Frederic Storck

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Frederic Storck
Frederic Storck.jpg
Frederic Storck
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Sfânta Vineri[*] Modificați la Wikidata
PărințiKarl Storck Modificați la Wikidata
Frați și suroriCarol Storck Modificați la Wikidata
Căsătorit cuCecilia Cuțescu-Storck Modificați la Wikidata
CopiiRomeo Kunzer Storck, Cecilia (Lita) Storck Botez, Gabriela Storck
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiesculptor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticsculptură, monumente funerare sau religioase  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea Națională de Arte București, Academia de Arte Frumoase din München  Modificați la Wikidata
PregătireIon Georgescu  Modificați la Wikidata
Profesor pentruOscar Han, Boris Caragea, Gheorghe Naum, M. H. Maxy, Iosif Fekete, Ion Jalea, Kimon Loghi, Vasile Blendea, Gheorghe Ghițescu, Filip Marin  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăclasicism, realism, Art Nouveau, Tinerimea artistică  Modificați la Wikidata
Opere importanteStatuile Giganții, Bustul dr. Alexandru Obregia  Modificați la Wikidata
Influențat deAuguste Rodin, Aristide Maillol[*]  Modificați la Wikidata
PremiiMedalia „Bene Merenti”
Ordinul Coroana României
Legiunea de onoare  Modificați la Wikidata
Semnătură
Frederic Storck - Semnatura.jpg

Frederic Storck (Fritz, n. ,[1] București, România – d. ,[2][3][4] București, România) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Karl Storck. Era fratele sculptorului Carol Storck și soțul pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. (Data nașterii apare în diverse surse ca 7 ianuarie)

A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München.[5]

A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică.

Încadrarea în epocă[modificare | modificare sursă]

Autoportretul lui Frederic Storck (1897) expus la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck

Fritz Storck, așa cum îl striga în mod obișnuit mai toată lumea, a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale artei românești dintre cele două războaie mondiale. Se poate spune cu certitudine că în sculptură a fost unul dintre artiștii cei mai reprezentativi și mai multilaterali. Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe o întinsă perioadă de timp și opera care a lăsat-o posterității este cu mici excepții, executată cu mare îndemânare, foarte unitară și în același timp, foarte variată. Ea a fost realizată cu o cunoaștere adecvată a proprietății materialelor folosite, cu un simț al răspunderii demn de invidiat și cu multă știință.[6]

Meritul lui Frederic Storck apare în ochii urmașilor săi cu atât mai mare, cu cât perioada în care a activitat a fost una dintre cele mai posomorâte și mai triste epoci ale istoriei României de până atunci. În acele vremuri interbelice, subjugarea economică față de puterile occidentale era la ordinea zilei. Într-o țară plină de resurse, nu era niciun izvor important de bogăție. Minele, pădurile, petrolul, resursele agricole și aproape toată industria din România era sub influență străină.[7] Paralel cu mijloacele de trai s-a accentuat și dependența de influența culturală străină. Publicațiile românești erau înlocuite de cele cu titulatură franțuzească și mai apoi cu cele englezești de o valoare culturală precară. Literatura românească se vindea cu greu, edițiile care apăreau erau derizorii ca număr de exemplare. Critica artistică și literară era tributară Apusului, acceptând cuvânt cu cuvânt tot ce venea din Occident.[8] Arhitectura, sculptura și pictura românească trebuiau să concureze cu produsele care veneau din străinătate și care erau protejate de burghezie și de stat.[8] În acest fel, era în acele timpuri o epocă în care se dădea uitării tradiția marilor clasici români. Operele acestora erau privite cu suspiciune și neîncredere, totul fiind măsurat după niște criterii ale artei decadente, care a ieșit din suburbiile moderniste ale Parisului. Portretele românești din trecut, erau aruncate prin debarale, poduri sau coborâte prin întunecimea pivnițelor, uneori fiind deliberat distruse.[9]

