Constantin Brâncuși
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Constantin Brâncuși (n. , Hobița, Peștișani, Gorj, România – d. , Paris, Franța) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
Anii de început
[modificare | modificare sursă]Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.[18]
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
- Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.[18]
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.[18]
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Opera
[modificare | modificare sursă]La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:
- 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu
- 1898 - București - Bustul Vitellius
- 1900 - București - Capul lui Laocoon
- 1902 - București - Ecorșeul
- 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
- 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
- 1903 - București - Bustul generalului Carol Davila
- 1905 - Paris - Orgoliu
- 1906 - Paris - Copil - ghips
- 1906 - Paris - Supliciu - piatră
- 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
- 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
- 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
- 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în „Cimitirul Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Țările de Jos și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.[necesită citare]
|
|
Presupusa ofertă respinsă
[modificare | modificare sursă]Unele publicații au susținut că Constantin Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. Este prezentat drept dovadă procesul-verbal de la ședința prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare Române pe 7 martie 1951. La această ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[19] În ședință a fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al R.P.R, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente[20], dar nu se menționează nimic despre vreo donație sau moștenire.
Cercetătorul Doina Lemny a precizat că artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai mult un testament privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi refuzat-o.[21]
Referințe critice
[modificare | modificare sursă]Din 1963, au apărut, în mai multe țări, peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
Volumul lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 (Rizzoli) și a fost ales cartea anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din Statele Unite. Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989 (Gallimard), și ulterior la Tokio în 1993 (New Art Seibu).
Rolul în sculptură
[modificare | modificare sursă]Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Decesul
[modificare | modificare sursă]În anul 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește.[necesită citare]
În data de 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Distincții
[modificare | modificare sursă]În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[22]
Moștenire
[modificare | modificare sursă]Filatelie
[modificare | modificare sursă]Serviciile poștale din Republica Socialistă România au emis, în 1982, la comemorarea a 25 de ani de la moartea sculptorului, o marcă poștală, cu valoarea nominală de [...] lei, care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși. În 1998 serviciile poștale ale Republicii Moldova au emis o marcă poștală care reprezintă Coloana Infinitului / Coloana fără sfârșit, de la Târgu Jiu; valoarea nominală a mărcii poștale este de 1 leu moldovenesc. În 2016, Serviciile poștale din România au emis o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1 leu, în seria „Geniu al sculpturii moderne universale”, care are reprodus portretul lui Constantin Brâncuși, din față.
Notafilie
[modificare | modificare sursă]În aprilie 1991, Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față. Pe reversul aceleiași bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran.
În decembrie 1992, Banca Națională a României a pus în circulație o nouă bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind spre stânga noastră, împreună cu două dintre operele sale. Pe revers, sunt reprezentate alte lucrări ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vedea imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran. Alte tiraje îl prezintă pe artist, în filigran, privind spre dreapta noastră.
Numismatică
[modificare | modificare sursă]La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de aur cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL). Moneda are diametrul de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei este netedă și a fost emisă de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare. Pe avers, este reprezentată Coloana infinită. În stânga coloanei, central este reprezentată stema României sub care este gravat milesimul emisiunii: 2001. Denumirea țării emitente, ROMANIA este gravată urmând circular. În dreapta coloanei, pe vertical, sunt așezate valoarea nominală a monedei 5000 și denumirea LEI. Pe revers, este reprezentat bustul sculptorului Constantin Brâncuși. Circular, au fost gravate inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și datele care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001. În stânga portretului, este reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.[23]
La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea nominală de 50 de lei moldovenești. Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui Constantin Brâncuși, spre stânga, anii 1876 - 1957, alături de două dintre sculpturile sale din ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Poarta sărutului și Masa tăcerii; circular, în partea de jos a monedei, este gravat textul: CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Moneda este rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame, fiind emisă într-un tiraj de 1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de calitate proof.[24]
În conștiința publică
[modificare | modificare sursă]Cartierul și parcul Constantin Brâncuși din București îi poartă numele.[25]
Diverse străzi din București, Chișinău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Arad, Timișoara, Oradea, Petroșani, Motru, Șelimbăr, unități de învățământ din Satu Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Medgidia, Peștișani (Gorj) îi poartă numele.
