: PEROXIDIZABLE CHEMICALS. Environmental Health & Public Safety (North Carolina State University).
[modifică] Mai vezi
[modifică] Legături externe
|
|||||