Toate elementele din care se compunea o operă de artă erau desconsiderate, așa cum erau desenul, compoziția, coloritul, redarea veridică a naturii. Legătura strânsă care era între conținutul unei opere și forma sa era considerată lipsită de interes și banală. Accentul era pus pe tot ce părea original, tot ceea ce atrăgea ochiul privitorului blazat și ignorant prin stridența tonurilor, printr-o așezare în pagină nemaiîntâlnită sau prin bizareria formelor. Cum sculptura până atunci a suferit cel mai mult din pricina invaziei modelelor occidentale, totul a fost centrat pe favorizarea unui schemantism total care denaturează și distruge formele, pentru a ajunge la final la forma în sine sau la o redare exactă a celor mai neînsemnate detalii ale unui fragment al trupului uman, în detrimentul întregului.[9] Pe de altă parte, existau opere încărcate de noțiuni de natură abstractă și simboluri, care chiar dacă uneori erau mai plauzibile, necesitau multe comentarii și explicații suplimentare.[9]

În această epocă, în care s-a constatat că o bună parte din creația artistică românească a relevat o tendință importantă de ocolire a conținutului social, a existat un număr de artiști, considerați de criticul și istoricul de artă George Oprescu ca elemente progresiste ce au păstrat memoria clasicilor români, care nu s-au lăsat înfluențați de mulțimea curentelor decadente care au încercat să antreneze arta românească pe o pantă a destrămării. Unul din ei a fost Frederic Storck, el având o doză mai mică de contaminare cu răul ce-l înconjura.[9] George Oprescu a exprimat și motivele pentru care s-a întâmplat această departajare, prin educația pe care a primit-o de mic copil și prin calitățile native cu care l-a înzestrat natura - o fire respectuoasă față de tradiție și faptul că era ordonat, calm, cumpătat și reținut. Oprescu a mai precizat că, nu se poate vorbi de o bătălie conștientă împotriva răului sau de o rezistență a artistului dusă împotriva curentelor formaliste. Storck a fost și el influențat pentru o scurtă perioadă de timp, dar căderii i-a urmat un avânt ce a avut la bază cunoștințele solide pe care le-a acumulat până atunci.[10]

Opera sculpturală[modificare | modificare sursă]

A executat, într-o viziune clasică și cu un accentuat simț pentru rolul detaliului, portrete remarcabile (Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, Anastase Simu, regele Carol I al României, Regina Elisabeta, Friedrich von Schiller, Johann Wolfgang von Goethe, Alfonso Castaldi, Florica Condrus,[11], Spiru Haret etc.) și sculpturi alegorice („Adevărul”, pentru Palatul de Justiție din București, „Industria”, „Agricultura” pentru Palatul Administrativ din Galați, în 1907, ale căror originale puteau fi văzute de bucureșteni în rotonda Ateneului Român în acel an). Din păcate, la renovarea Palatului Prefecturii din Galați, în perioada 2003-2005, statuile „Industria" și „Agricultura", sculptate în marmură de Carrara, instalate pe fațada clădirii, au fost vopsite cu vinarom, în dezacord cu orice principiu de restaurare a unei opere de artă.[12]

În ultima perioadă, sculpturile sale sunt realizate în forme concentrate și puternic stilizate („Adolescența”, „Portret de femeie”).

Alte lucrări remarcabile ale sale sunt:

  • Statuia lui Mihai Eminescu, realizată de sculptor în 1911, este prezentă astăzi în Parcul Central al municipiului Galați. Ridicarea statuii a fost meritul întregului oraș, pentru că în cadrul subscripției publice organizate la inițiativa ziaristului C. Botez gălățenii au donat 12.500 lei. Inaugurarea monumentului a avut loc la 16 octombrie 1911.[12]
  • Statuia doctorului Constantin Codrescu, care a fost ridicată în anul 1903 de Fundația Spitalului "Elena Beldiman" și este amplasată în incinta Spitalului Municipal de Adulți Bârlad. Cioplită în marmură albă, statuia îl reprezintă pe doctor în picioare cu o carte în mâna stângă, actul de fondare a clădirii spitalului în mâna dreaptă și câteva din publicațiile sale pe postament. Soclul, de asemenea din marmură, este decorat în relief cu panouri realizate din cununi de lauri.[13]
Frederic Storck
Bustul sculptorului Karl Storck de pe mormântul său din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, realizat de Frederic Storck

