Zoe Băicoianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Zoe Băicoianu
Date personale
Născută[1][2] Modificați la Wikidata
Predeal, România Modificați la Wikidata
Decedată (76 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România[3] Modificați la Wikidata
Ocupațiesculptoriță
ceramistă[*] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis[4] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticsculptură, ceramică  Modificați la Wikidata
StudiiȘcoala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris, Accademia di Romania  Modificați la Wikidata
PregătireAndre Lhote  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticărealism socialist, Tinerimea artistică  Modificați la Wikidata
Premii1964 - Artist Emerit

Zoe Băicoianu (n. , Predeal, Brașov, România – d. , București, România) a fost o sculptoriță și ceramistă română, de afiliație modernistă târzie și postmodernistă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Zoe Băicoianu era nepoata* unei doamne de onoare de la Curtea Regală[5].

  • Doamna Zoe Bengescu (născută Rosetti) a fost doamna de onoare la Curtea Regală; a avut 4 fete, cea mai mare, Ella (măritată Băicoianu) a avut 2 copii: un băiat Serge, eminent medic ftiziolog) și Zoe (sculptor, creatoarea Școlii de Artă a sticlei în România).

A urmat studii de artă în Franța, la Școala de Arte Frumoase din Paris, și a fost „ospitantă” (găzduită) (1932-1933) și apoi bursieră (1937-1938) a Școlii române din Roma. A avut preocupări multilaterale de abordare ca manieră și materiale (metal, sticlă șa.) și a realizat artă monumentală și decorativă.[6] La Paris a studiat în 1937 cu André Lhote.[7]

Zoe Băicoianu a fost profesoară la Institutul de arte plastice „N. Grigorescu” din București.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptoriței Zoe Băicoianu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[8]

Sculpturi[modificare | modificare sursă]

Basorelief pe faţada Operei Române din Bucureşti, în stânga intrării. Sculptori: Zoe Băicoianu şi Boris Caragea
  • "Tineri Sportivi" (1960), basorelief pe Sala Sporturilor Constanța.[9]
  • "Marea și Navigația" (1965), lucrare de artă monumentală, pe parapetul digului Portului Tomis[9], lucrare din care au mai rămas doar câteva cioburi de sticlă [10], deși este declarată monument istoric, cu cod LMI CT-III-m-B-02923[11].
  • "Femeia gânditoare", amplasată în extremitatea de jos a clădirii ce găzduiește Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași[12].

Expoziții[modificare | modificare sursă]

Expoziții personale[modificare | modificare sursă]

Expoziții de grup[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • 1933 și 1936Salon des Artistes Français, premiu obținut pentru lucrările Chinezoaica și Eva;
  • 1938 — Premiul Anastase Simu pentru lucrarea Maternitate;
  • 1952 — Premiul de stat;
  • 1964 — Artist Emerit;
  • 1966 — Premiu pentru Întâlnirea (sticlă), A III-a Expoziție Internațională de Artizanat de Artă, Stuttgart

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Zoe Baicoianu, RKDartists, accesat în  
  2. ^ a b Zoe Băicoianu, Allgemeines Künstlerlexikon Online 
  3. ^ RKDartists, accesat în  
  4. ^ RKDartists, accesat în  
  5. ^ „Sculptura nu trebuie povestită”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Gheorghe Buzatu (coord.), Trecutul la judecata istoriei, Editura Mica Valahie, ISBN: 9789737858757.
  7. ^ „Zoe Baicoianu - escultor”. [nefuncțională]
  8. ^ Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.
  9. ^ a b Romanesc, Romania Turistica-100 % Turism. „Obiective Turistice Din Judetul Constanta - Romania Turistica - 100% Turism Romanesc”. www.romaniaturistica.ro. 
  10. ^ Doru COPOT, Emilian ANDREI, „Neglijenta distruge munca artiștilor”, Ziua de Constanța, 11 ianuarie 2003.
  11. ^ „Arta monumentală "Marea și navigația". 
  12. ^ Daniela IRIMIA, „Unde odihnesc acum statuile ieșene ale Epocii de Aur”, Ziarul de Iași, 16 iulie 2002.
  13. ^ „Patrimoniul de artă al ASE” (PDF). [nefuncțională]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Barbosa, Octavian, Dicționarul artiștilor români contemporani, Editura Meridiane, București, 1976
  • Bénézit, Emmanuel, Dictionnaire critique et documentaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveures, Tomes I-VIII, Librairie Grüd, Paris, Ediția a III-a, 1966
  • Florea, Vasile, Arta românească modernă și contemporană, Editura Meridiane, București, 1976, 1982
  • Fundația Culturală META, Un secol de sculptură românească[nefuncționalăarhivă]. Dicționar A-D, Colecția SINTEZE, Editura META, 2001, pp. 49 - 50
  • Grigorescu, Dan, Idee și sensibilitate – Direcții și tendințe în arta contemporană românească, Editura Meridiane, București, 1991
  • Ioniță, M., Revista „Arta”, nr. 9, 1989, p. 25
  • Muzeul de Artă al Republicii Populare România, Galeria Națională (catalog f. a.)
  • Oprescu, George, Artele plastice în România după 23 August 1944, Editura Academiei, București, 1959
  • Oprescu, George, Sculptura românească, Editura Meridiane, București, 1965
  • Repertoriul graficii românești din secolul al XIX-lea, vol. I, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, București, 1978
  • Saur, Saur Allegemaine Kunstlerlexikon. Die Bildenden Kunstler aller Zeiten un Volker, K. G. Saur München-Leipzig, 1960 - 1962
  • Vlasiu, Ioana (coord.), Dicționarul sculptorilor din România – Secolele XIX-XX, vol. I, lit. A-G, Editura Academiei Române, București, 2011, pp. 51 - 52
  • Vollmer, H., Allgemeines Lexikon der bildenden Kunstler des XXsten Jahrhunderts, volumul V, Leipzig, 1961
  • 50 Contemporary Sculptures (catalog), text introductiv de Vasile Drăguț, Uniunea Artiștilor Plastici, București, 1979

Legături externe[modificare | modificare sursă]