Argon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Argon
ClorArgonPotasiu
Ne
  Cubic-face-centered.svg

18
Ar
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Ar
Kr
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Argon, Ar, 18
Serie chimică gaze nobile
Grupă, Perioadă, Bloc 18, 3, p
Densitate 1,784 kg/m³
Culoare incolor
Număr CAS 7440-37-1
Număr EINECS 231-147-0
Proprietăți atomice
Masă atomică 39,948 u
Rază atomică nedeterminat (71) pm
Rază de covalență 97 pm
Rază van der Waals 188 pm
Configurație electronică [Ne] 3s2 3p6
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 8
Număr de oxidare 0
Oxid necunoscut
Structură cristalină cubică cu fețe centrate
Proprietăți fizice
Fază ordinară gaz
Punct de topire -189,3 °C ; 83,8 K
Punct de fierbere -185,8 °C ; 87,3 K
Energie de fuziune 1,188 kJ/mol
Energie de evaporare 6,447 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 22,56×10-3 m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului 319 m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Căldură specifică 520 J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică 0,01772 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 1520,6 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 2665,8 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare 3931 kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare 5771 kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare 7238 kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare 8781 kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare 11.995 kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare 13.842 kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
36Ar 0,336 % stabil cu 18 neutroni
37Ar sintetic 35,04 zile ε ? 37Cl
38Ar 0,063 % stabil cu 20 neutroni
39Ar sintetic 269 ani β- 0,565 39K
40Ar 99,6 % stabil cu 22 neutroni
42Ar sintetic 32,9 ani β- 0,600 42K
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Argonul este un element chimic aflat pe poziția a 18-a în tabelul periodic al elementelor. Se găsește sub formă gazoasă, reprezentând 0,94% din atmosfera terestră. Pe Pământ este cel mai des întâlnit și folosit gaz nobil.

Descoperire[modificare | modificare sursă]

Deși este foarte abundent în atmosfera terestră (aproape 1%), argonul nu a fost descoperit până în anul 1894, când fizicianul John Strutt, ar treilea Lord Rayleigh și chimistul Sir William Ramsay au raportat existența lui la întâlnirea anuală a Asociației Britanice pentru Avansare a Științei la Oxford. Cu toate acestea, nu au vrut să publice rezultatele descoperirii lor, motivul fiind faptul că ar fi putut intra în competiție cu o nouă descoperire la nivelul aerului atmosferic, organizată de Instituția Smithsoniană de la Washington D.C. Una din condițiile competiției era faptul că descoperirea nu trebuia să fie anunțată înainte de data finalizării la sfârșitul anului 1894. Rayleigh și Ramsay câștigă premiul de 10.000 $, în valoare actuală de 150.000$[1].

La data de 31 ianuarie 1895, în fața unei audiențe de mai mult de 800 de oameni aflați la Universitatea College din Londra, profesorul Ramsay citește o lucrare pe care el și Rayleigh o adresau Societății Regale privind descoperirea. În anul 1904 Rayleigh primește Premiul Nobel pentru Fizică, iar Ramsay pentru Chimie[1].

Cu toate acestea, nu ei au fost primii care să descopere argonul, deși au fost primii care l-au identificat. Izolarea argonului a avut loc în 1785, la Clapham, Londra, de către Henry Cavendish. Având propriul său laborator, el a inițiat diverse investigații ale chimiei atmosferice. Luând o mostră de aer, Cavendish trecea un curent electric prin aceasta și absorbea gazele formate, însă era intrigat de faptul că un procent de 1% din volumul acesteia nu se putea combina chimic. Nu realizase că descoperise un nou element gazos, iar identificarea acestuia nu se putea face prin tehnicile perioadei sale[2].

În 1882, H.F Newall și W.N. Hartley au descoperit în mod independent noi linii spectrale la nivelul aerului fotografiat la presiune joasă. Nici aceștia nu au reușit să identifice elementul care produse acele linii, însă descoperirea acestuia era doar rezultatul încercării de rezolvare a unei enigme legate de o trăsătură a nitrogenului: de ce densitatea acestuia depinde de modul în care a fost obținut[2].

Apariție[modificare | modificare sursă]

Argonul reprezintă 0,934% din punct de vedere al volumului și 1,29% din punct de vedere a masei din atmosfera terestră. Se extrage din atmosferă prin intermediul fracționării, un proces prin care de asemenea se obțin și gazele azot, oxigen, neon, kripton și xenon.

Izotopi[modificare | modificare sursă]

Principalii izotopi ai argonului sunt 40Ar(99,6%), 36Ar(0,34%) și 38Ar(0,06%). În natură 40K cu un timp de înjumătățire de 1,25x109 ani se dezintegrează în 40Ar(11,2%), restul dezintegrându-se în 40Ca. În atmosferă 39Ar și 40Ar sunt create de către razele cosmice.

Compuși[modificare | modificare sursă]

Argonul, având pe ultimul strat structură stabilă de octet, este foarte stabil și opune o rezistență foarte mare la combinarea cu alte elemente. Până în 1962 se credea că toate gazele nobile sunt inerte din punct de vedere chimic. În august 2000 s-a creat primul compus al argonului, expunând o mostră de argon înghețat, care conținea fluorură de hidrogen, la raze ultraviolete. S-a obținut hidro-fluorură de argon (HArF) un compus stabil până la temperatura de 40 K (-233 °C).

Producere[modificare | modificare sursă]

Industrială[modificare | modificare sursă]

Argonul care fierbe la 77,3K se obține industrial distilând aerul lichid, obținând azot(87,3K) și oxigen(90,2K). Aproximativ 700.000 t de argon se obțin anual.

În dezintegrări radioactive[modificare | modificare sursă]

40Ar se obține din dezintegrarea 40K prin captură de electroni. Cu ajutorul acestei tehnici se pot data roci.

Aplicații[modificare | modificare sursă]

Argonul are un spectru larg de folosință fiind folosit în următoarele domenii:

  • Procese industriale
  • Conservant
  • Echipamente de laborator
  • Medicină
  • Iluminare

Siguranță[modificare | modificare sursă]

Deși nu este toxic, argonul este periculos deoarece, înlocuind oxigenul, provoacă asfixierea.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 35
  2. ^ a b Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 36

Legături externe[modificare | modificare sursă]