Corneliu Michăilescu

Corneliu Michăilescu
Date personale
Născut	22 octombrie 1887
Decedat	noiembrie 1965 (78 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	pictor

Corneliu Michăilescu (n. 22 octombrie 1887, București - d. noiembrie 1965, București) a fost un pictor, sculptor, grafician și scriitor român.

Corneliu Michăilesu a făcut parte mai mult de 30 de ani din viață publică și culturală a țării și s-a remarcat ca promotor de seamă al mișcării de avangardă din România interbelică. După cum pictorul însuși declara, intenția lui artistică presupune „realizarea sintetică a permanentului din natură”, precum și „realizarea de valori plastice pure – formă și culoare”.

Studii

A urmat cursurile facultăților de Drept și Litere și Filosofie din București, apoi din 1908 s-a dedicat artei. A studiat la Academia de Arte din București între anii 1908-1912, apoi a plecat să se perfecționeze în străinătate. La Florența a studiat pictura cu Camillo Innocenti și a participat la o expoziție.

Viața

A început să lucreze în spiritul avangardelor la Zürich unde s-a întâlnit cu Tristan Tzara și Marcel Iancu. În anul 1924 când a revenit în țară s-a alăturat grupului constructivist. În anul 1925 este profesor la Atelierul de arta constructivistă al revistei Integral, inițiativă a grupării avangardiștilor de a introduce arta modernă în viața cotidiană. A fost și autorul unor interesante cronici și articole pe teme de artă, fiind printre primii care scriu la noi despre arta africană.

Corneliu Michăilescu este de fapt primul pictor roman care a îmbrățișat cubismul și a expus astfel de lucrări.

Astfel, privind din acest punct de vedere, ar putea fi considerat una dintre marile figuri ale stilului avangardist din România. Totuși, traseul său a fost sinuos și ciudat.

Deși prieten cu Tzara și Marcel Iancu, într-o perioadă în care mișcarea Dadaistă prindea forță, credința sa în propria dezvoltare artistică și dorința de perfecționare l-au făcut să aibă prima expoziție de autor abia în 1922, după multe căutări și studii, expoziție în care a expus în principal lucrări post-impresioniste, cu un amestec de variate formule moderniste, si care a stârnit interesul multor persoane din lumea artei.

Apoi timp de 10 ani nu a mai avut nicio expoziție personală, timp în care a devenit cu adevărat un pictor cubist.

În 1924, la primul Salon oficial de după război a expus 2 lucrări importante, Natură statică și Paznicii castelului, pentru care a primit și un premiu.

Deși a studiat mult în Italia, cubismul său este unul personal, înrudit mai degrabă cu cel francez, ilustrând căutările sale cu privire la relația dintre spațiu și timp sau poziționarea lucrurilor în lume.

În anul 1931, Michăilescu a început să facă experimente cu mescalină (un halucinogen) sub supravegherea doctorului Marinescu. Din acest moment, arta lui devine o explozie de culoare. Combină elemente geometrice cu idei futuriste și forme ale cubismului analitic în seria de guașe non-figurative Ora Viziunilor.

Deoarece nu a ținut să facă parte dintr-un grup, ci a încercat să redea propriile trăiri interioare, nu s-a simțit obligat să respecte normele ideologice sau estetice ale acestei mișcări.

Din anul 1935 s-a retras la casa lui de la Cernica unde a scris nuvele suprarealiste.

Cu această transformare și cu instaurarea regimului comunist, cariera sa publică a luat sfârșit, el lucrând pentru sine sau cunoștințe, ca orice artist care nu încetează sa creeze, fără să mai expună lucrările.

Scrieri

• Corneliu Michailescu: Portretul (nuvele, 357 p.) ediție îngrijită și prefață de Constantin Măciucă, Editura Atlas, 2000.

Activitate profesională

Valoare binecunoscută a avangardei românești, artistul Corneliu Michăilescu constituie o prezență singulară în pictura românească, remarcându-se inițial prin realizări apropiate de atmosfera impresionistă, îndreptându-se în etapa imediat următoare către preocupări ce țin de sfera decorativului în transpunerea unor motive ce aparțineau basmelor sau legendelor, pentru ca mai apoi, să tindă către compoziții extrem de organizate, în care conturul începe să aibă un rol din ce în ce mai important, cristalizându-se într-un proces lent de asimilare a cubismului (lucrarea ,,Prezicătoarele’’). Alături de câmpul plasticii pe care îl explorează trecând prin mai multe etape, un loc important în creația lui Corneliu Michăilescu îl ocupă grafica, ce traversează, prin intermediul caracteristicilor sale distinctive, aceleași perioade ca și pictura. Corneliu Michailescu este de fapt primul pictor roman care a imbratisat CUBISMUL si a expus astfel de lucrari. Astfel,privind din acest punct de vedere ,ar putea fi considerat una dintre marile figuri ale stilului avangardist din ROMANIA. Totusi,traseul sau a fost sinuos si ciudat . Desi prieten cu Tzara si Marcel Iancu,intr-o perioada in care miscarea DADAISTA prindea forta,credinta sa in propria dezvoltare artistica si dorinta de perfectionare l-au facut sa aibe prima expozitie de autor abia in 1922,dupa multe cautari si studii ,expozitie in care a expus in principal lucrari post-impresioniste,cu un amestec de variate formule moderniste,expozitie care a starnit interesul multor persoane din lumea artei. Apoi timp de 10 ani nu a mai avut nicio expozitie personala ,timp in care a devenit cu adevarat un pictor CUBIST In 1924 la primul SALON OFICIAL de dupa razboi expune 2 lucrari importante ,NATURA STATICA si PAZNICII CASTELULUI,pentru care primeste si un premiu. Desi a studiat mult in ITALIA,cubismul sau este unul personal,inrudit mai degraba cu cel francez,ilustrand cautarile sale cu privire la relatia dintre spatiu si timp sau pozitionarea lucrurilor in lume. Deoarece nu a tinut sa faca parte dintr-un grup,ci a incercat sa redea trairile proprii interioare,nu s-a simtit obligat sa respecte normele ideologice sau estetice ale acestei miscari. Astfel, cu timpul, stilul său, initial cubist, s-a dizolvat intr-un amestec de suprarealism si expresionism, demonstrând interesul sau din ultima parte a vietii pentru mister si lumea visului. Din anul 1935 se retrage la casa lui de la Cernica unde a scris nuvele suprarealiste. Cu aceasta transformare si cu instaurarea regimului comunist ,cariera sa publica ia sfarsit ,el lucrand pentru sine sau cunostinte,ca orice artist care nu inceteaza sa creeze ,fara sa mai expuna lucrarile. Permanentă sursă de inspirație pentru creația lui Michăilescu, lumea actorilor de comedie constituie principalul motiv pentru opera „Arlechini”, ce impresionează prin capacitatea artistului de a exprima tensiunea dramatică a sentimentelor celor două personaje folosindu-se de accentuarea mijloacelor de expresie: linia puternic trasată, volume strict delimitate, colorit viu.