Regizorul Mick Davis intenționează să realizeze un film biografic despre Brâncuși numit „The Sculptor”[26], iar regizorul britanic Peter Greenaway a declarat în anul 2017 că lucrează la un film intitulat „Walking to Paris“, film ce prezintă drumul lui Brâncuși de la București la Paris în 1903, pe când sculptorul avea 27 de ani.[27]
În Parcul Regele Mihai I al României din București se află statuia lui Constantin Brâncuși, dăltuită de Ion Irimescu.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Academia de Belle Arte din București - 150 de ani
- ^ National Gallery of Art - Collection
- ^ a b Encyclopædia Britannica Online
- ^ Constantin BRANCUSI, Le Delarge
- ^ a b Constantin Brancusi, Brancusi, Constantin[*]
- ^ a b The Fine Art Archive, accesat în
- ^ a b Constantin Brâncuşi, Gran Enciclopèdia Catalana
- ^ Constantin Brancusi, Allgemeines Künstlerlexikon Online
- ^ a b The Fine Art Archive
- ^ Constantin Brancusi, Luminous-Lint, accesat în
- ^ Constantin Brancusi, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ „Constantin Brâncuși”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c d e f g h RKDartists
- ^ Radioromaniacultural.ro, Parametru necunoscut
|risto url=
ignorat (ajutor); Parametru necunoscut|sq născut la cameliatitle=
ignorat (ajutor); Lipsește sau este vid:|title=
(ajutor); - ^ Elisabeth Bouleanu (), „2.000 de kilometri pe jos - prețul plătit de Constantin Brâncuși pentru viziunea asupra nasului generalului Carol Davila”, Adevărul, accesat în
- ^ „Constantin Brâncuși”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c Tinerețea lui Brâncuși, V.G. Paleologul
- ^ Prima execuție a lui Constantin Brâncuși la Academia Republicii Populare Române
- ^ Calatorie printre anotimpuri, 15 mai 2007, Lucian Vasilescu, Descoperă, accesat la 2 mai 2012
- ^ Hurezean, Ruxandra. Dosarul Brâncuși / Doina Lemny, Paris: Ansamblul de la Târgu-Jiu – o operă de sinteză, rezumatul și esența întregii opere brâncușiene. Revista Sinteza, 19 februarie 2016. Accesat la 19 februarie 2020.
- ^ Katiușa Pârvan: Opera medalistică a sculptorul Mihail Kara - mărturie a pregătirii serbărilor încoronării
- ^ „Banca Națională a României: 125 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Constantin Brâncuși - 125 de ani de la naștere”. Banca Națională a Moldovei. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Străzi din Capitală, denumite după operele lui Constantin Brâncuși, 29 octombrie 2013, Andreea Ofițeru, Gândul, accesat la 19 septembrie 2016
- ^ EXCLUSIV Andy Garcia îl va juca pe Brâncuși în filmul „The Sculptor“ VIDEO, 19 septembrie 2016, Florin Ghioca, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016
- ^ Denis Grigorescu, Adevărul. „Peter Greenaway, regizorul celebru care face un film despre Brâncuși”. Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Dan Grigorescu, Brâncuși și secolul său, Editura Artemis, București, 1993
- Mircea Eliade, Coloana infinită, piesă de teatru
- Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Ionel Jianu, Mărturii despre Brâncuși (Témoignages sur Brâncuși), Ed. *Fundației "Constantin. Brâncuși", Târgu Jiu, 1997
- Bach, Teja Friedrich, Constantin Brâncuși. Metamorphosen Plasticher Form, Koln, 1987.
- Brezianu, Barbu, Opera lui Constantin Brâncuși în România, Editura Academiei Române, București, 1974.
- Comarnescu, Petru, Brâncuși. Surse arhetipale, Editura Junimea, Iași, 1982.
- Comarnescu, Petru; Eliade, Mircea; Jianou, Ionel; Témoignages sur Brâncuși, Paris, Arted, 1982.
- Giedion-Welcker, Carola, C. Brâncuși, Basel, Stuttgart, 1958.
- Grigorescu, Dan, Brâncuși, Editura Meridiane, București, 1980.
- Hăulică, Dan, Brâncuși ou L’anonymat du génie, Editura Meridiane, București, 1967.
- Hulten, Pontus; Dumitrescu, Natalia; Istrati, Alexandra; Brâncuși, Flammarion, Paris, 1986.
- Jianou, Ionel, Brâncuși, Editura Artes, Paris, 1963.
- Jianou, Ionel; Noica, Constantin; Introduction a la sculpture de Brâncuși, Editura Artes, Paris, 1982.
- Paleolog, Vasile Georgescu, Tinerețea lui Brâncuși, Editura Tineretului, București, 1967.
- Shanes, Eric, Brâncuși, Published by Abbeyville Press, New York, 1989.
- Spear, Athena T., Brâncuși’s Birds, CAA monographs XXI, NYU Press, New York, 1969.
- Vainer, Nelson, Brâncuși e outros maestras da escultura Romena, Rio de Janeiro, 1968.
- Radu Varia, Brâncusi, Éditions Gallimard, coll. « Livres d'art », 1989, 319 p. ISBN: 978-2070111619
- Zervos, Christian, C.Brâncuși, Cahiers d'Art, Paris, 1957.
