Astatiniu
 tabelul periodic |
|
| Astatin | |
|---|---|
| Nume, Simbol, Număr atomic | Astatiniu, At, 85 |
| Serie | halogene |
| Grupă, perioadă, bloc | 17, 6, p |
| Densitate | ? |
| Duritate | ? |
| Aspect | metalic |
| Masa atomică | 209,9871 u |
| Rază atomică | (-) pm |
| Configurație electronică | 2, 8, 18, 32, 18, 7 |
| Electronegativitate | 2,2 (Pauling-Skala) |
| Stare de agregare | ? |
| Structura de cristalizare | ? |
| Punct de topire | 575 K (302 °C) |
| Punct de fierbere | 610 K (337 °C) |
| Capacitate calorică | ? |
| Presiune vapori | 30 kJ/mol |
| Conductibilitatra termică | 1,7 W/(m · K) |
| Rezistivitatea electrică | ? |
| Potențial de ionizare | 20 kJ/mol |
 Radioactiv |
|
Astatinul este un element chimic radioactiv din grupul halogenilor, produs al unor reacții nucleare. Fiind obținut, până în prezent, numai în cantități foarte mici, proprietățile sale nu sunt încă bine cunoscute. Se știe că se aseamănă mai mult cu iodul. Este cel mai rar element de pe Terra. Acesta se găsește numai în scoarța terestră în cantități foarte mici (69 mg)
Cuprins |
Descoperire [modificare]
În anul 1931, un grup de chimiști conduși de către F. Allison a raportat detecția unui element chimic necunoscut înaintea iodului în tabelul periodic. Inițial, numele acestuia a fost propus să fie alabamin, după statul Alabama, însă cererea lor a fost refuzată[1]. Elementul a fost produs pentru prima oară la Universitatea din California în anul 1940 de către Dale R. Corson, K.R. Mackenzie și Emilio Segre (un fizician italian care sintetizase tehnetiu ulterior).[1] Cu toate că descoperirea lor a fost raportată, aceștia nu și-au putut desfășura proiectul de cercetare datorită Celui De-al Doilea Război Mondial și a cererilor Proiectului Manhattan, care au distras munca lor înspre fabricarea armelor atomice. Doar în anul 1947 au putut numi elementul chimic descoperit de ei astatin.[1]
Note [modificare]
Vezi și [modificare]
Legături externe [modificare]
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