Muzeul[modificare | modificare sursă]

Casa lui Frederic Storck, construită după planurile soției sale Cecilia Cuțescu-Storck și împodobită cu picturi murale, a devenit muzeu în 1951 (Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck). Acest muzeu include operele celor trei sculptori din famila Storck, precum și opere ale pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. În ansamblul muzeului se află de asemenea colecții de mobilier de artă, de sculptură în lemn și piatră din secolele XVI-XVII, medalii, monede, icoane vechi românești, ceramică populară, etc.

În muzeu sunt expuse și o varietate de portrete, nuduri, capete de expresie în bronz și marmură, medalii, plachete și piese cu valoare numismatică aparținând lui Frederic Storck.[15]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Distincții[modificare | modificare sursă]

În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 47 era înscris sculptorul Frederic Storck cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[16]

Lucrări funerare[modificare | modificare sursă]

Frederic Storck este înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri. El a realizat o serie de monumente funerare, după cum urmează:[17]

  • medalioanele de la Cimitirul Bellu-Catolic: Math. Greiger (1899), profesorul Fl. Thierin din 1908, Bruzzesi din 1904, bustul Fr. Kaiser (1926), medalionul mamei sculptorului și medalioanele Nirescher din 1941 de la Cimitirul Bellu-Protestant;[17]
  • în Cimitirul Bellu-Ortodox - cei patruevangheliști de pe mausoleul Gheorghief, zidit de Ioan Mincu, modelați de Frederic Storck într-o viziune personală, într-un stil clasic simplificat; bustul generalului C. Angelescu, din 1920 (38-48); medalionul Badulescu, din 1911 (61-119); monumentul L. P. Niculescu (1903, 27-23); bustul profesorului Ionescu-Gion din 1907 (17-25); bustul medalion Stoenescu, din 1907 (65-41); medalionul Gr.Triandafil, din 1908 (5-32); medalionul P.S.Aurelian (1909,7-38); bustul N. Moscu (1910, 27-22); bustul dr. Marinescu,din 1906 (64-31); medalionul Panait Cerna (1913, 84-8); bustul M. Ionescu-Calinegti, din 1914 (6-22); bustul E. Economu (1922, 20-13).[17]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • 1888 - 1893 -- Premiile pe care le-a luat Frederic Storck la Școala de Belle Arte din București sunt următoarele:
  • 23 decembrie 1890 sculptură pentru bust antic, desen;
  • 14 iunie 1891 pentru bust antic, desen;
  • 1-14 iunie 1891 sculptură figură antică, desen;
  • 14 iunie 1891 sculptură pentru natură sculptură;
  • 22 decembrie 1891 pentru natură sculptură;
  • 14 iunie 1891 pentru perspectivă;
  • 22 decembrie 1891 pentru perspectivă;
  • 17 iunie 1892 pentru perspectivă;
  • 17 iunie 1892 pentru compoziție;
  • 15 iunie 1893 pentru estetica și istoria artei.
  • Medalii de bronz:[19]
  • 23 decembrie 1890 sculptură, medalia clasa a III-a pentru figură antică, desen;
  • 22 decembrie 1891, medalia clasa a II-a pentru figură antică, desen;
  • 23 decembrie 1890, medalia clasa a II-a pentru natură, desen;
  • 15 iunie 1893, medalia clasa a III-a pentru cap de expresie;
  • 15 iunie 1893, medalia clasa a III-a pentru compoziție.
  • Medalii de argint:[19]
  • 20 decembrie 1892 pentru natură - sculptură;
  • 15 iunie 1893 pentru natură - sculptură.
  • 1896 -- la o expoziție organizată la „Glaspalast" în Munchen, a participat cu lucrarea „Aruncătorul cu piatră". A fost recompensat cu medalia de argint.[20][21]
  • 1900 -- la Expoziția Universală organizată la Paris i se decernază medalia de argint pentru lucrarea „Aruncătorul cu piatră";[22]
  • 1902-1903 -- a executat un proiect pentru monumentul I. G. Duca din București, pentru care obține premiul II;[23]
  • 1904 -- la propunerea Ministerului Învățământului, i s-a conferit medalia Bene Merenti - clasa a I-a;
  • 1905 -- la 28 decembrie, a primit medalia jubiliară Carol I;
  • 1906 -- pentru statuia Gigantul a primit diploma de onoare și o medalie de aur pentru expoziția ce celebrare a 40 de ani de domnie al Regelui Carol I;
  • 1907 -- a fost numit membru al Ordinului „Coroana României", în grad de cavaler;
  • 1912 -- 4 iulie, a primit Medalia I la Salonul Oficial al Societății artiștilor în viață;
  • 1922 -- 2 decembrie, prin decretul regelui Ferdinand I, pentru contribuția sa ca sculptor la Comisia încoronării a primit Ordinul „Coroana României" în grad de ofițer;
  • 1929 -- la Expoziția Internațională de la Barcelona organizată de Alexandru Tzigara-Samurcaș a primit „Marele premiu clasa a I-a bis";
  • 1931 -- Regele Carol al II-lea i-a conferit Ordinul „Meritul cultural" în grad de cavaler, clasa I-a pentru contribuția sa în domeniul artelor plastice;
  • 1933 -- ianuarie, statul francez i-a acordat înalta disticție Ordinul „Legiunea de onoare" în grad de cavaler, conform decretului nr. 43649.