- Fundația Culturală META, Un secol de sculptură românească Arhivat în , la Wayback Machine.. Dicționar A-D Colecția Sinteze, Editura META, 2001, pp. 77 – 82.
- Vlasiu, Ioana (coord.), Dicționarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX, vol. I, lit. A-G Arhivat în , la Wayback Machine., Editura Academiei Române, București, 2011, pp. 83 – 92.
- Deac, Mircea, Brâncuși. Surse arhetipale, Editura Junimea, Iași, 1982.
- Geist, Sidney, Brâncuși. A Study of the Sculpture, U.S.A. Grossman Publishers, New York, 1968.
- Mocioi, Ion, Brâncuși: Ansamblul de la Târgu-Jiu, Editura Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, 1971.
- Pogorilovschi, Ion, Comentarea capodoperei, Editura Junimea, Iași, 1999.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Brancusi, Radu Varia, Random House Incorporated, 2003
- Sfîntul din Montparnasse, Peter Neagoe, Editura Dacia, 1977
- Brâncuși și Transilvania, Constantin Zărnescu, Editura "Grinta", 2001
- Motea, Claudia. Brâncuși, dragostea mea! Brașov, Editura Creator, 304 p., 2023, ISBN 9786060296287
- Zărnescu. Constantin. Civilizația vizuală Brâncuși. Un roman non-convențional închinat istoriei avangardelor. Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, ediția a 2-a adăugită, 838 p., ISBN 978-606-062-271-0
• ro en Pavel Șușară: Brâncuși, un sculptor de la Răsărit Arhivat în , la Wayback Machine., Editura Monitorul Oficial, București, 2020, ISBN 978-606-035-034-7. Conține: | ||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Lista sculpturilor lui Constantin Brâncuși
- Cumințenia pământului
- Ansamblul funerar Rugăciune
- Casa memorială Constantin Brâncuși
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- ConstantinBrancusi.ro Arhivat în , la Wayback Machine.
- Centrul Municipal de Cultură ”Constantin Brâncuși”
- Fundația Culturală „Casa Brâncuși - Hobița” Arhivat în , la Wayback Machine.
- Restaurarea casei lui Constantin Brâncuși de la Hobița - Primarul are mâinile legate titrează platforma online Ora de știri, articol scris de Mădălina Petru, publicat la data de 16 aprilie 2019 în secțiunea Cultură, Turism
- en Constantin Brâncuși în portalul BAM-Portal
- de Brâncuși la Deutschen Fotothek
- de Brâncuși la Kunstaspekte
- en Brâncuși la artcyclopedia
- en Pagina Brâncuși pe situl muzeului Noguchi Arhivat în , la Wayback Machine. - Isamu Noguchi a fost asistentul lui Constantin Brâncuși în 1927
- fr Reconstituirea Atelierului Brâncuși Arhivat în , la Wayback Machine. - Cronologie, studii și diverse materiale multimedia] pe site-ul centrului Georges Pompidou din Paris
- Petre Țuțea - O întâlnire cu Brâncuși[nefuncțională] (integral)
- Trigemenea lui Brâncuși Arhivat în , la Wayback Machine. - Articol despre ansamblul de la Târgu Jiu
- Documentar Brâncuși Arhivat în , la Wayback Machine. - Eseu despre Constantin Brâncuși al Cleopatrei Lorințiu
- Hobița, o stare de spirit - un film de Cleopatra Lorințiu
Video
[modificare | modificare sursă]- Pavel Șușară pe www.facebook.com: Prelegeri despre Brâncuși, Episodul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 - accesat 19 aprilie 2020
|
|
|
|
- Nașteri în 1876
- Nașteri pe 19 februarie
- Decese în 1957
- Decese pe 16 martie
- Constantin Brâncuși
- Membri post-mortem ai Academiei Române
- Artiști români din secolul al XIX-lea
- Artiști români din secolul al XX-lea
- Artiști vizuali care au expus la Armory Show
- Autori de aforisme
- Avangarda artistică românească
- Eponime ale asteroizilor
- Fotografi francezi
- Fotografi români
- Fotografi români din secolul al XX-lea
- Înmormântări în cimitirul Montparnasse
- Minimalism
- Modernism
- Oameni din județul Gorj
- Români ai Primului Război Mondial
- Români din secolul al XIX-lea
- Români pe mărci poștale românești
- Români pe medalii românești
- Români expatriați în Franța
- Români pe monede și bancnote din Republica Moldova
- Români pe monede și bancnote românești
- Sculptori din secolul al XIX-lea
- Sculptori din secolul al XX-lea
- Sculptori francezi
- Sculptori români
- Sculptori monumentaliști români
- Tinerimea artistică