Octavian Moșescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Octavian Moșescu
Date personale
Născut 23 mai 1894
Tâmboești, Vrancea
Decedat 1982, (88 de ani)
Râmnicu Sărat, Republica Socialistă România
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupație publicist, editor, memorialist, colecționar de artă și poet
Activitatea literară
Activ ca scriitor secolul XX
Operă de debut Lumina (1906)

Octavian Moșescu (n. 23 mai 1894, Tâmboești - d. 1982, Râmnicu Sărat) a fost un publicist, editor, memorialist, colecționar de artă și poet român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în comuna Tâmboești, azi județul Vrancea, râmnicean după tată, descinzând dintr-o familie cu onomastica de „Moșu”. În Tâmboești, unde mama fusese numită învățătoare, își va petrece primii ani de studiu. A absolvit gimnaziul „Vasile Boerescu” din Râmnicu Sărat în 1909, după care intră, ca bursier, la Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla.

Încă din timpul gimnaziului, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Mazilu, își dezvăluie cele dintâi virtuți literare: la 10-11 ani scria versuri iar la 12 ani publica prima poezie (Lumina). În liceul de la Pomârla - unde îndrumători îi sunt Iorgu Iordan și Romulus Cioflec, fratele editorului - au loc săptămânal, sub conducerea sa, reuniuni literare, conferințe, declamații. Apare aici, dar tiparită la Dorohoi, revista „Carpații” (1914-1915), care, prin glasul tinerilor, susținea intrarea țării în luptă, alături de aliați, pentru marea unire a românilor.

Octavian Moșescu, mare iubitor și colectionar de artă,[A] a fost de două ori primar al orașului Balcic (1931-1932, 1938-1940)[1], oraș cu viață culturală extrem de bogată în prima jumătate a secolului XX.[B] El a organizat aici Universitatea liberă, a fost directorul publicației culturale Coasta de Argint[C] și, pentru a favoriza viața culturală a orașului, a inițiat o lege prin care artiștii puteau fi împroprietăriți gratuit cu locuri pe care să-și construiască locuințe.

Activitate publicistică[modificare | modificare sursă]

  • Director al ziarului „Coasta de Argint”[C] - ziar cultural al Universității Libere din Balcic (2 aprilie 1928 - 1 septembrie 1929), Balcic.
  • Calendarul Cooperației din Dobrogea Nouă - întocmit de Octavian Moșescu; editat de Editura Universității Libere „Coasta de Argint”, Balcic, Tipografia „Gutenberg” Bazargic, 1931

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Patru pictori desenatori din colecția Octavian Moșescu : Lucian Grigorescu; Corneliu Mihăilescu; Theodor Pallady; Jean Al. Steriadi, București, Editura Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1969
  • Vitralii, București, Ed. Litera, 1971
  • Alte vitralii, București, Ed. Litera, 1973
  • Din jurnalul unui colecționar, București, Ed. Litera, 1974
  • Golful cu migdali (versuri)
  • Mi-e dor de mine (versuri)
  • Oaspeți de altădată (memorialistică)
  • Epigramiști rîmceni

Note[modificare | modificare sursă]

  • A„O altă infuzie de energie mi-a venit de la Octavian Moșescu. Eram în anul II de facultate (1965-66) și, când aveam chef, ciopleam. ... Într-o zi, când lucram, am simțit că a intrat cineva și se uită la mine. M-am întors. Era un domn, nu prea înalt, plinuț, care mi-a spus: „Măi, băiete, tu ești talentat! Eu sunt colecționarul Moșescu. Am la Râmnicu Sărat un muzeu și vreau lucrările astea ale tale, dacă vrei să le vinzi. Asta vreau să mi-o pun la mormânt”. ... În anii ‘70, când am terminat facultatea, Paul Vasilescu, asistent la vremea aceea al profesorului nostru, Boris Caragea, care era și secretarul secției de sculptură pe țară, m-a ales în prima echipă a Taberei de la Măgura. Acolo, în timp ce lucram la „Soldat”, prima mea lucrare de acolo (mai am încă două), s-a repetat cumva povestea. Am simțit că mă privește cineva și era din nou domnul Moșescu, care, zâmbind, mi-a spus: „Ei, ți-am spus eu c-o să ajungi sculptor?”. A contat imens pentru mine, mai ales când am aflat cine a fost Octavian Moșescu și cât a contribuit el la istoria artei românești de la Balcic încoace.” [2]
  • B„Căci Balcicul nu a fost doar "Nisa noastră" din perimetrul Cadrilaterului, locul de vacanță al protipendadei românești interbelice, unde regina Maria avea să inițieze, din 1924, un "complex urbanistic" devenit cu vremea un oraș turistic cu instituții și activități culturale. ... Balcic a fost Barbizonul românilor și nici un alt loc (precum Baia-Mare pentru începutul secolului 20 sau, mai aproape de noi, Poiana Mărului și Tescani) nu a avut importanța lui istorică. ” [3]
  • CColectia ziarului „Coasta de Argint” în format electronic realizat după microfilmul din Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene Constanța (originalul la Biblioteca Academiei Române).” [4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]