Controverse[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Frederic Storck, RKDartists, accesat în  
  2. ^ a b RKDartists, accesat în  
  3. ^ a b Calendare - 19 ianuarie 
  4. ^ a b Calendar 7 ianuarie 
  5. ^ a b c Frederic Storck (1872-1942)
  6. ^ Oprescu... pag. 7
  7. ^ Oprescu... pag. 8
  8. ^ a b Oprescu... pag. 9
  9. ^ a b c d Oprescu... pag. 10
  10. ^ Oprescu... pag. 11
  11. ^ FREDERIC STORCK (1872-1942)
  12. ^ a b Statui din marmură de Carrara, "restaurate" cu var lavabil
  13. ^ Județul Vaslui - Monumente istorice
  14. ^ Lista Monumentelor Istorice 2010
  15. ^ Colecția de Artă Plastică "Fr. Storck și Cecilia Cuțescu Storck"
  16. ^ Katiușa Pârvan: Opera medalistică a sculptorul Mihail Kara - mărturie a pregătirii serbărilor încoronării
  17. ^ a b c digitool.bibmet.ro: Cimitirul Bellu din București : Muzeu de sculptură și arhitectură, pag. 197 - accesat 1 februarie 2021
  18. ^ Arhiva Facultății de Arte Plastice București, Registrul Național pe anii 1888-1895, p. 57.
  19. ^ a b c Știrbu... pag. 288-289
  20. ^ Ilie Torouțiu -- „Sculptoru / Friederich Storck", în „Convorbiri Literare" nr. 4, 1943, p. 297 și 301
  21. ^ George Oprescu -- „Sculptura statuară românească", ESPLA, București, 1954, p. 156
  22. ^ Tabelul recompenselor obținute de români la Expoziția Universală de la Paris; 1900 București, 1901, p. 6-7
  23. ^ Știrbu... pag. 291

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • George Oprescu: Fritz Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955
  • Marin Mihalache: Sculptorii Storck, Editura Meridiane, București, 1975
  • Liliana Vârban, Ionel Ioniță, Dan Vasiliu: Catalogul operelor de artă ale artiștilor din familia Storck aflate în Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck - Sculptorii Storck, Sculptură plachete și medalii, grafică, pictură, Editura Muzeului Municipiului București, București, 2006, ISBN (10) 973-87450-3-9; ISBN (13) 978-873-87450-3-9
  • Constanța Știrbu, Elena Marcu: Medalii și dinstincții acordate lui Frederic Storck pe biblioteca-digitala.ro - accesat 25 februarie 2021
  • Radu Ionescu: Despre pictura și sculptura românească, Editura Maiko, București, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Frederic Storck