Respirație

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Respiraţia umană.
Rolul diafragmei

În cadrul fiziologiei animale, respirația reprezintă procesul fiziologic fundamental prin care are loc schimbul de gaze dintre organism și mediu. O respirație completă include două faze distincte: inspirația, adică luarea aerului (gazelor) din mediul înconjurător în organism, și expirația, prin care se elimină în afara organismului a aerului folosit (uzat). Prin respirație Oxigenul (O2) din aerul inspirat ajunge la nivelul celulelor, iar dioxidul de carbon (CO2) rezultat este eliminat prin intermediul expirației.

Toate organismele aerobe au nevoie de oxigen pentru a-și crea energia prin respirare, în forma metabolismului moleculelor bogate în energie, precum glucoză. Pe Pământ există însă și organisme anaerobe, ca de exemplu unele microorganisme din lacuri subterane.

Din punct de vedere fiziologic și biochimic, deosebim: respirație externă și respirație internă (sau celulară).

Respirație externă[modificare | modificare sursă]

Deosebim următoarele tipuri:

  • Respirație cutanată: Schimbul de gaze are loc la nivelul suprafeței corpului (piele (anatomie)). Dacă prin arsuri sau acoperirea pielii cu substanțe nepermițătoare trecerii aerului se anihilează 30% din suprafața pielii, se creează o situație gravă pentru viață, iar la 50% moartea este aproape inevitabilă
  • Respirație branhială: Schimbul de gaze se efectuează prin intermediul branhiilor. Apare la pești.
  • Respirație traheeală, în cazul insectelor.
  • Respirație pulmonară: Apare în cazul mamiferelor. Organul în cauză este plămânul, situat în cutia/cușca toracică, prin care oxigenul din aerul inspirat este transmis sângelui din aparatul circulator, iar dioxidul de carbon și acizii carbonici din sânge sunt preluați de aerul de expirat, fiind eliminați.

Respirație internă (celulară)[modificare | modificare sursă]

Au loc o serie de procese biochimice la nivelul celulei (mai exact, membrana internă a mitocondriei), în scopul eliberării energiei, care se finalizează cu formarea moleculelor de Adenozintrifosfat.

Oxigenul inspirat și ajuns în plămâni este transportat, prin intermediul sângelui, către celule și țesuturi. Dioxidul de carbon eliberat de acestea este condus, tot prin intermediul sângelui, la plămâni și eliminat prin procesul de expirație.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • "Medicina în familie", 1975, (Prof.Dr. Marin Voiculescu), Edit. Medicală
  • "Knaurs-Lexikon", München, 1953

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]